ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3043/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.V.M. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

pe o perioadă de 1 (un) an în condițiile art. 65 C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din aplicarea art. 83 C. pen. S-a dispus aplicarea față de inculpat a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării pedepsei accesorii. S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I.

SRL Roșiori de Vede, la plata sumei de 31.306 RON reprezentând obligații fiscale către stat, din care 16.996 RON reprezintă TVA și 14.310 RON reprezentând impozit pe profit, precum și la plata majorărilor de întârziere calculate de la data scadenței și până la stingerea datoriei. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 RON. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul P.V.M. era administrator la SC V.V.I. SRL, societate care în perioada 2006-2007 mai avea în componență un membru, în persoana numitei T.I. Potrivit declarației inculpatului, această persoană se ocupa de contabilitatea firmei.

Controalele fiscale efectuate de Garda Financiară asupra activității desfășurate de societate au relevat că facturile și alte documente prin care inculpatul, în calitate de administrator la SC V.V.I. SRL, a achiziționat cereale au fost înregistrate în contabilitate. Activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie, potrivit rechizitorului, la punerea în circulație fără drept a unor formulare tipizate cu regim special în domeniul fiscal, completându-le în fals, în scopul justificării achizițiilor de produse agricole efectuate de la diferite persoane fizice și deducerii ilegale a TVA-ului. Din probatoriu (aviz de însoțire marfă, facturi, borderou de achiziții) a rezultat că în perioada septembrie 2005- noiembrie 2007, SC V.V.I.

SRL, administrată de inculpat, a achiziționat produse agricole după cum urmează: de la SC J.A. SRL, cu facturile fiscale nr. A1./ 09 noiembrie 2006, factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007, nr. A3. din 16 iulie 2007, nr. A4. din 31 iulie 2007, nr. A5. din 13 august 2007 în valoare totală de 151.567,51 RON; de la SC S.I. SRL București, cu facturile fiscale seriile BB. nr. A6. din 18 octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006 și nr. A8. din 23 octombrie 2006, în sumă totală de 33.368,40 RON; de la SC F.G.I. SRL București , cu facturile seria BB nr. A9. din 02 iulie 2007, nr. A10. din 22 august 2007, nr. A11. din 04 octombrie 2007, nr. A12. din 31 iulie 2007, nr. A13. din 03 noiembrie 2007, nr. A14.

din 29 noiembrie 2007, în valoare totală de 376.312,32 RON; de la persoane fizice, cu borderou de achiziții din 27 iunie 2007 reprezentând contravaloare grâu, în sumă de 71.605 RON (dosar urmărire penală). În urma verificărilor efectuate de Garda Financiară a rezultat că SC S.I. SRL București era radiată din data de 13 septembrie 2006, conform adresei din 14 martie 2008 emisă de O.R.C. București, iar SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL București au ca obiect de activitate declarat coafura și alte activități de înfrumusețare, respectiv comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei. Din data de 22 noiembrie 2007 SC F.G.I. SRL București se afla în stare de dizolvare (dosar urmărire penală). Prin urmare, a rezultat că la momentul în care SC S.I.

SRL a emis facturile nr. A7. din 20 octombrie 2006 și nr. A8. din 23 octombrie 2006 această societate era radiată și, pe cale de consecință, nu mai avea calitatea de persoană impozabilă iar operațiunile efectuate de aceasta ulterior radierii nu mai intrau în sfera TVA, potrivit art. 126, 127 și 145 alin. (3) lit. a) din C. fisc. Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul, în calitate de administrator al SC V.V.I. SRL, a cunoscut faptul că SC S.I. SRL era radiată la momentul emiterii facturilor sau că obiectul de activitate a celorlalte două societăți nu se circumscria comerțului cu cereale. Contravaloarea cerealelor livrate, recepționate și facturate în temeiul documentelor evidențiate mai sus a fost încasată efectiv de către SC V.V.I.

SRL prin viramente bancare. Potrivit expertizelor contabile aflate la dosar toate încasările erau evidențiate în extrasele de cont emise de bancă. Cerealele achiziționate, pentru care s-au întocmit note de recepție/confirmare necontestate de organele de control, au fost achitate de SC V.V.I. SRL în contul unor persoane fizice și nu al celor juridice indicate în facturile fiscale de cumpărare, toate plățile fiind evidențiate în extrasele de cont emise de bancă. Totodată, a rezultat că întreaga cantitate de cereale menționată în facturile și borderoul de achiziție a fost vândută de SC V.V.I. SRL către SC N.A.T. SRL, întocmindu-se facturi fiscale, cea din urmă fiind achitată, în totalitate, cu ordine de plată, prin bancă.

Prin urmare, a rezultat că toate cantitățile de cereale înscrise în facturile fiscale anterior menționate au fost recepționate și înregistrate în contabilitatea SC V.V.I. SRL. De asemenea, s-a constatat că bunurile achiziționate de societatea administrată de inculpat au existat în materialitatea lor, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar - facturi, note de recepție, borderouri de achiziții, dar și din depozițiile martorilor C.I., P.F., R.M.I., aceștia declarând că cerealele achiziționate de inculpat erau încărcate în autovehicule speciale (auto cu nr. înmatriculare AAA.), în vederea revânzării către SC N.A.T. SRL. Administratorul acestei din urmă menționate societăți, martorul M.N., a declarat că a achiziționat de la SC V.V.I.

SRL în perioada octombrie 2006 - ianuarie 2008 produse agricole în valoare de 677.174,94 RON, plata fiind efectuată prin ordin bancar, iar transportul a fost efectuat cu auto propriu cu nr. înmatriculare AAA. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 constituie infracțiune deținerea sau punerea în circulație, fără drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate utilizate în domeniul fiscal, cu regim special. Modalitatea alternativă constând în punerea în circulație (forma reținută de actul de inculpare) este operațiunea prin care formularele tipizate cu regim special sunt introduse în circuitul financiar și fiscal. Sub aspectul vinovăției, fapta este comisă cu intenție, directă sau indirectă.

Or, așa cum a relevat probatoriul, facturile fiscale de achiziționare a cerealelor de către SC V.V.I. SRL, administrată de inculpat, au fost emise de furnizorii nominalizați mai sus, iar așa cum a rezultat din concluziile raportului de expertiză grafică, acestea erau doar semnate de inculpat la rubrica „primire". Nicio probă administrată în cauză nu a evidențiat faptul că inculpatul ar fi pus în circulație, cu intenție, formularele tipizate (facturi fiscale, borderou de achiziție), cunoscând că acestea sunt false. De altfel, în rechizitoriu nu se motivează în ce a constat activitatea inculpatului de punere în circulație a facturilor și borderourilor. Singura afirmație în sensul că inculpatul a pus în circulație facturi fiscale false (falsul rezultând din faptul că acestea conțin date neconforme celor aflate la O.R.C.

în cazul SC S.I. SRL care era radiată, ori mențiunile înscrise în acestea sunt nereale, în cazul SC J.A. SRL, SC F.G.I. SRL București, care nu aveau în obiectul de activitate comerț cu cereale) nesusținută de probe, a determinat instanța să constate că fapta comisă de inculpat nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective. Martorii audiați în cauză - C.I., P.F., R.M.I. - au declarat că inculpatul nu Ie-a înmânat vreun document (factură, borderou) cu privire Ia achiziționarea de cereale.

Astfel, martorii C. și P. au declarat că inculpatul nu le-a înmânat vreun document și nu știu să fi completat acte referitoare Ia achiziționarea de cereale, ei mergând în locurile indicate de inculpat pentru a efectua plata, în timp ce martorul R. a declarat că „a scris (completat) o factură înmânată de o persoană de Ia care s-a achiziționat cereale pentru inculpat și a întocmit un aviz de expediție. Din concluziile raportului de expertiză grafică întocmit în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpatul nu a completat facturile în cauză cu alte date decât cele legate de semnătură. Faptul că facturile emise de SC S.I. SRL conțin informații incorecte referitoare la C.U.I. și adresa furnizorului (acestea nu corespund cu cele de la O.R.C.) ori că această societate era radiată sau faptul că SC J.A.

SRL și SC F.G.I. SRL București nu aveau în obiectul de activitate comerțul cu cereale nu creează vreo culpă în sarcina inculpatului, de natură a reține în cazul acestuia comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, atâta vreme cât nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul este persoana care a pus în circulație astfel de facturi fiscale ci, dimpotrivă a rezultat că facturile fiscale erau înmânate și completate de alte persoane (furnizori, persoane trimise de inculpat, cum este cazul martorului R., pentru a efectua plata mărfurilor). Pentru aceleași motive, respectiv inexistența unei acțiuni de falsificare a facturilor și borderourilor de către inculpat prin una din modalitățile prevăzute la art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, instanța a constatat că fapta de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului, nu există. Facturile fiscale în discuție nu constituie înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., iar modalitatea în care se susține că s-a procedat la falsificarea acestora nu a constituit-o contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau alterarea conținutului, ci s-a realizat cu prilejul întocmirii actului, situație în care s-a apreciat că nu se poate vorbi de existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. Așa cum a rezultat din raportul de expertiză grafică facturile și borderourile în cauză nu au fost completate de inculpat, singurele mențiuni înscrise pe acestea și care aparțin inculpatului sunt cele legate de semnătura primitorului.

Or, societatea administrată de inculpat era beneficiara achiziției de cereale, așa încât în mod firesc semnătura acestuia apare la rubrica „semnătura de primire". Cât privește infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în raport de probatoriul administrat s-a constatat că aceste infracțiuni au fost probate, fiind săvârșite de inculpat. Infracțiunea de evaziune fiscală este o infracțiune complexă, latura obiectivă presupunând înregistrări contabile inexacte, cu consecința denaturării veniturilor și cheltuielilor.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune fapta constând în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, iar conform art. 9 alin. (1) lit. c) din lege, constituie infracțiune fapta constând în evidențierea, în acte contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, ori evidențierea altor operațiuni fictive, în cazul ambelor fapte scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Din înscrisurile aflate la dosar, raport de control, acte contabile, rapoarte de expertiză, a rezultat că inculpatul a achiziționat cereale de la persoane fizice într-o cantitate de 122800 kg, conform borderoului de achiziții din 27 iunie 2007 și în valoare de 71.605 RON.

Marfa a fost ulterior livrată către SC N.A.T. SRL București cu facturile fiscale seria CC. nr. A15. și A16., ambele din 27 iunie 2007. Potrivit art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, „orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor contabile, dobândind calitatea de document justificativ". Cele două facturi fiscale întocmite către SC N.A.T. SRL nu au fost însă înregistrate în evidența contabilă, deși SC V.V.I. SRL a colectat taxa pe valoarea adăugată pe baza acestora, în valoare de 11.669 RON.

Prin urmare, s-a constatat, contrar celor susținute de apărarea inculpatului, că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute din vânzarea produselor menționate în borderoul de achiziție, inculpatul a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind statul cu suma de 11.669 RON colectată, sumă menționată atât în raportul de inspecție al Gărzii, cât și în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul R., raport asupra căruia inculpatul nu a avut obiecțiuni. Totodată, neînregistrarea conduce la obligația plății unui impozit suplimentar în sumă de 9.824 RON. Așa cum s-a arătat mai sus, documentele în baza cărora SC V.V.I. SRL a procedat la deducerea TVA-ului, și anume facturile fiscale emise de SC S.I.

SRL București după data radierii, nu îndeplineau cerințele legale pentru a fi considerate documente justificative. Evidențierea de către inculpat în contabilitate a acestor facturi, ce nu au calitatea de document justificativ în sensul legii, pentru deducerea ilegală de TVA a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului în cuantum de 5.327 RON. De asemenea, evidențierea în contabilitatea SC V.V.I. SRL a facturilor emise de SC S.I. SRL, ce conțin informații incorecte, a condus la diminuarea bazei impozabile cu contravaloarea mărfii înscrise în acestea, prejudiciul fiind, în acest caz de 4.486 RON. Prin urmare, constatând că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) precum și cea înscrisă la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în modalitățile arătate mai sus, s-a apreciat că acesta trebuie să răspundă penal pentru fiecare faptă reținută.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., anume gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite, caracterul repetat al acțiunilor ilicite desfășurate de inculpat, limitele speciale de pedeapsă, circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, datele care caracterizează persoana acestuia, și anume s-a prezentat la organele judiciare însă a negat faptele infracționale, valoarea prejudiciului, a dispus condamnarea acestuia pentru fiecare infracțiune reținută la pedeapsa închisorii orientată spre minimul prevăzut de lege. Așa fiind, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.V.M.

la pedeapsa închisorii de 2 ani. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., constatând că faptele au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, iar inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. S-a apreciat de către instanță că această pedeapsă este pe măsura tulburării pe care inculpatul, prin faptele sale, a produs-o în mediul social și poate asigura scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) și c) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

Pentru interzicerea drepturilor civile, instanța a avut în vedere natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală aplicată, acestea conducând la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar și la pierderea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor.

Luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 martie 2004 privind Cauza Hirst contra Marii Britanii), precum și Decizia LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura și durata pedepsei principale aplicate, instanța a apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporțională cu situația care a determinat-o. Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, de 2 ani închisoare precum și dispozițiile înscrise la art. 9 alin. (1) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară alături de aplicarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 C. pen.

s-a dispus interzicerea față de inculpat a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an, în condițiile art. 66 C. pen. Luând în considerare persoana inculpatului, care nu a mai suferit alte condamnări și faptul că pedeapsa aplicată acestuia nu depășește doi ani, după aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat față de inculpat și tară executarea pedepsei, așa încât, constatând îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din aplicarea prevederilor art. 83 C. pen.

Având în vedere că față de inculpat s-a dispus, ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., potrivit căreia, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P.V.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constatând lipsa elementului subiectiv, respectiv lipsa intenției. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că fapta de fals reținută în sarcina inculpatului nu există. Cu referire la latura civilă, s-a constatat că partea civilă a reclamat, în faza de urmărire penală, crearea de către inculpat a unui prejudiciu în cuantum de 194.688,89 RON, din care impozit pe profit de 103.169,18 RON și TVA de plată în cuantum de 91.519,71 RON. În cursul urmăririi penale s-au efectuat, așa cum s-a arătat anterior, 3 expertize judiciare, după cum urmează: 1. O expertiză întocmită de expert judiciar I.P., care a prezentat, la concluzii două variante: a. în ipoteza în care organele judiciare ar constata că SC V.V.I. SRL nu a pus în circulație documente fiscale în scopul deducerii ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de inculpat, prin înregistrarea în contabilitate a facturilor emise de SC S.I.

SRL București , SC J.A. SRL, SC F.G.I. SRL și a borderoului de achiziții de la persoane fizice, din data de 27 iunie 2007, impozitul pe profit, total pentru anii 2006 și 2007, ar fi de 67.000 RON, iar TVA, pentru aceeași perioadă, de 10.784 RON; b. în ipoteza în care aceleași organe ar concluziona că SC V.V.I. SRL a pus în circulație documente fiscale în scopul deducerii ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de administratorul SC V.V.I. SRL, ar fi impozit pe profit total anii 2006-2007 de 0 RON iar taxa pe valoarea adăugată de 102.337 RON. Lucrarea depusă de acest expert este nesemnată și neștampilată, expertul precizând că a procedat în acest mod întrucât nu i-a fost achitat onorariul de expert.

2. O expertiză întocmită de expert Ș.P., care a concluzionat că prejudiciul produs de inculpat, prin înregistrarea în contabilitate a unor facturi neconforme din punct de vedere fiscal și al O.R.C. a fost stabilit la suma de 95.391 RON, reprezentând TVA dedus necuvenit; 3. Un raport de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert R.N. la data de 28 ianuarie 2010, din ale cărui concluzii reiese că SC V.V.I. SRL are obligații față de bugetul statului în sumă totală de 31.306 RON reprezentând TVA, în cuantum de 16.996 RON și impozit pe profit de 14.310 RON. Prejudiciul stabilit în actul de sesizare a instanței este de 194.688,89 RON. Tribunalul a constatat că, potrivit art. 998 C. civ., în vigoare la momentul comiterii infracțiunilor, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat a-l repara, iar conform art. 14 C. proc.

pen., repararea pagubei prin infracțiune se face potrivit dispozițiilor legii civile, prin plata unei despăgubiri bănești care trebuie să acopere inclusiv folosul de care partea civilă a fost lipsită. În cazul infracțiunii de evaziune fiscală, dacă s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, autorul infracțiunii este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv cât și dobânda legală aferentă pe durata de timp de la data săvârșirii infracțiunii și până la achitarea sumei datorate. Potrivit probatoriului, SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede a achiziționat de la SC S.I. SRL cereale, cu facturile nr. A6. din 18 octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006 și nr. A8. din 23 octombrie 2006, în sumă totală de 33.368,40 RON.

La data emiterii facturilor SC S.I. SRL nu mai avea personalitate juridică, fiind radiată din data de 13 septembrie 2006 și în consecință nu mai avea nici calitatea de persoană impozabilă iar operațiunile efectuate de aceasta nu mai intrau în sfera TVA-ului. Dată fiind această situație, SC V.V.I. SRL a dedus nelegal TVA-ul în sumă de 5.327 RON, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, așa încât a fost obligată la repararea acestuia. Livrările de cereale efectuate de SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, în afara obiectului lor de activitate, nu determină pierderea de către SC V.V.I. SRL a dreptului de deducere a TVA atâta vreme cât nu s-a dovedit că aceasta a acționat cu rea credință. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul P.V.M.

și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman. Prin motivele de apel, parchetul a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că aceasta a aplicat în mod greșit pedeapsa complementară alături de pedeapsa rezultantă, nu pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005. De asemenea, s-a susținut că inculpatul trebuie obligat, în solidar, conform art. 191 alin. (3) C. proc. pen., la cheltuielile judiciare către stat, așa cum a fost obligat și la despăgubiri. S-a mai criticat hotărârea pronunțată pentru reținerea infracțiunii de evaziune fiscală doar în raport de relațiile contractuale ale inculpatului cu SC S.I.

SRL, impunându-se reținerea acestei infracțiuni și în raport de relațiile cu SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, așa cum reiese din probatoriul administrat. Pe latură civilă, s-a considerat că inculpatul trebuie să răspundă pentru întreaga sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă, respectiv 194.688,89 RON. O altă critică s-a referit la faptul că, în mod greșit, nu au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv facturile emise fictiv și borderourile de achiziții. De asemenea, s-a mai susținut că instanța a reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) și art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, din eroare fiind menționată tot lit. a) și nu lit. c), eroare ce a fost solicitată a fi îndreptată de către instanța de apel.

Parchetul a invocat și excepția tardivității apelului declarat de inculpat. Inculpatul a apreciat că apelul său este declarat în termen și a invocat nulitatea sentinței, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în ceea ce privește sesizarea instanței. Prin motivele de apel, inculpatul a mai solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece din probatoriu nu rezultă ascunderea surselor, iar neînregistrarea a două facturi fiscale nu reprezintă ascunderea surselor. A solicitat, de asemenea, achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, întrucât din conținutul constitutiv al infracțiunii, sub aspectul laturii subiective, lipsește intenția, iar expertiza efectuată nu a reținut existența vreunui fals săvârșit de inculpat.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a criticat soluția pentru greșita admitere a acțiunii civile numai pentru suma de 31.306 RON și nu pentru întreaga sumă solicitată. De asemenea, a mai criticat soluția și pentru instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, necesare în vederea recuperării cu certitudine a întregului prejudiciu. Prin decizia penală nr. 5 din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și de către partea civilă - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman împotriva sentinței penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa principală rezultantă, de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară de 1 an aplicate inculpatului P.V.M. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V.M. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 și art. 65 C. pen., a dispus ca inculpatul P.V.M. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 și art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpatul P.V.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 194.688,89 RON, cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 103.169,18 RON reprezintă impozit pe profit, iar suma de 91.519,71 RON reprezintă TVA dedus necuvenit, precum și la plata majorărilor de întârziere, calculate de la data scadenței și până la stingerea datoriei.

În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat, la instanța de fond. În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, aflate în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: (factura fiscală nr. A6. din 18 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A7. din 20 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A8. din 23 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A1. din 09 noiembrie 2006), (factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007); (factura fiscală nr. A3. din 16 iulie 2007); (factura fiscală nr. A4. din 31 iulie 2007); (factura fiscală nr. A5.

din 13 august 2007), (factura fiscală nr. A17. din 02 iulie 2007), (factura fiscală nr. A18. din 22 august 2007), (facturile fiscale nr. A19. din 04 octombrie 2007 și nr. A20. din 31 octombrie 2007), (facturile fiscale nr. A13. din 03 noiembrie 2007 și nr. A14. din 29 noiembrie 2007), (borderoul de achiziții din data de 27 iunie 2007). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. În temeiul art. 364 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului inculpat de repunere în termenul de apel. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpatul P.V.M., împotriva aceleiași sentințe penale. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare, în apelurile parchetului și al părții civile, au rămas în sarcina statului. În temeiul art. 189, art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și art. 69 din Legea nr. 51/1995 a obligat pe apelantul inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, în apel, din care, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele: Primul motiv invocat de parchet, referitor la aplicarea pedepsei complementare a fost admis, întrucât instanța, stabilind pedeapsa rezultantă în caz de concurs de infracțiuni, trebuia să facă aplicarea art. 3 C. pen., în ceea ce privește pedeapsa complementară, după ce, pentru fiecare infracțiune, trebuia să dispună și această pedeapsă prevăzută de legea specială, potrivit art. 35 C. pen. De asemenea, al doilea motiv de apel invocat a fost considerat fondat, instanța de fond neavând în vedere că inculpatul a fost obligat la despăgubiri în solidar, fiind aplicabile dispozițiile art. 191 alin. (3) C. proc.

pen. Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, s-au reținut următoarele: Atât la urmărirea penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, s-a stabilit că toate achizițiile de cereale au fost efectuate, în realitate, de la persoane fizice, deci, de la niciuna dintre cele 3 societăți comerciale, SC S.I. SRL, SC J.A. SRL sau SC F.G.I. SRL. S-a stabilit că facturile emise în numele acestor societăți sunt fictive, fiind completate de inculpat sau de alte persoane, conform declarațiilor martorilor R.M.I., P.F. și C.I. și concluziilor expertizei grafice. În motivarea pe latură civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că SC V.V.I. SRL a achiziționat cereale de la cele 3 societăți comerciale, concluzionând că livrările de cereale de către SC J.A.

SRL și SC F.G.I. SRL nu determină pierderea dreptului de deducere a TVA, chiar dacă se situează în afara obiectului de activitate. În concluzie, după ce s-a stabilit fără dubiu că toate livrările de cereale de către cele 3 societăți au fost fictive, fiind achiziționate de la persoană fizice, instanța de fond a considerat că aceste livrări fictive reprezintă documente justificative în accepțiunea Legii nr. 82/1991 cu modificările ulterioare. În realitate, facturile fictive care nu corespund realității, nu pot constitui documente justificative, taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce și nu pot fi folosite la stabilirea impozitului pe profit. Prin urmare, concluziile expertizei efectuată de expert R.N., care a stat la baza soluționării cauzei pe acest aspect, nu sunt complete și nu au în vedere că documentele înregistrate în contabilitate sunt fictive, astfel că și concluzia expertizei este greșită.

Pe baza acestor considerente, s-a constatat că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate cu privire la situația de fapt, cu consecințe pe ambele laturi ale procesului penal, astfel că primind acest motiv de apel, Curtea a rețiunut, așa cum s-a stabilit și la urmărirea penală, că activitatea infracțională cuprinde și livrările fictive de cereale față de SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, iar pe latură civilă a obligat pe inculpat, în aceeași modalitate, la suportarea întregii sume solicitate prin constituirea de parte civilă. Al patrulea motiv de apel este întemeiat, urmând să se procedeze conform art. 348 C. proc. pen. privind desființarea facturilor fiscale și a borderourilor de achiziții, în legătură cu cele trei societăți comerciale.

Curtea a admis și ultimul motiv de apel, considerând că eroarea materială cu privire la încadrarea juridică nu intră sub incidența cazurilor de nulitate absolută, putând fi îndreptată în apel. Apelul declarat de partea civilă a fost admis, cu motivarea arătată anterior, în analiza motivului de apel al parchetului dar, în ceea ce privește solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii, se constată că partea civilă a formulat pentru prima dată această cerere în apel, nefiind identificate până în prezent bunuri aparținând inculpatului, astfel că nici cererea nu a fost primită.

În legătură cu apelul declarat de inculpat, s-a constatat că sentința apelată a fost pronunțată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent și asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul a fost declarat la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a așteptat ca hotărârea să-i fie comunicată, deși a verificat și a luat cunoștință de pronunțarea acesteia. S-a considerat că motivul invocat nu face parte dintre cele menționate la art. 364 C. proc. pen., astfel că cererea de repunere în termen a fost respinsă ca nefondată, iar apelul a fost considerat ca fiind tardiv declarat. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea responsabilă civilmente SC V.V.I.

SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. Inculpatul P.V.M. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei către instanța de apel, întrucât în mod neîntemeiat a respins Curtea cererea sa de repunere în termenul de apel, prin sentița pronunțată de către instanța de fond stabilindu-se că termenul de apel curge de la data comunicării acestei hotărâri către inculpat, fapt menționat și pe portalul instanței. A considerat că mențiunea arătată constituie un motiv întemeiat pentru care inculpatul nu a declarat apelul în termenul prevăzut de lege, termen care, în mod obișnuit, ar fi curs de la data pronunțării - și nu a comunicării - având în vedere prezența inculpatului la termenul de pronunțare.

În subsidiar, a precizat că în condițiile în care apelul declarat de către parchet nu a contestat achitarea inculpatului de către instanța de fond pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod nejustificat a dispus instanța de apel desființarea înscrisurilor menționate în dispozitiv, care ar fi trebuit să fie o consecință a condamnării inculpatului sau a încetării procesului penal, neputând fi dispusă pentru situația în care s-a reținut că fapta nu există, așa cum s-a întâmplat în cazul achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. Recursul formulat de către partea responsabilă civilmente SC V.V.I.

SRL a privit aceleași motive ca și recursul inculpatului, mai sus menționate. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a invocat ciriticat decizia atacată pentru neluarea în considerare a solictărilor menționate în cererea de constituire de parte civilă, atât cu privire la suma prejudiciului cât și cu privire la solictarea referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 16 și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 251/2005 privind prevenirea și combaterea evayuiuni fiscale. Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursurile declarate de către partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. ca fiind fondate. Potrivit dispozițiilor art. 363 C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel și curge de la pronunțare pentru părțile prezente la dezbateri și de la comunicare, pentru părțile lipsă. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 364 alin. (1) C. proc. pen., repunerea în termenul de apel se poate dispune numai dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

În speță, instanța de apel a reținut că sentința apelată a fost pronunțată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent și asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul inculpatului a fost declarat la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a așteptat ca hotărârea să-i fie comunicată, deși a verificat și a luat cunoștință de pronunțarea acesteia. S-a considerat că motivul invocat nu face parte dintre cele menționate la art. 364 C. proc. pen., astfel că instanța de apel a respins cererea de repunere în termen, ca nefondată, iar apelul inculpatului a fost considerat ca fiind tardiv declarat.

Verificând susținerile inculpatului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în dispozitivul sentinței penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Teleorman se menționează că această hotărâre este supusă apelului în 10 zile de la comunicare, mențiune ce apare și pe portalul instanței de fond. Se observă că, în principiu, necunoașterea legii nu poate constitui o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului în termenul legal. Însă, noțiunea de lege, în accepțiunea jurisprudenței C.E.D.O. cuprinde mai ales accepțiunea ei materială și nu formală, incluzând pe lângă legile organice și textele de rang infralegislativ sau dreptul nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calități obligatorii, accesibilitatea și previzibilitatea.

Din perspectiva acestor elemente, mențiunea din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de informații procedurale către părți, care conturează existența și conținutul normelor juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac. Eroarea vizând data de la care curge termenul de apel anume data comunicării în loc de data pronunțării, se regăsește în dispozitivul hotărârii comunicate și nu poate fi translatată cu efecte potrivnice, părții care a respectat condițiile din comunicare întrucât acestei mențiuni, reluată și pe portalul instanței, i-a fost conferită astfel credibilitatea ce derivă din natura actului primit, raportat și la instituția emitentă.

Așadar, inculpatul și-a reglat conduita procesuală la condițiile ce au fost înscrise în comunicarea oficială emisă de către instanța de fond. Așa cum a statuat instanța supremă în sentința penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existența cazului fortuit sau a forței majore, fie în existența unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situația de a nu putea acționa în conformitate cu interesele sale și în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste interese. Se constată că în speță este incidență ultima teză a acestei definiții, deoarece comunicarea hotărârii de fond cu mențiunea greșită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului, ca fiind data comunicării și nu data pronunțării, l-a determinat pe inculpat să acționeze în consecință, contrar intereselor sale juridice.

datorită credibilității conferite înscrisului de natura sa precum și de instituția emitentă a acestuia. Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care cererea inculpatului de repunere în termen urmează a fi admisă. Concomitent, se constată că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a acestui textului art. 364 alin. (1) C. proc. pen. , aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (și nu celui întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., indicat de recurent). În consecință, în baza art. 385, pct. 1 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. Împotriva deciziei penale atacate, pe care o va casa, în totalitate și, rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul P.V.M. de repunere în termenul de apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de București, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel București. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. Împotriva deciziei penale nr. 5 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează, în totalitate, decizia recurată și, rejudecând: Admite cererea formulată de inculpatul P.V.M. de repunere în termenul de apel. Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursurilor rămân în sarcina statului. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Deftntivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.