ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2015

Decizia nr. 735/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. - B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții F. și primul - ministru al Guvernului României - G., au solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 170 din 9 aprilie 2013 a F. și să fie obligat acest pârât la a proceda la o noua investigație pe fond a plângerii lor cu respectarea în mod real și nu dolosiv a prevederilor art. 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

În fapt, reclamantele au arătat ca au făcut plângere la pârâtul F. cu privire la faptul ca, în data de 19 martie 2013, în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune B.B.C., în cadrul emisiunii H., prim-ministrul G. a făcut o serie de afirmații referitoare la minoritatea romă, care aduc atingere demnității umane a acestora, sunt ofensatoare și creează o atmosfera degradanta, umilitoare si jignitoare, îndreptate împotriva romilor.

Hotărârea instanței de fond;

Prin

sentința nr. 3001 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins plângerea formulată de reclamantele A. - B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții F. și primul - ministru al Guvernului României - G., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, recurentul a arătat, în esență, că deși instanța de fond recunoaște că în practica F. și Curtea Europeană a Dreptului Omului libertatea de exprimare nu este nelimitată aspect reieșit și din dispozițiile art. 11 pct. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta a reținut greșit că în speță susținerile făcute de pârâtul primul ministru al României nu s-au făcut cu scopul de a pune într-o lumină nefavorabilă comunitatea romă.

A arătat, de asemenea, că prima instanță, în mod greșit, a asimilat că recomandarea din partea pârâtului F. către pârâtul primul ministru al României G. prevăzută la art. 2 din Hotărârea Colegiului director este de fapt avertisment, ceea ce ar fi reprezentat o măsură suficientă și corectă. Or, legislația prevăzută de O.G. nr. 137/2000 nu face referire la o astfel de măsură, ci doar la măsura amenzii.

Recurentul a mai susținut că, în mod greșit a reținut instanța de fond faptul că nu poate obliga F. la a proceda la o nouă investigație, prin care să înlăture motivația F. și implicit sancționarea pârâtului primul ministru al României, deoarece dacă legiuitorul nu ar fi dorit acest lucru, atunci nu ar mai fi prevăzut modalitatea de atac a hotărârii Consiliului director al F.

Prin Raportul întocmit la data de 25 noiembrie 2014, s-a apreciat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și d) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, recursul nu a fost formulat prin consilier juridic, respectiv, avocat, iar dovada de achitare a taxei judiciare de timbru nu a fost depusă. De asemenea, recursul nu a fost încadrat de către recurent în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Nu au fost formulate, de către părți, puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Argumentele de fapt și de drept relevante;

Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față, a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu a fost redactată și semnată de avocat/consilier juridic, nu s-a depus delegație de reprezentare, nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, iar

recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, la data de 13 noiembrie 2013, Completul de filtru a pus în vedere recurentului ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să efectueze modificarea sau completarea cererii de recurs, în sensul respectării cerințelor de mai sus.

Cererea de recurs nu a fost completată sau modificată, în sensul de a fi întocmită și semnată de avocat/consilier juridic și de a se depune la dosar delegația de reprezentare, nefiind indicate nici motivele

nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe care se întemeiază recursul

și nici dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs nu a fost redactată și semnată de avocat/consilier juridic, nu a fost depusă la dosar delegație de reprezentare și nu s-a depus nici dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 84 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora

la redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către avocat, sau consilier juridic în condițiile legii, Completul de filtru constată că cererea de recurs nu întrunește condiția de formă a redactării acesteia de către un avocat/consilier juridic, condiție cu privire la care normele de procedură prevăd sancțiunea anulării cererii.

Totodată, dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, precum și dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., care prevăd că (…) reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă modificările sau completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii.

Văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care la cererea de recurs se va dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de C. împotriva sentinței nr. 3001 din 9 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2015.