Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2422/2015

HOTĂRÂRE
29.10.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2422/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 7709/117/2013, la 23 mai 2013, reclamanta C.A.D., prin reprezentant legal B.R., a contestat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj decizia nr. 581 din 25 aprilie 2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 1675 din 17 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 7709/117/2013 s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu de către instanță și în consecință, s-a respins acțiunea. Ulterior, prin decizia civilă nr. 965/A din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 7709/117/2013 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1675 din 17 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 7709/117/2013, care a fost păstrată.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamanta a promovat o contestație în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. 1496/33/2014, care a fost respinsă prin decizia nr. 10 din 6 ianuarie 2015. Împotriva acestor hotărâri, respectiv, decizia pronunțată în apel și decizia pronunțată în contestația în anulare, a formulat cerere de revizuire reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. 229/33/2015, iar prin decizia nr. 660/A din data de 7 aprilie 2015, cererea de revizuire a fost respinsă. Revizuenta C.A.D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 660 A din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a deciziei nr. 965A din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 7709/117/2013, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 iunie 2015. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., recursul formulat, Înalta Curte, constată că este inadmisibil și urmează, să-l respingă, pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art, 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 89/12.02.2013), privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind noul C. proc.

civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare Ia conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești, nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Prezenta acțiune prin care se solicită contestarea deciziei nr. 581 din 25 aprilie 2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociaie a fost introdusă la data de 23 mai 2015, pe rolul Tribunalului Cluj.

Decizia nr. 965A din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât, obiectul cererii pendinte, formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, atrage incidența dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Nici recursul declarat împotriva deciziei nr. 660 A din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, nu este admisibil, întrucât deciziei nr. 965A din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în apel și supusă revizuirii, așa cum s-a arătat nu era susceptibilă de recurs, în cauză fiind astfel incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că, hotărârea dată asupra revizuirii este supsă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil. Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac și va fi comunicată tuturor părților în cauză.

D I S P U N E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta C.A.D. împotriva deciziei nr. 660 A din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a deciziei nr. 965A din 22 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. 7709/117/2013. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1085/2015
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: La data de 23 mai 2013, reclamanta C.A.D. a contestat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj dec
ÎCCJ 2015-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 362/2015
20 ianuarie 2014, în Dosarul civil nr. 15102/117/2012, prin care i-a fost admis recursul împotriva Sentinței civile nr. 14248 din 14 octombrie 2013 a Tribunalului Cluj, care a fost modificată în întregime, în sensul admiterii acțiunii civil
ÎCCJ 2014-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4686/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.I. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 31315 din 21 februarie 2012, emisă de Comisia pentru
ÎCCJ 2013-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2517/2014
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 4276 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflictele
ÎCCJ 2016-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1422/2016
: În cauză, instanța a fost sesizată cu soluționarea unui litigiu privitor la drepturi de asigurări sociale. Astfel, prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa județeană de pen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă