ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 174/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursurilor penale

de față, constată că, prin sentința penală nr. 193/D din 10 mai 2012 a

Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul P.F.A. la 2 ani și 2 luni

închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.

c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și la două pedepse de câte 2 ani

închisoare și 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit.

c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, pedepse care, în baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite în pedeapsa

cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea dreptului

prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a făcut aplicare art. 71, art. 64

lit. a) teza a II-a C. pen.

În temeiul art. 346 alin. (1) rap. la

art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă a Statului

Român, Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.F.P.

a Județului Cluj și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC V.D.P. SRL, să plătească în favoarea părții civile

suma de 1.622.090 RON constând în TVA, dobânzi și penalități, urmând ca inculpatul

în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească și majorări de întârziere

până la data plății efective.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul P.F.A. este administrator și

asociat unic al SC V.D.P. SRL din comuna F., jud. Cluj, societate înființată în

anul 2003 și având ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului

lemnos și al materialelor de construcție.

Așa cum rezultă din procesul verbal de

inspecție fiscală din 31 mai 2011, în perioada 01 aprilie 2011 - 31 mai 2011, la

societatea menționată, organele de inspecție fiscală din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Cluj au efectuat o inspecție fiscală

vizând modul de îndeplinire a obligației fiscale de plată a TVA în perioada 01

ianuarie 2008 - 28 februarie 2011. Cu această ocazie, din verificarea taxei pe valoare

adăugată colectată, înscrisă în facturile emise de către SC V.D.P. SRL în perioada

noiembrie 2010 - februarie 2011, reprezentând vânzări de autoturisme în România

și a deconturilor de TVA întocmite pentru perioada verificată, precum și din documentele

puse la dispoziție de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea

Vehiculelor, s-a constatat că inculpatul P.F.A., cu ocazia vânzării unor autovehicule

achiziționate de la diferiți vânzători din Germania, Austria, Belgia și Olanda,

către diverse persoane fizice din România, a aplicat cota de TVA doar asupra marjei

de profit, cu toate că această taxă nu a fost achitată de societate, raportat la

valoarea autoturismelor, nici la data achiziționării acestora.

Din facturile prezentate de SC V.D.P. SRL

a rezultat că furnizorii societății au fost persoane impozabile înregistrate în

scopuri de TVA care au declarat tranzacțiile ca și livrări intracomunitare. V.I.E.S.

sau Sistemul de Schimb de Informații privind TVA-ul este un mijloc electronic de

transmitere a informației referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA, la validitatea

numerelor de înregistrare pentru TVA al companiilor înregistrate în UE și la livrările

intracomunitare efectuate de furnizori din state membre. Întrucât legislația referitoare

la TVA este armonizată pentru toate statele membre ale UE, livrările intracomunitare

de bunuri second hand, care trebuie să îndeplinească anumite condiții, nu trebuie

cuprinse în declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare,

însă, în cazul de față, din declarațiile depuse de vânzătorii de autoturisme din

UE de la care SC V.D.P. SRL a achiziționat autoturismele revândute în România nu

rezultă - că aceste bunuri ar fi supuse regimului special aplicat bunurilor second

hand.

În acest context, a reținut Tribunalul

că SC V.D.P. SRL, prin inculpatul P.F.A., a achiziționat bunurile din interiorul

UE de la persoane impozabile revânzătoare care nu au aplicat regimul special și,

prin urmare, bunurile nu au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate,

astfel încât societatea din România nu avea dreptul la deducerea taxei datorate

sau achitate pentru bunurile respective conform prevederilor art. 152

2

alin. (6) și (10) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care stipulează că persoana

impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand,

opere de artă, obiecte de colecție și antichități, altele decât operele de artă

livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligația

colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziționat din interiorul Comunității, de

la unul dintre următorii furnizori: a) o persoană neimpozabilă; b) o persoană impozabilă,

în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită

de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g); c) o întreprindere mică, în măsura

în care achiziția respectivă se referă la bunuri de capital; d) o persoană impozabilă

revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în

regim special. Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei

datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) și (3), în măsura în

care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.

În speță, din verificările efectuate, s-a

constatat că, la vânzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul României, SC

V.D.P. SRL avea obligația de a aplica regimul normal de TVA în sensul de a colecta

taxa pe valoare adăugată la prețul de vânzare al autovehiculelor second hand în

sumă de 1.437.657 RON. În schimb, inculpatul a calculat TVA doar la marja de profit,

deși TVA-ul se aplică la marja de profit la achizițiile intracomunitare doar dacă

societatea și achiziția îndeplinesc anumite condiții. Or, așa cum rezultă din procesul-verbal

de inspecție fiscală, societatea menționată nu a îndeplinit aceste condiții, necesare

aplicării regimului special de taxare deoarece: a) furnizorii societății sunt persoane

impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au declarat conform datelor din programul

V.I.E.S. aceste tranzacții ca și livrări intracomunitare și nu fac parte dintre

furnizorii prevăzuți de art. 152

2

alin. (2) lit. a)-d) C. fisc.; b) vânzările

efectuate de societățile din Germania către SC V.D.P. SRL au fost considerate de

operatorii din Germania operațiuni scutite și nu livrări supuse regimului special

de achitare a TVA. Mai precis, în urma verificării documentelor contabile, organele

de control au constatat că pentru achizițiile intracomunitare de bunuri - autoturisme

second hand – furnizorii au aplicat regimul „taxarea inversă", fapt ce obliga

beneficiarul, respectiv SC V.D.P. SRL, să aplice același regim de taxare. Societatea,

însă, nu a aplicat regimul de taxare inversă care implică colectarea TVA asupra

bazei de impozitare, la prețul de vânzare a autoturismelor second hand achiziționate

din UE, inculpatul P.F.A. calculând, cu ocazia întocmirii facturilor de vânzare

TVA, doar asupra marjei de profit, lucru ce se poate lesne observa din lecturarea

facturilor emise de inculpat, pe care era trecută distinct marja de profit, invariabil

100 RON, la care a fost calculată TVA. În această modalitate de operare, inculpatul

a omis evidențierea veniturilor societății sale, prin neincluderea TVA în prețul

de vânzare al vehiculului.

Întrucât organele de inspecție fiscală

dețineau date că inculpatul P.F.A. nu și-a încetat activitatea de evaziune fiscală

nici după efectuarea controlului fiscal, comisarii Gărzii Financiare - secția Cluj

au efectuat un nou control la SC V.D.P. SRL privind înregistrarea în evidența contabilă

a achizițiilor intracomunitare efectuate de societate, de această dată fiind vizată

perioada 30 martie  - 07 aprilie 2011. În urma acestui controlul s-a stabilit, conform

procesului verbal încheiat la data de 27 iunie 2011, că inculpatul, cu ocazia revânzării

unui autoturism marca F.F. 1,4 TDCI, cumpărat din Germania, nu a colectat TVA la

prețul de vânzare al autoturismului, ci doar la marja de profit, sustrăgându-se

astfel de la plata TVA în sumă de 4.240,30 RON.

Ulterior, reprezentanții Gărzii Financiare

Cluj au constatat că, prin același mod de operare, inculpatul nu a colectat și plătit

în perioada 12 aprilie - 20 aprilie 2011 TVA la vânzarea unui autoturism marca F.F.

1,6 TDCI cumpărat din Germania, sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 5.178

RON către bugetul de stat.

Făcând trimitere la literatura de specialitate,

Tribunalul a arătat, în continuare, că, în cazul operațiunilor de tip „achiziție

intracomunitară" de genul celor derulate de inculpat prin SC V.D.P. SRL, persoana

obligată la plata TVA este clientul situat în România, în măsura în care livrarea

nu a fost taxată în celălalt stat membru (a se vedea în acest sens D. Pătroi, F.

Cuciureanu: TVA intracomunitar. Frauda carusel. Rambursarea TVA. Ed. C.H. Beck.

București, 2009, pag. 17-27).

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului

P.F.A. care, în calitate de asociat și administrator al SC V.D.P. SRL, în perioada

01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții

infracționale, cu scopul de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată

în România, deși în urma vânzării unor autoturisme uzate, achiziționate din Germania,

în valoare de 5.990.236 RON, către diverse persoane fizice, avea obligația să colecteze

TVA la prețul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit, adică la

adaosul comercial practicat la vânzare, omițând evidențierea TVA-ului corect în

facturile emise, cauzând astfel un prejudiciu de 1.437.657 RON bugetului de stat,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă

continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

În ce privește fapta aceluiași inculpat

care, în perioada 30 martie 2011 - 07 aprilie 2011, cu scopul de a se sustrage de

la plata taxei pe valoare adăugată în România, cu ocazia vânzării unui autoturism

uzat achiziționat din Germania în valoare de 17.768 RON către o persoană fizică,

s-a sustras de la plata TVA în sumă de 4.240,30 RON întrucât, deși avea obligația

să colecteze TVA la prețul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit,

adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omițând evidențierea TVA-ului corect

în facturile emise, aceasta a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind infracțiunea de evaziune fiscală.

Totodată, s-a apreciat că întrunește elementele

constitutive ale aceleiași infracțiuni și fapta inculpatului P.F.A. care, în perioada

12 aprilie 2011 - 20 aprilie 2011, cu scopul de a se sustrage de la plata taxei

pe valoare adăugată în România, cu ocazia vânzării unui autoturism uzat achiziționat

din Germania în valoare de 21.550 RON către o persoană fizică, s-a sustras de la

plata TVA în sumă de 5.178 RON, întrucât, deși avea obligația să colecteze TVA la

prețul de vânzare, a calculat această taxă doar marjei de profit, adică la adaosul

comercial practicat la vânzare, omițând evidențierea TVA-ului corect în facturile

emise.

La dozarea și cuantificarea sancțiunilor

penale, Tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite în legea specială

pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, gradul de

pericol social al faptelor, concretizat în urmarea produsă, modalitatea în care

inculpatul a acționat și perseverența sa infracțională, dar și datele referitoare

la persoana acestuia (fără antecedente penale, cu o atitudine relativ sinceră pe

parcursul cercetărilor). S-a apreciat, totodată, că, față de fenomenul quasigeneralizat

de evaziune fiscală, numai pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție

este aptă să realizeze atât prevenția specială, dar și cea generală, prin crearea

sentimentului de teamă față de consecința pedepsei și prin evitarea în acest fel

a activităților cu caracter infracțional.

În ce privește acțiunea civilă promovată

de partea civilă Agenția Naționale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Cluj, instanța

de fond a apreciat că este întemeiată față de prevederile art. 152

2

din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj,

criticând-o sub aspectul greșitei calificări în drept a faptei

comise în perioada 01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011 și solicitând schimbarea

încadrării juridice a acesteia în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., și inculpatul P.F.A., care, în principal, a solicitat schimbarea

încadrării juridice într-o singură infracțiune de evaziune fiscală și achitarea

sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar,

în subsidiar, reindividualizarea pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și art. 74 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 96/A din 30 aprilie

2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul P.F.A., a desființat sentința pronunțată

de prima instanță și, rejudecând în fond cauza, a dispus, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și 2 infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o

singură infracțiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b),

alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.F.A. sub aspectul

comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b),

alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și a fost

lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.

S-a dispus rămânerea în sarcina statului

a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel

a constatat că instanța de

fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, sprijinită pe analiza și

interpretarea judicioasă a probelor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate

direct și nemijlocit în cursul judecății, stabilind în mod corect că inculpatul

P.F.A., în calitate de asociat și administrator al SC V.D.P. SRL, începând cu 01

ianuarie 2008, a vândut în România, către diferite persoane fizice, mai multe autoturisme

uzate, procurate din Germania, Austria, Belgia și Olanda și, deși avea obligația

să colecteze TVA la prețul de vânzare, a calculat această taxă doar asupra marjei

de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omițând evidențierea

TVA-ului corect în facturile emise. Actele inculpatului au fost constatate potrivit

procesului verbal de inspecție fiscală din 31 mai 2011, de unde rezultă că, în perioada

01 ianuarie 2008 - 28 februarie 2011, acesta a achiziționat din Germania mai multe

autoturisme second hand în valoare de 5.990.236 RON și a omis colectarea unei TVA

în sumă de 1.437.657 RON, a procesului verbal din 27 iunie 2011, de unde rezultă

că, în perioada 30 martie 2011 - 07 aprilie 2011, inculpatul a revândut un autoturism

marca F.F. 1,4 TDCI, achiziționat din Germania și a omis colectarea unei TVA în

sumă de 4.240,30 RON, precum și potrivit procesului verbal din 22 august 2011, de

unde rezultă că, în perioada 14 aprilie - 20 aprilie 2011, a vândut un autoturism

marca F.F. 1,6 TDCI cumpărat din Germania și a omis colectarea unei TVA în sumă

de 5.178 RON.

Totodată, Curtea de apel a apreciat că,

în mod corect, instanța de fond a stabilit că incupatul avea obligația să colecteze

TVA la prețul de vânzare și nu doar asupra marjei de profit, adică la adaosul comercial

practicat la vânzare, deoarece acesta a achiziționat bunurile din interiorul UE

de la persoane impozabile revânzătoare care nu au aplicat regimul special și, prin

urmare, bunurile nu au fost taxate în statul membru de unde au fost furnizate, consecința

fiind aceea că societatea din România nu avea dreptul la deducerea taxei datorate

sau achitate pentru bunurile respective, conform prevederilor art. 152

2

alin. (6) și (10) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

În ceea ce privește încadrarea juridică

a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, Curtea

a reținut existența unei rezoluții infracționale unice în comiterea actelor reținute

în sarcina acestuia, determinante fiind modul de operare, dar și persistența raționamentului

invocat în sensul unei anumite interpretări date actelor normative care reglementează

domeniul de activitate abordat prin societatea administrată de inculpat. Procesele

verbale de constatare și inspecție fiscală emise de organele abilitate constituie

acte administrative, supuse controlului și cenzurii instanței și care se limitează

la a constata aspecte privitoare la activitatea economică a inculpatului și la felul

și cuantumul obligațiilor fiscale datorate de acesta, neavând aptitudinea de a statua

asupra existenței vreunei fapte penale ori vinovăției penale.

Totodată, Curtea a constatat că prejudiciul

stabilit în cauză este mai mare de 100.000 euro, echivalentul în monedă națională,

fiind, astfel, incidente dispozițiile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Așa fiind, Curtea a concluzionat că sunt

fondate criticile referitoare la încadrarea juridică, astfel că a apreciat că se

impune admiterea sub acest aspect a apelurilor declarate în cauză și schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 infracțiuni

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune de evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 251/2005, cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen.

Pornind, totodată, de la dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța de apel a arătat că infracțiunea

de evaziune fiscală are ca situație premisă existența unei obligații legale de a

plăti taxe sau impozite pentru anumite activități prestate sau bunuri deținute.

În speță, veniturile, precum și operațiunile

au fost evidențiate în documentele contabile, au fost declarate organului fiscal

și s-a achitat impozitul corespunzător care a fost calculat și vărsat cu ocazia

încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum și parte din TVA, aspecte

probate cu raportul de expertiză contabilă efectuat în calea de atac a apelului.

Asa fiind, Curtea a considerat că, atâta

timp cât organul fiscal a putut constata și verifica operațiunile comerciale efectuate,

veniturile realizate și sursa acestora, precum și stabili eventualele taxe în sarcina

inculpatului, determinarea cuantumului TVA datorată este o problemă de natură fiscală,

care se reduce, în esență, la modul de calcul al acesteia.

Altfel spus, s-a considerat că omisiunea

plății, totale sau parțiale, a unei taxe legal datorate nu constituie infracțiunea

de evaziune fiscală, dacă operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate

ori bunul sau sursa impozabilă nu au fost ascunse. În acest caz, ia naștere doar

obligația de plată a taxei respective, nu și răspunderea penală, iar fapta nu cade

în sfera ilictului penal.

Pentru aceste motive, instanța de control

judiciar a apreciat că se impune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.F.A. sub aspectul infracțiunii

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și lăsarea nesoluționată a acțiunii civile,

potrivit art. 346 alin. (2) teza II C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen legal, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Cluj și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj, criticând-o pe motive de nelegalitate.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Ministerul

Public a susținut că instanța de apel, dispunând achitarea inculpatului P.F.A.,

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru

infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2)

din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a făcut o greșită aplicare

a acestor dispoziții legale și, fără a contesta situația de fapt reținută de Tribunal

și Curtea de apel, a solicitat admiterea căii de atac promovate și condamnarea inculpatului

pentru săvârșirea faptelor ce au format obiectul acuzației penale, astfel cum acestea

au fost încadrate în drept prin decizia penală recurată.

Prin prisma aceluiași motiv de recurs,

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj a arătat

că, în mod greșit, instanța de apel a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată

în cauză, solicitând admiterea acesteia și obligarea inculpatului, în solidar cu

partea responsabilă civilmente SC V.D.P. SRL, la plata sumelor cu care a fost prejudiciat

bugetul general consolidat al statului ca urmare a faptelor comise de intimat.

Examinând decizia penală atacată

prin raportare la motivele de recurs invocate,

circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj și de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin D.G.F.P. Cluj nefiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele

considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei

susținerilor Ministerului Public, se impune a se analiza, dacă, din punct de vedere

formal, aspectele invocate de acesta privind greșita achitare a inculpatului P.F.A.

pentru faptele ce au format obiectul acuzației penale pot fi examinate de instanța

de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menționat, având în vedere

modificările aduse dispozițiilor art. 385

9

C. proc. pen. prin Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Astfel, se observă că, prin acest act normativ,

s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri

de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse

în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al

art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiutorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Or, în opinia Înaltei Curți, a stabili

dacă o faptă este sau nu prevăzută de legea penală, respectiv dacă aceasta întrunește

toate condițiile prevăzute în norma de încriminare pentru a constitui infracțiune

și a fi sancționată ca atare reprezintă o chestiune de drept, ce poate fi supusă

controlului de legalitate în recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., cu posibila consecință

a pronunțării, în rejudecare, a unei soluții de condamnare, cu condiția, însă, ca

fapta sau faptele să fie primite de instanța de ultim control judiciar așa cum au

fost stabilite în mod suveran de instanțele de fond, examinarea situației de fapt

deja reținută în cauză (constatarea existenței sau inexistenței faptei, precum și

a tuturor împrejurărilor de fapt) și eventuala modificare a acesteia nemaiputând

forma obiectul judecății în recurs, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea

nr. 2/2013.

În consecință, având în vedere aceste considerente,

precum și împrejurarea că, în speță, Parchetul nu a contestat situația de fapt reținută

de instanțele inferioare (pe care, de altfel, a recunoscut-o și inculpatul), ci

a criticat doar greșita interpretare și aplicare, la cazul concret, a normei de

încriminare cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., considerând că faptele inculpatului se încadrează

în textul de lege menționat și constituie infracțiunea de evaziune fiscală, Înalta

Curte va analiza critica formulată prin raportare la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., apreciind că, din punct de vedere formal,

se circumscrie acestui motiv de recurs.

Analizând, în continuare, temeinicia susținerilor

Ministerului Public

prin prisma

cazului de casare menționat, Înalta Curte arată, că, potrivit art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea,

în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale,

a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii

de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Prin omisiunea evidențierii se înțelege

neînregistrarea în documentele legale cu relevanță fiscală a anumitor operațiuni

sau venituri și poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru respectivele

operațiuni efectuate sau venituri realizate, în neînscrierea în registrele contabile

obligatorii a operațiunilor sau veniturilor conform documentelor justificative,

în neîntocmirea situațiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor

legale, sau în necompletarea declarațiilor fiscale în termenele legale.

În cauză, ceea ce s-a reținut, în esență,

în sarcina inculpatului P.F.A. atât de către Parchet, cât și de către instanțele

inferioare este faptul că, în perioada 01 ianuarie 2008 - 20 aprilie 2011, în calitate

de asociat și administrator al SC V.D.P. SRL, în mod repetat și în baza aceleiași

rezoluții infracționale, a vândut în România, către diferite persoane fizice, mai

multe autoturisme uzate, procurate din Germania, Austria, Belgia și Olanda și, deși

avea obligația să colecteze TVA la prețul de vânzare, a calculat această taxă doar

asupra marjei de profit, adică la adaosul comercial practicat la vânzare, omițând

evidențierea TVA-ului corect în facturile fiscale emise.

Rezultă, așadar, că intimatului inculpat

nu i se impută omisiunea evidențierii în actele contabile sau în alte documente

legale cu relevanță fiscală a operațiunilor de vânzare efectuate în perioada 01

ianuarie 2008 - 20 aprilie 2011, ci calcularea greșită a TVA-ului aferent, prin

determinarea cuantumului acestuia doar asupra marjei de profit, cu toate că exista

obligația legală de a fi stabilit la prețul de vânzare, având în vedere că furnizorii

autoturismelor aplicaseră regimul de taxare inversă, fapt ce obliga beneficiarul,

în speță SC V.D.P. SRL, să aplice același regim prin colectarea TVA-ului asupra

bazei de impozitare, la prețul de vânzare a autovehiculelor second hand achiziționate

din U.E.

De altfel, împrejurarea că inculpatul a

evidențiat în mod corect în documentele contabile ale societății toate operațiunile

comerciale efectuate și veniturile realizate în intervalul de timp menționat rezultă

și din cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cursul

judecății în apel, necontestat de către procuror, lucrare ce a stabilit, însă, o

diferență între TVA-ul aferent vânzărilor de autoturisme colectat de inculpat și

cel care trebuia în mod legal calculat la prețul de vânzare, în cuantum de 8.545.367,73

RON.

Determinarea incorectă de către inculpat

a TVA-ului aferent operațiunilor de vânzare efectuate în perioada 01 ianuarie 2008

- 20 aprilie 2011 nu poate constitui, însă, așa cum a susținut Parchetul, infracțiunea

de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

atâta timp cât respectivele operațiuni au fost evidențiate în documentele contabile,

au fost declarate organului fiscal și s-a achitat impozitul corespunzător care a

fost calculat și vărsat cu ocazia încheierii fiecărui contract de vânzare-cumpărare,

precum și parte din taxa pe valoare adăugată, fiind de competența organelor fiscale

de a stabili cuantumul corect al sumelor datorate cu titlu de TVA, în raport cu

toate tranzacțiile efectuate, fără ca fapta să poată fi inclusă în sfera ilicitului

penal (a se vedea în același sens și decizia nr. 3907 din 28 noiembrie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Cu alte cuvinte, așa cum a arătat și Curtea

de apel, din moment ce organul fiscal a putut constata și verifica operațiunile

comerciale efectuate, veniturile realizate și sursa acestora, precum și a stabili

felul obligațiilor fiscale și cuantumul eventualelor taxe și impozite datorate de

societate bugetului consolidat al statului, determinarea TVA-ului datorat apare

ca o chestiune de natură strict fiscală, care se reduce, în esență, la modul de

calcul al acesteia, stabilirea eronată de către inculpat a respectivei taxe aferentă

vânzărilor de autoturisme efectuate neputând constitui infracțiunea de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în lipsa vreunui element fraudulos din care

să rezulte intenția contribuabilului de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că soluția

de achitare a inculpatului P.F.A. dispusă de instanța de apel, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., este una legală, făcându-se

o corectă interpretare și aplicare la cazul concret dedus judecății a dispozițiilor

art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Referitor la critica formulată de partea

civilă

Statul Român prin Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj, se apreciază, de asemenea,

că nu este întemeiată, Înalta Curte constatând că, față de temeiul juridic al achitării

inculpatului reținut de instanța de prim control judiciar, aceasta a făcut o corectă

aplicare a prevederilor art. 346 alin. (4) teza I C. proc. pen., care stabilesc

că instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru

cazul prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În consecință, constatând, față de toate

considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și nici vreun

alt motiv de recurs care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de partea civilă Statul Român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj.

Totodată, având în vedere că partea civilă

se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga

pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de partea civilă Statul Român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei

penale nr. 96/A din 30 aprilie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul P.F.A.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentare apărătorului

ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.