ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2015

Decizia nr. 1539/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1211 din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B.; a anulat in parte Decizia de impunere emisă de pârâta B. nr. 113 înregistrată la pârâtă sub nr. 96899 din 05 aprilie 2012 numai în ceea ce privește suma de 2.760.245,78 lei contribuție stabilita suplimentar și accesorii fiscale aferente deșeurilor feroase și neferoase; a menținut în rest decizia de impunere contestata, în ceea ce privește suma de 98,22 lei contribuție stabilita suplimentar și accesorii fiscale aferente poluanților mobili; a anulat Decizia nr. 115 din 28 iunie 2012 înregistrata la B. sub nr. 131223 din 28 iunie 2012 și a luat act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a examinat punctual situația de fapt, dispozițiile legale incidente și motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, reținând următoarele aspecte:

Referitor la calculul contribuției pentru deșeurile metalice, instanța de fond a concluzionat că in litigiul de față există o îndoială serioasă cu privire la estimarea bazei de calcul pentru taxa de mediu, iar organele de control nu au respectat dispozițiile Ordinului nr. 3389/2011 și dispozițiile C. fisc. privind taxarea inversa. Pentru stabilirea estimativă a bazei de impunere, organele de control au luat în calcul numai rulajul contului fără sa estimeze veniturile si cheltuielile conform dispozițiilor legale.

În consecință, Curtea a conchis că obligațiile de plata pentru fondul de mediu declarate și achitate de reclamantă au fost calculate corect de aceasta conform achizițiilor de deșeuri metalice feroase si neferoase, însă organele de control au majorat baza de impunere și cu produse de alta natura.

Prin urmare, în ceea ce privește contribuția pentru deșeurile metalice și nemetalice, în suma de: obligație fiscală principală 1.344.419,95 lei + dobânzi întârziere 1.214.088,73 lei + penalități întârziere 201.736,71 lei total: 2.760.245,78 lei contribuție stabilită suplimentar, aceasta nu este datorată, fiind nelegal stabilită.

Pentru aceste motive, decizia de impunere a fost anulata în parte în ceea ce privește debitul principal de 1.214.088,73 lei. În consecință, conform principiului accesorium sequitur principale, au fost anulate și accesoriile debitului principal: dobânzi întârziere 1.214.088,73 lei + penalități întârziere 201.736,71 lei.

Apoi, nelegalitatea impunerii obligației fiscale aferente deșeurilor feroase si neferoase atrage și nelegalitatea Deciziei nr. 115 din 28 iunie 2012 prin care s-a respins contestația reclamantei, fiind anulată pentru aceleași considerente ca și cele expuse anterior.

Referitor la contribuția pentru emisiile de poluanți in atmosfera, ce afectează factorii de mediu, Curtea a observat că expertiza retine ca valoarea emisiilor de poluanți in atmosfera ce afectează factorii de mediu a fost stabilita de organul de inspecție fiscala, in conformitate cu prevederile legale.

Prin urmare, în ceea ce privește contribuția pentru emisiile de poluanți, decizia de impunere este legală (obligație fiscală principala 39 lei + dobânzi întârziere 53,64 lei + penalități de întârziere 5,85 lei total: 98,22 lei).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta B., în temeiul art. 299 - 316 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este nelegală cu privire la estimarea bazei de impunere.

Prin motivele sale de recurs, recurenta susține ca la estimarea bazei de impunere a ținut cont și de bunurile de altă natură achiziționate de societate, deoarece au fost înregistrate distinct în contul analitic - Mărfuri.

De asemenea conform datelor din Declarația nr. 394 s-a scăzut, la estimarea bazei de impunere, rulajul societăților care sunt autorizate conform anexei 7 din Raportul de inspecție fiscală. Referitor la extrasele bancare, recurenta consideră că aceste documente nu pot fi relevante pentru determinarea bazei de impunere, prin urmare estimarea bazei de impunere s-a făcut în baza documentelor primite de la C. Arad, D. Arad, E. Arad și Instituția Prefectului Arad.

Cu privire la faptul ca instanța de fond a stabilit că pârâta nu a menționat metoda folosită pentru estimarea bazei de calcul a taxei de mediu conform Ordinului F. nr. 3389/2001, recurenta susține ca a estimat corect baza de impunere în conformitate cu art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., prin urmare aceasta consideră că nu trebuia să respecte dispozițiile Ordinului F. nr. 3389/2001 așa cum a reținut instanța de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut că în litigiul dintre părți există o îndoială serioasă cu privire la estimarea bazei de calcul pentru taxa de mediu, iar organele de control nu au respectat dispozițiile Ordinului nr. 3389/2011 și dispozițiile C. fisc. privind taxarea inversă.

Pentru stabilirea estimativă a bazei de impunere, organele de control au luat în calcul numai rulajul contului 371 fără să estimeze veniturile și cheltuielile conform dispozițiilor legale.

În consecință instanța de fond în mod corect și legal a stabilit că obligațiile de plată pentru fondul de mediu declarate și achitate de reclamantă au fost calculate corect de aceasta conform achizițiilor de deșeuri metalice feroase și neferoase, însă organele de control au majorat baza de impunere și cu produse de altă natură.

Prin urmare susținerea pârâtei recurente ca la estimarea bazei de impunere a ținut cont și de bunurile de altă natură achiziționate de societate, deoarece acestea au fost înregistrate în contul analitic 371 - Mărfuri și că s-a scăzut la estimarea bazei de impunere, rulajul societăților care sunt autorizate conform anexei 7 din Raportul de inspecție fiscală este nefondată.

Conform anexei 7 la raportul de inspecție fiscala, la estimarea bazei de calcul au fost scăzute numai 2(doua) societăți și anume SC G. SRL și SC H. SRL.

S-a constatat că în cazul SC G. SRL, în anul 2008 sem. 2, între sumele stabilite prin expertiza de 66.901 lei și sumele stabilite de inspecția fiscală de 58.744 lei, există o diferență în minus de 8.157 lei.

Potrivit instrucțiunilor de completare a formularului 394, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii și achizițiile de bunuri și servicii realizate pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. în România, începând cu data de 1 ianuarie prin această declarație.

Conform acelorași instrucțiuni, declarația nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare sau în cazul operațiunilor pentru care se aplică taxarea inversă. Potrivit art. 160

1

din C. fisc. pentru perioada octombrie 2005 - 31 decembrie 2006 și art. 160 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010, livrarea de deșeuri și materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora astfel cum sunt definite de O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, sunt operațiuni pentru care se aplică taxarea inversă și nu sunt raportate în Declarația 394, ci în Declarația 300.

Ori, la stabilirea valorii bazei de calcul a taxei de mediu, inspecția fiscală nu a ținut seama de tranzacțiile cu taxarea inversă și de Declarația 300 și a considerat că toate achizițiile de mărfuri pe care le-a efectuat reclamanta au reprezentat numai deșeuri care generează obligații la fondul de mediu.

În motivele de recurs, pârâta recurentă nu aduce niciun argument care să susțină că la stabilirea bazei de impunere trebuie luate în calcul numai declarațiile 394 și contul analitic 371.

Pentru considerentele menționate, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, instanța de control judiciar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinței civile nr. 1211 din 14 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.