ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
faț
ă
:
Din examinarea
lucrărilor din dosar
,
constată
următoarel
e
:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Tribunalului Bu
c
urești, s
ecția a III-a
ci
vi
lă
,
reclamanții
F.
G. și
F.
G. au
chemat în judecată pe pârâții
I.
C. și
I.
O. solicitând să se constate
nulitatea
absolută parțială a contractelor de împrumut
autentificate
din 6 octombrie 2005
la
B.N.P. A.
J.,
din 30 august 2006
și
din 8 martie 2007 al B.N.P.
M.
G.O.
reținând existența unor
clauze
penale
deghizate ce au caracter prohibitiv.
Printr-un al doilea
capăt de cerere reclamanții au solicitat
întoarcerea
executării silite ca urmare a anulării
parțiale a contractelor de
împru
mut
și obligarea
la
plata
cheltuielilor de judecată.
Prin
sentința civilă nr.
1070 din
0
8 iunie 2011 Tribunalul București, secția
a
III-a
civilă, a admis excepția de
necompetență
materială și a declinat cauza în
favoarea Judecătoriei s
ector
1
care
la
rândul
său
a
admis
excepția
de necompetență materială
,
după ce a disjuns
judecata
capătului
de cerere având ca obiect
întoarce
rea
executării
si
lite
(
sentința
civilă
nr.
15740/2012 pronunțată în Dosar nr. 55608/299/2011
)
.
Prin sentința
civilă
nr. 86
F din 11
octombrie
2012 Curtea de Apel București a
stabilit
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin
sentința civilă
nr. 52 din 15 ianuarie
20
14
Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis
excepția autorității de
lucru jude
cat
și a
respins
acțiunea
ca atare,
a fost
respinsă
excepția prescripției dreptului la
acțiun
e
.
S-a reținut
,
î
n
esență
,
că referitor
la
excepția
autorității de
lucru
judecat invocată de pârâți se constată că prin sentința
civil
ă
nr.
214 din 13 ianuarie
2009 Judecătoria sector 6 București
a respins
ca
neîntemeiată acțiunea formulată
de reclamanții
F.
G. și F.G. în contradictoriu
cu pârâții
I.
C. și I.
O. cererea având ca obiect constatarea nulitătii absolute a
contractelor
de
împrumu
t
încheiate
la B.N.P. A.J. la data de 6 octombrie 2005
,
30 august 2006
și respectiv 0
8 martie
2007
pentru
cauză
falsă
,
eroare
(viciu
de
consi
mțământ
)
și fraudă
de lege și
repunerea
părților
în
situația anterioară
.
Potrivit art. 1201 C.
civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect,
este întemeiată pe aceeași cauză
și
este între
aceleași părți
făcute
de ele și în contra
lor
în aceeași calitate
.
În speță
reclamanții nu mai pot solicita să se constate nulitatea
celor
trei contracte
pentru același temei juridic (frauda la lege) chiar dacă se invocă o nulitate parțială
,
doar pentru
anumite clauze, referitoare la dobânda aplicabilă deoarece în primul proces soluționat
prin hotărâre
definitivă
și irevocabilă s-a statuat
cu
putere de
lucru
judecat
asupra
legalității contractelor
în întregul
lor
deci implicit
și asupra
clauzelor
despre care
se pretinde
că
ar reprezenta
clauze
penale deghizate.
Apelul formulat
de reclamanții F.G. și F.G.
,
împotriva
acestei
sentințe a fost admis de Curtea de
Apel
București,
s
ecția
a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 331 A din 22 septembrie 2014,
a
fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului
București.
În argumentarea
acestei decizii
,
instanța de
apel a reținut
,
î
n
esență
,
că între
aceleași
părți a mai
existat
un litigiu
cu
același
obiect
,
respectiv
constatarea
nulității absolute a
contractelor
de împrumut
încheiate
între părți la data de
6
octombrie
2005
,
30 august
2006
și 0
8 martie 2007, însă cauza celor
două cereri de chemare în
judecată nu
este
identică
și ca
urmare
,
s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201
C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat.
Astfel,
s-a reținut că în primul litigiu
,
soluționat
irevocabil prin
sentința
civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunțată
de
Judecătoria
s
ectorului 6 București părțile
,
respectiv
reclamanții
au solicitat a se constata
nulitatea absolută a
contractelor
de
împrumut încheiate
între
părți pentru
cauză
falsă
,
eroare
(viciu
de consimțământ)
și
fraudă la
lege
,
susțin ndu-se
următoarele împrejurări de fapt
.
În
perioada
06 octombrie 2005 – 08 martie 2007 au semnat
cu
pârâții
trei
contracte
de împrumut
,
fără a primi nici o sumă
de bani din sumele
menționat
e
,
astfel
încât
la data de 06 octombrie 2005 în fața Notarului Public
A.
A.J.
,
reclamantii au
semnat
un contract
de împrumut
pentru
suma de
665
.
000
RON și la data de
30 august
2006
un contract
de
împrumut
în sumă
de 1
.
132
.
000 RON
,
iar
,
la data de 08 martie
2007
,
î
n
fața
Notarului
Public M.G.O.
,
un
contract
în sumă de 1.090.000 RON
,
toate aceste
contracte întemeindu-se pe o cauză falsă
.
Reclamanții
au
mai arătat că falsitatea cauzei constă în faptul că părțile au încheiat
așa
zisele contracte de împrumut
,
fără ca
pârâții
,
în
calitate
de
împrumutători
,
să fi avut
intenția
de predare a sumelor
consemnate
î
n
acestea
către
reclamanți
,
în
calitate de
împrumutați.
Reclamanții
au
mai
precizat
că nu
au
primit nici un ban din sumele menționate
fictiv
î
n
contract
e
,
așa
zisele împrumuturi
nu au existat în
realitate
,
fiind
împrumuturi
doar pe hârtie
,
pentru
ca
,
în realitate
,
predarea
sumelor
consemnate
în contractele autentificate
din 06
octombrie
200
5
,
din 30 octombrie 2006
și
din 0
8
martie
2007
nu s-au făcut niciodată și
în
nici
un mod
.
De asemenea
,
în
raporturile
dintre părțile
în
litigiu
,
cauza
împrumuturilor este falsă
,
deoarece
rezultatul celor trei convenții este altul decât cel care s-ar fi obtinut dacă se
avea în vedere adevărata cauză. Astfel
,
reclamanții
s-au obligat prin cele trei contracte false la restituirea unor împrumuturi în sumă
de 2
.
887
.
000
RON
,
bani pe care nu iau primit
,
niciodat
ă
,
în credința
greșită că
,
în acest mod
,
garantau
împrumuturi
făcute anterior de societatea comercială a cărei asociati sunt
,
respectiv
SC P.C. SRL.
Totodată, reclamanții
au mai învederat că se poate constata că în cele trei contracte se fac consemnări
în general "declarăm că am dat cu titlu de împrumut", iar notarul
public instrumentator recunoaște expres că, în absenta mentiunii că banii s-au
numărat în fata sa, urmează să rețină că n-a avut loc nici o predare de sume de
bani cu ocazia autentificării, fapt pentru care nici contractele autentificate
nu pomenesc nimic de vreo predare de sume de bani.
Pe de altă parte,
consimțământul pe care reclamanții I-au dat la încheierea contractelor
intitulate de împrumut a fost viciat, fiind dat din eroare, în condițiile în
care aceștia au fost mințiți de către I.C. cu complicitatea lui T.I. cu privire
la existența împrumuturilor. Astfel că, toate înscrisurile intitulate "contract
de împrumut autentificate din 06 octombrie 2005, din 30 octombrie 2006 și din
08 martie 2007" s-au făcut prin fraudă la lege, fiind nule absolut și
deopotrivă și nule relativ în condițiile în care consimțământul reclamantilor a
fost viciat, fiind dat din eroare.
Instanța de apel a
constatat că în cauza de față, reclamanții au formulat o cerere de chemare în
judecată cu același obiect, respectiv nulitatea absolută a contractelor de
împrumut, respectiv a unor clauze penale deghizate ce au un caracter
prohibitiv, însă fundamentul nulității absolute este diferit în sensul că se
invocă o altă situație de fapt calificată juridic diferit.
Astfel, reclamanții
susțin că în conținutul fiecăruia dintre cele trei contracte de împrumut, avea
să fie inserată clauza potrivit căreia, în cazul nerestituirii sumelor
împrumutate la termenul stabilit contractual, urma a suporta o dobândă
moratorie, aplicată la întreaga sumă împrumutată (dobânda legală majorată cu 50
%) la care se adaugă dobânda aplicată la suma rezultată din unirea dobânzii
scadente pe cel puțin un an cu capitalul, în condițiile art. 8 din Legea nr.
356/2002.
S-a reținut că o
asemenea prevedere contractuală conține în realitate însă o clauză penală deghizată,
prohibită de lege în materia contractelor de împrumut, indiferent de natura
civilă sau comercială a acestora.
Sub acest aspect, în
analiza motivului de nulitate absolută invocat, instanța de apel a avut în
vedere dispozițiile Legii nr. 313/1879 în vigoare la momentul perfectării
contractelor (a se vedea interpretarea dată de către Curtea Constituțională
prin Deciziile nr. 524/1997 și nr. 541/2006), ca de altfel și în prezent, unde
la art. 2 se reține că, în situația unei clauze penale inserate în contractele
de împrumut, aceasta este și va rămâne anulată, indiferent de natura comercială
sau civilă a contractului, norma fiind derogatorie de la prevederile art. 1089
C. civ.
S-a reținut că
prevederile legale încălcate sunt diferite în cele două litigii, chiar dacă
textul de lege invocat pentru motivul de nulitate este același, respectiv
dispozițiile art. 966 C. civ.
Astfel, instanța de
apel a apreciat că instanța de fond a constatat în mod greșit, că reclamanții nu
mai pot solicita nulitatea celor trei contracte de împrumut întrucât s-a
statuat cu putere de lucru judecat asupra legalității contractelor în întregul
lor întrucât, în acest caz puterea de lucru judecat poartă și asupra
considerentelor hotărârii judecătorești anterioare, considerente ce fac corp
comun cu dispozitivul hotărârii și care nu vizează noua situație de fapt și de
drept dedusă judecății.
S-a mai reținut că
instanța de fond deși a argumentat în considerente asupra lipsei de eficiență a
analizării excepției prescripției dreptului la acțiune în dispozitiv a respins
această excepție fără a o examina.
Împotriva acestei decizii pârâții I.C. și I.O.
au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivului de recurs invocat, recurenții după o prezentare a istoricului cauzei,
au susținut, în esentă, că în mod eronat instanța de apel a apreciat că nu
există identitate de cauză, întrucât atât în Dosarul nr. 7843/303/2008, cât și
în Dosarul nr. 58271/3/2010, părțile au invocat aceeași cauză, respectiv frauda
la lege.
În opinia recurentei
faptul că s-a invocat constatarea nulității absolute a celor trei contracte, în
primul dosar și cel al nulității absolute parțiale în cel de al doilea, nu are
relevanță dat fiind faptul că întregul cuprinde și părți ale actului.
Recurenta susține că
nu este de acord cu raționamehtul instanței de apel în sensul că fundamentul
nulității absolute este diferit, invocându-se o altă situație de fapt
calificată juridic diferit.
Fundamentul
raportului juridic dedus judecății invocat de intimații reclamanți, susține recurenta,
este același cu temeiul juridic al acțiunii soluționate prin hotărârea nr. 214
din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria sector 6, respectiv contractele
de împrumut.
În opinia recurentei,
chiar dacă, în cazul dedus judecății, se invocă nulitatea parțială a unor
clauze a celor trei contracte de împrumut, se menține, în fapt, aceeași cauză
cu aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, pe rolul
Judecătoriei sector 6, ceea ce atrage identitatea în privința acestui element
impus de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat.
Recurenta consideră
că la analizarea cauzei este irelevant faptul că fundamentul pretenției
afirmate de reclamanți în prezentul dosar este diferit de acela care a făcut
obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, atât timp cât este calificată juridic în
mod identic (frauda la lege), fiind important faptul că, în speță, avem o
singură cauză și anume reconstatarea unei fraude la lege, aspect ce încalcă
autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Pentru aceste motive
recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
recurate în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de
fond.
Prin întâmpinarea
depusă la dosar intimații F.G. și F.G. au solicitat respingerea recursului ca
nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.
Recursul este nefondat și va fi respins
pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii
criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva pct.
9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții au invocat aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat.
Susținerea
recurenților că între prezenta cauză și Dosarul nr. 7843/303/2008 judecat
definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009
pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București există triplă identitate de
părți, obiect și cauză, este nefondată.
Astfel, sub aspectul
condițiilor cumulative ale puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor
art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei conditii cumulative:
identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente
care configurează cererea de chemare în judecată.
Pentru a opera
această excepție de fond ce paralizează o nouă acțiune, se cere așadar o
identitate între raportul juridic dedus judecății și cel anterior judecat,
între aceleași părți, în înțelesul larg din punct de vedere al noțiunii
juridice iar acestea să stea în judecată în aceeași calitate.
Obiectul cauzei este
reprezentat de pretenția formulată care nu poate fi confundat cu cauza
raportului juridic care constă în temeiul juridic al dreptului a cărei
valorificare se urmărește.
Identitatea de cauză
este reprezentată de faptul juridic sau material care constituie temeiul legal
al dreptului pretins, cauză care este justificarea obiectului cerut.
În speță se constată
că nu există tripla identitate impusă de textul art. 1201 C. civ., întrucât,
astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, întrucât în primul litigiu,
soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009
pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, părțile, respectiv
reclamanții, au solicitat a se constatat nulitatea absolută a contractelor de
împrumut încheiate între părți pentru cauză falsă, eroare (viciu de
consimtământ) și fraudă la lege.
În prezenta cauză,
reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată cu același obiect,
respectiv nulitatea absolută a contractelor de împrumut, respectiv a unor
clauze penale deghizate ce au un caracter prohibitiv, însă fundamentul
nulităt,ii absolute este diferit în sensul că se invocă o altă situație de fapt
calificată juridic diferit. Temeiul de drept invocat în susținerea cererii de
chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 966 coroborat cu art. 968,
raportat la art. 1 și 2 din Legea nr. 313/1879 și art. 1088 C. civ., iar
temeiul de fapt existența unor clauze penale deghizate ce au caracter prohibit,
cauza nulității trebuind analizată din alte perspective care nu au fost avute
în vedere de instanța care a pronuntat sentinta civilă nr. 214 din 12 ianuarie 2009.
În consecință, așa
cum corect a constatat și instanța de apel prevederile legale încălcate sunt
diferite în cele două litigii, chiar dacă textul de lege invocat pentru motivul
de nulitate este același, respectiv dispozițiile art. 966 C. civ.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâții I.C. și I.O. împotriva deciziei civile nr. 331 A
din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 februarie 2015.