ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 954/2015

Decizia nr. 954/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2633 din 2 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului A. formulată împotriva pârâtei B. și a obligat pârâta la plata sumei de 101.242 lei reprezentând dividende restante pentru anii 2008 - 2009 și la plata dobânzii legale în cuantum de 26.362,03 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în cauză calculului dobânzilor legale aferente dividendelor restante pentru 2008 și 2009 se realizează până în septembrie 2011 aplicându-se dobânda legală conform O.G. nr. 9/2000 actualizată și completată cu Legea nr. 356/2002, iar din 6 septembrie 2011 calculul dobânzii legale - dobânda penalizatoare se realizează conform O.G. nr. 13/2011.

Tribunalul a apreciat că dividendele datorate de pârâtă pentru anul 2008 și 2009 nu au un regim juridic fiscal, nefiind incidente dispozițiile speciale ale O.G. nr. 64/2001 și ale C. proc. fisc..

Calculul dobânzilor aferente anului 2008 se face începând cu data după care s-au împlinit 6 luni de la aprobarea situațiilor financiare și descărcarea de gestiune în AGA din 2009, respectiv calculul dobânzilor aferente anului 2009 se face începând cu data după care s-au împlinit 6 luni de la aprobarea situațiilor financiare și descărcarea de gestiune în AGA din 2010.

Pentru calculul dobânzilor/penalităților aplicate dividendelor datorate nu se aplică regimul juridic al creanțelor bugetare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. București.

Prin Decizia nr. 350 din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că în mod legal și temeinic prima instanță a stabilit caracterul comercial al debitului constând în plata dividendelor aferente anilor 2008 - 2009. În acest sens, atât doctrina cât și jurisprudența au stabilit că, întrucât dreptul la dividende al asociaților se întemeiază pe actul constitutiv, obligația societății privind plata dividendelor este o obligație comercială.

Așa fiind, cum obligația de plată a dividendelor este o obligație comercială, dobânda aplicabilă este dobânda legală comercială, stabilită la nivelul dobânzii de referință a B.N.R. în condițiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 356 din 18 iunie 2002 iar din 6 septembrie 2011 stabilită conform O.G. nr. 13/2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamantă A.

Prin Decizia nr. 2105 din 10 iunie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul și a casat Decizia civilă nr. 350/2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție Înalta Curte a reținut că societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat li se aplică O.G. nr. 64/2001 care constituie legea specială în materie, a cărei incidență în mod greșit a fost înlăturată prin decizia recurată, instanța de apel aplicând în mod nelegal prevederile generale referitoare la plata penalităților pentru neachitarea la scadență a dividendelor.

În rejudecarea apelului, prin Decizia civilă nr. 1009/A de la 4 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 57.007,93 lei majorări/dobânzi de întârziere, de 16.686,3 lei penalități de întârziere și de 256,59 lei dobândă penalizatoare; a respins ca nefondat capătul 2 din acțiune referitor la plata penalităților în continuare conform O.G. nr. 64/2001; a păstrat dispoziția referitoare la obligarea pârâtei la plata dividendelor restante pentru anii 2008 - 2009.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat problema de drept în sensul că, în speță, penalitățile și majorările de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la scadență a obligației de plată a dividendelor urmează regimul juridic al creanțelor bugetare, conform art. 3 din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regii autonome, dispoziții legale care constituie normă specială incidență în cazul entităților enumerate cu capital integral sau majoritar de stat, cum este și cazul pârâtei.

Având în vedere că pârâta nu a achitat dividendele pentru anii 2008 - 2009 în termenul scadent prevăzut de art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aceasta datorează reclamantei și accesoriile calculate conform dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 64/2001, respectiv prin raportare la legislația fiscală aplicabilă creanțelor bugetare.

Curtea a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 57.007,93 lei majorări/dobânzi de întârziere, 16.686,3 lei penalități de întârziere și 256,59 lei dobânda penalizatoare.

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților care curg în continuare până la plata integrală a debitului principal, reținându-se că începând cu 6 septembrie 2012, accesoriile debitului principal nu mai urmează regimul juridic al creanțelor bugetare, lor fiindu-le aplicabile disp. art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dispoziții ce fac trimitere la dobânda penalizatoare calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

S-a reținut că sunt nefondate susținerile pârâtei referitoare la nerespectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel constată caracterul de norma specială a disp. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001, selectiv apreciind că acesta se aplică doar în privința debitului principal, nu și al accesoriilor.

Se solicită modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii capătului doi al cererii de chemare în judecată respectiv obligarea în continuare până la data plății integrale a sumei datorate, penalități ce se vor calcula în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, intimatul B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Recurenta solicită obligarea intimatei pârâte la plata penalităților care curg în continuare până la plata integrală a debitului principal apreciind că aceste penalități trebuie să fie calculate în conformitate cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 în vigoare la data scadenței obligației principale de plată.

Este adevărat că prin Decizia de casare nr. 2105 din 10 iunie 2014, Înalta Curte a statuat că în speță, penalitățile și majorările de întârziere calculate pentru neîndeplinirea la scadență a obligației de plată a dividendelor urmează regimul juridic al creanțelor bugetare conform art. 3 din O.G. nr. 64/2001.

Cu toate acestea, art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 a fost modificat începând cu data de 6 septembrie 2012, în prezent acesta stabilind că: "în caz de nerespectare a termenului prevăzut la art. 1 alin. (3), societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic, majoritar sau la care deține controlul și regiile autonome datorează dobândă penalizatoare conform art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Așadar, după 6 septembrie 2012, se calculează dobânzi penalizatoare conform disp. art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la dobânda penalizatoare calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011.

Critica recurentei referitoare la aplicarea disp. art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 64/2001 în forma în vigoare la data nașterii obligației principale este nefondată, obligația de plată a penalităților de întârziere aferente perioadei ulterioare datei de 6 septembrie 2012 fiind reglementată de legea nouă, care este de imediată aplicare.

Așa fiind, instanța de apel nu a aplicat greșit legea, ci dimpotrivă, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legii referitoare la modul de calcul al dobânzii penalizatoare, în cauză nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în cauză neexistând motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate, potrivit disp. art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. București împotriva Deciziei civile nr. 1009/A din 04 noiembrie 2014, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV