ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1700/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului, secția a V-a civilă, sub nr. 513401312010, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin P.G., stabilirea dreptului la despăgubiri și a cuantumului acestora pentru imobilul proprietatea sa, situat în București, str. Buzești, întrucât prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a consemnat la dispoziția sa o despăgubire în cuantum de 75.327 lei, care nu este justă față de data demarări procedurii de expropriere, respectiv 02 noiembrie 2006. De asemenea, a solicitat suspendarea efectelor hotărârii mai sus menționate, sub aspectul transferului dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării despăgubirii până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acesteia.

În motivare, reclamanta a arătat că procedura de expropriere a imobilului proprietatea sa a fost declanșată la data de 02 noiembrie 2006, prin H.C.G.M.B. nr. 262 din 02 noiembrie 2006. Prin notificarea nr. 169 din 04 aprilie 2008 i s- a propus, eu litiu de despăgubire, o sumă inferioară valorii imobilului, motiv pentru care a formulat întâmpinare în procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994, așteptând să fie convocată la Comisia de expropriere în vederea stabilirii unui cuantum rezonabil al despăgubirii. Ulterior, a primit notificarea nr. 142 din 20 iulie 2010, prin care a fost informată că, în baza unui nou raport de evaluare, s-a stabilit o despăgubire de 75.327 lei, aferentă apartamentului expropriat.

În opinia reclamantei, această sumă nu reflectă valoarea reală a imobilului față de anii de referință 2008 și 2010, motiv pentru care a solicitat stabilirea valorii de circulație a acestuia Ia data începerii procedurii exproprierii, în urma evaluării de către o comisie formată din trei experți. Reclamanta a arătat, de asemenea, că despăgubirea a fost determinată în mod arbitrar, întrucât pentru apartamentul situat în str. Buzești, ce a aparținut familiei S., care avea o suprafață utilă de 88,99 mp, s-au acordat despăgubiri în cuantum de 526.140 lei, iar pentru apartamentul proprietatea sa, în suprafață de 47,51 mp, s-a stabilit suma de 75.327 lei. În drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și pe cele ale Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civila nr. 2106 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M. a anulat hotărârea nr. 77/2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul proprietatea reclamantei Ia suma de 45.000 euro, echivalentă în lei fa data plății și a obligat pârâtul ta plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a municipiului București a hotărât exproprierea apartamentului proprietatea reclamantei, situat în București, sector 1, str. Buzești, cu număr cadastral 10819/1; 1/2 și acordarea unei despăgubiri în cuantum de 75.327 lei.

Tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză și prin lămuririle cuprinse în răspunsul la raport, întocmit de experții I.M. A. și D.M., cu opinia separată a expertului B.D., s-a determinat, la data evaluării, respectiv 27 octombrie 2011, o valoare de 45.000 euro (194.800 lei) a imobilului, adică 968 euro/mp. Instanța a apreciat că valoarea care trebuie stabilită este cea de la data exproprierii, întrucât de Ia acel moment reclamanta a fost lipsită de dreptul său de proprietate. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul M.B., prin P.G., iar prin decizia nr. 118/ A din 13 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.M.

împotriva sentinței nr. 2106 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și a admis apelul formulat de pârâtul M.B., prin P.G., împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 26.393 euro, echivalentă în lei la data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Sentința civilă m\728/2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în raport de care reclamanta a solicitat stabilirea despăgubirilor aferente imobilului, a fost pronunțată în condițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994, prin care instanța a luat aci de învoiala părților asupra exproprierii și a despăgubirii, Instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize în condițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care a avut ca obiectiv determinarea valorii imobilului situat în București, str. Buzești , atât la momentul transmiterii dreptului de proprietate, cât și la momentul efectuării expertizei.

S-a reținut că, prin hotărârea nr. 77/03 august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost stabilită o despăgubire de 75.327 lei, iar prin sentința atacată aceasta a fost fixată la suma de 45,000 curo, echivalentă în iei la data plății. Constatând că valoarea stabilită de experți prin expertiza efectuată în apel este mai mică decât cea determinată de prima instanță, apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca ne fondat. Cât privește apelul formulat de M.B., prin P.G., instanța de apel a respins critica referitoare la tardivitatea cererii de chemare în judecată, deoarece a constatat că hotărârea nr. 77 din 03 august 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a fost comunicată reclamantei, la data de 22 septembrie 2010, iar cererea a fost depusă la oficiul poștal la data de 22 octombrie 2010, conform vizei aplicate pe plicul cu care aceasta a fost expediată (fila 8 dosar fond).

Coroborând dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 cu cele ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul legal. Instanța de apel a apreciat însă că este întemeiată critica ce privește cuantumul despăgubirii, întrucât legile speciale în materia exproprierii impun ea despăgubirea să fie justă, reținându-se că prin decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în M. Of. la data de 03 martie 2015, s-a statuat că despăgubirile acordate în cadrul procedurii exproprierii trebuie să fie determinate în raport de valoarea imobilului de Ia momentul realizării transferului dreptului de proprietate.

Aceiași principiu a fost stabilit de Curtea Constituțională și prin decizia nr. 395/2013, cu ocazia analizei dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

A mai reținut instanța de apel că, momentul transferului dreptului de proprietate rezultă din hotărârea de stabilire a despăgubirii din data de 03 august 2010, care stipulează că transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea privată a reclamantei în proprietatea publică a M.B., operează de drept de la data consemnării despăgubirii aferente exproprierii, respectiv august 2010. În speță, experții au avut în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii, drept comparabile, contractele de vânzare-cumpărare nr. 126 din 28 ianuarie 2010, nr. 973 din 16 iunie 2010 și nr. 5771 din 23 decembrie 2010. Din tabelele anexate și din opiniile motivate ale experților, s-a constatat că au fost aplicate corecțiile referitoare la anul construirii imobilului și lipsa terenului, valoarea fiind determinată în raport de criteriile stabilite de instanță.

Astfel, instanța de apel a reținut valoarea imobilului Ia 26.393 euro, stabilită de expertul tehnic judiciar M.D., care a utilizat metoda comparației, prin raportare la contractele mai sus menționate. Reținând această valoare a despăgubirii, instanța de apel a apreciat că au fost respectate principiile consacrate de legile speciale ale exproprierii, după cum acestea au fost interpretate de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus indicate și prin deciziile nr. 984/2012 și nr. 395/2013, despăgubirea fiind stabilită în raport de momentul transferului dreptului de proprietate, când s-a născut raportul juridic dintre expropriat și expropriator. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta M.M.

și recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apei București, în termenul stipulat de art. 301 C. proc. civ. , Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , reclamanta a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, în sensul stabilirii valorii despăgubirii la suma propusă de către expropriator în anul 2008, iar, în subsidiar, la suma de 333,225 lei, conform valorii menționate în sentința civilă nr. 728 din 05 mai 2010 a Tribunalului București sau la suma de 41.000 euro, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, care este apropiată de valoarea de circulație a imobilului. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea nu este motivată, întrucât instanța de apel a reținut valoarea propusă de către expertul M.D.

Iară însă a indica motivele pentru care și-a însușit această valoare, în condițiile în care a precizat că toți cei trei experți au calculat valorile în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994. Astfel, susține reclamanta, opinia instanței este pur subiectivă și se îndepărtează de la principiul legalității ce guvernează dreptul civil. A menționat, totodată, că decizia instanței de apel este nelegală, din perspectiva încălcării principiului dreptei despăgubiri și a calculului greșit al sumei acordate cu acest titlul. Astfel, a arătat că expropriatorul nu a sesizat instanța de judecată pentru ca aceasta să dispună exproprierea apartamentului în litigiu și stabilirea despăgubirii aferente, așa după cum a procedat în cazul altor proprietari, ci s-a limitat să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 590/2010, care declara ca fiind de utilitate publică proiectul care mai fusese calificat astfel prin H.C.G.M.B.

nr. 262/2006. Urmare acestei împrejurări, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea nr. 77 din 03 august 2010 prin care despăgubirea a fost fixată la 75.327 lei, sumă pe care reclamanta a refuzat-o. Această valoare diferă de cea acordată pentru apartamentele din același imobil ce aparțineau numitului G.L.N., căruia i s-a oferii suma de 1.244.401,55 lei, aferentă suprafeței de 26,41 % din întregul imobil și, respectiv, cele ale familiei N., care a primit suma de 733.118 lei, pentru o suprafață de 99,07 mp.

Reclamanta a mai precizat că valoarea despăgubirii stabilită de instanță nu poate 11 mai mică decât cea propusă de expropriator, la data declanșării procedurii exproprierii, respectiv anul 2008. Prin urmare, în opinia sa, valoarea apartamentului trebuie determinată în funcție de cea menționată în sentința civilă nr. 728 din 05 mai 2010 a Tribunalului București, respectiv 733.118 iei pentru 99 mp, adică 7,4 (35 lei/mp, ceea ce înseamnă că i se cuvine o despăgubire in cuantum de 333.225 lei. Valoarea stabilita prin această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, fiind acceptată de pârâtul M.B. pentru un apartament situat in același imobil. Totodată, arată că suma de aproximativ 41.000 euro, stabilită în raportul de expertiză efectuat în apel, este apropiată valorii reale a imobilului, expertul detaliind modul de caicul al acesteia.

Criticile reclamantei vizează și calculul eronat al despăgubirii acordate de instanța de apel. Astfel, a arătat că deși a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit în faza apelului, prin care a specificat că expertul M.D. s-a raportat la o suprafață utilă mai mică a apartamentului, respectiv 36,2 mp în loc de 47,51 mp, instanța le-a respins și a acordat drept despăgubire suma de 26.393 euro, prin raportare la 729 euro/mp și la suprafața utilă de 36,2 mp. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vizează incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a susținut că hotărârea instanței de apel nu respectă exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (l) pct. 5 C. proc.

civ. , întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Astfel, a arătat că, în urma efectuării raportului de expertiză în apel de către experții M.D., D.P. și S.F., care a avut ca obiectiv stabilirea valorii apartamentului nr. 2, situat în București, str. Buzești, supus exproprierii, experții au reținut următoarele valori: expertul M. D. o valoare de 25.352 euro, la data întocmirii raportului de expertiză, aproximativ 700 euro/mp pentru o suprafață utilă de 36,2 mp și 26.393 euro, la data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp pentru o suprafață utilă de 36,2 mp; expertul D.P. o valoare de 33.257 euro, la data efectuării raportului de expertiză, aproximativ 700 euro/mp pentru o suprafață utilă de 47,51 mp și 34.635 euro, la data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp pentru o suprafață utilă de 47,51 mp; expertul S.F.

36.048 euro. la data întocmirii raportului de expertiză, pentru o suprafață de 47,51 mp și de 40.85 mp euro, la data exproprierii, pentru o suprafață utilă de 47,51 mp. Recurentul a arătat că instanța de apel a reținut valoarea stabilită de expertul M.D., motivând că acesta a utilizat metoda comparației în raport de contractele de vânzare-cumpărare nr. 126 din 28 ianuarie 2010, nr. 973 din 16 iunie 2010 și nr. 5771 din 23 decembrie 2010 folosite ca și comparabile, însă, din examinarea raportului de expertiză, rezultă că expertul M.D. a avut în vedere o suprafață utilă mai mică a apartamentului expropriat, respectiv de 36,2 mp, față de 47,51 mp, la care s-au raportat ceilalți experți, atunci când au calculat valoarea imobilului.

Prin urmare, recurentul a susținut că în decizia atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanța de apel și-a însușit valoarea stabilită pentru o suprafață utilă de 36,2 mp, deși în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza efectuată la fond și în concluziile experților D.P. și S.F. (care au întocmit raportul de expertiză în apel), s-a reținut o suprafață a imobilului de 47,51 mp. Calea de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor aii.10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004. În recurs nu au fost administrate probe, în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ., Examinând recursurile formulate de reclamanta M.M. și de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., invocate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Din această perspectivă, raportat și la dispozițiile art. 261 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ., considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile și cererile părților. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar șl concis, a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă probele sunt contradictorii, ele trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele. Or, raportând cefe expuse la considerentele hotărârii instanței de apel, sunt de reținut următoarele: Instanța de apel nu a explicita! motivul în ce privește cuantumul despăgubirilor pentru care a ales varianta de calcul a expertului M.D., în condițiile In care anterior, prin încheiere, a respins nemotivat obiecțiunile la raportul de expertiză formulate în acest sens de reclamanta M.M. și a concluzionat că va aprecia asupra aspectului sesizat în raport de întreg probatoriul administrat.

În decizia atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanța de apel și-a însușit valoarea stabilită pentru o suprafață utilă de 36,2 mp, deși în hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza efectuată la fond și în concluziile experților D.P. și S.F., care au întocmit raportul de expertiză în apel, s-a reținut o altă suprafață a imobilului, respectiv de 47,51 mp. Totodată, instanța de apel nu a indicat argumentele pentru care a înlăturat opiniile celorlalți doi experți, care au avut în vedere suprafața de 47,51 mp a imobilului, astfel cum rezultă din contractul de vânzare- cumpărare autentificat de B.N.P.

„L.” sub nr. 1203 din 13 septembrie 2004 . Acest aspect echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului supus exproprierii în acord cu dispozițiile art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, împiedicând exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind, astfel, în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate. În condițiile în care instanța de apel nu a arătat argumentele de fapt și de drept pentru care a ales varianta expertului M.D. pentru calculul despăgubirilor și nici nu a explicat de ce la calculul despăgubirilor a avut în vedere doar o suprafață de 36,2 mp, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi admise, a se casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta M.M. și de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 115-A din 13 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia rec urată șl trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.