ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2015

Asupra recursului de faț ă : Din examinarea lucrărilor din dosar , constată următoarel e : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bu c urești, s ecția a III-a ci vi lă , reclamanții F. G. și F. G. au chemat în judecată pe pârâții I. C. și I. O. solicitând să se constate nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut autentificate din 6 octombrie 2005 la B.N.P. A. J., din 30 august 2006 și din 8 martie 2007 al B.N.P. M. G.O. reținând existența unor clauze penale deghizate ce au caracter prohibitiv. Printr-un al doilea capăt de cerere reclamanții au solicitat întoarcerea executării silite ca urmare a anulării parțiale a contractelor de împru mut și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1070 din 0 8 iunie 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei s ector 1 care la rândul său a admis excepția de necompetență materială , după ce a disjuns judecata capătului de cerere având ca obiect întoarce rea executării si lite ( sentința civilă nr. 15740/2012 pronunțată în Dosar nr. 55608/299/2011 ) . Prin sentința civilă nr. 86 F din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 52 din 15 ianuarie 20 14 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția autorității de lucru jude cat și a respins acțiunea ca atare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiun e . S-a reținut , î n esență , că referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți se constată că prin sentința civil ă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 Judecătoria sector 6 București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții F. G. și F.G. în contradictoriu cu pârâții I. C. și I. O. cererea având ca obiect constatarea nulitătii absolute a contractelor de împrumu t încheiate la B.N.P. A.J.

la data de 6 octombrie 2005 , 30 august 2006 și respectiv 0 8 martie 2007 pentru cauză falsă , eroare (viciu de consi mțământ ) și fraudă de lege și repunerea părților în situația anterioară . Potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate . În speță reclamanții nu mai pot solicita să se constate nulitatea celor trei contracte pentru același temei juridic (frauda la lege) chiar dacă se invocă o nulitate parțială , doar pentru anumite clauze, referitoare la dobânda aplicabilă deoarece în primul proces soluționat prin hotărâre definitivă și irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra legalității contractelor în întregul lor deci implicit și asupra clauzelor despre care se pretinde că ar reprezenta clauze penale deghizate.

Apelul formulat de reclamanții F.G. și F.G. , împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel București, s ecția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 331 A din 22 septembrie 2014, a fost anulată sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. În argumentarea acestei decizii , instanța de apel a reținut , î n esență , că între aceleași părți a mai existat un litigiu cu același obiect , respectiv constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut încheiate între părți la data de 6 octombrie 2005 , 30 august 2006 și 0 8 martie 2007, însă cauza celor două cereri de chemare în judecată nu este identică și ca urmare , s-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ.

pentru a exista autoritate de lucru judecat. Astfel, s-a reținut că în primul litigiu , soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria s ectorului 6 București părțile , respectiv reclamanții au solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între părți pentru cauză falsă , eroare (viciu de consimțământ) și fraudă la lege , susțin ndu-se următoarele împrejurări de fapt . În perioada 06 octombrie 2005 – 08 martie 2007 au semnat cu pârâții trei contracte de împrumut , fără a primi nici o sumă de bani din sumele menționat e , astfel încât la data de 06 octombrie 2005 în fața Notarului Public A. A.J. , reclamantii au semnat un contract de împrumut pentru suma de 665 . 000 RON și la data de 30 august 2006 un contract de împrumut în sumă de 1 . 132 . 000 RON , iar , la data de 08 martie 2007 , î n fața Notarului Public M.G.O.

, un contract în sumă de 1.090.000 RON , toate aceste contracte întemeindu-se pe o cauză falsă . Reclamanții au mai arătat că falsitatea cauzei constă în faptul că părțile au încheiat așa zisele contracte de împrumut , fără ca pârâții , în calitate de împrumutători , să fi avut intenția de predare a sumelor consemnate î n acestea către reclamanți , în calitate de împrumutați. Reclamanții au mai precizat că nu au primit nici un ban din sumele menționate fictiv î n contract e , așa zisele împrumuturi nu au existat în realitate , fiind împrumuturi doar pe hârtie , pentru ca , în realitate , predarea sumelor consemnate în contractele autentificate din 06 octombrie 200 5 , din 30 octombrie 2006 și din 0 8 martie 2007 nu s-au făcut niciodată și în nici un mod . De asemenea , în raporturile dintre părțile în litigiu , cauza împrumuturilor este falsă , deoarece rezultatul celor trei convenții este altul decât cel care s-ar fi obtinut dacă se avea în vedere adevărata cauză.

Astfel , reclamanții s-au obligat prin cele trei contracte false la restituirea unor împrumuturi în sumă de 2 . 887 . 000 RON , bani pe care nu i­au primit , niciodat ă , în credința greșită că , în acest mod , garantau împrumuturi făcute anterior de societatea comercială a cărei asociati sunt , respectiv SC P.C. SRL. Totodată, reclamanții au mai învederat că se poate constata că în cele trei contracte se fac consemnări în general "declarăm că am dat cu titlu de împrumut", iar notarul public instrumentator recunoaște expres că, în absenta mentiunii că banii s-au numărat în fata sa, urmează să rețină că n-a avut loc nici o predare de sume de bani cu ocazia autentificării, fapt pentru care nici contractele autentificate nu pomenesc nimic de vreo predare de sume de bani.

Pe de altă parte, consimțământul pe care reclamanții I-au dat la încheierea contractelor intitulate de împrumut a fost viciat, fiind dat din eroare, în condițiile în care aceștia au fost mințiți de către I.C. cu complicitatea lui T.I. cu privire la existența împrumuturilor. Astfel că, toate înscrisurile intitulate "contract de împrumut autentificate din 06 octombrie 2005, din 30 octombrie 2006 și din 08 martie 2007" s-au făcut prin fraudă la lege, fiind nule absolut și deopotrivă și nule relativ în condițiile în care consimțământul reclamantilor a fost viciat, fiind dat din eroare. Instanța de apel a constatat că în cauza de față, reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată cu același obiect, respectiv nulitatea absolută a contractelor de împrumut, respectiv a unor clauze penale deghizate ce au un caracter prohibitiv, însă fundamentul nulității absolute este diferit în sensul că se invocă o altă situație de fapt calificată juridic diferit.

Astfel, reclamanții susțin că în conținutul fiecăruia dintre cele trei contracte de împrumut, avea să fie inserată clauza potrivit căreia, în cazul nerestituirii sumelor împrumutate la termenul stabilit contractual, urma a suporta o dobândă moratorie, aplicată la întreaga sumă împrumutată (dobânda legală majorată cu 50 %) la care se adaugă dobânda aplicată la suma rezultată din unirea dobânzii scadente pe cel puțin un an cu capitalul, în condițiile art. 8 din Legea nr. 356/2002. S-a reținut că o asemenea prevedere contractuală conține în realitate însă o clauză penală deghizată, prohibită de lege în materia contractelor de împrumut, indiferent de natura civilă sau comercială a acestora.

Sub acest aspect, în analiza motivului de nulitate absolută invocat, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 313/1879 în vigoare la momentul perfectării contractelor (a se vedea interpretarea dată de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 524/1997 și nr. 541/2006), ca de altfel și în prezent, unde la art. 2 se reține că, în situația unei clauze penale inserate în contractele de împrumut, aceasta este și va rămâne anulată, indiferent de natura comercială sau civilă a contractului, norma fiind derogatorie de la prevederile art. 1089 C. civ. S-a reținut că prevederile legale încălcate sunt diferite în cele două litigii, chiar dacă textul de lege invocat pentru motivul de nulitate este același, respectiv dispozițiile art. 966 C. civ.

Astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a constatat în mod greșit, că reclamanții nu mai pot solicita nulitatea celor trei contracte de împrumut întrucât s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra legalității contractelor în întregul lor întrucât, în acest caz puterea de lucru judecat poartă și asupra considerentelor hotărârii judecătorești anterioare, considerente ce fac corp comun cu dispozitivul hotărârii și care nu vizează noua situație de fapt și de drept dedusă judecății. S-a mai reținut că instanța de fond deși a argumentat în considerente asupra lipsei de eficiență a analizării excepției prescripției dreptului la acțiune în dispozitiv a respins această excepție fără a o examina.

Împotriva acestei decizii pârâții I.C. și I.O. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenții după o prezentare a istoricului cauzei, au susținut, în esentă, că în mod eronat instanța de apel a apreciat că nu există identitate de cauză, întrucât atât în Dosarul nr. 7843/303/2008, cât și în Dosarul nr. 58271/3/2010, părțile au invocat aceeași cauză, respectiv frauda la lege. În opinia recurentei faptul că s-a invocat constatarea nulității absolute a celor trei contracte, în primul dosar și cel al nulității absolute parțiale în cel de al doilea, nu are relevanță dat fiind faptul că întregul cuprinde și părți ale actului.

Recurenta susține că nu este de acord cu raționamehtul instanței de apel în sensul că fundamentul nulității absolute este diferit, invocându-se o altă situație de fapt calificată juridic diferit. Fundamentul raportului juridic dedus judecății invocat de intimații reclamanți, susține recurenta, este același cu temeiul juridic al acțiunii soluționate prin hotărârea nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria sector 6, respectiv contractele de împrumut. În opinia recurentei, chiar dacă, în cazul dedus judecății, se invocă nulitatea parțială a unor clauze a celor trei contracte de împrumut, se menține, în fapt, aceeași cauză cu aceea care a făcut obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, pe rolul Judecătoriei sector 6, ceea ce atrage identitatea în privința acestui element impus de art. 1201 C. civ.

pentru existența autorității de lucru judecat. Recurenta consideră că la analizarea cauzei este irelevant faptul că fundamentul pretenției afirmate de reclamanți în prezentul dosar este diferit de acela care a făcut obiectul Dosarului nr. 7843/303/2008, atât timp cât este calificată juridic în mod identic (frauda la lege), fiind important faptul că, în speță, avem o singură cauză și anume reconstatarea unei fraude la lege, aspect ce încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații F.G.

și F.G. au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenții au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201 C. civ. privind autoritatea de lucru judecat. Susținerea recurenților că între prezenta cauză și Dosarul nr. 7843/303/2008 judecat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București există triplă identitate de părți, obiect și cauză, este nefondată.

Astfel, sub aspectul condițiilor cumulative ale puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 1201 C. civ. rezultă că legea civilă indică trei conditii cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată. Pentru a opera această excepție de fond ce paralizează o nouă acțiune, se cere așadar o identitate între raportul juridic dedus judecății și cel anterior judecat, între aceleași părți, în înțelesul larg din punct de vedere al noțiunii juridice iar acestea să stea în judecată în aceeași calitate. Obiectul cauzei este reprezentat de pretenția formulată care nu poate fi confundat cu cauza raportului juridic care constă în temeiul juridic al dreptului a cărei valorificare se urmărește.

Identitatea de cauză este reprezentată de faptul juridic sau material care constituie temeiul legal al dreptului pretins, cauză care este justificarea obiectului cerut. În speță se constată că nu există tripla identitate impusă de textul art. 1201 C. civ., întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel, întrucât în primul litigiu, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, părțile, respectiv reclamanții, au solicitat a se constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între părți pentru cauză falsă, eroare (viciu de consimtământ) și fraudă la lege.

În prezenta cauză, reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată cu același obiect, respectiv nulitatea absolută a contractelor de împrumut, respectiv a unor clauze penale deghizate ce au un caracter prohibitiv, însă fundamentul nulităt,ii absolute este diferit în sensul că se invocă o altă situație de fapt calificată juridic diferit.

Temeiul de drept invocat în susținerea cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 966 coroborat cu art. 968, raportat la art. 1 și 2 din Legea nr. 313/1879 și art. 1088 C. civ., iar temeiul de fapt existența unor clauze penale deghizate ce au caracter prohibit, cauza nulității trebuind analizată din alte perspective care nu au fost avute în vedere de instanța care a pronuntat sentinta civilă nr. 214 din 12 ianuarie 2009. În consecință, așa cum corect a constatat și instanța de apel prevederile legale încălcate sunt diferite în cele două litigii, chiar dacă textul de lege invocat pentru motivul de nulitate este același, respectiv dispozițiile art. 966 C. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții I.C. și I.O. împotriva deciziei civile nr. 331 A din 22 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.