ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M., Ș.M. a solicitat recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul D.I.I.C.O.T., a dobândit

efectiv și gradul profesional corespunzător funcției.

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului C.S.M., au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție formulate de un număr de 26 de procurori de la D.I.I.C.O.T. și de 15

procurori de la D.N.A., printre aceștia din urmă, prevăzuți în Hotărârea

arătată la art. 1 poziția nr. 21, aflându-se și recurentul Ș.M.

În motivarea Hotărârii nr. 981 din 2

octombrie 2008 Plenul C.S.M. a reținut că, în concordanță cu standardele

europene în materie, gradul profesional constituie un element esențial al

carierei magistratului, ce este privit în strânsă legătură cu statutul

magistratului. Plenul C.S.M. a reținut că normele europene subliniază

importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin de statutul și cariera

magistratului, invocând Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniștri

privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, care precizează la art.

2 lit. c) Principiul I: toate deciziile privind cariera profesională trebuie să

aibă la bază criterii obiective.

De asemenea, Plenul C.S.M. a reținut că nu

există o definiție legală a noțiunii de grad profesional. S-a arătat că

dispozițiile Legii nr. 303/2004 reglementează problema promovării în funcții de

execuție, stabilind în mod unitar principiile care stau la baza dobândirii

gradului profesional, principii care răspund întocmai exigențelor europene în

materie: o unică autoritate, independentă, formată din magistrați aleși de

către colegi egali în grad decide asupra promovării.

Plenul a apreciat că procurorii sunt numiți

în funcții la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. de procurorul general de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și de procurorul șef al D.N.A., iar niciuna dintre

aceste autorități nu întrunește condițiile menționate anterior, în ceea ce

privește independența față de executiv, observând că procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este numit de către

Președintele României la propunerea ministrului justiției, situație identică și

în cazul procurorului șef al D.N.A.

De asemenea, Plenul C.S.M. a reținut că

definiția dată gradului profesional printr-o hotărâre a Plenului nu are forța

unei norme juridice, ci definiția a fost folosită într-un caz particular.

A fost criticată și argumentația conform

căreia exercitarea competențelor corespunzătoare unei anumite instanțe, de un

anumit grad, trebuie să corespundă gradului profesional, arătând că procurorul

se întoarce la unitatea de unde provine, conform art. 75 alin (11) și art. 87

alin (9) din Legea nr. 304/2004 și dacă s-ar fi dobândit gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte, procurorul ar fi rămas la această

unitate, nefiind necesară o revenire la o unitate de parchet ierarhic

inferioară.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Ș.M. solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit

principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate

că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea C.S.M. pentru

nelegalitate, arătând, în esență, că motivarea ei constă într-o înșiruire de

considerente ce țin de managementul resurselor umane, fară să țină seama de

situația individuală a fiecărei persoane, în sensul că acestea au fost numite

și au funcționat ca procurori în cadrul unei structuri organizatorice a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform unei

proceduri speciale și a dobândit gradul profesional corespunzător nivelului

acestui Parchet.

Recurentul a făcut, de asemenea, referire la

evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității

legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și

sistematică a acestora au creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor

în cadrul D.I.I.C.O.T. a avut ca efect promovarea la parchetul respectiv și

dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A arătat că C.S.M. a interpretat greșit

legea, a ignorat jurisprudența unanimă în materie și a nesocotit principiul

egalității și al nediscriminării.

În sprijinul cererii formulate, recurentul a

anexat, în copie, hotărârea atacată, ordinele de numire în funcție, copia

cărții de muncă și practică judiciară.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile

pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T.

În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut

referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că

numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această

structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și

de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs.

Cu referire la practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de

recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective au fost pronunțate

în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel

că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au

caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face

potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere.

Astfel, recurentul a fost numit în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform

procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și

potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul

că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător

acestui Parchet.

În aceste condiții, numirea procurorilor

specializați potrivit reglementărilor speciale și îndeplinirea de către aceștia

a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul

C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a

Plenului C.S.M., intimatul a reținut că definiția gradului profesional a fost

folosită într-un caz particular ce avea în vedere acoperirea tuturor

situațiilor prezente și trecute, în care, sub diferite reglementări,

magistrații au fost numiți direct la instanțe de un anumit nivel (sau au fost

transferați, în interesul serviciului din alte funcții - consilier juridic,

avocat, etc), dobândind astfel gradul profesional corespunzător.

Or, în cauză este necontestat faptul că

recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale, la D.I.I.C.O.T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar

echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T.

în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare

prin lege.

De reținut este și faptul că, în această

materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă

instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica unitară

existentă la nivelul instanței, unde au fost deja admise cereri de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. și reținute

argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, cum ar fi: al protecției

încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe

și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în

sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de

jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea intimatului cu

privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru

următoarele considerente:

Rolul unei jurisdicții supreme, cum este

cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile

jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este

de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a

evita apariția unor divergențe jurisprudențiale.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte

va admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce

îl privește pe recurent și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască

gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ș.M. împotriva

Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează parțial hotărârea atacată în ceea

ce-l privește pe recurent.

Obligă intimatul să recunoască recurentului

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13

februarie 2009.