ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 710/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 11 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, sa fost condamnat inculpatul L.I., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. raportat la prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 34 lit. b) C. pen. raportat la prevederile art. 33 lit. a) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii de 24 ore din data de 29 mai 2010.

În baza art. 346 C. proc. pen. și a art. 14 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile S.I., S.V.L., B.F., și B.F.V., suma de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile și daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama avocat A.V.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 204/P/2010 din data de 24 martie 2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.l., pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 27/28 mai 2010, inculpatul L.l. s-a deplasat la domiciliul victimei S.l. și în urma unor discuții contradictorii, i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri peste cap și peste față. La cererea justificată a părții vătămate de a părăsi locuința, inculpatul a refuzat să se conformeze.

În urma loviturilor primite, în data de 9 iunie 2010, a intervenit decesul lui S.l. ce se afla internat la Spitalul Județean Baia Mare.

Din actele de cercetare penală a rezultat că în cursul după amiezii și serii zilei de 27 mai 2010, inculpatul L.l. și victima S.l. au consumat împreună băuturi alcoolice la domiciliul victimei până la momentul la care, între cei doi au apărut discuții legate de comportamentul soției învinuitului. Astfel victima S.l. ar fi povestit inculpatului că ar fi fost vizitat de soția acestuia din urmă care i-ar fi făcut avansuri și i-ar fi pus mâna pe picior.

Inculpatul, în urma discuțiilor, a părăsit nervos locuința victimei și s-a deplasat la domiciliu, cerându-i explicații soției cu privire la afirmațiile numitului S.l.

Fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul și-a dus forțat soția la locuința lui S.l. pentru a o confrunta cu acesta.

La data de 28 mai 2011, în jurul orei 1.00, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate S.l. și, fără a-i mai cere acestuia alte explicații, l-a lovit cu pumnii și palmele peste față. Soția inculpatului, martora L.R., observând că S.l. sângera puternic din nas în urma loviturilor pe care i le aplica inculpatul, a părăsit încăperea făcându-i-se rău la vederea sângelui. Discuția între inculpat și S.l. a durat încă 10 minute, timp în care victima a fost lovită de inculpat.

De asemenea soția inculpatului a arătat că l-a auzit pe S.l. solicitându-i inculpatului să iasă din casa sa.

După consumarea agresiunii, victima s-a deplasat la un vecin numit U.G., acesta din urmă relatând că la sosirea sa numitul S.l. era plin de sânge pe față și avea un ochi umflat. U.G. și S.l. s-au deplasat la locuința celui de-al doilea și au stat împreună până la orele 3 ale dimineții întrucât lui S.l. i-a fost teamă să stea singur.

În cursul zilei de 28 mai 2010, numitului S.. i s-a făcut rău și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O.,, Baia Mare unde a fost internat, decedând la data de 09 iunie 2010 ora 3.00.

Conform constatărilor preliminarii întocmite de S.M.L. Județean Baia Mare - Maramureș, la data de 29 mai 2010 partea vătămată S.l. a fost diagnosticat cu hematom subdural fronto-parieto temporal stâng, edem cerebral difuz la nivelul emisferului stâng cu efect de masă și dislocarea liniei mediane la dreapta cu 9 milimetri. Leziunile traumatice au putu fi datate din data de 27/28 mai 2010 și s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și cădere și necesită 65 - 70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a constatat că leziunile au pus în primejdie viața părții vătămate.

Potrivit certificatului medical constatator al decesului din 10 iunie 2010, emis de Spitalul Județean de Urgență „Dr. C.O." Baia Mare, Serviciul Medico - Legal Maramureș, la data de 09 iunie 2010, ora 03,00 a intervenit decesul părții vătămate S.l.

S-au reținut ca și cauze ale decesului insuficiență cardio-respiratorie acută, iar boala care a declanșat decesul acestuia au fost contuzie și hemoragie meningo-cerebrală, fractură craniană care s-au putut produce prin lovire și cădere.

De asemenea conform expertizei medico-legale din 20 septembrie 2010, efectuată de S.M.L. Baia Mare, moartea numitului S.l a fost violentă și s-a datorat contuziei și hemoragiei meningo - cerebrale, operat. Leziunile tanatogeneratore precum și cele descrise la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp dur - cădere.

De asemenea, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului a reținut că inculpatul L.l. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu din 24 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și violare de domiciliu, săvârșite în concurs real de infracțiuni.

Raportat la modificările introduse în C. proc. pen. prin Legea 202/2010, instanța de fond, în ședința publică din 11 aprilie 2011 a adus la cunoștință inculpatului prevederile art. 320

1

C. proc. pen., precum și consecințele recunoașterii vinovăției.

Inculpatul asistat fiind de către apărător desemnat din oficiu, a înțeles să își recunoască vinovăția și săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a procedat la audierea inculpatului care în declarația pe care a dat-o a relatat faptele astfel cum au fost ele reținute în cuprinsul actului de sesizare al instanței.

Din punct de vedere subiectiv, raportat la poziția pe care inculpatul a relevat-o prin declarația sa, acesta a arătat că aluziile pe care victima le-a făcut referitor la soția sa, l-au tulburat profund și sub imperiul acestei stări de tulburare, luând în considerare și avansata stare de ebrietate în care se afla, a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Analizând probele administrate în faza urmăririi penale, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracțiune pentru săvârșirea căreia urmează să-i aplice inculpatului o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării în cauză art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Totodată, instanța de fond, în baza materialul probator administrat în faza de urmărire penală a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, infracțiune pentru care tribunalul i-a aplicat inculpatului

o pedeapsă de 2 ani închisoare, de asemenea în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanță a avut în vedere conform art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate în norma de incriminare, limite reduse cu o treime ca o consecință a recunoașterii vinovăției, de gradul de pericol social al faptei săvârșite și în mod preponderent de concluziile referatului de evaluare întocmit de către consilierii Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Astfel, s-a reținut în referat, în urma analizei informaților culese cu privire la inculpat, existența mai multor factori de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional: imaginea negativă în comunitate de apartenență -membrii familiei sunt cunoscuți ca persoane cu caracter recalcitrant, agresiv și vindicativ, motiv pentru care sunt izolați de vecini și consăteni; relații deficitare între membrii familiei, atât între soți cât și între părinți pe de o parte și fiul acestora pe de altă parte, între aceștia ivindu-se adeseori scandaluri; situație financiară precară și lipsa unui loc de muncă a celor doi soți, inculpatul nefiind angajat și implicându-se doar ocazional în munci ca și ziler; instalarea dependenței de alcool, caracter agresiv și recalcitrant pe fondul consumului; abilitate redusă de a prevedea efectele comportamentului său, în special pe fondul consumului de alcool, inculpatul recunoscând că nu s-a gândit la posibilitatea ca victima să decedeze deoarece băuse și era nervos.

Examinând ponderea factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional în raport de factori de natură să inhibe dezvoltarea acestui tip de comportament, tribunalul a apreciat că perspectivele de reintegrare în societate sunt reduse și că o pedeapsă cu caracter neprivativ de libertate nu îl va face pe inculpat să înțeleagă consecințele faptelor sale și să ducă la schimbarea comportamentelor care le-au determinat.

Alăturat laturii penale a cauzei, tribunalul a fost sesizat cu constituirea de parte civilă formulată de părțile civile S.I., S.V.L., B.F.V., B.F., în calitate de moștenitori ai victimei, părți civile pe care instanța le-a audiat în ședința publică din 11 aprilie 2011, și care în fața tribunalului au înțeles să se constituie părți civile în cauză cu o sumă de 30.000 lei despăgubiri civile și daune morale, o sumă pe care o solicită toți cei patru succesori ai victimei în nume colectiv.

Deși, în cuprinsul cererii de constituire de parte civilă, părțile civile nu au indicat partea din sumă care s-ar constitui în despăgubiri civile și partea din sumă solicitată ca și daune morale, regimul probator al acestora fiind diferit, instanța de fond a admis constituirea de parte civilă astfel cum a fost formulată, raportat la obiceiul cutumiar al locului, referitor la înmormântarea victimei și toate cheltuielile aferente acestei procesiuni, cunoscut fiind că de obicei aceste cheltuieli sunt rar dovedite cu documente justificative.

Apreciind că suma solicitată este cuprinzătoare și suficientă părților civile, prima instanță a admis acțiunea civilă astfel cum a fost ea formulată, iar în baza art. 346 C. proc. pen. și art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părților civile suma de 30.000 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile judiciare către stat.

Având în vedere faptul că asistența juridică a inculpatului a fost asigurată în condițiile art. 177 C. proc. pen., tribunalul în baza art. 189 C.

proc. pen. s dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av. A.V.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul L.I. și părțile civile S.I., S.V.L. și B.F.V.

Prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul apelant L.I. a solicitat admiterea apelului declarat și a se avea în vedere circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. A arătat că victima i-a spus inculpatului că soția acestuia i-a făcut avansuri, afirmație care i-a produs inculpatului o puternică tulburare, care trebuie să fie considerată circumstanță atenuantă, urmând a se reduce pedeapsa aplicată.

Părțile civile apelante S.I., S.V.L. și B.F.V., au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare.

Prin Decizia penală nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile penale declarate de către inculpatul L.I. și părțile civile S.V.L., S.I., B.F. împotriva sentinței penale nr. 86 din 11 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Au fost obligați apelanții să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, cheltuieli judiciare în apel. Suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu C.T., va fi avansată din fondul M.J.L.C.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform prevederilor art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că aceasta este legală și temeinică, iar apelurile formulate de către inculpatul apelant L.I. și de către părțile civile apelante S.I., S.V.L. și B.F.V. apar ca neîntemeiate și, în consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să fie respinse.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului L.I. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptei săvârșită de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a reținut că situația de fapt este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: raportatul de expertiză medico-legală, buletinul de examen histopatologic, certificatul medical constatator al decesului victimei, procesul verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorilor L.R.L., U.G., S.V., A.F.M. și T.I.

Cu ocazia judecării cauzei în apel inculpatul și-a menținut declarația date până în prezent, în fața instanței de fond, inculpatul înțelegând să beneficieze de prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. privind judecare în cazul recunoașterii vinovăției, sens în care a dat o declarație de recunoaștere a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Cu privire la critica vizând netemeinicia pedepsei principale sub aspectul cuantumului, instanța de apel a constatat că aceasta este nefondată, pedeapsa aplicată inculpatului, cât și modalitatea de executare, fiind corect individualizate de către instanța de fond.

În ceea ce privește solicitarea formulată de inculpatul apelant, prin apărător, în sensul reducerii pedepsei ca urmare a aplicării circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că aceasta nu poate fi primită în raport de modalitatea și împrejurările comiterii faptei, având în vedere că acesta a aplicat lovituri repetate victimei, timp de aproximativ 10 minute, în condițiile în care aceasta nu era înarmată și, anterior, a fost în relații bune cu inculpatul.

De asemenea, instanța de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei săvârșită de inculpat este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată.

Cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a avut în vedere cadrul general prevăzut de art. 52 și art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei și făptuitorului, lipsa antecedentelor penale.

Așa fiind, s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Ca modalitate de executare, în mod corect s-a dispus executare pedepsei în regim de detenție.

Totodată, instanța de prim control judiciar a constatat că nici critica formulată de către părțile civile apelante, referitoare la pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul, pe care o consideră excesiv de blândă, nu este fondată, având în vedere motivele pe care dezvoltate cu prilejul analizării criticii formulate de către inculpatul apelat cu privire la cuantumul pedepsei.

împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpatul L.I.I. și părțile civile S.I.l., S.I.V.L. și B.I.F.V.

În recursul său, inculpatul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, reținerea în favoare a circumstanței atenuante a stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepselor aplicate pentru faptele de care este acuzat, sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatoare.

În recursul lor, părțile civile au solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și majorarea pedepsei aplicată inculpatului.

Examinând recursurile declarate de inculpatul L.I.I. și părțile civile S.I.I., S.I.V.L. și B.I.F.V. în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege .

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

Din interpretarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. rezultă că până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca judecată să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În cauza dedusă judecății, prin declarația dată în fața primei instanțe (existentă la fila 15 din dosarul instanței de fond), inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute prin rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului L.I., pentru faptele săvârșite, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., sancționată cu închisoarea de la 5 la 15 ani și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. fiind sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani, reduse cu o treime, prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin care s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață al părții vătămate, drept fundamental al omului, modalitatea, împrejurările comiterii faptelor și urmarea produsă, confirmată de Raportului de expertiză medico-legală din 129 din 20 septembrie 2010 întocmit de S.M.L. județean Baia Mare din care rezultă că moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat contuziei și hemoragiei meningocerebrale,, iar leziunile tanatogeneratoare, precum și cele descrise la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp dur-cădere, poziția victimă-agresor a fost variabilă în timp în condițiile stabilită de anchetă, dar și datele ce caracterizează persoana infractorului.

Totodată, se constată că în cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei instanța de fond și instanța de apel au ținut seama și de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o poziție procesuală sinceră pe parcursul desfășurării procesului penal, a recunoscut și regretat fapta comisă, din fișa de cazier judiciar (fila 78 dosar de urmărire penală) rezultă că acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, fiind necunoscut cu antecedente penale, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare atașat, rezultă că inculpatul nu are un loc de muncă, implicându-se doar ocazional în munci ca și ziler, este dependent de alcool, și are un caracter agresiv și recalcitrant pe fondul consumului, are abilitate redusă de a prevedea efectele comportamentului său, în

special pe fondul consumului de alcool, acesta recunoscând că nu s-a gândit la posibilitatea ca victima să decedeze, deoarece băuse și era nervos.

Din același referat de evaluare mai rezultă că perspectivele de reintegrare în societate a inculpatului sunt reduse, iar o pedeapsă cu caracter neprivativ de libertate nu îl va face pe acesta să înțeleagă consecințele faptelor sale și să ducă la schimbarea comportamentului care le-au determinat.

În ceea ce privește critica inculpatului referitoare la greșita nereținere în favoarea sa a circumstanței atenuante a „stării de provocare" prevăzută de art. 73 C. C. pen., susținând că a săvârșit fapta fiind provocat de victimă, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

Existența tulburării sau emoției, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. și intensitatea acestora, nu se pot reține de organul judiciar pe baza unei prezumții legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, și fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel, întrucât textul de lege mai sus evocat presupune atât examinarea unor împrejurări exterioare care influențează starea psihică a făptuitorului, cât și examinarea semnificației acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenței unor criterii cu valoare absolută referitoare la procesele psihice, pentru a se stabili dacă o anumită tulburare și-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant, nu se poate renunța total la criteriile obiective în aprecierea existenței sau inexistenței „stării de provocare".

Înalta Curte apreciază, în acord cu ambele instanțe, că în prezenta cauză însă, nu se poate reține „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective și nici a celor obiective, deoarece susținerile inculpatului că a fost provocat de afirmațiile victimei care i-ar fi adus la cunoștință că fost vizitat de soția lui și că aceasta i-ar fi pus mâna pe picior, dându-i - de înțeles că îi face avansuri, nu realizează condițiile acestei stări care se referă la „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea părților civile privind majorarea pedepselor aplicate inculpatului,, întrucât pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Față de aceste considerente, se constată că în cauză, atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea sa de executare au fost corect individualizate, astfel că în mod justificat, atât instanța de fond cât și instanța de apel au neexistând temeiuri nici pentru reducerea, dar nici pentru majorarea pedepsei aplicate inculpatului L.I.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul Lobonți I. Ioan și de părțile civile S.I.I., S.I.V.L. și B.I.F.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga : recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul L.I.I. și de părțile civile S.I.I., S.I.V.L. și B.I.F.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012.