ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3900/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 8 august

2013, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004, reclamanta SC A.I. SRL Florești, în contradictoriu cu pârâta Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), a solicitat instanței

suspendarea executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data

de 19 iunie 2013 privind proiectul "Investiție nouă, abator păsări în

comuna Florești, județul Cluj" înregistrat la APDRP în 19 iunie 2013, până

la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a

procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013 privind proiectul "Investiție

nouă, abator păsări în comuna Florești, județul Cluj" înregistrat la APDRP

în 19 iunie 2013, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr. 472

din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de

reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit și a dispus suspendarea executării

procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013, înregistrat în 19 iunie 2013, până

la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond, pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și

modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de

suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Prin cererea de

recurs, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de fond a

analizat fondul cauzei, încălcând astfel dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004. Astfel, analizarea temeiniciei susținerilor intimatei-reclamante

legate de respectarea termenului de prescripție pentru emiterea titlului de

creanță, a operării în cauză a autorității de lucru judecat și a cercetării

împrejurării că APDRP nu putea relua controlul în cazul acestui beneficiar,

echivalează cu soluționarea pe fond a cauzei.

Instanța de fond a

apreciat în mod greșit că aparența de nelegalitate a actului administrativ

atacat rezultă din faptul că titlul de creanță este emis cu încălcarea

prevederilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanța de fond face o

gravă confuzie între data închiderii perioadei de monitorizare a contractului

și data închiderii programului, precum și între închiderea plăților efective pe

anul 2006 și închiderea programului SAPARD.

Instanța de fond a

apreciat în mod greșit nelegalitatea reluării controlului în cazul

beneficiarului SC A.I. SRL.

Instanța de fond, în

mod greșit, a reținut că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente,

din actele aflate la dosar nerezultând pericolul care ar duce la producerea

pagubei de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat

în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din

18 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Părțile nu au depus

puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din

14 mai 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului

întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca

fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a

fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și

soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte constată

că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reținând în

acest sens, în dezacord cu recurenta, că analiza sumară a motivelor de

nelegalitate invocate cu privire la actul administrativ-fiscal a cărui

suspendare s-a dispus în cauză, oferă indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate de care se bucură actul și fac verosimilă iminența

producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

Înalta Curte constată

că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt

analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind

lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte

constată că instanța de fond, în raport de susținerile părților, dar și de

înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situației de fapt

și de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat,

ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ-fiscal în privința căruia s-a solicită suspendarea

executării.

În acest sens, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinită

condiția existenței unui caz bine justificat, în condițiile în care a apreciat

ca fiind aparent valide apărările reclamantei referitoare la: împlinirea

termenului de prescripție prev. de art. O.U.G. nr. 66/2011 în privința

procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor

bugetare încheiat la data de 19 iunie 2013, față de împrejurarea că ultima

decontare de care a beneficiat reclamanta a avut loc în anul 2006, iar

conturile Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit privind

cheltuielile finanțate din bugetul general al Uniunii Europene în anul 2006 au

fost lichidate prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2007)4494 din 28 septembrie

2007; imposibilitatea reluării controlului în cazul reclamantei în lipsa unor

date suplimentare cerute imperativ de art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și

din cele referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al

Sentinței civile nr. 3431 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București modificată

prin Decizie nr. 2624 din 25 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care a statuat asupra aplicabilității în cazul reclamantei a principiului

proporționalității în aplicarea corecțiilor financiare pentru neregulile

constatate.

Cât privește

îndeplinirea cerinței pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că

iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este

suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția

unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de

probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei

judecăți.

Așadar, aprecierea

instanței de fond, în sensul că executarea creanței stabilite prin actul

administrativ contestat ar putea conduce la blocarea activității comerciale a

reclamantei constituie un prejudiciu pe care echitatea îl impune ca fiind de

evitat, atât timp cât există argumente juridice aparent valabile cu privire la

nelegalitatea actului, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune

măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi

înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența

pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Nu mai puțin

relevantă este și împrejurarea că măsurile dispuse în cauză sunt în acord și cu

recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei la 13 septembrie 1989 referitoare la protecția

jurisdicțională provizorie în materia administrativă.

Pe lângă aceste

argumente, se mai reține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în

anulare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, prin Sentința civilă nr. 196 din 12 mai 2014, pronunțată în Dosarul

nr. 1368/33/2013, a admis acțiunea reclamantei SC A.I. SRL și a dispus anularea

procesului-verbal din 19 iunie 2013 ce face obiectul prezentei cauze, această

situație fiind de natură a dovedi îndeplinirea condiției cazului bine

justificat.

Având în vedere

cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport

cu soluția pronunțată asupra recursului declarat de pârâta APDRP, Înalta Curte

constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și art. 453 alin.

(1) C. proc. civ., urmând a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată

dovedite de intimata-reclamantă prin înscrisurile depuse la dosar, în cuantum

de 2.000 lei, cu aplicarea dispozițiilor 451 alin. (2) C. proc. civ.

Toate considerentele

expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496

alin. (1) C. proc. civ., și recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată solicitate de intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) împotriva Sentinței nr. 472 din 27

septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția

de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 2000 RON către intimata-reclamantă SC A.I. SRL, cu

aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL