ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 423/2012

Decizia nr. 423/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 decembrie 2010, A., în calitate de reclamant în Dosarul nr. x/95/2010, al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de C., raportat la prevederile C. fisc., și la cele ale art. 44 din Constituția României.

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul a susținut că prin dispozițiile criticate i se cere să facă dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art. 214

1

- 214.3 din C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare și a sesizat Curtea de Apel București, cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 a C..

Prin sentința civilă nr. 1708 din 07 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3739 din 24 iunie 2011.

Prin sentința civilă nr. 423 din 28 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Instituția Prefectului Gorj - B. Gorj și C.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că obiectul excepției de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de către reclamantul A., îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din Ordinul Ministreului Administrației și Interne nr. 1501 din 13 noiembrie 2006; actul administrativ unilateral, cu caracter normativ reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Ordinul C. nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j), dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Reglementarea acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea cap. II 1 privind taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule.

Dispozițiile art. 214

2

, din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de exigibilitate și plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.

Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Actul normativ mai sus menționat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de D., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008.

Titularul excepției de nelegalitate invocă nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate ; ori, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Din economia art. 1 și 5 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Instanța a analizat respectarea principiului conformității actului administrativ unilateral cu caracter normativ și în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția republicată, privind principiile de interpretare și aplicare a normelor de drept intern în concordanță cu normele de drept internațional având ca obiect drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din acest punct de vedere, instanța a constatat că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate.

În speță, interesul general este datorat necesității finanțării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinței autovehiculelor, constituie o măsură proporțională scopului urmărit.

Pe de altă parte, ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii”.

Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială (nefiind inclusă în cadrul general al obligațiilor fiscale, stabilit de Legea nr. 571/2003, instituirea taxei de poluare prezentând o finalitate diferită față de sistemul general de taxe și impozite, iar procedura de stabilire a obligației de plată fiind derogatorie de la normele de procedură fiscală ), iar noțiunea de taxă datorată „potrivit legii”, este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte acte normative.

Pentru considerentele mai sus expuse, s-a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile constituționale ale art. 44, atribuția reglementară a ministrului afacerilor interne fiind îndeplinită cu respectarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție și respectiv, ale dispozițiilor art. 4 din Legea 24/2000, astfel încât a respins excepția de nelegalitate invocată, ca neîntemeiată.Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, recurentul arată că prima instanță a dat o interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la dispoziție dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentația care a stat la baza întocmirii lor.

De asemenea, Curtea de Apel nu s-a pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost investită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul C. nr. 1501/2006 în raport cu prevederile C. fisc., act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia a fost emis.

În concepția recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.

În opinia recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul C. nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 214

1

- art. 214

3

din C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare”, care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor legale incidente, inclusiv art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că nu poate fi primit, având în vedere că norma a cărei legalitate este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007 și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (art. 214

1

- art. 214

3

), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.

Prin urmare, judecătorul s-a pronunțat în speță asupra a ceea ce s-a cerut, fiind respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta a invocat în cererea de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., însă nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, nici criticile corespunzătorare motivului de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 nu pot fi primite.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul C. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.

Așadar, ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Altfel spus, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

Înalta Curte, în acord cu acord cu hotărârea pronunțată de Curtea de apel, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

Înalta Curte reține, totodată, faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În același context, se impune a fi reținut faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, dar și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele D.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 423 din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.