ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1700/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1700/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 25 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului, secția a V-a

civilă, sub nr. 513401312010,

reclamanta

M.M. a solicitat, în

contradictoriu cu

pârâtul M. București, prin P.G.,

stabilirea dreptului la despăgubiri și

a cuantumului acestora pentru imobilul proprietatea sa, situat în București,

str. Buzești, întrucât prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03

august 2010, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a

consemnat la dispoziția sa o despăgubire în cuantum

de 75.327

lei,

care nu este

justă față de data demarări procedurii de

expropriere, respectiv 02

noiembrie 2006. De asemenea, a solicitat suspendarea efectelor hotărârii mai

sus menționate, sub aspectul

transferului

dreptului de proprietate către pârât de la data consemnării

despăgubirii

până la data stabilirii prin hotărâre judecătorească a cuantumului acesteia.

În motivare,

reclamanta a arătat că procedura de expropriere a

imobilului

proprietatea sa a fost declanșată la data de 02 noiembrie 2006, prin H.C.G.M.B.

nr. 262 din 02 noiembrie 2006. Prin notificarea nr. 169 din 04 aprilie 2008 i

s-

a

propus, eu

litiu

de despăgubire, o sumă inferioară valorii

imobilului,

motiv pentru care a formulat întâmpinare în procedura

prevăzută de Legea nr. 33/1994, așteptând să fie convocată la Comisia de

expropriere în vederea stabilirii unui cuantum rezonabil al despăgubirii.

Ulterior, a

primit notificarea nr. 142 din 20 iulie 2010, prin care a fost

informată că, în baza unui nou raport

de evaluare, s-a stabilit o despăgubire de 75.327 lei, aferentă apartamentului

expropriat.

În opinia

reclamantei, această sumă nu reflectă valoarea reală a

imobilului față

de anii de referință 2008 și 2010, motiv pentru care a

solicitat stabilirea valorii de

circulație a acestuia Ia data începerii procedurii exproprierii, în urma

evaluării de către o comisie formată din trei experți.

Reclamanta a arătat, de asemenea, că

despăgubirea a fost

determinată în mod

arbitrar, întrucât pentru apartamentul situat în

str. Buzești, ce a aparținut familiei S., care avea o

suprafață

utilă de 88,99 mp, s-au acordat despăgubiri în cuantum de 526.140 lei, iar

pentru apartamentul proprietatea sa, în suprafață de 47,51 mp, s-a stabilit

suma de 75.327 lei.

În drept,

acțiunea

civilă

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004 și pe cele

ale

Legii nr. 33/1994.

Prin sentința

civila nr. 2106 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul

București, secția a V-a civilă,

a admis acțiunea formulată de

reclamanta M.M. a anulat hotărârea nr. 77/2010 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru imobilul

proprietatea reclamantei Ia suma de

45.000

euro, echivalentă în lei fa data plății și a obligat pârâtul ta plata

sumei

de 1.500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, în urma

probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a municipiului București a hotărât

exproprierea apartamentului proprietatea reclamantei, situat în București,

sector 1,

str. Buzești, cu număr cadastral

10819/1;

1/2 și acordarea

unei despăgubiri în cuantum de 75.327

lei.

Tribunalul a reținut că prin raportul

de expertiză și prin

lămuririle cuprinse în

răspunsul la raport, întocmit de experții I.M.

A. și D.M., cu opinia

separată a expertului B.D., s-a determinat, la data evaluării, respectiv

27 octombrie 2011,

o

valoare de 45.000 euro (194.800 lei) a imobilului, adică 968 euro/mp.

Instanța a apreciat că valoarea care trebuie

stabilită este cea de la data

exproprierii, întrucât de Ia acel moment

reclamanta a fost lipsită de dreptul său de proprietate.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâtul

M.B., prin P.G.,

iar prin decizia nr. 118/ A

din

13 martie 2015, Curtea de Apel București, secția

a

III-a

civilă

și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinței nr.

2106

din

20 noiembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a

civilă

și a admis apelul formulat de pârâtul M.B.,

prin P.G., împotriva aceleiași sentințe; a

schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că a stabilit valoarea

despăgubirilor la

suma de 26.393 euro,

echivalentă în lei la data plății.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

următoarele considerente:

Sentința

civilă

m\728/2010,

pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă, în raport de care reclamanta a

solicitat stabilirea

despăgubirilor

aferente imobilului, a fost pronunțată în condițiile

art. 24 din Legea nr. 33/1994, prin care instanța a luat aci de

învoiala

părților asupra exproprierii și a despăgubirii,

Instanța de apel

a dispus efectuarea unei expertize în condițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care a avut ca

obiectiv

determinarea valorii imobilului

situat în București, str. Buzești

, atât la momentul transmiterii

dreptului de

proprietate, cât și la

momentul efectuării expertizei.

S-a reținut că,

prin hotărârea nr. 77/03 august 2010, emisă de Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a

fost stabilită o despăgubire de 75.327 lei, iar prin sentința atacată aceasta a

fost fixată la suma de

45,000 curo,

echivalentă în iei la data

plății.

Constatând că valoarea

stabilită de experți prin expertiza efectuată în

apel este mai mică decât cea determinată de prima instanță, apelul declarat de

reclamantă a fost

respins, ca ne fondat.

Cât privește apelul formulat de M.B.,

prin P.G., instanța de apel a respins critica referitoare la tardivitatea

cererii de chemare în judecată, deoarece a constatat că hotărârea nr. 77 din 03

august 2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii

nr.

198/2004 a fost comunicată reclamantei, la data de 22 septembrie 2010, iar

cererea a fost depusă la oficiul poștal la data

de 22 octombrie 2010, conform

vizei aplicate pe plicul cu care aceasta a

fost expediată (fila 8 dosar fond). Coroborând dispozițiile art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 198/2004 cu cele ale art. 101 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de apel a

reținut că cererea de chemare în

judecată a fost formulată în termenul

legal.

Instanța de apel a apreciat însă că

este întemeiată critica ce

privește

cuantumul despăgubirii, întrucât legile speciale în materia exproprierii impun

ea despăgubirea să fie justă, reținându-se că prin

decizia Curții Constituționale

nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în

M.

Of. la data de 03 martie 2015, s-a statuat că despăgubirile

acordate în

cadrul procedurii exproprierii trebuie să fie determinate în

raport de valoarea imobilului de Ia momentul

realizării transferului

dreptului de

proprietate. Aceiași principiu a fost stabilit de Curtea

Constituțională

și prin decizia nr. 395/2013, cu ocazia analizei dispozițiilor art. 26

alin. (2)

din

Legea nr. 33/1994.

A mai reținut instanța de apel că,

momentul transferului dreptului de proprietate rezultă

din

hotărârea de stabilire a despăgubirii din data de 03 august 2010,

care stipulează că transferul

dreptului de

proprietate asupra imobilului expropriat, din proprietatea

privată a reclamantei în proprietatea publică a M.B.,

operează de drept de la data consemnării despăgubirii aferente

exproprierii, respectiv august 2010.

În speță,

experții au avut în vedere la determinarea cuantumului

despăgubirii, drept comparabile,

contractele de vânzare-cumpărare nr. 126 din 28 ianuarie 2010, nr. 973 din 16

iunie 2010 și nr. 5771 din 23 decembrie 2010. Din

tabelele anexate și din opiniile motivate ale experților, s-a constatat

că

au fost aplicate corecțiile referitoare la anul construirii

imobilului și lipsa terenului, valoarea fiind determinată în raport de

criteriile

stabilite

de instanță.

Astfel, instanța de apel a reținut

valoarea imobilului Ia 26.393 euro,

stabilită

de expertul tehnic judiciar M.D., care a utilizat metoda comparației, prin

raportare la contractele mai sus menționate.

Reținând această valoare a

despăgubirii, instanța de apel a apreciat că au fost respectate principiile

consacrate de legile speciale

ale

exproprierii, după cum acestea au fost interpretate de Curtea

Constituțională

prin deciziile mai sus indicate și prin deciziile

nr. 984/2012 și nr. 395/2013, despăgubirea fiind stabilită în raport de

momentul

transferului dreptului de proprietate, când s-a născut raportul juridic dintre

expropriat și expropriator.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta

M.M. și recurentul

Parchetul de pe lângă Curtea de Apei

București,

în termenul stipulat de art. 301 C. proc. civ.

,

Prin recursul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

,

reclamanta a solicitat, în principal, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare,

instanței de apel, în sensul

stabilirii valorii despăgubirii la suma

propusă de către expropriator în

anul 2008,

iar, în subsidiar, la suma de 333,225 lei, conform valorii

menționate în

sentința

civilă

nr. 728 din 05 mai 2010

a Tribunalului București sau la suma de 41.000 euro, stabilită prin raportul de

expertiză efectuat în apel, care este apropiată de valoarea de circulație a

imobilului.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta a susținut că

hotărârea nu este

motivată, întrucât instanța de apel a reținut valoarea propusă de către

expertul M.D. Iară însă a indica motivele

pentru care și-a însușit

această valoare, în condițiile în care a precizat că toți cei trei experți au

calculat valorile în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994. Astfel,

susține reclamanta, opinia instanței este pur subiectivă și se îndepărtează de

la principiul legalității ce guvernează dreptul civil.

A menționat,

totodată, că decizia instanței de apel este nelegală,

din perspectiva încălcării

principiului dreptei despăgubiri și a

calculului

greșit al sumei acordate cu acest

titlul.

Astfel, a arătat că

expropriatorul nu a

sesizat instanța de judecată pentru ca aceasta să dispună exproprierea

apartamentului în

litigiu

și

stabilirea despăgubirii aferente, așa după cum a procedat în cazul altor

proprietari, ci s-a limitat să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 590/2010,

care declara ca fiind de utilitate publică proiectul care mai fusese calificat

astfel prin H.C.G.M.B. nr. 262/2006.

Urmare acestei împrejurări, Comisia

pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 a emis

hotărârea nr. 77 din 03 august 2010 prin care despăgubirea

a fost fixată

la 75.327 lei, sumă pe care reclamanta a refuzat-o. Această valoare diferă de

cea acordată pentru apartamentele din același imobil ce aparțineau numitului G.L.N.,

căruia i s-a oferii suma de 1.244.401,55

lei,

aferentă suprafeței de 26,41 % din întregul imobil și, respectiv, cele

ale

familiei N., care

a primit suma de 733.118 lei, pentru o suprafață

de 99,07 mp.

Reclamanta a mai

precizat că valoarea despăgubirii stabilită de

instanță nu poate 11 mai mică decât cea propusă de

expropriator, la data declanșării procedurii exproprierii, respectiv anul 2008.

Prin

urmare, în opinia sa, valoarea

apartamentului trebuie determinată în funcție de cea menționată în sentința

civilă

nr. 728 din 05 mai 2010 a

Tribunalului București, respectiv

733.118

iei

pentru 99 mp, adică 7,4 (35 lei/mp, ceea ce înseamnă că i se cuvine o

despăgubire in cuantum de 333.225 lei. Valoarea stabilita prin această hotărâre

se bucură de putere de lucru judecat, fiind acceptată de pârâtul

M.B. pentru un apartament situat in același

imobil.

Totodată, arată că suma de aproximativ 41.000 euro, stabilită în

raportul de expertiză efectuat în apel,

este apropiată valorii reale a imobilului, expertul detaliind modul de caicul

al acesteia.

Criticile

reclamantei vizează și calculul eronat al despăgubirii

acordate de instanța de apel. Astfel,

a arătat că deși a formulat

obiecțiuni la

raportul de expertiză întocmit în faza apelului, prin care a

specificat că expertul M.D. s-a raportat la o

suprafață utilă

mai mică a apartamentului, respectiv 36,2 mp în loc de

47,51 mp, instanța le-a respins și a acordat drept despăgubire suma de 26.393

euro, prin raportare la 729 euro/mp și la

suprafața

utilă

de 36,2 mp.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București vizează incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a susținut

că hotărârea instanței de apel nu respectă exigențele dispozițiilor art. 261 alin.

(l) pct. 5 C. proc. civ.

, întrucât nu

cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, a arătat că, în urma

efectuării raportului de expertiză în apel de către experții M.D., D.P. și S.F.,

care a avut ca obiectiv stabilirea valorii apartamentului nr. 2, situat în

București, str. Buzești, supus

exproprierii,

experții au reținut următoarele valori: expertul M.

D. o valoare de 25.352 euro, la data întocmirii

raportului de

expertiză, aproximativ 700 euro/mp pentru o suprafață

utilă de 36,2 mp și 26.393 euro, la data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp

pentru o suprafață

utilă

de 36,2 mp; expertul D.P.

o valoare

de 33.257 euro, la data

efectuării raportului de expertiză, aproximativ

700 euro/mp pentru o

suprafață utilă de 47,51 mp și 34.635 euro, la

data exproprierii, aproximativ 729 euro/mp pentru o suprafață utilă de

47,51

mp; expertul S.F. 36.048 euro. la data întocmirii raportului de expertiză,

pentru o suprafață de 47,51 mp și de 40.85 mp

euro,

la data exproprierii, pentru o suprafață utilă de 47,51 mp.

Recurentul a arătat

că instanța de apel a reținut valoarea stabilită

de expertul M.D., motivând că acesta

a utilizat metoda

comparației

în raport de contractele de vânzare-cumpărare

nr.

126 din 28 ianuarie

2010,

nr. 973 din

16 iunie 2010 și nr. 5771 din 23 decembrie 2010 folosite ca și comparabile,

însă, din examinarea raportului de expertiză, rezultă

că expertul M.D. a

avut în vedere o suprafață utilă mai

mică a

apartamentului expropriat, respectiv de 36,2 mp, față de 47,51

mp, la

care s-au raportat ceilalți experți, atunci când au calculat valoarea

imobilului.

Prin urmare, recurentul a susținut că

în decizia atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanța de apel și-a

însușit valoarea stabilită pentru o suprafață utilă de 36,2 mp, deși în

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza

efectuată la fond și în concluziile experților D.P. și S.F. (care au întocmit

raportul de expertiză în apel), s-a reținut o suprafață a imobilului de 47,51

mp.

Calea de atac

este scutită de la plata taxei judiciare de timbru,

conform

dispozițiilor aii.10

alin. (1)

din Legea nr. 198/2004.

În recurs nu au fost administrate

probe, în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ.,

Examinând recursurile formulate de

reclamanta M.M. și de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304

pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurenți,

Înalta Curte reține

următoarele:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., prevede că modificarea sau

casarea

unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii,

Din această

perspectivă, raportat și la dispozițiile art. 261

alin. (l) pct. 5 C. proc. civ.,

considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

susținerile și cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă

stabilirea în concret, clar șl concis, a stării de fapt, urmând o ordine

cronologică.

Reținerea

fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul

probelor administrate, iar dacă

probele sunt contradictorii, ele trebuie examinate comparativ, arătându-se

considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Or, raportând

cefe expuse la considerentele hotărârii instanței de

apel, sunt de reținut următoarele:

Instanța de apel nu

a explicita! motivul în ce privește cuantumul

despăgubirilor pentru care a ales varianta de calcul a

expertului M.D., în condițiile In care anterior, prin încheiere, a respins

nemotivat obiecțiunile la raportul de expertiză formulate în

acest sens de reclamanta M.M. și a concluzionat

că va

aprecia asupra aspectului sesizat în raport de întreg probatoriul

administrat.

În decizia

atacată nu se regăsesc motivele pentru care instanța de

apel

și-a

însușit valoarea stabilită pentru o suprafață

utilă

de 36,2 mp,

deși în hotărârea de stabilire

a despăgubirilor nr. 77 din 03 august 2010, în expertiza efectuată la fond și

în concluziile experților D.P.

și S.F.,

care au întocmit raportul de expertiză în apel, s-a

reținut o altă suprafață a imobilului, respectiv

de 47,51 mp. Totodată,

instanța de apel nu a indicat argumentele pentru

care a înlăturat

opiniile celorlalți doi

experți, care au avut în vedere suprafața de 47,51

mp a imobilului,

astfel cum rezultă din contractul de vânzare-

cumpărare

autentificat de B.N.P. „L.” sub nr. 1203 din 13 septembrie 2004

.

Acest aspect

echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate în ceea ce privește stabilirea

valorii imobilului supus exproprierii în acord cu

dispozițiile art.

26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, împiedicând exercitarea controlului

judiciar, instanța de recurs fiind, astfel, în imposibilitate de

a putea analiza justețea soluției

adoptate.

În condițiile în care instanța de apel

nu a arătat argumentele de

fapt și de drept

pentru care a ales varianta expertului M.D.

pentru calculul despăgubirilor și nici nu a explicat de ce la calculul

despăgubirilor

a avut în vedere doar o suprafață de 36,2 mp, fiind incidente dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ., ambele

recursuri

urmează a fi admise, a se casa decizia recurată, cu trimiterea

cauzei,

spre rejudecare, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanta M.M. și

de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei nr. 115-A din 13 martie

2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a

civilă

și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia rec urată șl trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 iunie

2015.