ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 726/2016

Decizia nr. 726/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 octombrie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei de 165.000 euro, reprezentând prețul pe care reclamanta l-a plătit pentru terenul situat în sector 1 București în suprafață de 825 mp conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 2005 de Notar public C., precum și la plata daunelor interese, în temeiul dispozițiilor art. 1702 C. civ.

Prin sentința penală nr. 800 din 20 octombrie 2010, Tribunalul București, secția I penală, a anulat contractul sus menționat și l-a condamnat pe pârât la pedeapsa principală de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

S-a reținut că actul de vânzare-cumpărare ce a stat la baza încheierii actului dintre părți a fost fals, ceea ce a atras și constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 octombrie 2005 între reclamantă și pârât.

Prin sentința civilă nr. 1843 din 30 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea în garanție pentru evictiune se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data producerii evictiunii. Acest lucru s-a realizat la data rămânerii definitive a soluției pronunțate în primă instanță, respectiv la data de 25 martie 2011. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în termen legal.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat între părți a fost anulat prin sentința penală nr. 800 din 20 octombrie 2010, situație în care nu se mai poate pune problema răspunderii vânzătorului pentru evictiune, deoarece prin desființarea contractului piere însuși suportul juridic al garanției.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Prin Decizia civilă nr. 364/A din 6 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, a anulat sentința apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Deși prin sentința apelată s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, considerentele sentinței, care ar fi trebuit să explice și să susțină soluția pronunțată prin dispozitiv, susțin de fapt inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea unei condiții pretins impusă de lege pentru invocarea evictiunii, respectiv ca actul de vânzare-cumpărare prin care bunul a fost dobândit să nu fi fost anulat.

Tulburarea ce poate sta la baza obligației de garanție pentru evictiune, poate viza oricare dintre prerogativele dreptului de proprietate, iar în lipsa unui text de lege care să condiționeze posibilitatea invocării răspunderii vânzătorului pentru evicțiunea provenind din fapta sa, de nedesființarea actului la data formulării este nelegală soluția de respingere a cererii reclamantei, doar în considerarea faptului că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, actul de vânzare-cumpărare fusese anulat.

Chiar dacă vânzarea bunului altuia este sancționată cu nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, obligația de garanție nu izvorăște din vânzare, ci din culpa vânzătorului, delict sau quasi-delict, care a transmis un bun ce nu-i aparține.

Sancțiunea nulității vânzării nu poate afecta răspunderea vânzătorului în temeiul art. 1337 C. civ., în măsura în care sunt îndeplinite celelalte condiții impuse de dispozițiile care reglementează răspunderea pentru garanția fiind un efect al desființării retroactive a vânzării.

Pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare, Curtea a apreciat că se impune, pentru valorificarea judicioasă a aspectelor menționate, în condiții de contradictorialitate, respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și aceasta din perspectiva unui drept la judecată concret și efectiv.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel nu face nicio referire la apărările formulate prin întâmpinare și care vizau prevederile noului C. civ. De asemenea, instanța a făcut abstracție de motivarea instanței penale referitoare la comportamentul culpabil al SC A. SRL la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Din motivarea sentinței penale rezultă fără echivoc că repunerea în situația anterioară s-a referit la părțile civile persoane fizice și nu la reclamanta -persoană juridică.

Față de aceste motivări care rețin că buna credință a părții vătămate nu poate fi primită, în mod corect a apreciat instanța de fond că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

în prezenta cauză, instanța penală a dispus anularea unui contract de vânzare-cumpărare pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar dispozițiile art. 1337 C. civ. nu sunt aplicabile.

Intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1337 C. civ.: vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care n-au fost declarate la încheierea contractului.

Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se în mod corect faptul că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, ci mai degrabă a arătat că aceasta este inadmisibilă.

Criticile privind nereținerea de către instanța de apel a motivării sentințelor penale în ceea ce privește buna credință a societății reclamante la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi reținute.

Aceasta deoarece prin decizia recurată s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce înseamnă că instanța de fond urmează să cerceteze și să stabilească temeinicia acțiunii formulate de reclamantă.

De altfel, criticile aduse prin motivele de recurs privesc în special motivarea sentințelor penale și nu în mod concret motive de nelegaiitate ale deciziei recurate.

Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că instanța de fond trebuia să valorifice în interesul tuturor părților, dispozițiile legale care deschideau calea de acces la instanța de judecată și nicidecum, pe acelea care interziceau de plano intervenția efectivă a instanței de judecată prin soluția strict formală de respingere a acțiunii reclamantei, practic pentru neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate.

S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare tocmai în respectarea principiului dublului grad de jurisdicție care înseamnă posibilitatea efectivă pe care o au părțile de a aduce pretenția lor, sub toate aspectele în fața judecății instanței de fond în primă instanță și instanței de apel.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca în cauză nu există motive de nelegaiitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 364/A din 6 iulie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 aprilie 2016.