ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1141/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 709 din 16 septembrie 2013, Tribunalul București, secția I penală a hotărât următoarele:

În temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.G.A. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (faptă din data de 25 decembrie 2012).

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului (aflat sub puterea M.A.P. nr. 327/UP/27 decembrie 2012, emis de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 49985/3/2012).

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 26 decembrie 2012 la zi.

S-a luat act că numiții B.I.N. și B.N., în calitate de soț supraviețuitor, respectiv de fiică supraviețuitoare a defunctei B.L., și/sau în calitate de tată - pentru minorii B.F.A. și B.N. (fiii defunctei B.L.), nu s-au constituit părți civile în procesul penal, conform dispozițiilor art. 14 și art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 1357, art. 1382 și art. 529 alin. (2) din Noul C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, art. 17 și art. 348 C. proc. pen., a acordat 125 RON lunar (pentru perioada 25 decembrie 2012 - 30 iunie 2013) și 133,3 RON lunar (începând cu data de 1 iulie 2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani) - cu titlu de prestație periodică, respectiv 50.000 RON - cu titlu de daune morale, pentru fiecare dintre persoanele vătămate B.F.A. (7 ani) și B.N. (2 ani), obligându-l pe inculpat la plata acestora.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpat a celor două telefoane mobile ridicate de la acesta - potrivit Procesului-verbal din data de 26 decembrie 2012, aflate în custodia lucrătorilor Serviciului Omoruri din cadrul D.G.P.M.B., și anume: un telefon mobil în care se află SIM și număr de apel 0746XXXX (folosit de defuncta B.L.); un telefon mobil în care se află SIM și număr de apel 0755XXX (folosit de inculpat).

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 5591/P/2012 din data de 18 iunie 2013, al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, secția urmărire penală, a fost trimis în judecată - în stare de arest preventiv - inculpatul G.G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. București, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, inculpatul G.G.A. (28 ani) a sugrumat-o pe concubina sa, B.L. (36 ani), fapt ce a determinat decesul victimei.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 26 decembrie 2012 și planșele fotografice; procesul-verbal de reconstituire din data de 26 decembrie 2012 și planșele fotografice; constatarea la fața locului făcută de medicul legist; procesul-verbal de depistare a inculpatului G.G.A.; procesul-verbal de ridicare de la inculpat a două telefoane mobile și planșele fotografice; fișa de constatări preliminare asupra cadavrului; raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1753/2012 privind pe B.L. și planșele fotografice; procesul-verbal de redare a apelului efectuat de inculpatul G.G.A. la Direcția pentru Apel Unic de Urgență 112; declarația martorului S.D.; declarațiile inculpatului G.G.A.

Instanța a luat act că față de persoanele vătămate - minore - B.F.A. (7 ani) și B.N. (2 ani) sunt aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. pen. privind exercitarea din oficiu a acțiunii civile.

După ce instanța i-a adus la cunoștință inculpatului G.G.A. faptul că, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor (intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010), mai precis prin art. 320

1

C. proc. pen., a fost introdusă o nouă procedură de judecată - „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției" - ce i-a fost prezentată în esență, acesta a declarat că este de acord să îi fie aplicată respectiva procedură. Inculpatul nu a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut că fapta inculpatului G.G.A., care, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. București, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, a strâns-o de gât (a sugrumat-o) pe concubina sa B.L., până ce aceasta a decedat, întrunește - obiectiv și subiectiv - elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen.

Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art. 62 și urm. din C. proc. pen., aspectele reținute, au fost reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției".

Astfel, instanța de fond a reținut - în acord cu art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen. - că, din probele administrate, a rezultat că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse, esențiale fiind, pentru formarea convingerii instanței, mijloacele de probă analizate mai sus.

S-a constatat că fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Cât privește forma de vinovăție, instanța a identificat intenția directă, potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. - infractorul a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea ei - prin tip și forță de acțiune.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, stipulate în art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Așadar, s-a ținut cont de următoarele aspecte: limitele de pedeapsă fixate în partea specială (reduse cu o treime) sunt închisoarea de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni și interzicerea unor drepturi; inculpatul este în vârstă de 28 de ani; necăsătorit, fără copii, are 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, este zilier în construcții, fără antecedente penale; fapta comisă are un pericol social ridicat (valoarea ocrotită lezată este primordială - viața persoanei; victima era în dezavantaj fizic net); recunoaște și regretă fapta.

Cât privește reținerea de circumstanțe atenuante, dorită de inculpat, față de lipsa antecedentelor penale și de circumstanțele concrete ale comiterii faptei, instanța de fond a reținut că nu se impune, pentru următoarele argumente: pericolul social ridicat al infracțiunii de omor prevalează în fața lipsei antecedentelor penale; nici conflictul spontan dintre părți, chiar datorat geloziei, nici aruncarea unei căni înspre inculpat, nu cântăresc suficient pentru a se putea reține circumstanța atenuantă legală de la art. 73 lit. b) C. pen.

De altfel, așa cum instanța de fond a reținut și în motivarea încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2013, atunci când a dispus înlăturarea unei omisiuni vădite, în temeiul art. 196 C. proc. pen., s-a apreciat că, în speță, cerințele legale în materie - necesare reținerii scuzei provocării (prev. de art. 73 lit. b) C. pen.) din partea defunctei B.L. - nu sunt întrunite. S-a mai apreciat că simpla apelare a unei persoane (despre care nu se cunosc alte date decât că s-ar numi „I.), la numărul de apel 0743.XXXX (în data de 25 decembrie 2012, orele 16:12 și 19:07), de către victimă, nu justifică starea de gelozie invocată, în niciun caz la nivelul cerut de lege (provocarea presupune mai mult decât o stare oarecare de nemulțumire). Astfel, s-a observat că inculpatul și concubina sa aveau o relație, chiar dacă defuncta era soția legitimă a numitului B.I.N.. S-a precizat faptul că o schimbare de încadrare juridică, în temeiul art. 334 C. proc. pen. -pentru reținerea circumstanței atenuante legale de la art. 73 lit. b) C. pen. - nu a fost cerută în fața instanței de fond. Pe ultima reținere pe acest aspect s-a referit la faptul că doctrina de specialitate include „gelozia" în rândul circumstanțelor legale agravante (prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. -„săvârșirea infracțiunii din motive josnice"). în opinia instanței de fond, nici o atare circumstanță nu poate fi reținută în cazul inculpatului, starea de gelozie presupunând o durată în timp și o intensitate care nu se regăsesc în conflictul spontan analizat.

Instanța de fond a considerat necesar a preciza și că nu i se poate reține (la datele de stare civilă) inculpatului că ar fi tatăl a doi copii (cum a arătat în memoriu), pentru că nu a produs nicio dovadă în acest sens. S-a apreciat că declarația dată de inculpat la instanță, în care arată că minorul B.N. ar fi în realitate copilul său natural, pe care nu l-a putut recunoaște pentru că mama sa era în mariaj cu numitul B.I.N., este insuficientă pentru reținerea unei filiații.

Prin urmare, reținând incidența art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 11 ani închisoare inculpatului, fără circumstanțe atenuante sau agravante, apreciind corectă încadrarea juridică dată prin rechizitoriu.

La stabilirea pedepselor accesorii și complementare, instanța de fond a ținut cont de strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept, potrivit C.A.D.O.L.F. și hotărârilor CEDO în materie. S-a observat că natura și modalitatea săvârșirii faptei (în special) relevă existența unei nedemnități numai în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice/în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).

Pe latura civilă a cauzei, în privința numiților B.I.N. (soț supraviețuitor) și B.N. (fiică supraviețuitoare), Tribunalul a reținut că nu și-au exprimat vreo pretenție civilă, în nume personal, nici din proprie inițiativă, nici ca răspuns la cele două adrese emise la 10 iulie 2013 și 31 iulie 2013. Principiul disponibilității părților guvernează însă și latura civilă a procesului penal.

Aceeași s-a reținut a fi situația în cazul minorilor B.F.A. și B.N. (primul - 7 ani,  al doilea - 2 ani), în numele cărora tatăl, numitul B.I.N., nu a ridicat pretenții civile.

În cazul lor, însă, s-a remarcat că dispozițiile art. 17 C. proc. pen. obligă instanța ca, din oficiu, să se pronunțe asupra reparării pagubelor și a daunelor morale. Reținând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate), că defuncta lucra ca zilieră la data decesului (așa cum a declarat martorul S.D.; în fișa de evidență apare ca fiind casnică; în lipsa altor date), că salariul minim de bază brut/țară garantat în plată era la 25 decembrie 2012 de 750 RON, iar de la 1 iulie 2013 de 800 RON, precum și suferința psihică a celor doi orfani, instanța de fond a obligat corespunzător inculpatul la daune.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul G.G.A.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală la data de 1 octombrie 2013 sub nr. 22195/3/2013.

Cu ocazia dezbaterilor în ședință publică, inculpatul, prin avocat, a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către instanța de fond, apreciind că în cauză se impunea a se da o mai mare eficiență circumstanțelor personale, având în vedere faptul că avea un loc de muncă și regretă comiterea faptei.

Prin Decizia penală nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat G.G.A. împotriva Sentinței penale nr. 709 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 22195/3/2013.

În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 26 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat la plata a 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.

Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 200 RON se avansează fondurile Misterului Justiției.

Pentru a decide astfel, examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat apelul ca fiind nefondat, pentru considerentele următoare:

Astfel, s-a constatat că, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că, la data de 25 decembrie 2012, în jurul orei 20:30, în timp ce se afla în imobilul situat pe str. Sg. maj. S.B. București, pe fondul unui conflict spontan datorat geloziei, inculpatul G.G.A. (28 ani) a sugrumat-o pe concubina sa, B.L. (36 ani), fapt ce a determinat decesul victimei, iar această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Situația de fapt rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor, care se coroborează în temeiul art. 69 C. proc. pen., cu procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 26 decembrie 2012 și planșele fotografice; procesul-verbal de reconstituire din data de 26 decembrie 2012 și planșele fotografice; constatarea la fața locului făcută de medicul legist; procesul-verbal de depistare a inculpatului G.G.A.; procesul-verbal de ridicare de la inculpat a două telefoane mobile și planșele fotografice; fișa de constatări preliminare asupra cadavrului; raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1753/2012 privind pe B.L. și planșele fotografice; procesul-verbal de redare a apelului efectuat de inculpatul G.G.A. la Direcția pentru Apel Unic de Urgență 112; declarația martorului S.D.

Curtea a apreciat că în mod corect nu s-au aplicat disp. art. 73 lit. b) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite condițiile provocării. Pentru existența acestei circumstanțe se cere ca victima să fi dovedit o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune că faptele celor în cauză au o semnificație și proporționalitate apropiate. În cauză, simpla bănuială din partea inculpatului că victima avea o relație cu o altă persoană nu poate conduce la concluzia că inculpatul s-ar fi aflat sub imperiul unei tulburări care să îl fi pus în imposibilitatea de a fi reacționat în alt mod decât cel de a o sugruma pe concubina sa. O astfel de manifestare maxim violentă, având efectul suprimării vieții concubinei inculpatului, nu poate fi decât agravată de mobilul geloziei și nu justifică sau atenuează răspunderea penală a acestuia.

Art. 72 C. pen. stabilește criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi, prin aplicarea lor la cazul concret, în vederea determinării naturii și cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispozițiile art. 52 C. pen.: funcția represivă și cea de prevenție generală și specială, astfel încât inculpatul să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de față, instanța de fond a indicat criteriile generale, și, raportându-le la circumstanțele speței, a stabilit pentru inculpatul G.G.A. o pedeapsă de 11 ani închisoare, orientată spre maximul de 13 ani închisoare și 4 luni prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispoz. art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea a apreciat că, în raport de circumstanțele faptelor: prin săvârșirea de violențe fizice față de persoana vătămată, aflată în inferioritate fizică, în spațiul pe care îl foloseau ca locuință, unde avea așteptarea rezonabilă de a-i fi protejată viața, în primul rând de persoana cu care trăia, victima este chiar persoana cu care inculpatul își împărțea viața, mama a doi copii și de circumstanțele personale ale inculpatului (care are 28 de ani, este necăsătorit, fără copii, 7 clase, stagiul militar nesatisfăcut, zilier în construcții, fără antecedente penale, a recunoscut faptele și a colaborat cu organele judiciare pe care, însă, le-a sesizat abia a doua zi după săvârșirea faptei, după ce a petrecut noaptea în aceeași locuință), pedeapsa aplicată corespunde gravității faptei și periculozității sociale a inculpatului și nu se impune micșorarea acesteia.

Astfel, s-a apreciat că, lipsa antecedentelor penale și obținerea în mod licit a veniturilor nu sunt de natură a determina o diminuare a pedepsei în raport de importanța valorii sociale lezate (viața) și de relația pe care inculpatul o avea cu victima, acesta înțelegând să recurgă la o formă de violență maximă pentru a aplica o corecție persoanei cu care avea o familie, fiind nemulțumit de opțiunea acesteia de a avea o relație cu un alt bărbat.

Împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.G.A., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, în sensul reținerii circumstanței atenuante legale a săvârșirii faptei în stare de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea în mod corespunzător a pedepsei.

Examinând hotărârile atacate, prin prisma criticilor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prealabil analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța de recurs urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., "hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii."

Înalta Curte reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/ sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

În prezenta cauză, nu este incidentă niciuna dintre aceste situații.

În concret, prin criticile formule nu se invocă chestiuni de legalitate, ci se solicită instanței de recurs să constate că inculpatul a săvârșit fapta în stare de provocare, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situației de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel.

Având în vedere situația de fapt reținută în cauză de ambele instanțe, Înalta Curte apreciază că, simpla bănuială a inculpatului că victima avea o relație cu o altă persoană nu poate atrage concluzia că fapta de omor a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, pentru a fi aplicabilă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu se impune a fi admis nici în raport cu prevederile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Astfel, inculpatul G.G.A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, care în prezent își găsește corespondent în infracțiunea de omor prevăzută art. 188 C. pen., în ambele reglementări limitele de pedeapsă fiind identice, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani.

În consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 31 martie 2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 297/A din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 26 decembrie 2012 la 31 martie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2014.

Procesat de GGC - LM