ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 168/2016

Decizia nr. 168/2016

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 454 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anularea formulată împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. xxx/120/2014/al.2.1. aflat pe rolul aceleiași curți, formulată de contestatoarea A.

Împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs contestatoarea A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 26 octombrie 2015 și repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F. 10), primind dată recomandată 27 octombrie 2015.

Prin rezoluția completului din 28 octombrie 2015, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului.

La data de 18 decembrie 2015, văzând dispozițiile art. 493 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, completul de filtru a stabilit termen de judecată la 27 ianuarie 2016.

La termenul de judecată stabilit pentru 27 ianuarie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.”

În conformitate cu dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Pentru fiecare ședință a instanței se întocmește o încheiere care va cuprinde următoarele: k) calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;”

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.” (4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată.

Din interpretarea per a contrario o dispozițiilor legale enunțate, reiese că în lipsa unei dispozițiile legale speciale, încheierea prin care a fost stabilită remunerarea provizorie a curatorului poate fi atacată numai împreună cu fondul.

Prin încheierea din 21 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul nr. xxx/120/2014/al.2.1, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a desemnat curator special pentru contestatoarea A. pe B., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, care a avut această calitate în toate fazele procesuale anterioare.

Încheierea de ședință din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, a fost pronunțată în Dosarul cu nr. xxx/120/2014/al.2.1, finalizat prin pronunțarea Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. xxx/120/2014/al.2 al Curții de Apel Ploiești, decizie definitivă.

În aplicarea dispozițiilor art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reiese că împotriva Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare, pot fi exercitate aceleași căi de atac ca și hotărârea la care se referă.

Potrivit evidențelor ECRIS, prin Decizia civilă nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. xxx/120/2014/al.2 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 4 septembrie 2014 și, ca nefondate, recursurile formulate împotriva încheierilor din 2 octombrie 2014 de suspendare și împotriva încheierii din 30 octombrie 2014, de îndreptare eroare materială.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs (...).”

Reiese deci, că Decizia civilă nr. 605 din 30 septembrie 2015, prin care a fost soluționată contestația în anulare declarată împotriva Deciziei civile nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. xxx/120/2014/al.2, este o decizie definitivă.

Pe cale de consecință, încheierea din 21 aprilie 2015 pronunțată în Dosarul cu nr. xxx/120/2014/al.2.1, finalizat prin pronunțarea Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, în lipsa unei prevederi legale exprese, este definitivă, fiind pronunțată în cadrul unui litigiu ce urma să fie finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Rezultă că încheierea din 21 aprilie 2015, fiind una definitivă, și Decizia civilă nr. 454 prin care a fost soluționată contestația în anulare împotriva acesteia este o decizie definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În jurisprudența sa cu privire la liberul acces la justiție, Curtea de la Strasbourg consideră că, în măsura în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească nu este prevăzut în legislația unui stat, parte la Convenție, nu se poate reține o încălcare a dreptului de acces la instanță, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6, recunoscând astfel statelor semnatare dreptul absolut în reglementarea condițiilor de exercitare a căilor de atac, potrivit dreptului național.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu cele ale art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că nu se poate formula recurs împotriva unei hotărâri definitive.

Conținutul acestui text legal a fost preluat din vechea reglementare procesual civilă de la 1865, art. 299.

Cu privire la acest text de lege, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 92/1996, a stabilit că ele sunt constituționale atât în raport cu prevederile art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 și art. 129 din Constituție, cât și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, pe considerentul că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitatea de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Deși decizia instanței de contencios constituțional privește o dispoziție C. proc. civ. de la 1865, chestiunea privind admisibilitatea căilor de atac exercitate împotriva deciziilor definitive își păstrează actualitatea și în raport de noua reglementare procesual civilă, dispozițiile art. 299 din vechea reglementare fiind preluate de cea din noua reglementare procesual civilă prin art. 634 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Având în vedere că Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac, ca excepție de procedură, absolută și peremptorie, care face de prisos soluționarea pe fond a cererii, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererea scrisă de către recurenta A., nu se mai impune.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 454 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul împotriva Deciziei civile nr. 454 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, formulat de contestatoarea A., cu domiciliul în Târgoviște, în contradictoriu cu intimată C.J.P. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.