ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2014

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 240 din 15 octombrie 2013, Tribunalul Satu Mare a hotărât următoarele: În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T.V.D., pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală la o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen.

pe o durată de 4 ani. În baza art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de: - 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen. și a art. 14 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare (actuala Agenție Județeană a Finanțelor Publice) suma de 55.875 RON reprezentând obligații cu reținere la sursă și TVA, suma neincluzând dobânzi și penalități de întârziere, care se vor calcula la data plății.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av. V.C., conform delegației. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare emis la data de 12 decembrie 2012 în Dosar nr. 202/P/2011 al acestei unități, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.V.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și prevăzute și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, următoarea stare de fapt: SC V.C. SRL Satu Mare, județul Satu Mare, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Satu Mare cu sediul social declarat în Satu Mare, județul Satu Mare, având ca obiect de activitate „fabricarea hârtiei și cartonului ondulat și a ambalajelor din hârtie și carton” conform cod CAEN 2121. Din istoricul societății rezultă că, în perioada 28 noiembrie 2001 - 17 octombrie 2008 administratorul societății a fost inculpatul T.V.D., iar cu data de 25 mai 2010 societatea este radiată din Registrul Comerțului conform sentinței nr. 579/F din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Satu Mare. Inculpatul deține și funcția de asociat în cadrul SC B. SRL Cluj-Napoca, județul Cluj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj cu sediul social declarat în Cluj-Napoca, județul Cluj, în prezent în lichidare judiciară.

SC S.P.C. SRL Satu Mare, județul Satu Mare, este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Satu Mare cu sediul social declarat în Satu Mare, județul Satu Mare, având ca obiect de activitate „fabricarea materialelor plastice în forme primare” conform cod CAEN 2416. Din istoricul societății sus-menționate rezultă că în perioada 03 mai 2005 - 12 decembrie 2005 administratori ai societății figurau inculpatul T.V.D., numiții I.S.M. și P.C.P., iar în perioada 12 decembrie 2005 - 27 noiembrie 2007 numitul I.S.M., în perioada 27 noiembrie 2007 - 18 mai 2009 numitul M.V., iar la data de 18 mai 2009 societatea a intrat în procedură de insolvență fiind numit administrator judiciar provizoriu SC E.I.

SRL Satu Mare. Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că, conform hotărârii nr. 5 din 11 august 2006 a Adunării Generale a Asociaților al SC S.P.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D. este numit administrator al societății cu data de 01 august 2006 prin cesionarea părților sociale ale foștilor asociați P.C.P., I.S.M., T.A.E., O.I.D., B.V. către acesta, act ce nu a fost depus la Oficiul Registrului Comerțului Satu Mare. Totodată a rezultat că în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007 inculpatul a îndeplinit singur atribuțiile de administrator, ceilalți doi foști administratori P.C.P. și I.S.M., figurează doar în acte cu funcția de administrator, acest lucru rezultă din declarațiile olografe ale acestora, precum și din atribuțiile desfășurate în cadrul societății.

Din declarația numitei S.A.M., contabila societăților SC S.P.C. SRL Satu Mare și SC V.C. SRL Satu Mare, în perioada iunie 2005 - septembrie 2006 rezultă că inculpatul T.V.D. a fost singura persoană din cadrul societăților care dispunea plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat având totodată calitatea și specimenul de semnătură la bancă. În calitate de administrator al SC S.P.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007, nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 16.893 RON, reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 6.035 RON, CAS asigurați în sumă de 6.035 RON, șomaj asigurați în sumă de 639 RON, sănătate asigurați în sumă de 4.184 RON.

În calitate de administrator al SC V.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008 nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 33.058 RON reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 13.027 RON, CAS asigurați în sumă de 10.951 RON, CAS șomaj asigurați în sumă de 1.218 RON, CAS sănătate asigurați în sumă de 7.862 RON. Din procesul-verbal de control din 24 februarie 2011 încheiat de organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare, rezultă că la data de 31 decembrie 2005 SC S.P.C. SRL Satu Mare deținea categorii de stocuri reprezentând mașini utilaje, mobilier, investiții în curs, materii prime în sumă totală de 132.348 RON.

Întrucât ulterior acestei date nu au mai fost prezentate organelor de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Satu Mare alte documente contabile s-a solicitat administratorului judiciar SC E.I. SRL Satu Mare inventarul de predare-primire a activelor și pasivelor societății, inventar care trebuia întocmit la data de 31 martie 2009, data începerii procedurii de insolvență cu administratorul societății. Numitul I.S., administrator la SC E.I. SRL Satu Mare nu a putut să pună la dispoziția organelor fiscale documentele solicitate arătând faptul că nu se află în posesia acestora și că administratorii statutari ai societății refuză colaborarea cu societatea de lichidare și refuză să predea documentele contabile.

Prin neprezentarea documentelor de inventariere a stocurilor societății la data de 31 martie 2009 sau documentele de valorificare a acestora, organele fiscale au stabilit un prejudiciu în sumă de 25.146 RON reprezentând TVA. Astfel, în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 au fost depuse la organele fiscale deconturile de TVA din care rezultă că valoarea bunurilor și serviciilor achiziționate de societate este de 130.092 RON, iar valoarea livrărilor de produse este de 57.273 RON, rezultând o diferența în valoare de 72.819 RON care probabil reprezintă bunuri și servicii care se regăsesc pe stoc sau nu au fost destinate realizării de venituri taxabile.

Întrucât nu au fost prezentate organelor fiscale documente justificative din care a rezulte ce s-a întâmplat cu aceste achiziții și nici nu se regăsesc în stocurile predate societății de insolvență, organele fiscale au considerat ca diferențele de achiziții nu au fost efectuate în scopul realizării de venituri taxabile și ca atare pentru suma de 72.819 RON societatea nu are drept de deducere a TVA. Pentru valoarea achizițiilor declarate care nu se regăsesc în veniturile realizate în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 și nici din stocurile predate lichidatorului judiciar, a fost calculat un prejudiciu în sumă de 13.386 RON reprezentând TVA neexigibil datorat bugetului de stat. Totodată, din raportul de inspecție fiscală din 19 mai 2008, rezultă că în evidența contabilă a SC V.C.

SRL Satu Mare nu a fost înregistrată factura din 17 noiembrie 2008 în sumă de 1.180.243,70 RON, reprezentând vânzarea unui imobil situat în Satu Mare, către SC B.R. SRL Satu Mare, stabilindu-se diferențe suplimentare la impozitul pe profit în sumă de 188.839 RON și TVA în sumă de 224.246 RON. Prin adresa din 27 septembrie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare comunică faptul că SC V.C. SRL Satu Mare figurează ca fiind radiată din data de 27 mai 2010 fiind scăzute obligațiile fiscale către stat conform procesului-verbal de scădere a obligațiilor fiscale. Inculpatul T.V.D. nu s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, în vederea audierii, acesta nu mai domiciliază la adresa declarată din Satu Mare, județul Satu Mare, nefiind cunoscută noua adresă de domiciliu al acestuia.

Din procesul-verbal din data de 11 noiembrie 2012 înaintat de organele de cercetare penală ale Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj, Serviciul de Investigare a Fraudelor, rezultă că inculpatul nu mai locuiește nici la adresa din Cluj-Napoca, județul Cluj, nefiind găsit nici la sediul SC B. SRL Cluj-Napoca, județul Cluj (în lichidare judiciară). Prejudiciul total în sumă de 501.568 RON, 55.425 RON cauzat de SC S.P.C. SRL Satu Mare, respectiv 446.143 RON cauzat de SC V.C. SRL Satu Mare, nu a fost recuperat până în prezent. Din verificările efectuate nu au fost identificate bunuri imobile sau mobile aparținând învinuitului sau SC S.P.C. SRL Satu Mare și SC V.C. SRL Satu Mare în vederea luării măsurilor asigurătorii în cauză.

Instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut în fapt următoarele: Ca urmare a raportului de inspecție fiscală întocmit la data de 19 mai 2008, inspecție fiscală desfășurată cu privire la activitatea SC V.C. SRL s-a constatat că societatea pe perioada verificată 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008 nu a achitat obligațiile cu stopaj la sursă, la data de 31 martie 2008 când s-a încheiat controlul, societatea datora o sumă totală reținută și neachitată de 33.058 RON, sens în care s-a formulat o sesizare penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 510/P/2011.

În declarația luată inculpatului în cursul urmăririi penale, de altfel singura declarație a inculpatului, care ulterior nu s-a mai prezentat nici în fața organului de urmărire penală și în procedură publică de cercetare judecătorească nici în fața instanței de judecată, acesta a arătat că în perioada mai - iunie 2007 a închis societatea întrucât nu mai avea comenzi și având un credit luat pentru societate și nereușind să achite ratele, Banca C.C. a trecut la executarea silită, scoțând la vânzare sediul societății, terenul și hala de producție. Raportat la raportul de inspecție fiscală întocmit și la suma stabilită acesta a precizat în declarație că nu știe cum va putea să o achite întrucât locuiește în Cluj, însă precizează că își dorește să achite aceste sume, la dosarul cauzei neexistând însă niciun înscris din care să rezulte faptul că acesta a plătit o parte din prejudiciul astfel calculat.

În procedură publică și contradictorie instanța de fond a audiat martorii propuși prin actul de sesizare al instanței, declarații din care reies următoarele aspecte: Din declarația martorei S.A.M. care a lucrat în calitate de contabilă la firmele inculpatului T.V.D., aceasta a precizat că a evidențiat la toate cele trei societăți contribuțiile la asigurări pe care societățile trebuiau să le vireze la bugetul de stat, inculpatul având cunoștință despre acestea. Arată martora că nu a fost prezentă la controlul efectuat de către inspectorii fiscali, predând o parte din documentele societății care se mai aflau în posesia sa. De asemenea, martora a arătat că din cunoștințele ei inculpatul T.V.D. era administratorul de facto al societății deși în actele constitutive figura o altă persoană, în speță I.S.M., însă inculpatul T.V.D.

era cel care decidea ce se face și ce nu se face în firmă. În ședința publică din 01 aprilie 2013 instanța de fond l-a audiat pe martorul P.C.P., declarația acestuia fiind consemnată la dosar. Din declarația martorului instanța de fond a reținut că acesta, la un moment dat, fiind solicitat de către inculpatul T.V.D., a girat creditul acestuia de la Banca C.C. înscriind o ipotecă de gradul II pe imobilul care aparținea familiei sale, după obținerea acestui credit inculpatul T.V.D. dispărând cu totul, aflând martorul ulterior că acesta este în Cluj. Are cunoștință martorul de faptul că acest credit a fost girat și cu imobilul care aparținea inculpatului T.V.D.

Raportat la împrejurarea că în actul de sesizare al instanței se reține în sarcina inculpatului și săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța de fond a audiat-o pe martora F.E., din declarația acesteia reținând faptul că a semnat un contract de închiriere pentru un imobil situat în Satu Mare, însă acest contract l-a semnat cu T.F., fratele inculpatului, și martora nu a avut cunoștință de faptul că acolo inculpatul să își fi declarat vreun sediu social pentru vreuna din societățile sale.

Raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit de către instanță, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului de a dispune reținerea și nevărsarea cu intenție în cel mult 30 de zile de la scadentă a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, infracțiune pentru care instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În același context probatoriu instanța de fond a constatat că fapta inculpatului de a omite în tot sau în parte de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracțiune pentru care instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) pe o durată de 4 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Reținând că în cauză există legătură de cauzalitate între faptele inculpatului și prejudiciul cauzat bugetului de stat, instanța de fond a dispus obligarea inculpatului să plătească Statului Român, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, sumele reprezentând obligații cu reținere la sursă și taxă pe valoare adăugată, suma neincluzând dobânzi și penalități de întârziere, care se vor calcula la data plății. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Având în vedere faptul că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată în condițiile art. 171 C. proc. pen., Tribunalul a dispus, în baza art. 189 C. proc.

pen., virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei reprezentând onorariu apărător din oficiu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel peste termen inculpatul T.V.D. care a solicitat desființarea hotărârii și, rejudecând cauza, a redoza pedeapsa aplicată în sensul reducerii acesteia sub limita minimă. În motivarea cererii s-a solicitat a se avea în vedere actele depuse la dosar în circumstanțiere împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, a reține că inculpatul a acționat în numele societății și nu în interes personal, acesta nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptelor. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 378 și art. 379 C. proc.

pen., Curtea a constatat că aceasta este netemeinică parțial, astfel că apelul declarat de către de inculpatul T.V.D. este întemeiat și a fost admis ca atare, potrivit dispozitivului prezentei. Instanța a apreciat că inculpatul nu poate beneficia de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 întrucât acesta poate avea loc numai în fața primei instanțe de judecată până la începerea cercetării judecătorești, recunoaștere care nu a avut loc întrucât acesta s-a sustras de la judecarea cauzei, cu toate că în faza de urmărire penală acesta a cooperat cu organele judiciare. Fără a relua în detaliu starea de fapt care a fost corect reținută de către prima instanță și confirmată de către inculpat în apel, s-a reținut că acesta în calitate de administrator al SC S.P.C.

SRL Satu Mare, în perioada 03 mai 2005 - 27 noiembrie 2007 nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 16.893 RON, reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 6.035 RON, CAS asigurați în sumă de 6.035 RON, șomaj asigurați în sumă de 639 RON, sănătate asigurați în sumă de 4.184 RON. În calitate de administrator al SC V.C. SRL Satu Mare, inculpatul T.V.D., în perioada 01 octombrie 2005 - 31 martie 2008, nu a dispus plata către bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu stopaj la sursă în sumă totală de 33.058 RON reprezentând impozit pe venit din salarii în sumă de 13.027 RON, CAS asigurați în sumă de 10.951 RON, CAS - șomaj asigurați în sumă de 1.218 RON, CAS - sănătate asigurați în sumă de 7.862 RON.

Prin neprezentarea la data de 31 martie 2009 a documentelor de inventariere sau de valorificare a stocurilor societății SC S.P.C. SRL Satu Mare care deținea mașini utilaje, mobilier, investiții în curs, materii prime în sumă totală de 132.348 RON, a rezultat un prejudiciu în sumă de 25.146 RON reprezentând TVA. Din raportul de inspecție fiscală din 19 mai 2008, a rezultat că în evidența contabilă a SC V.C. SRL Satu Mare nu a fost înregistrată factura din 17 noiembrie 2008 în sumă de 1.180.243,70 RON, reprezentând vânzarea unui imobil situat în Satu Mare, către SC B.R. SRL Satu Mare, stabilindu-se diferențe suplimentare la impozitul pe profit în sumă de 188.839 RON și TVA în sumă de 224.246 RON.

S-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită sinceră pe parcursul judecății cauzei prin recunoașterea în fața instanței de apel a faptelor de care a fost acuzat, s-a constatat că procesul reeducativ produce din plin efecte pozitive față de acesta, și drept urmare s-a apreciat că în urma operațiunilor de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. și a reținerii de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., s-a impus reducerea pedepselor care au fost aplicate în primă instanță la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., respectiv la 1 an, 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen., după ce anterior acestea au fost descontopite, aprecindu-se că nu se impune ca pedeapsa inițială să fie păstrată atâta timp cât în apel a intervenit un element subiectiv de recunoaștere a vinovăției. S-a apreciat că nu se impune coborârea pedepselor sub aceste limite având în vedere cuantumul prejudiciul cauzat care nu a fost recuperat până în prezent. În baza art. 34 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an, 6 luni închisoare. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 240 din 15 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform dispozitivului la data rămânerii definitive a deciziei.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate, iar cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii inculpatul T.V.D. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 12, pct. 17 1 și 17 2 C. proc. pen., solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, față de împrejurarea că inculpatul a fost judecat în lipsă atât la instanța de fond, cât și la cea de apel. În situația în care nu se va trimite cauza spre rejudecare a solicitat achitarea, conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) sau lit. c) C. proc.

pen., pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa, atât în latura subiectivă, cât și în cea obiectivă. - În subsidiar a solictat redozarea pedepsei. Examinând recursul declarat de inculpatul T.V.D. prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc.

pen. anterior, respectiv art. 385 9 , art. 385 3 C. proc. pen. anterior. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol,cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 29 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și pct. 17 C. proc. pen., invocate de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acestea au fost menținute și nu au suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 29 și 30 aprilie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În speța de față, instanța de control judiciar apreciază, însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și pct. 17 2 C. proc. pen. întrucât Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este, în consecință, strict legată de aplicarea legii, astfel că reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt nu este posibilă în recurs, iar solicitarea de achitare a inculpatului nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât în apel acesta și-a recunoscut vinovăția, ceea ce a și condus la reținerea circumstanțelor atenuante având drept consecință reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond.

De asemnea, se constată că nefondată este și critica vizând necitarea inculpatului la adresa indicată, deși, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că citarea și comunicarea au fost efectuate și la adresa din Cluj. Totodată se constată că motivele de critică vizând lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, prin reanalizarea probatorillor nu este posibilă în cadrul cazului de casare prev. de pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen.

întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, reaprecierea probatoriului și reanalizarea situației de fapt, nu este posibilă în recurs, situația de fapt fiind definitiv stabilită de instanțele anterioare, iar activitatea inculpatului desfășurată pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv de reținere și nevărsare cu intenție a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005, de asemenea, din probatoriul administrat rezultă că fapta inculpatului de a omite în tot sau în parte de a evidenția în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale sau a veniturilor realizate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la data pronunțării apelului, exclud posibilitatea analizei criticii formulate. Astfel, după data de 15 februarie 2013, cazul de casare de la art. 385 9 pct. 14. C. proc. pen. anterior, permite instanței să analizeze sancțiunea doar în ceea ce privește aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Abrogarea dispoziției referitoare la posibilitatea de a examina criteriile de individualizare din art. 72 C. pen. anterior, decurge din limitarea căii de atac a recursului la probleme de drept.

În același sens, Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanței de recurs de a reaprecia faptele. Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este în consecință strict legată de aplicarea legii. în consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special).

Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă. Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., se reține că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 07 mai 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 29 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează evaziunea fiscală, însă limitele de pedeapsă au rămas neschimbate, iar cu privire la inculpatul din prezenta cauză, se constată că legea mai favorabilă este legea veche, față de împrejurarea că nici anterior acestuia nu i s-a aplicat vreun spor pentru infracțiunea continuată. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul inculpatul T.V.D. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Se va constata că recurentul inculpat T.V.D. se află în executarea pedepsei. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.D. împotriva deciziei penale nr. 140/A din 29 noiembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că recurentul inculpat T.V.D. se află în executarea pedepsei. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 07 mai 2014.