ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2539/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 30 iulie 2015, reclamantul S.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1951 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, întemeiat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în sinteză, faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 263/2010, care erau suficiente pentru recalcularea pensiei, fără a mai fi incidente dispozițiile O.U.G. nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, dispoziții ce au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului de față privește drepturi de asigurări sociale. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. 14940/3/2013 din data de 11 aprilie 2013, reclamantul S.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului București, în temeiul sentinței civile nr. 11114 din 08 decembrie 2011 și a adeverinței din 03 decembrie 2012, eliberată de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, să calculeze diferențele restante din pensia de serviciu, începând cu 13 iulie 2008, prin includerea sporului de 15% în venitul lunar brut realizat pe baza căruia s-a stabilit pensia de serviciu.

Reclamantul a susținut că a formulat cerere de recalculare a pensiei de serviciu cu includerea acestui spor în contradictoriu cu C.P.M.B. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, în cadrul Dosarului nr. 7580/2/2008, dreptul său fiind pretins și născut în baza legii vechi, aspect reținut prin sentința civilă nr. 11114 din 08 decembrie 2011, fiind invocat principiul neretroactivității legii, cât și întreruperea prescripției extinctive.

Prin cererea depusă la data de 13 februarie 2014, reclamantul și-a precizat obiectul cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata diferențelor restante de pensie de serviciu, în cuantum aproximativ 5000 RON, rezultând din aplicarea adeverinței din 03 decembrie 2012 eliberată de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin includerea sporului de 15% pentru titlul științific de doctor, începând cu 13 iulie 2008 și până la data la care pensia de serviciu a fost anulată și înlocuită conform prevederilor noii legi a pensiilor, adică până la 01 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a noii legi.

Prin sentința civilă nr. 7936 din 01 septembrie 2014, Tribunului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01 ianuarie 2013, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința din 03 decembrie 2012 eliberată de Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri; a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre pensia cuvenită, conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, începând cu 01 ianuarie 2013 la zi. Prin decizia civilă nr. 1951 din 27 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București, a schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.L. Înalta Curte reține că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, liră drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". În temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., teza a II-a "de asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of.

din data de 12 februarie 2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)". Față de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, decizia civilă nr. 1951 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în apel, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc.

civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, nr. 1951 din 27 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva deciziei civile nr. 1951 din 27 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.