ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 252/2016

Decizia nr. 252/2016

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28 aprilie 2016 și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2016, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) și alin. (2) C. proc. pen., contestație la executare împotriva Deciziei penale nr 131/A din 1 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a desființat în parte Sentința penală nr. 5 din data de 5 februarie 2015 și a încheierii din data de 17 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 91, 92, 93 C. pen., având termen de încercare de 2 ani, fiind obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în condițiile art. 93 alin. (5) C. pen.

În susținerea cererii formulate, condamnatul a arătat că analiza celor două hotărâri judecătorești (Sentința penală nr. 5 din 5 februarie 2015 și Decizia penală nr. 131/A din 01 aprilie 2016) duce la concluzia existenței unor contradicții și a unor aspecte de nelegalitate care trebuie soluționate.

Cu privire la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., condamnatul a precizat că există nelămuriri ce se răsfrâng asupra executării pedepsei, în sensul că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de complicitate la furt și, individualizându-se pedeapsa, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 C. pen., aplicându-se o pedeapsă spre minimul special prevăzut de art. 228 C. pen.

În opinia condamnatului, menținându-se restul pedepselor din Sentința penală nr. 5 din 5 februarie 2015, conform art. 93 alin. (4) C. pen., trebuie să presteze maximul de muncă neremunerată în folosul comunității - 120 de zile, astfel că există un dezacord vădit raportat la cuantumul pedepselor aplicare, respectiv la minim de pedeapsă (1 an) se dispune aplicarea maximum obligației de prestare a muncii în folosul comunității (120 de zile).

S-a mai arătat că, potrivit actelor dosarului și Sentinței penale nr. 5 din 5 februarie 2015, pronunțară de prima instanță, condamnatul A. a fost arestat preventiv în Dosarul nr. x/42/2012 în perioada 21 martie 2012 - 09 octombrie 2012 (timp de 204 zile).

S-a susținut că obligarea la prestarea unei munci în folosul comunității reprezintă o formă subsecventă de executare a pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat și pe cale de consecință instanța de judecată trebuie să constate că, din pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, conform art, 71 C. pen., trebuie deduse cele 204 zile, respectiv să se constate că obligația prestării muncii în favoarea comunității (120 de zile), elementele intrinseci ale suspendării supravegheate este executată în totalitate, deoarece contestatorul a fost arestat preventiv 204 zile.

În acest sens, s-a considerat că deducerea arestării preventive este obligatorie, deoarece în contextul în care s-au executat 204 zile, din cele 365 de zile (1 an) ale pedepsei, se presupune ca s-au executat și cele 120 de zile ale obligației de muncă în folosul comunității, conform principiului non bis in idem, respectiv nimeni nu poate fi obligat sa execute de 2 ori aceeași pedeapsă.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că, în subsidiar, instanța trebuie să constate că subzistă o cauză de micșorare a pedepsei aplicate, respectiv cele 120 de zile de obligare la prestarea muncii în folosul comunității nu poate fi executată într-o modalitate mai dură, respectiv arest preventiv.

Față de motivele invocate, condamnatul A. a solicitat admiterea contestației și constatarea că executată a obligației de prestare a muncii în folosul comunității în cuantum de 120 de zile, deoarece, din pedeapsa de i an închisoare, condamnatul A. a executat 204 zile.

Prin Sentința penală nr. 5 din 05 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2012, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În aplicarea art. 5 C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Noul C. pen. și în consecință:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de complicitate la furt calificat și cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată prev. și ped. de art. 26 rap. la  art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e) și alin. (4) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior în infracțiunea de complicitate la furt prev. și ped. de art. 48 rap. la  art. 228 alin. (1) cu aplic. art. 36 și art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 rap. la  art. 228 alin. (1) cu aplic. art. 36 și art. 77 lit. a), art. 78 C. pen., l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea unei infracțiuni de furt în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 C. pen.

Potrivit art. 93 C. pen., l-a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., l-a obligat pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 zile în condițiile art. 93 alin. (5) din același Cod.

În temeiul art. 93 alin. (4) C. pen. rap. la  art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit conținutul obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pentru perioada de 120 zile la una din următoarele două entități din comunitate: SC B. SRL - asigurarea curățeniei pe drumurile publice precum și pe aleile de acces pietonal și auto sau C. - curățenie și igienizare parc - conform listei instituțiilor din comunitate aferentă județului Prahova.

A impus inculpatului obligația prev. de art. 93 lit. b) C. pen. aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituțiile din comunitate.

A atras atenția inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. și art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 21 martie 2012 la 9 octombrie 2012.

Prin Decizia penală nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2012, printre altele, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare, precum și durata termenului de supraveghere de la 4 ani la 2 ani, fiind menținute celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 5 din data de 5 februarie 2015 și a încheierii din data de 17 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând contestația la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat A., întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., acesta a criticat, în esență, că a fost obligat să execute de două ori aceeași pedeapsă, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea principiului dublei incriminări, întrucât la condamnarea sa, instanța nu a avut în vedere cele 204 zile de arest preventiv din pedeapsa aplicată, ce ar atrage executarea de plano a celor 120 de zile de muncă în folosul comunității, dispuse în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al contestatorului condamnat a solicitat să se constate executarea efectivă astfel că nu se mai impune prestarea celor 120 de zile de muncă în folosul comunității.

Cu privire la primul motiv invocat, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarități care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidența niciunui motiv dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 598 C. proc. pen., întrucât acestea reprezintă, în realitate, nemulțumiri ale contestatorului privind pedeapsa aplicată prin hotărârea penală de condamnare rămasă definitivă.

În aceste condiții, instanța constată că, în situația în care pe calea contestației la executare ar putea fi modificate hotărâri definitive, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat.

Pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție aspecte privind procesul de individualizare a pedepsei ce a fost avut în vedere de către instanța de judecată la momentul stabilirii modalității de executare a pedepsei aplicate contestatorului cu titlu definitiv.

În acest sens, Înalta Curte notează că obligațiile ce decurg din aplicarea dispozițiilor art. 93 C. pen., respectiv obligarea contestatorului condamnat de a presta muncă în folosul comunității, nu pot fi asimilate cu măsura arestului preventiv, acestea fiind instituții cu o natură juridică distinctă, inclusiv în ceea ce privește efectele produse de acestea prin aplicarea lor.

Așadar, a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul condamnat A., în sensul că Hotărârea nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată cu încălcarea principiul dublei incriminări sunt nefondate și nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală care se execută sau vreo împiedicare la executare, în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, în raport de situația anterior expusă, nici solicitarea apărării de a se constata că subzistă o cauză de micșorare a pedepsei aplicate, cu referire la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu poate fi primită în cauză, având în vedere împrejurarea invocată, respectiv că cele 120 de zile de muncă în folosul comunității la care a fost obligat contestatorul ar reprezenta o modalitate mai dură de executare a pedepsei, întrucât acest argument nu reprezintă, în realitate o cauză de micșorare a pedepsei, ci doar un mod de interpretare dat de către apărare.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că, în cauză nu sunt incidente niciunul din cazurile de contestație la executare prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., apreciază ca nefondate criticile invocate de către contestatorul condamnat A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/42/2012.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV