ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3043/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3043/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursurilor

declarate de partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Teleorman și de inculpatul P.V.M. împotriva deciziei penale nr. 5 din 14

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 128 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman,

în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat

inculpatul P.V.M. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În

baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa

închisorii de 2 (doi) ani.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. a fost achitat inculpatul P.V.M. pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 290

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

S-a dispus interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. în

condițiile art. 71 C. pen.

S-a dispus interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o

perioadă de 1 (un) an în condițiile art. 65 C. pen.

În

baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82 C. pen. s-a fixat termen de

încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce

decurg din aplicarea art. 83 C. pen.

S-a dispus aplicarea față de inculpat

a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea executării

pedepsei accesorii.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă

formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Teleorman și, în temeiul art. 14, art. 346 C.

proc. pen. rap. la art. 998, art. 1003 C. civ. a fost obligat inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roșiori de Vede, la

plata sumei de 31.306 RON reprezentând obligații fiscale către stat, din care

16.996 RON reprezintă TVA și 14.310 RON reprezentând impozit pe profit, precum

și la plata majorărilor de întârziere calculate de la data scadenței și până la

stingerea datoriei.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 RON.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut următoarele:

Inculpatul

P.V.M. era administrator la SC V.V.I. SRL, societate care în perioada 2006-2007

mai avea în componență un membru, în persoana numitei T.I. Potrivit declarației

inculpatului, această persoană se ocupa de contabilitatea firmei.

Controalele fiscale efectuate de Garda

Financiară asupra activității desfășurate de societate au relevat că facturile și

alte documente prin care inculpatul, în calitate de administrator la SC V.V.I.

SRL, a achiziționat cereale au fost înregistrate în contabilitate.

Activitatea infracțională a inculpatului

se circumscrie, potrivit rechizitorului, la punerea în circulație fără drept a unor

formulare tipizate cu regim special în domeniul fiscal, completându-le în fals,

în scopul justificării achizițiilor de produse agricole efectuate de la diferite

persoane fizice și deducerii ilegale a TVA-ului.

Din probatoriu (aviz de însoțire marfă,

facturi, borderou de achiziții) a rezultat că în perioada septembrie 2005- noiembrie

2007, SC V.V.I. SRL, administrată de inculpat, a achiziționat produse agricole după

cum urmează:

de la SC J.A. SRL, cu facturile fiscale

nr. A1./ 09 noiembrie 2006, factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007, nr. A3.

din 16 iulie 2007, nr. A4. din 31 iulie 2007, nr. A5. din 13 august 2007 în valoare

totală de 151.567,51 RON;

de la SC S.I. SRL București, cu facturile

fiscale seriile BB. nr. A6. din 18 octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006

și nr. A8. din 23 octombrie 2006, în sumă totală de 33.368,40 RON;

de la SC F.G.I. SRL București , cu facturile

seria BB nr. A9. din 02 iulie 2007, nr. A10. din 22 august 2007, nr. A11. din

04 octombrie 2007, nr. A12. din 31 iulie 2007, nr. A13. din 03 noiembrie 2007,

nr. A14. din 29 noiembrie 2007, în valoare totală de 376.312,32 RON;

de la persoane fizice, cu borderou de achiziții

din 27 iunie 2007 reprezentând contravaloare grâu, în sumă de 71.605 RON (dosar

urmărire penală).

În urma verificărilor efectuate de Garda

Financiară a rezultat că SC S.I. SRL București era radiată din data de 13

septembrie 2006, conform adresei din 14 martie 2008 emisă de O.R.C. București, iar

SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL București au ca obiect de activitate declarat coafura

și alte activități de înfrumusețare, respectiv comerțul cu ridicata al îmbrăcămintei

și încălțămintei. Din data de 22 noiembrie 2007 SC F.G.I. SRL București se afla

în stare de dizolvare (dosar urmărire penală).

Prin urmare, a rezultat că la momentul

în care SC S.I. SRL a emis facturile nr. A7. din 20 octombrie 2006 și nr. A8.

din 23 octombrie 2006 această societate era radiată și, pe cale de consecință, nu

mai avea calitatea de persoană impozabilă iar operațiunile efectuate de aceasta

ulterior radierii nu mai intrau în sfera TVA, potrivit art. 126, 127 și 145

alin. (3) lit. a) din C. fisc.

Tribunalul a constatat că la dosarul cauzei

nu există nicio dovadă din care să rezulte că inculpatul, în calitate de administrator

al SC V.V.I. SRL, a cunoscut faptul că SC S.I. SRL era radiată la momentul emiterii

facturilor sau că obiectul de activitate a celorlalte două societăți nu se circumscria

comerțului cu cereale. Contravaloarea cerealelor livrate, recepționate și facturate

în temeiul documentelor evidențiate mai sus a fost încasată efectiv de către SC

V.V.I. SRL prin viramente bancare. Potrivit expertizelor contabile aflate la dosar

toate încasările erau evidențiate în extrasele de cont emise de bancă.

Cerealele achiziționate, pentru care s-au

întocmit note de recepție/confirmare necontestate de organele de control, au fost

achitate de SC V.V.I. SRL în contul unor persoane fizice și nu al celor juridice

indicate în facturile fiscale de cumpărare, toate plățile fiind evidențiate în extrasele

de cont emise de bancă.

Totodată, a rezultat că întreaga cantitate

de cereale menționată în facturile și borderoul de achiziție a fost vândută de SC

V.V.I. SRL către SC N.A.T. SRL, întocmindu-se facturi fiscale, cea din urmă fiind

achitată, în totalitate, cu ordine de plată, prin bancă.

Prin urmare, a rezultat că toate cantitățile

de cereale înscrise în facturile fiscale anterior menționate au fost recepționate

și înregistrate în contabilitatea SC V.V.I. SRL. De asemenea, s-a constatat că bunurile

achiziționate de societatea administrată de inculpat au existat în materialitatea

lor, aspect ce rezultă din înscrisurile aflate la dosar - facturi, note de recepție,

borderouri de achiziții, dar și din depozițiile martorilor C.I., P.F., R.M.I., aceștia

declarând că cerealele achiziționate de inculpat erau încărcate în autovehicule

speciale (auto cu nr. înmatriculare AAA.), în vederea revânzării către SC

N.A.T. SRL.

Administratorul acestei din urmă menționate

societăți, martorul M.N., a declarat că a achiziționat de la SC V.V.I. SRL în perioada

octombrie 2006 - ianuarie 2008 produse agricole în valoare de 677.174,94 RON, plata

fiind efectuată prin ordin bancar, iar transportul a fost efectuat cu auto propriu

cu nr. înmatriculare AAA.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 241/2005 constituie infracțiune deținerea sau punerea în circulație, fără drept,

a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate utilizate în domeniul fiscal,

cu regim special.

Modalitatea alternativă constând în punerea

în circulație (forma reținută de actul de inculpare) este operațiunea prin care

formularele tipizate cu regim special sunt introduse în circuitul financiar și fiscal.

Sub aspectul vinovăției, fapta este comisă

cu intenție, directă sau indirectă. Or, așa cum a relevat probatoriul, facturile

fiscale de achiziționare a cerealelor de către SC V.V.I. SRL, administrată de inculpat,

au fost emise de furnizorii nominalizați mai sus, iar așa cum a rezultat din concluziile

raportului de expertiză grafică, acestea erau doar semnate de inculpat la rubrica

„primire". Nicio probă administrată în cauză nu a evidențiat faptul că inculpatul

ar fi pus în circulație, cu intenție, formularele tipizate (facturi fiscale, borderou

de achiziție), cunoscând că acestea sunt false. De altfel, în rechizitoriu nu se

motivează în ce a constat activitatea inculpatului de punere în circulație a facturilor

și borderourilor. Singura afirmație în sensul că inculpatul a pus în circulație

facturi fiscale false (falsul rezultând din faptul că acestea conțin date neconforme

celor aflate la O.R.C. în cazul SC S.I. SRL care era radiată, ori mențiunile înscrise

în acestea sunt nereale, în cazul SC J.A. SRL, SC F.G.I. SRL București, care nu

aveau în obiectul de activitate comerț cu cereale) nesusținută de probe, a determinat

instanța să constate că fapta comisă de inculpat nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul

laturii subiective.

Martorii audiați în cauză - C.I., P.F.,

R.M.I. - au declarat că inculpatul nu Ie-a înmânat vreun document (factură, borderou)

cu privire Ia achiziționarea de cereale. Astfel, martorii C. și P. au declarat că

inculpatul nu le-a înmânat vreun document și nu știu să fi completat acte referitoare

Ia achiziționarea de cereale, ei mergând în locurile indicate de inculpat pentru

a efectua plata, în timp ce martorul R. a declarat că „a scris (completat) o factură

înmânată de o persoană de Ia care s-a achiziționat cereale pentru inculpat și a

întocmit un aviz de expediție.

Din concluziile raportului de expertiză

grafică întocmit în cursul urmăririi penale a rezultat că inculpatul nu a completat

facturile în cauză cu alte date decât cele legate de semnătură.

Faptul că facturile emise de SC S.I.

SRL conțin informații incorecte referitoare la C.U.I. și adresa furnizorului (acestea

nu corespund cu cele de la O.R.C.) ori că această societate era radiată sau faptul

că SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL București nu aveau în obiectul de activitate comerțul

cu cereale nu creează vreo culpă în sarcina inculpatului, de natură a reține în

cazul acestuia comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005,

atâta vreme cât nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul este persoana care a

pus în circulație astfel de facturi fiscale ci, dimpotrivă a rezultat că facturile

fiscale erau înmânate și completate de alte persoane (furnizori, persoane trimise

de inculpat, cum este cazul martorului R., pentru a efectua plata mărfurilor).

Pentru aceleași motive, respectiv inexistența

unei acțiuni de falsificare a facturilor și borderourilor de către inculpat prin

una din modalitățile prevăzute la art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea

scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lor în orice mod, instanța a constatat

că fapta de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,

prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în

sarcina inculpatului, nu există. Facturile fiscale în discuție nu constituie înscrisuri

oficiale în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., iar modalitatea în care se susține

că s-a procedat la falsificarea acestora nu a constituit-o contrafacerea scrierii

sau a subscrierii sau alterarea conținutului, ci s-a realizat cu prilejul întocmirii

actului, situație în care s-a apreciat că nu se poate vorbi de existența infracțiunii

de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.

Așa cum a rezultat din raportul de expertiză

grafică facturile și borderourile în cauză nu au fost completate de inculpat, singurele

mențiuni înscrise pe acestea și care aparțin inculpatului sunt cele legate de semnătura

primitorului. Or, societatea administrată de inculpat era beneficiara achiziției

de cereale, așa încât în mod firesc semnătura acestuia apare la rubrica „semnătura

de primire".

Cât privește infracțiunile de evaziune

fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în raport de probatoriul

administrat s-a constatat că aceste infracțiuni au fost probate, fiind săvârșite

de inculpat.

Infracțiunea de evaziune fiscală este o

infracțiune complexă, latura obiectivă presupunând înregistrări contabile inexacte,

cu consecința denaturării veniturilor și cheltuielilor.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005, constituie infracțiune fapta constând în ascunderea bunului ori a

sursei impozabile sau taxabile, iar conform art. 9 alin. (1) lit. c) din lege, constituie

infracțiune fapta constând în evidențierea, în acte contabile sau în alte documente

legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, ori evidențierea altor

operațiuni fictive, în cazul ambelor fapte scopul fiind sustragerea de la îndeplinirea

obligațiilor fiscale.

Din înscrisurile aflate la dosar, raport

de control, acte contabile, rapoarte de expertiză, a rezultat că inculpatul a achiziționat

cereale de la persoane fizice într-o cantitate de 122800 kg, conform borderoului

de achiziții din 27 iunie 2007 și în valoare de 71.605 RON. Marfa a fost ulterior

livrată către SC N.A.T. SRL București cu facturile fiscale seria CC. nr. A15. și

A16., ambele din 27 iunie 2007.

Potrivit art. 6 din Legea contabilității

nr. 82/1991, „orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în

momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor contabile,

dobândind calitatea de document justificativ".

Cele două facturi fiscale întocmite către

SC N.A.T. SRL nu au fost însă înregistrate în evidența contabilă, deși SC

V.V.I. SRL a colectat taxa pe valoarea adăugată pe baza acestora, în valoare de

11.669 RON.

Prin urmare, s-a constatat, contrar celor

susținute de apărarea inculpatului, că prin neînregistrarea în contabilitate a veniturilor

obținute din vânzarea produselor menționate în borderoul de achiziție, inculpatul

a urmărit sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, prejudiciind statul cu suma

de 11.669 RON colectată, sumă menționată atât în raportul de inspecție al Gărzii,

cât și în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul R., raport asupra

căruia inculpatul nu a avut obiecțiuni. Totodată, neînregistrarea conduce la obligația

plății unui impozit suplimentar în sumă de 9.824 RON.

Așa cum s-a arătat mai sus, documentele

în baza cărora SC V.V.I. SRL a procedat la deducerea TVA-ului, și anume facturile

fiscale emise de SC S.I. SRL București după data radierii, nu îndeplineau cerințele

legale pentru a fi considerate documente justificative.

Evidențierea de către inculpat în contabilitate

a acestor facturi, ce nu au calitatea de document justificativ în sensul legii,

pentru deducerea ilegală de TVA a condus la crearea unui prejudiciu la bugetul consolidat

al statului în cuantum de 5.327 RON.

De asemenea, evidențierea în contabilitatea

SC V.V.I. SRL a facturilor emise de SC S.I. SRL, ce conțin informații incorecte,

a condus la diminuarea bazei impozabile cu contravaloarea mărfii înscrise în acestea,

prejudiciul fiind, în acest caz de 4.486 RON.

Prin urmare, constatând că inculpatul a

săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) precum și cea înscrisă

la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în modalitățile arătate mai

sus, s-a apreciat că acesta trebuie să răspundă penal pentru fiecare faptă reținută.

La individualizarea judiciară a pedepsei,

instanța, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., anume gradul de pericol

social concret al faptelor comise, împrejurările în care acestea au fost săvârșite,

caracterul repetat al acțiunilor ilicite desfășurate de inculpat, limitele speciale

de pedeapsă, circumstanțele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente

penale, datele care caracterizează persoana acestuia, și anume s-a prezentat la

organele judiciare însă a negat faptele infracționale, valoarea prejudiciului, a

dispus condamnarea acestuia pentru fiecare infracțiune reținută la pedeapsa închisorii

orientată spre minimul prevăzut de lege.

Așa fiind, în temeiul art. 9 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat

inculpatul P.V.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În

temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa

închisorii de 2 ani.

În

baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., constatând că faptele

au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a dispus contopirea

pedepselor aplicate, iar inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a apreciat de către instanță că această

pedeapsă este pe măsura tulburării pe care inculpatul, prin faptele sale, a produs-o

în mediul social și poate asigura scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II-a, lit. b) și c) C. pen., în condițiile

art. 71 C. pen.

Pentru interzicerea drepturilor civile,

instanța a avut în vedere natura faptei săvârșite, gradul de pericol social al acesteia,

circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa principală aplicată,

acestea conducând la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor civile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) C. pen., respectiv dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de

a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar și la pierderea

dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura

o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea

infracțiunilor.

Luând în considerare și jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 martie 2004 privind Cauza Hirst

contra Marii Britanii), precum și Decizia LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, s-a apreciat că interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară

pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale,

măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare

natura și durata pedepsei principale aplicate, instanța a apreciat că interzicerea

acestor drepturi este proporțională cu situația care a determinat-o.

Având în vedere cuantumul pedepsei aplicate,

de 2 ani închisoare precum și dispozițiile înscrise la art. 9 alin. (1) lit. a)

și lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă

complementară alături de aplicarea pedepsei principale, în temeiul art. 65 C.

pen. s-a dispus interzicerea față de inculpat a drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 1 an,

în condițiile art. 66 C. pen.

Luând în considerare persoana inculpatului,

care nu a mai suferit alte condamnări și faptul că pedeapsa aplicată acestuia nu

depășește doi ani, după aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen., instanța

a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat față de inculpat și tară executarea

pedepsei, așa încât, constatând îndeplinite condițiile cumulative cerute de

art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 82 C. pen. s-a fixat termen

de încercare de 4 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce

decurg din aplicarea prevederilor art. 83 C. pen.

Având în vedere că față de inculpat s-a

dispus, ca modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen., potrivit

căreia, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a

suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului P.V.M. pentru infracțiunea prevăzută

de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, constatând lipsa elementului subiectiv,

respectiv lipsa intenției.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., constatând că fapta de fals reținută în sarcina inculpatului

nu există.

Cu referire la latura civilă, s-a constatat

că partea civilă a reclamat, în faza de urmărire penală, crearea de către inculpat

a unui prejudiciu în cuantum de 194.688,89 RON, din care impozit pe profit de 103.169,18

RON și TVA de plată în cuantum de 91.519,71 RON.

În

cursul urmăririi penale s-au efectuat, așa cum s-a arătat

anterior, 3 expertize judiciare, după cum urmează:

I.P., care a prezentat, la concluzii două variante:

a. în ipoteza în care organele judiciare

ar constata că SC V.V.I. SRL nu a pus în circulație documente fiscale în scopul

deducerii ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de inculpat, prin înregistrarea

în contabilitate a facturilor emise de SC S.I. SRL București , SC J.A. SRL, SC

F.G.I. SRL și a borderoului de achiziții de la persoane fizice, din data de 27

iunie 2007, impozitul pe profit, total pentru anii 2006 și 2007, ar fi de 67.000

RON, iar TVA, pentru aceeași perioadă, de 10.784 RON;

b. în ipoteza în care aceleași organe ar

concluziona că SC V.V.I. SRL a pus în circulație documente fiscale în scopul deducerii

ilegale de TVA, cuantumul prejudiciului produs de administratorul SC V.V.I. SRL,

ar fi impozit pe profit total anii 2006-2007 de 0 RON iar taxa pe valoarea adăugată

de 102.337 RON.

Lucrarea depusă de acest expert este nesemnată

și neștampilată, expertul precizând că a procedat în acest mod întrucât nu i-a fost

achitat onorariul de expert.

care a concluzionat că prejudiciul produs de inculpat, prin înregistrarea în contabilitate

a unor facturi neconforme din punct de vedere fiscal și al O.R.C. a fost stabilit

la suma de 95.391 RON, reprezentând TVA dedus necuvenit;

întocmit de expert R.N. la data de 28 ianuarie 2010, din ale cărui concluzii reiese

că SC V.V.I. SRL are obligații față de bugetul statului în sumă totală de 31.306

RON reprezentând TVA, în cuantum de 16.996 RON și impozit pe profit de 14.310 RON.

Prejudiciul stabilit în actul de sesizare

a instanței este de 194.688,89 RON. Tribunalul a constatat că, potrivit art. 998

C. civ., în vigoare la momentul comiterii infracțiunilor, orice faptă a omului care

cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat a-l

repara, iar conform art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei prin infracțiune se

face potrivit dispozițiilor legii civile, prin plata unei despăgubiri bănești care

trebuie să acopere inclusiv folosul de care partea civilă a fost lipsită. În cazul

infracțiunii de evaziune fiscală, dacă s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat,

autorul infracțiunii este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv cât și dobânda

legală aferentă pe durata de timp de la data săvârșirii infracțiunii și până la

achitarea sumei datorate.

Potrivit probatoriului, SC V.V.I. SRL Roșiorii

de Vede a achiziționat de la SC S.I. SRL cereale, cu facturile nr. A6. din 18

octombrie 2006, nr. A7. din 20 octombrie 2006 și nr. A8. din 23 octombrie 2006,

în sumă totală de 33.368,40 RON. La data emiterii facturilor SC S.I. SRL nu mai

avea personalitate juridică, fiind radiată din data de 13 septembrie 2006 și în

consecință nu mai avea nici calitatea de persoană impozabilă iar operațiunile efectuate

de aceasta nu mai intrau în sfera TVA-ului.

Dată fiind această situație, SC V.V.I.

SRL a dedus nelegal TVA-ul în sumă de 5.327 RON, prejudiciind bugetul de stat cu

această sumă, așa încât a fost obligată la repararea acestuia.

Livrările de cereale efectuate de SC

J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, în afara obiectului lor de activitate, nu determină pierderea

de către SC V.V.I. SRL a dreptului de deducere a TVA atâta vreme cât nu s-a dovedit

că aceasta a acționat cu rea credință.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul P.V.M. și partea civilă

Agenția Națională de Administrare Fiscală

-

Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman.

Prin motivele de apel, parchetul a criticat

soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că aceasta

a aplicat în mod greșit pedeapsa complementară alături de pedeapsa rezultantă, nu

pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate, în raport de dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 241/2005.

De asemenea, s-a susținut că inculpatul

trebuie obligat, în solidar, conform art. 191 alin. (3) C. proc. pen., la cheltuielile

judiciare către stat, așa cum a fost obligat și la despăgubiri.

S-a mai criticat hotărârea pronunțată pentru

reținerea infracțiunii de evaziune fiscală doar în raport de relațiile contractuale

ale inculpatului cu SC S.I. SRL, impunându-se reținerea acestei infracțiuni și în

raport de relațiile cu SC J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, așa cum reiese din probatoriul

administrat.

Pe latură civilă, s-a considerat că inculpatul

trebuie să răspundă pentru întreaga sumă cu care Agenția Națională de Administrare

Fiscală s-a constituit parte civilă, respectiv 194.688,89 RON.

O altă critică s-a referit la faptul că,

în mod greșit, nu au fost desființate înscrisurile falsificate, respectiv facturile

emise fictiv și borderourile de achiziții.

De asemenea, s-a mai susținut că instanța

a reținut vinovăția inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) și

art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, din eroare fiind menționată tot lit. a) și

nu lit. c), eroare ce a fost solicitată a fi îndreptată de către instanța de apel.

Parchetul a invocat și excepția tardivității

apelului declarat de inculpat.

Inculpatul

a apreciat că apelul său este declarat

în termen și a invocat nulitatea sentinței, conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., în ceea ce privește sesizarea instanței.

Prin motivele de apel, inculpatul a mai

solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., în ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, deoarece din probatoriu

nu rezultă ascunderea surselor, iar neînregistrarea a două facturi fiscale nu reprezintă

ascunderea surselor.

A solicitat, de asemenea, achitarea, în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. c)

din Legea nr. 241/2005, întrucât din conținutul constitutiv al infracțiunii, sub

aspectul laturii subiective, lipsește intenția, iar expertiza efectuată nu a reținut

existența vreunui fals săvârșit de inculpat.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală -

Direcția Generală

a Finanțelor Publice Teleorman a criticat soluția pentru greșita admitere a acțiunii

civile numai pentru suma de 31.306 RON și nu pentru întreaga sumă solicitată.

De asemenea, a mai criticat soluția și

pentru instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, necesare

în vederea recuperării cu certitudine a întregului prejudiciu.

Prin decizia penală nr. 5 din 14 ianuarie

2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a

admis apelurile declarate de către Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman și de către partea civilă - Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman împotriva

sentinței penale nr. 128 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman,

secția penală.

A desființat, în parte, sentința penală

apelată și, rejudecând în fond: A descontopit pedeapsa principală rezultantă, de

2 ani închisoare și pedeapsa complementară de 1 an aplicate inculpatului P.V.M.

în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În

temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V.M. la o pedeapsă

principală de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În

baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la o pedeapsă principală

de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În

temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b), art.

35 și art. 65 C. pen., a dispus ca inculpatul P.V.M. să execute pedeapsa principală

cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În

temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998

și art. 1003 C. civ. a obligat pe inculpatul P.V.M., în solidar cu partea responsabilă

civilmente SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 194.688,89 RON, cu

titlu de despăgubiri civile, din care suma de 103.169,18 RON reprezintă impozit

pe profit, iar suma de 91.519,71 RON reprezintă TVA dedus necuvenit, precum și la

plata majorărilor de întârziere, calculate de la data scadenței și până la stingerea

datoriei.

În temeiul art. 191 alin. (3) C. proc.

pen. a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC

V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către

stat, la instanța de fond.

În

temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus desființarea înscrisurilor

falsificate, aflate în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: (factura fiscală

nr. A6. din 18 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A7. din 20 octombrie 2006);

(factura fiscală nr. A8. din 23 octombrie 2006); (factura fiscală nr. A1. din

09 noiembrie 2006), (factura fiscală nr. A2. din 02 iulie 2007); (factura fiscală

nr. A3. din 16 iulie 2007); (factura fiscală nr. A4. din 31 iulie 2007); (factura

fiscală nr. A5. din 13 august 2007), (factura fiscală nr. A17. din 02 iulie 2007),

(factura fiscală nr. A18. din 22 august 2007), (facturile fiscale nr. A19. din

04 octombrie 2007 și nr. A20. din 31 octombrie 2007), (facturile fiscale nr. A13.

din 03 noiembrie 2007 și nr. A14. din 29 noiembrie 2007), (borderoul de achiziții

din data de 27 iunie 2007). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale

apelate. În temeiul art. 364 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea apelantului

inculpat de repunere în termenul de apel.

În

temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca

tardiv formulat, apelul declarat de inculpatul P.V.M., împotriva aceleiași sentințe

penale.

În

temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare,

în apelurile parchetului și al părții civile, au rămas în sarcina statului.

În

temeiul art. 189, art. 192 alin. (2) C. proc. pen. și

art. 69 din Legea nr. 51/1995 a obligat pe apelantul inculpat, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL Roșiorii de Vede, la plata sumei de 500 RON,

cheltuieli judiciare către stat, în apel, din care, onorariul parțial al avocatului

din oficiu, în sumă de 50 RON, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor

și materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat următoarele:

Primul motiv invocat de parchet, referitor

la aplicarea pedepsei complementare a fost admis, întrucât instanța, stabilind pedeapsa

rezultantă în caz de concurs de infracțiuni, trebuia să facă aplicarea art. 3

C. pen., în ceea ce privește pedeapsa complementară, după ce, pentru fiecare infracțiune,

trebuia să dispună și această pedeapsă prevăzută de legea specială, potrivit

art. 35 C. pen.

De asemenea, al doilea motiv de apel invocat

a fost considerat fondat, instanța de fond neavând în vedere că inculpatul a fost

obligat la despăgubiri în solidar, fiind aplicabile dispozițiile art. 191 alin.

(3) C. proc. pen.

Referitor la cel de-al treilea motiv de

apel, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, s-au reținut următoarele:

Atât la urmărirea penală, cât și în faza

de cercetare judecătorească, s-a stabilit că toate achizițiile de cereale au fost

efectuate, în realitate, de la persoane fizice, deci, de la niciuna dintre cele

3 societăți comerciale, SC S.I. SRL, SC J.A. SRL sau SC F.G.I. SRL.

S-a stabilit că facturile emise în numele

acestor societăți sunt fictive, fiind completate de inculpat sau de alte persoane,

conform declarațiilor martorilor R.M.I., P.F. și C.I. și concluziilor expertizei

grafice.

În motivarea pe latură civilă a cauzei,

instanța de fond a reținut că SC V.V.I. SRL a achiziționat cereale de la cele 3

societăți comerciale, concluzionând că livrările de cereale de către SC J.A.

SRL și SC F.G.I. SRL nu determină pierderea dreptului de deducere a TVA, chiar dacă

se situează în afara obiectului de activitate.

În

concluzie, după ce s-a stabilit fără dubiu că toate livrările

de cereale de către cele 3 societăți au fost fictive, fiind achiziționate de la

persoană fizice, instanța de fond a considerat că aceste livrări fictive reprezintă

documente justificative în accepțiunea Legii nr. 82/1991 cu modificările ulterioare.

În

realitate, facturile fictive care nu corespund realității,

nu pot constitui documente justificative, taxa pe valoarea adăugată nu se poate

deduce și nu pot fi folosite la stabilirea impozitului pe profit.

Prin urmare, concluziile expertizei efectuată

de expert R.N., care a stat la baza soluționării cauzei pe acest aspect, nu sunt

complete și nu au în vedere că documentele înregistrate în contabilitate sunt fictive,

astfel că și concluzia expertizei este greșită.

Pe baza acestor considerente, s-a constatat

că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate cu privire la situația

de fapt, cu consecințe pe ambele laturi ale procesului penal, astfel că primind

acest motiv de apel, Curtea a rețiunut, așa cum s-a stabilit și la urmărirea penală,

că activitatea infracțională cuprinde și livrările fictive de cereale față de SC

J.A. SRL și SC F.G.I. SRL, iar pe latură civilă a obligat pe inculpat, în aceeași

modalitate, la suportarea întregii sume solicitate prin constituirea de parte civilă.

Al patrulea motiv de apel este întemeiat,

urmând să se procedeze conform art. 348 C. proc. pen. privind desființarea facturilor

fiscale și a borderourilor de achiziții, în legătură cu cele trei societăți comerciale.

Curtea a admis și ultimul motiv de apel,

considerând că eroarea materială cu privire la încadrarea juridică nu intră sub

incidența cazurilor de nulitate absolută, putând fi îndreptată în apel.

Apelul declarat de partea civilă a fost

admis, cu motivarea arătată anterior, în analiza motivului de apel al parchetului

dar, în ceea ce privește solicitarea de instituire a măsurilor asigurătorii, se

constată că partea civilă a formulat pentru prima dată această cerere în apel, nefiind

identificate până în prezent bunuri aparținând inculpatului, astfel că nici cererea

nu a fost primită.

În

legătură cu apelul declarat de inculpat, s-a constatat că

sentința apelată a fost pronunțată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent

și asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul a fost declarat la 02

octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul

a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a așteptat ca hotărârea

să-i fie comunicată, deși a verificat și a luat cunoștință de pronunțarea acesteia.

S-a considerat că motivul invocat nu face

parte dintre cele menționate la art. 364 C. proc. pen., astfel că cererea de repunere

în termen a fost respinsă ca nefondată, iar apelul a fost considerat ca fiind tardiv

declarat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs

partea responsabilă

civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M.

Inculpatul P.V.M.

a invocat, în principal, cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului declarat,

casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei către instanța

de apel, întrucât în mod neîntemeiat a respins Curtea cererea sa de repunere în

termenul de apel, prin sentița pronunțată de către instanța de fond stabilindu-se

că termenul de apel curge de la data comunicării acestei hotărâri către inculpat,

fapt menționat și pe portalul instanței.

A considerat că mențiunea arătată constituie

un motiv întemeiat pentru care inculpatul nu a declarat apelul în termenul prevăzut

de lege, termen care, în mod obișnuit, ar fi curs de la data pronunțării - și nu

a comunicării - având în vedere prezența inculpatului la termenul de pronunțare.

În

subsidiar, a precizat că

în condițiile în care apelul declarat de către parchet nu

a contestat achitarea inculpatului de către instanța de fond pentru cele două infracțiuni

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și de art. 290 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în mod nejustificat a dispus instanța

de apel desființarea înscrisurilor menționate în dispozitiv, care ar fi trebuit

să fie o consecință a condamnării inculpatului sau a încetării procesului penal,

neputând fi dispusă pentru situația în care s-a reținut că fapta nu există, așa

cum s-a întâmplat în cazul achitării inculpatului pentru infracțiunea prevăzută

de art. 290 C. pen.

Recursul formulat de către partea responsabilă

civilmente SC V.V.I. SRL a privit aceleași motive ca și recursul inculpatului, mai

sus menționate.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman a invocat ciriticat

decizia atacată pentru neluarea în considerare a solictărilor menționate în cererea

de constituire de parte civilă, atât cu privire la suma prejudiciului cât și cu

privire la solictarea referitoare la instituirea măsurilor asigurătorii prevăzute

de art. 16 și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 251/2005

privind prevenirea și combaterea evayuiuni fiscale.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel

este legală și temeinică și constată recursurile declarate de către partea responsabilă

civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M. ca

fiind fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 363 C.

proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel și curge

de la pronunțare pentru părțile prezente la dezbateri și de la comunicare, pentru

părțile lipsă.

De asemenea, în conformitate cu prevederile

art. 364 alin. (1) C. proc. pen., repunerea în termenul de apel se poate dispune

numai dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză

temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile

de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

În speță, instanța de apel a reținut că

sentința apelată a fost pronunțată la 18 septembrie 2012, inculpatul fiind prezent

și asistat de apărător ales la dezbateri, iar apelul inculpatului a fost declarat

la 02 octombrie 2012, după expirarea termenului de apel, motiv pentru care inculpatul

a solicitat repunerea în termenul de apel, cu motivarea că a așteptat ca hotărârea

să-i fie comunicată, deși a verificat și a luat cunoștință de pronunțarea acesteia.

S-a considerat că motivul invocat nu face

parte dintre cele menționate la art. 364 C. proc. pen., astfel că instanța de apel

a respins cererea de repunere în termen, ca nefondată, iar apelul inculpatului a

fost considerat ca fiind tardiv declarat.

Verificând susținerile inculpatului,

Înalta Curte constată că, într-adevăr, în dispozitivul sentinței penale nr. 128

din 18 septembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Teleorman se menționează că

această hotărâre este supusă apelului în 10 zile de la comunicare, mențiune ce apare

și pe portalul instanței de fond.

Se observă că, în principiu, necunoașterea

legii nu poate constitui o cauză temeinică de împiedicare a declarării apelului

în termenul legal.

Însă, noțiunea de lege, în accepțiunea

jurisprudenței C.E.D.O. cuprinde mai ales accepțiunea ei materială și nu formală,

incluzând pe lângă legile organice și textele de rang infralegislativ sau dreptul

nescris, important fiind ca toate acestea să îndeplinească cele două calități obligatorii,

accesibilitatea și previzibilitatea. Din perspectiva acestor elemente, mențiunea

din dispozitivul hotărârii de fond comunicat inculpatului, relativ la data de la

care curge termenul pentru declararea apelului reprezintă o furnizare oficială de

informații procedurale către părți, care conturează existența și conținutul normelor

juridice aplicabile în cazul determinat, pentru exercitarea căii de atac.

Eroarea vizând data de la care curge termenul

de apel anume data comunicării în loc de data pronunțării, se regăsește în dispozitivul

hotărârii comunicate și nu poate fi translatată cu efecte potrivnice, părții care

a respectat condițiile din comunicare întrucât acestei mențiuni, reluată și pe portalul

instanței, i-a fost conferită astfel credibilitatea ce derivă din natura actului

primit, raportat și la instituția emitentă.

Așadar, inculpatul și-a reglat conduita

procesuală la condițiile ce au fost înscrise în comunicarea oficială emisă de către

instanța de fond.

Așa cum a statuat instanța supremă în sentința

penală nr. 3810/2006, cauza temeinică de împiedicare, în sensul prevederilor

art. 364 alin. (1) C. proc. pen., constă fie în existența cazului fortuit sau a

forței majore, fie în existența unei alte cauze care l-a pus pe inculpat în situația

de a nu putea acționa în conformitate cu interesele sale și în lipsa căreia ar fi

acționat în conformitate cu aceste interese.

Se constată că în speță este incidență

ultima teză a acestei definiții, deoarece comunicarea hotărârii de fond cu mențiunea

greșită a datei de la care curge termenul legal pentru declararea apelului, ca fiind

data comunicării și nu data pronunțării, l-a determinat pe inculpat să acționeze

în consecință, contrar intereselor sale juridice. datorită credibilității conferite

înscrisului de natura sa precum și de instituția emitentă a acestuia.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite

cele două condiții cumulative prevăzute de art. 364 alin. (1) C. proc. pen., motiv

pentru care cererea inculpatului de repunere în termen urmează a fi admisă. Concomitent,

se constată că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a acestui textului

art. 364 alin. (1) C. proc. pen.

,

aspect ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. (și nu celui întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 10 C. proc. pen., indicat de recurent).

În

consecință, în baza art. 385, pct. 1 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de partea responsabilă civilmente

SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M.

Împotriva deciziei penale atacate, pe care

o va casa, în totalitate și, rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul

P.V.M. de repunere în termenul de apel și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de București, partea civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și

de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel București.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3)

C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de partea

responsabilă civilmente SC V.V.I. SRL, partea civilă Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman și de inculpatul P.V.M.

Împotriva deciziei penale nr. 5 din 14

ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în totalitate, decizia recurată

și, rejudecând:

Admite cererea formulată de inculpatul

P.V.M. de repunere în termenul de apel.

Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman

și de inculpatul P.V.M. la Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea

recursurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Deftntivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 08 octombrie

2013.