ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2015

Decizia nr. 1258/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar a chemat în judecată pe pârâtele A., B. și C. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.526.048 RON reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat de către reclamant prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinței terenului Stadionului D. pe perioada iulie 2009 - august 2012 și 316.125 RON dobânda legală.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia din 2012 a Camerei de Conturi Sibiu s-a stabilit în sarcina reclamantului obligativitatea calculării și încasării chiriei datorate de pârâte pentru folosința imobilului înscris în CF nr. x nr. top. y cu motivarea că bunurile proprietate publică nu pot fi date în folosință gratuită unităților economice, că dat fiind caracterul executoriu al acestei decizii, Municipiul Sibiu a procedat la calcularea beneficiului nerealizat așa cum au stabilit auditorii publici care au efectuat controlul și solicită obligarea pârâtelor la plata acestor sume.

Prin Sentința civilă nr. 311/2013 Tribunalul Sibiu a respins acțiunea reclamantului, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Sibiu a reținut în esență următoarele:

Imobilului înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. y, teren de construcții cu bază sportivă, clădire și tribună cu 2500 locuri are ca proprietar Statul român asupra terenului și A. asupra clădirii și tribunei. Asupra acestui imobil are drept de folosință fără plată și fără termen B. și C., drept care a fost înscris în cartea funciară încă din anii 1967 și respectiv 1968.

Pârâtele E. și B. sunt succesoarele în drepturi ale C. și B.

Pârâtele au folosit bunul imobil în litigiu în baza unui drept propriu, drept care este încă actual și opozabil reclamantului, astfel încât nu există temei juridic pentru obligarea pârâtelor la plata contravalorii folosinței acestuia, prevederile legale invocate de reclamant neputând justifica admiterea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Prin Decizia civilă nr. 48/2013, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului, reținând că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 123 și 124 din Legea nr. 215/2001 și pe art. 136 din Constituția României.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 1408 din 8 aprilie 2014 a admis recursul, a casat Decizia nr. 48/2013 a Curții de Apel Alba-Iulia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea instanței de recurs, ținând cont de efectele Deciziei nr. 913/2009 a Curții Constituționale, se arată că titlul pârâtelor constituit prin Decizia nr. 472/1968 a C.P.J.P. Sibiu și-a încetat valabilitatea, astfel că dreptul de folosință al intimatelor nu poate înfrânge dispozițiile imperative ale art. 123 și 124 din Legea 215/2001 care prevăd că bunurile ce aparțin domeniului statului nu pot fi date în folosință gratuită decât în condițiile prezentei legi.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 102 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 311/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu și a obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 4.000 RON, iar intimatei A. suma de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Alba-Iulia a reținut în esență următoarele:

În urma pronunțării Deciziei nr. 913/2009 a Curții Constituționale, folosirea terenurilor din domeniul statului/unităților administrative nu mai este obligatoriu (ope legis) gratuită, ceea ce înseamnă că rămâne la latitudinea statului/unității administrative proprietare, dacă folosința va fi gratuită sau cu plată.

Unitatea Administrativ Teritorială Sibiu abia în anul 2012 prin H.C.L. nr. 380 din 25 octombrie 2012 a înțeles să revoce folosința fără plată și fără termen instituită în favoarea C. și a B., astfel că nu există nicio îndreptățire a reclamantului de a solicita despăgubiri, cât timp nu a înțeles să revoce anterior acestei date folosința gratuită stabilită în favoarea pârâtelor.

Așadar, obligația legală anterior menționată de a asigura folosința gratuită, ca efect al pronunțării deciziei Curții Constituționale, devine o facultate pentru proprietar, acesta fiind singurul în măsură să decidă dacă va percepe sau nu o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea folosinței terenului.

Pentru perioada iulie 2009 - august 2012 folosirea terenului a rămas cu titlu gratuit, astfel cum este menționat acest drept și în cartea funciară.

Reținând că pârâtele beneficiază pe perioada în litigiu de un drept de folosință fără plată, drept ce a fost revocat doar în octombrie 2012, în mod corect prima instanță a respins acțiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Sibiu prin Viceprimar, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Concluzia potrivit căreia transmiterea dreptului de folosință gratuită sau cu plată a terenurilor din domeniul statului/unităților administrativ teritoriale este o obligație facultativă nu poate fi primită.

Prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 reglementează imperativ cerințele care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană juridică să beneficieze de aceste dispoziții, iar pârâtele nu au calitatea cerută de lege și nu pot beneficiu de aceste prevederi întrucât sunt agenți economici.

Încetarea dreptului de folosință gratuită constituit în favoarea pârâtelor în temeiul actelor normative invocate este consecința admiterii excepției de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005.

Față de faptul că deciziile Curții produc efecte numai pentru viitor, dreptul de creanță al Municipiului Sibiu s-a născut începând cu iulie 2009, respectiv data la care a fost declarat neconstituțional art. 107 din Legea nr. 1/2005.

Sunt invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatele A. și C. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În primul rând, față de obiectul acțiunii respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 3.526.048 RON reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinței terenului, Înalta Curte, secția a II-a civilă, este competentă funcțional să soluționeze prezentul litigiu.

De altfel această cauză a fost soluționată numai de secții civile ale tribunalului și curții de apel și, în primul ciclu procesual, recursul a fost soluționat tot de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin Decizia de casare nr. 1408 din 8 aprilie 2014, Înalta Curte a reținut că în prezent, titlul pârâtelor intimate constituit prin Decizia nr. 472 din 28 septembrie 1968 a Consiliului Popular Județean Provizoriu Sibiu și-a încetat valabilitatea, ca urmare a emiterii actelor administrative evocate, astfel că dreptul de folosință al intimatelor nu poate înfrânge dispozițiile imperative ale art. 123 și 124 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, care prevăd că bunurile ce aparțin domeniului statului nu pot fi date în folosința gratuită decât în condițiile prezentei legi.

Din această perspectivă se constată că există unele neconcordanțe cu privire la mențiunile existente în CF nr. x Sibiu, nr. top y referitoare la terenul situat în Sibiu, care face parte din domeniul public al Municipiului Sibiu, în măsura în care potrivit extraselor din dosar, rezultă înscrierea, în favoarea pârâtelor a unui drept de folosință cu titlu gratuit, apărarea pârâtelor referitoare la existența unui drept de folosință gratuită urmând a fi verificată.

În rejudecare, Curtea de apel a reținut că pârâtele au înscris în cartea funciară un drept de folosință, cu titlu gratuit.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 a fost admisă excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, constatându-se că acestea sunt neconstituționale în măsura în care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit.

Curtea a concluzionat în sensul că "prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 aduc atingere dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 privind garantarea și ocrotirea proprietății private, în măsura în care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit".

Dreptul de folosință gratuită în speță nu a luat naștere în temeiul legii declarate neconstituționale.

Ca efect al pronunțării deciziei Curții Constituționale, obligația legală de a asigura folosința gratuită devine o facultate pentru proprietar. Aceasta înseamnă că rămâne la latitudinea proprietarului dacă percepe sau nu o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea folosinței terenului.

Reclamantul și-a exercitat această prerogativă prin H.C.L. nr. 380 din 25 octombrie 2012.

Această Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Sibiu a fost anulată prin Sentința nr. 1973/CA de la 19 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu, sentință irevocabilă prin Decizia nr. 7735 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții nu se poate reține critica potrivit căreia dreptul de folosință gratuită a încetat ca o consecință directă a admiterii excepției de neconstituționalitate potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 913 din 23 iunie 2009.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale întrucât nu există un fapt ilicit al folosinței terenului care să dea dreptul recurentei la despăgubiri pentru beneficiul nerealizat prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinței bunurilor.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea ori modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu - prin Viceprimar împotriva Deciziei civile nr. 102/2014 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu - prin Viceprimar să plătească intimatei-pârâte A. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI