ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2015

Decizia nr. 2006/2015

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), a solicitat instanței să dispună suspendarea efectelor Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013 emisă de pârât, cu privire la scoaterea la concurs a frecvenței de radiodifuziune ce a aparținut reclamantei, frecvența MHz 106,2 București, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestei măsuri.

Prin Sentința civilă nr. 153 din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinței civile nr. 153 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010.

Recurenta-reclamantă realizează o scurtă prezentare a situației de fapt a litigiului dedus judecății, arătând, în esență, că, prin Decizia nr. 402 din 18 iulie 2013, CNA a decis retragerea licenței audiovizuale a societății, iar, ulterior, prin Decizia nr. 477 din 17 septembrie 2013, CNA a decis scoaterea la concurs a unui pachet de frecvențe pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră.

Susține recurenta că măsura dispusă prin Decizia nr. 477 din 17 septembrie 2013 este nelegală având în vedere faptul că, pe rolul instanței de judecată, există atât cerere de suspendare a executării cât și acțiune în anularea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 (Dosarele nr. x/2/2013 și nr. y/2/2013, aflate pe rolul Curții de Apel București).

Sub aspectul motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă se prevalează de dispozițiile art. 15 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 și susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În privința cazului bine justificat, recurenta-reclamantă afirmă că, prin decizia contestată, comportamentul abuziv și discreționar al CNA s-a materializat prin scoaterea la concurs a frecvenței aparținând societății cu toate că avea cunoștință de litigiile existente pe rolul instanței ce vizează nelegalitatea retragerii licenței, ceea ce presupune că ea nu putea fi scoasă la concurs până la soluționarea acestor litigii.

În analiza cazului bine justificat și a aparenței de legalitate, prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că asupra Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 planează serioase dubii având în vedere că împotriva acestei decizii a fost admisă o cerere de înscriere în fals, care formează obiectul cercetărilor penale.

În ipoteza în care va continua organizarea concursului de acordare a licenței, iar instanța de judecată va analiza și va hotărî că măsura de retragere este abuzivă, întreaga procedură întreprinsă în temeiul Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013 va fi anulată.

Toate părțile implicate într-o astfel procedură au un interes comun, respectiv ca această procedură să se desfășoare în condiții de legalitate.

Or, continuarea unei proceduri care în aparență nu este realizată în acord cu legea, ar presupune că, la momentul când s-ar dispune anularea deciziei de retragere, se vor desființa toate actele încheiate, fiind indicat să se evite continuarea unei proceduri bazate pe condiții în aparență nelegale, care ulterior ar putea fi desființate, întrucât astfel se preîntâmpină prejudicierea atât a ofertanților cărora li s-ar limita în mod nejustificat accesul la procedură, cât și a autorității care s-ar putea afla în situația emiterii unei licențe audiovizuale nelegale, cu toate consecințele ce rezultă din aceasta, legale și patrimoniale.

În privința pagubei iminente, recurenta-reclamantă arată că această condiție presupune o anumită urgență și se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce atingere gravă și imediată interesului public, situației petentului sau intereselor pe care acesta încearcă să le protejeze.

Având în vedere faptul că societatea a contestat decizia de retragere a licenței, litigiile aflându-se pe rolul instanței, procedura de acordare prin concurs a licenței către o altă societate s-ar putea finaliza înaintea soluționării acestor litigii, ceea ce ar genera o pagubă iminentă reclamantei.

În ipoteza probabilă în care instanța va admite acțiunea în anulare a deciziei de retragere a licenței, se va constata că această licență nu era vacantă și nu putea fi scoasă la concurs, de unde ar decurge anularea întregii proceduri de selecție organizate de CNA în baza Deciziei nr. 477 din 17 septembrie 2013.

În concluzie, rezultă că măsurile dispuse de CNA sunt rezultatul unui comportament discreționar, iar simpla observare a măsurilor contestate, conducea instanța de judecată la concluzia că aparența de drept este favorabilă reclamantei, fiind întrunite cele două cerințe impuse de lege pentru admiterea cererii de suspendare.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 17 decembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 14 mai 2015.

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și de art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, Înalta Curte reține că instanța de fond, realizând o a analiză sumară a aparenței dreptului, în mod temeinic și legal a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Susținerile din recurs, prin care recurenta procedează în fapt la o reiterare a aspectelor prezentate în cuprinsul acțiunii introductive, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia soluției și argumentației Curții de apel.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ sau modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de recurenta-reclamantă în fața instanței de fond sau în calea de atac a recursului nu se circumscriu situațiilor reținute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În privința cazului bine justificat, prima instanță cu just temei a apreciat că susținerile reclamantei referitoare la litigiile existente pe rolul instanțelor având ca obiect suspendarea și anularea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013 nu sunt de natură să inducă o îndoială serioasă asupra legalității deciziei prin care s-a dispus scoaterea licenței la concurs, această decizie fiind consecința firească a Deciziei nr. 402, act administrativ care își producea în mod valabil efectele juridice la data emiterii Deciziei nr. 477. Totodată, prima instanță în mod corect a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că, prin Încheierea de ședință din 8 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. y/2/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei de suspendarea Deciziei nr. 402 din 18 iulie 2013.

Neîndeplinirea condiției referitoare la existența cazului bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza susținerilor recurentei în privința condiției prevenirii unei pagube iminente, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege.

De altfel, în privința pagubei iminente, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pagubei iminente produse prin executarea actului contestat.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A. SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 153 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2015.

Procesat de GGC - LM