ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2745/2015

Decizia nr. 2745/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 10 mai 2012, sub nr. x/3/2012, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 31.881,30 euro, ori echivalentul în RON de la data plății efective, prejudiciu material direct, efectiv suferit, cauzat prin confiscarea materialului lemnos de calitate superioară (extra), în volum de 43,644 m.c., compus din specii de cireș, stejar și tei, în baza procesului-verbal de confiscare din 17 mai 2007 încheiat de către I.T.R.S.V. Suceava și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi calculate la suma de 31.000 euro, începând cu data de 25 iulie 2007 și până la data plății efective, conform contractului din 09 martie 2007; plata sumei de 6.588 RON, reprezentând cheltuieli de onorariu al executorului judecătoresc și cu onorariul expertului de specialitate, datorat de reclamantă, cu prilejul asigurării de dovezi referitoare la materialul confiscat de pârât; beneficiul nerealizat ca urmare a lipsei de folosință a contravalorii materialului lemnos care ar fi rezultat din comercializare; prejudiciu cauzat de pârât ca urmare a reducerii activității profesionale a societății reclamante, precum și ca urmare a pierderilor societății rezultate din contractele de leasing, și alte pierderi în lanț la care a fost expusă societatea în legătură cu culpa pârâtei; plata dobânzii legale în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 9/2000, actualizată, calculată la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 29 octombrie 2012, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală, netemeinică, nefondată și prescrisă, acțiunea fiind înregistrată la data de 10 mai 2012, iar data procesului-verbal de contravenție fiind 17 mai 2007.

Pe cale de excepție a invocat necompetența teritorială a instanței în temeiul art. 5 C. proc. civ., arătând că instituția pârâtă are personalitate juridică, având sediul în Suceava astfel încât competența teritorială aparține unei instanțe din Suceava.

Prin sentința nr. 830 din 06 februarie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Învestită cu soluționarea cauzei, secția civilă a Tribunalului Suceava, prin încheierea nr. 677 din 14 aprilie 2014 a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile în soluționarea acțiunii având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, secția civilă a Tribunalului Suceava a reținut că acțiunea are ca obiect obligarea pârâtei la plata unui prejudiciu material direct, efectiv suferit, cauzat prin confiscarea materialului lemnos în baza procesului-verbal de confiscare din 17 mai 207 încheiat de I.T.R.S.V. Suceava.

La data de 08 septembrie 2014, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin hotărârea nr. 115 din 15 ianuarie 2015 Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă, și a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Suceava pentru soluționare conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că instanța nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic și procedura de judecată fără acordul reclamantului, astfel că, în temeiul art. 2 C. proc. civ., competența de soluționare aparține secției civile, unui complet specializat în soluționarea litigiilor dintre profesioniști.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr.

106 din 06 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis sesizarea Tribunalului Suceava privind conflictul negativ de competență constatat a fi ivit între secția I civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, ale Tribunalului Suceava în cauza având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava. A fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că temeiul juridic al acțiunii deduse judecății este reprezentat de dispozițiile art. 1349, art. 1350, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1547, art. 1548, art. 1531-1537; art. 1539 C. civ.; art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 9/2000, actualizată, iar procedura de judecată aleasă de reclamant este cea referitoare la soluționarea litigiilor dintre profesioniști, prevăzută de art. 720

1

și urm. C. proc. civ., temei și procedură de judecată cu privire la care reclamanta a insistat, deși instanța le-a pus în discuția părților la termenele de judecată din 24 martie 2014 și 15 ianuarie 2015.

Cum, în vederea respectării principiului disponibilității părților ce guvernează procesul civil, instanța de judecată nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic și procedura de judecată fără acordul reclamantului, Curtea de apel a apreciat că, din punct de vedere funcțional, competența de soluționare a cauzei aparține secției a II-a civilă a Tribunalului Suceava.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a criticat soluția Curții de apel motivat de împrejurarea că instanțele aflate în conflict și instanța care a pronunțat regulatorul de competență nu au soluționat excepția necompetenței teritoriale invocată.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, instanța de contencios administrativ a fost investită cu un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate de către Curtea de Apel Suceava, secția administrativ și fiscal, în soluționarea conflictului de competență ivit între secția civilă și secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava.

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la recuperarea prejudiciului material cauzat prin confiscarea materialului lemnos în baza procesului-verbal de confiscare din 17 mai 207 încheiat de I.T.R.S.V. Suceava, proces-verbal anulat prin sentința civilă nr. 820 din 24 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Pașcani în Dosarul nr. x/866/2008 a fost anulat procesul-verbal de confiscare a materialului lemnos din 17 mai 2007.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1350, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1547, art. 1548, art. 1531-1537; art. 1539 C. civ.; art. 2 și 3 din O.U.G. nr. 9/2000 și art. 720

1

și urm. C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile din excepția necompetenței teritoriale.

Or, potrivit dispozițiilor art. 159

1

C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

În speță, în mod corect instanța de contencios administrativ, astfel cum a constatat și instanța care a soluționat regulatorul de competență, a apreciat, în raport de principiul disponibilității, că, deși izvorul pretențiilor îl reprezintă un act administrativ, reclamanta a formulat o cerere de despăgubiri pe calea dreptului comun, solicitând prejudiciul atât prejudiciul direct produs prin confiscarea materiei lemnoase, cât și onorariile experților, prejudiciul provocat prin blocarea sumei de bani ce urma a fi primită de la partenerul extern și prejudiciul cauzat prin reducerea profitului.

În același sens s-a pronunțat și reclamanta prin concluziile depuse în fața Tribunalului Suceava, secția civilă, și prin concluziile depuse în fața Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este competentă a soluționa cauza secția civilă a Tribunalului Suceava.

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, reține Înalta Curte că instanțele aflate în conflict și-au însușit concluziile Tribunalului București în sensul că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 8 C. proc. civ., pârâta nefăcând parte din autoritățile enumerate în textul de lege, ci normele de competență generală, referitoare la sediul pârâtei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Câmpulung împotriva sentinței nr. 106 din 06 mai 2015 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2015.