ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă

la C.S.M., M.G. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul

că prin numirea în cadrul D.I.I.C.O.T., a dobândit efectiv și gradul

profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., au fost

respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un

număr de 26 de procurori de la D.I.I.C.O.T. și de 15 procurori de la D.N.A.,

printre aceștia din urmă, prevăzuți în Hotărârea arătată la art.1 poziția nr. 14,

aflându-se și recurenta M.G.

În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 Plenul C.S.M. a

reținut că, în concordanță cu standardele europene în materie, gradul

profesional constituie un element esențial al carierei magistratului, ce este

privit în strânsă legătură cu statutul magistratului. Plenul C.S.M. a reținut

că normele europene subliniază importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin

de statutul și cariera magistratului, invocând Recomandarea nr. R (94) 12 a

Consiliului de Miniștri privind independența, eficiența și rolul judecătorilor,

care precizează la art. 2 lit. c) Principiul I: toate deciziile privind cariera

profesională trebuie să aibă la bază criterii obiective.

De asemenea, Plenul C.S.M. a reținut că nu există o definiție legală a

noțiunii de grad profesional. S-a arătat că dispozițiile Legii nr. 303/2004

reglementează problema promovării în funcții de execuție, stabilind în mod

unitar principiile care stau la baza dobândirii gradului profesional, principii

care răspund întocmai exigențelor europene în materie: o unică autoritate,

independentă, formată din magistrați aleși de către colegi egali în grad decide

asupra promovării.

Plenul a apreciat că procurorii sunt numiți în funcții la D.I.I.C.O.T.

și D.N.A. de procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și de procurorul șef al D.N.A., iar niciuna dintre aceste autorități nu

întrunește condițiile menționate anterior, în ceea ce privește independența

față de executiv, observând că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție este numit de către Președintele României la propunerea

ministrului justiției, situație identică și în cazul procurorului șef al D.N.A.

De asemenea, Plenul C.S.M. a reținut că definiția dată gradului

profesional printr-o hotărâre a Plenului nu are forța unei norme juridice, ci

definiția a fost folosită într-un caz particular.

A fost criticată și argumentația conform căreia exercitarea

competențelor corespunzătoare unei anumite instanțe, de un anumit grad, trebuie

să corespundă gradului profesional, arătând că procurorul se întoarce la

unitatea de unde provine, conform art. 75 alin (11) și art. 87 alin (9) din

Legea nr. 304/2004 și dacă s-ar fi dobândit gradul corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte, procurorul ar fi rămas la această unitate, nefiind

necesară o revenire la o unitate de parchet ierarhic inferioară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.G. solicitând ca, în

condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității

legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept

gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Recurenta critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în

esență, că motivarea ei constă într-o înșiruire de considerente ce țin de managementul

resurselor umane, fară să țină seama de situația individuală a fiecărei

persoane, în sensul că acestea au fost numite și au funcționat ca procurori în

cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, conform unei proceduri speciale și a dobândit gradul

profesional corespunzător nivelului acestui Parchet.

Recurenta a făcut, de asemenea, referire la evoluția în timp a actelor

normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de

execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de

corupție, concluzionând că principiul activității legii, aplicarea normelor

juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora au creat o

situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. a

avut ca efect promovarea la parchetul respectiv și dobândirea ipso facto a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

A arătat că C.S.M. a interpretat greșit legea, a ignorat jurisprudenta

unanimă în materie și a nesocotit principiul egalității și al nediscriminării.

În sprijinul cererii formulate, recurenta a anexat, în copie, hotărâri

ale C.S.M. și ordinele de numire în funcție.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul

este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile pentru promovarea în

funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T.

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată,

de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M.

susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor

recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o

dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu

în cauze similare supuse judecății.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a

apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de

normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T. face parte

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor

Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul

Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, care derogă

de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție

sau de conducere.

Astfel, recurenta a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

prin Hotărârea C.S.M. nr. 127 din 13 aprilie 2005.

Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr.

508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin

Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat

promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci

recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.

În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit

reglementărilor speciale și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor

specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui

magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin

această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui

procuror.

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.,

intimatul a reținut că definiția gradului profesional a fost folosită într-un

caz particular ce avea în vedere acoperirea tuturor situațiilor prezente și

trecute, în care, sub diferite reglementări, magistrații au fost numiți direct

la instanțe de un anumit nivel (sau au fost transferați „în interesul

serviciului" din alte funcții - consilier juridic, avocat, etc), dobândind

astfel gradul profesional corespunzător.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită, în

condițiile legii speciale, la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că a câștigat dreptul de a funcționa la

acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în

fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în

exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare

prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de

Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu

se poate face abstracție de practica unitară existentă la nivelul instanței,

unde au fost deja admise cereri de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

cazul procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. și reținute argumente ce vizează

aplicarea dreptului comunitar, cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al

echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență

(practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un

proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor

divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a

țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă

implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior

în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează

a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie

este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței", iar menținerea

acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și

aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe

jurisprudențiale.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul

declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce o privește pe

recurentă și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional

dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.G. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2

octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează parțial hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurentă.

Obligă intimatul să recunoască recurentei gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2009.