ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1204/2015

Decizia nr. 1204/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1518 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., și a constatat calitatea de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând, în esență, următoarele:

În speță, pârâtul a semnat un „angajament” la data de 16 februarie 1971, prin care se angaja să sprijine organele de securitate, iar la dosar există Rapoarte și Note de analiză întocmite de ofițerii de securitate, din care rezultă că pârâtul a fost recrutat ca persoană de sprijin, în anul 1971, pentru identificarea și supravegherea persoanelor care intenționau să părăsească ilegal țara, precum și a persoanelor care aveau relații neoficiale cu cetățeni străini, primind numele conspirativ „C.”

Pârâtul a întocmit mai multe Note informative, în perioada 1972-1975, prin care relata amănunte legate numiții D., E., F., G., H., I., J., semnat cu numele conspirativ „C.”, în care relatează aspecte despre intențiile acestora de a pleca din țară, relațiile cu cetățeni străini, afacerile cu produse aduse în țară de către aceștia din urmă.

Informațiile au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată al persoanelor urmărite.

Nota de constatare din 11 octombrie 2011 a fost întocmită de A., având în vedere prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de revoluționar a pârâtului și cererea de verificare din 25 mai 2010; urmare aprobării acesteia de către Colegiul A., potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, s-a dispus Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în condițiile art. 11 alin. (1).

Este neîntemeiată, așadar, excepția de prematuritate, întrucât a fost parcursă întreaga procedură legală, iar la dosar există Avizul Direcției Juridice din data de 18 aprilie 2012, precum și dovada existenței procesului-verbal din 10 mai 2012.

Pârâtul nu a negat faptul că a furnizat informații organelor de securitate, arătând însă că la data de 22 octombrie 1970 a fost încorporat ca militar în termen de către Centrul Militar Județean Tulcea, iar după aproximativ trei luni de la încorporare, sub presiunea și amenințarea ofițerului de contrainformații militare din unitate, a fost obligat să semneze un angajament de colaborare tipizat, sub motivația că „ordinele se execută și nu se discută”. Întrucât era în perioada de instrucție, cea mai grea etapă de pregătire din armată, și fiind o fire mai timidă, nu s-a putut împotrivi ofițerului de contrainformații militare, căruia toată lumea din unitate, de la soldat la general, îi știa de frică.

A fost obligat să completeze cu datele de identificare un angajament tipizat, deja redactat, cu obligațiile pe care le avea în calitate de colaborator și „consecințele dăunătoare ce decurg din nerespectarea angajamentului”, neputând evita, sub nicio formă, contactul cu ofițerul de contrainformații militare, fiind chemat „la ordin” de către acesta, atunci când aprecia că se impune, pentru a-i reaminti că a semnat un angajament.

În această perioadă de aproape doi ani, nu a furnizat decât două informații, lipsite de relevanță, care nu au fost de natură să restrângă sau să îngrădească exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale vreunei persoane.

Această susținere a pârâtului se confirmă, însă în Nota de constatare nu se reține nicio Notă informativă dată în perioada stagiului militar, ci după trecerea în rezervă, când pârâtul susține că a furnizat un număr redus de informații, referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală.

De asemenea, a mai furnizat relații privind aspecte fără relevanță pentru organele de securitate, nota din 26 septembrie 1975, din 24 august 1975, din 10 aprilie 1975, din 06 februarie 1975.

Pârâtul se referă prin întâmpinare la Note informative care nu au fost reținute în cadrul Notei de constatare, astfel încât nu au relevanță din punct de vedere al soluționării cauzei, Notele informative reținute în cauza de față, făcând referire la persoane care declarau că doresc să părăsească definitiv țara, că au relații cu cetățeni străini care le aduc mărfuri și le comercializează.

Pârâtul precizează că, chiar dacă unele informații s-au referit, uneori, la relațiile unor cetățeni români cu navigatori străini, acestea nu au prejudiciat sub nicio formă persoanele respective, întrucât niciuna dintre acestea nu a fost cercetată, reținută, arestată sau condamnată și nimeni nu a suferit vreo repercusiune ca urmare a activităților pe care le-a desfășurat, însă acest lucru nu prezintă relevanță, ci conținutul informației, respectiv dacă denunța activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, și dacă furnizarea informațiilor a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Or, după cum este de notorietate, intenția de a părăsi țara și relațiile cu cetățeni străini era o atitudine considerată potrivnică regimului totalitar comunist, iar prin comunicarea anturajului și discuțiilor private ale persoanelor respective organelor de securitate a fost încălcat dreptul la viață privată al acestora.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâtul a reiterat apărările invocate în fața instanței de fond, susținând, în esență, că aceasta în mod greșit a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că a fost constrâns prin amenințare și presiune verbală și psihică să semneze angajamentul și notele de informare, iar informațiile furnizate prin notele întocmite nu au avut vreun efect vătămător asupra persoanelor respective.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, „colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal citat, că nu este necesar ca informațiile furnizate să producă vreun efect concret asupra persoanei urmărite, fiind suficient ca acestea să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, condiție care, în cauza de față, este satisfăcută pe deplin.

Astfel, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei (filele 66, 70 și 73), informațiile furnizate de recurentul-pârât s-au referit la discuțiile prin care persoanele urmărite își manifestau intenția de a părăsi definitiv țara.

Or, declarațiile persoanelor la care se referă informațiile furnizate de recurent constituie, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunțarea lor vizează, în mod evident și implicit, îngrădirea dreptului la viață privată și liberă exprimare a persoanelor denunțate, ceea ce satisface condiția prevăzută de lege.

Este de notorietate că intenția unei persoane de a se stabili într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă, considerată a fi îndreptată împotriva regimului comunist, cei care luau o astfel de hotărâre fiind priviți ca niște trădători de patrie, iar cei care reușeau să-și pună în practică hotărârea de a rămâne în străinătate erau deposedați de bunurile rămase în țară.

Nu poate fi reținută critica recurentului, prin care susține că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru constatarea în ceea ce îl privește a calității de colaborator al fostei Securități, întrucât informațiile furnizate nu au produs nicio consecință asupra persoanelor urmărite; aceasta, deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 lit. b) teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, este suficient ca informațiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, condiție care, în cauza de față, este satisfăcută pe deplin.

De asemenea, este neîntemeiată critica recurentului referitoare la constrângerile la care ar fi fost supus pentru a semna notele informative, întrucât, pe de o parte, situațiile invocate nu au fost dovedite și, pe de altă parte, acestea nu se încadrează în cele prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit căruia „

Persoana care a furnizat informații (…) în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții” (

teza a II-a

) și „Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe” (

teza a III-a

).

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de casare invocate de recurent, instanța de fond dând prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situația de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 1518 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.