ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2016

Decizia nr.

1097/2016

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 februarie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010* - având ca obiect soluționarea apelului, după casare, declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL prin lichidator SC B. SPRL, împotriva sentinței comerciale nr. 10084 din data de 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL - intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL a solicitat să se dispună, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecății apelului, având în vedere că împotriva acestei societăți comerciale s-a deschis procedura insolvenței, prin încheierea din 29 august 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/103/2012 de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 28 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a admis cererea formulată de intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL de suspendare a judecății apelului declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL prin lichidator SC B. SPRL împotriva sentinței comerciale nr. 10084 din data de 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. x/3/2010, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL.

S-a avut în vedere obiectul cauzei dedus judecății, potrivit căreia reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 188.141,90 lei reprezentând contravaloarea unei mașini de alezat și frezat conform contractului de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 2006 și facturilor din 30 noiembrie 2006, din 31 ianuarie 2007, precum și cererea completatoare formulată în cauză la 31 august 2010 - anterior primului termen de judecată stabilit la data de 24 septembrie 2010 - prin care reclamanta a mai solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral prețul, în conformitate cu clauzele contractului părților pârâta să restituie bunul, iar reclamanta vânzătoare să păstreze ceea ce a încasat din preț, cu titlu de daune.

Prin încheierea pronunțată la 29 august 2012, în Dosarul nr. x/103/2012 de Tribunalul Neamț, împotriva debitoarei SC C. SRL, intimata - pârâtă în cauza de față, s-a deschis procedura insolvenței.

Instanța de apel a constatat incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că, în primul capăt de cerere formulat de reclamantă este vorba de o acțiune judiciară pentru realizarea unei creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale, ca și în cazul celuilalt capăt de cerere. Referitor la acesta, formulat în subsidiar, instanța de apel a apreciat, contrar susținerilor apelantei - că obiectul acestuia îl constituie revendicarea unui bun mobil, ipoteză în care prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu sunt aplicabile - că, reclamanta nu a formulat o cerere în revendicare, ci a reiterat, pretinzând ca atare, clauzele din contractul de vânzare - cumpărare din 24 noiembrie 2006 referitoare la realizarea transferului dreptului de proprietate la data achitării integrale a prețului și la faptul că neachitarea oricărei rate din preț la termenul stabilit atrage rezoluțiunea de plin drept a contractului, fără nici o notificare și fără intervenția instanței de judecată, vânzătorul păstrând ceea ce a încasat, cu titlu de daune. Aceasta, cu menționarea că în apel nu se poate schimba obiectul cererii și nici nu se pot face alte cereri noi. Clauzele contractuale menționate privesc derularea contractului, rezoluțiunea acestuia și efectele rezoluțiunii.

Prin urmare, în raport cu efectele rezoluțiunii, reclamanta a solicitat să se dispună să-i fie restituit bunul și să se păstreze ceea ce i s-a achitat (parțial) din preț, cu titlu de daune.

Or, păstrarea a ceea ce i s-a achitat reclamantei din preț reprezintă o creanță pretinsă de aceasta împotriva debitorului sau a bunurilor sale, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și în ceea ce privește acest capăt de cerere subsidiar.

A concluzionat instanța de apel, că modul în care se apreciază asupra derulării contractului, prezintă relevanță și pentru stabilirea masei pasive în procedura insolvenței asupra SC C. SRL și, chiar dacă nu este necesar a se aprecia la acest moment și în acest context cu certitudine dacă contractul mai poate fi sau nu considerat, în raport cu fiecare dintre părțile în litigiu, drept un contract aflat în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, eventuala incidență a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi ignorată, cu consecința că rezolvarea litigiului dintre părți se poate realiza în cadrul procedurii insolvenței SC C. SRL și strict în legătură cu situarea bunului în patrimoniul uneia sau alteia dintre părți.

Apelanta - reclamantă prin lichidator a depus precizări la data de 2 iunie 2016 - Dosar nr. x/3/2010* al Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a criticat soluția instanței de apel cu privire la suspendarea judecății apelului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, având în vedere capătul de cerere privind revendicarea mobiliară, care conform legii se impunea a fi disjuns și judecat.

Instanța de apel, din oficiu, a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la 5 noiembrie 2015, cu citarea părților, când a atașat extrasul de pe portalul instanțelor de judecată privind Dosarul nr. x/103/2012 al Tribunalului Neamț, dosarul de insolvență vizând pe SC C. SRL prin administrator judiciar SC D. IPURL a cărui soluționare nu a fost finalizat.

Cum procedura insolvenței nu a fost finalizată așa cum a rezultat din extrasul de pe portalul instanțelor de judecată privind Dosarul nr. x/103/2012 al Tribunalului Neamț, instanța de apel a menținut măsura suspendării judecății apelului dispusă prin încheierea din 28 februarie 2013 dată de aceeași instanță de apel în prezentul dosar, întrucât subzistă cauzele suspendării în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Reclamanta SC A. SRL prin lichidator judiciar SC B. SPRL Târgu - Jiu a declarat recurs împotriva împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 februarie 2013, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

În motivarea recursului, recurenta susține că, în mod greșit, s-a menținut măsura suspendării judecării apelului, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, fără să examineze capătul de cerere privind revendicarea mobiliară, capăt de cerere ce se impunea a fi disjuns și soluționat, așa cum a arătat și la instanța de apel, deoarece, în opinia recurentei acest text de lege - în baza documentelor aflate la dosarul cauzei prin care a arătat și reiterat faptul că nu au existat niciodată și nu există cauze și motive care să determine această măsură a suspendării - reglementează în mod clar că „ de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsuri de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sate.”

Or, situația juridică a bunului proprietatea reclamantei a fost prezentată punctual prin documentele aflate la dosarul cauzei și a dovedit calitatea de proprietar asupra acestui bun mobil, aflat doar în posesia debitoarei la data deschiderii procedurii de insolvență conform clauzelor contractuale, însă dispozițiile evocatului articol se aplică atunci când acțiunile sau măsurile de executare vizează bunurile din patrimoniul debitoarei și nu ale terților proprietari, ipoteză ignorată de instanța de apel.

Această măsura a suspendării a fost făcută evident prin încălcarea dispozițiilor art. 90 alin 1 din Legea nr. 85/2006 care prevăd că:

- „Dacă un debitor deține marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să își recupereze bunul, în afara de cazul în care debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului.”

În cauză,

nu a fost vorba despre existența vreunui drept de garanție, astfel că bunul în litigiu îndeplinește condițiile stabilite de legiuitor, respectiv aparține reclamantei și în posesia pârâtei.

Nu există nici o dovadă în dosarul cauzei, în toate fazele procesuale derulate până în prezent, cu privire la faptul că bunul nu s-ar mai afla în posesia pârâtei, ci doar o simplă și nedovedită afirmație a lichidatorului judiciar SC D. IPURL din data de 10 iulie 2013, când a informat că „bunul nu a fost identificat,, contrazisă însă de susținerea fostului administrator E. care spunea ulterior în emailul transmis la data de 23 octombrie 2015 că „am pregătit pentru expediție mașina de alezat și frezat orizontală.”

Existând dovezi certe (clauzelor contractului din 24 noiembrie 2006, de unde rezultă că bunul se afla în bună stare, în posesia SC C. SRL - pentru că ambele părți au certificat starea de fapt și de drept), că bunul se află în posesia pârâtei, raportat însă și la susținerea lichidatorului judiciar în contradictoriu cu angajamentul administratorului social, nemijlocit instanța trebuia să verifice dacă bunul se află sau nu în posesia pârâtei și în raport de dispozițiile art. 90 din menționata lege să soluționeze capătul de cerere privind revendicarea mobiliară.

Numai în situația în care debitorul dovedea concret că nu se mai află în posesia bunului, se putea pune problema exclusiv a unui drept de creanță cu valoarea de înlocuire a bunului, însă în lipsa acestor dovezi, acest bun poate fi recuperat de către proprietar, posibilitatea revendicării fiind instituită de lege.

În continuare, sub același aspect, recurenta reproșează instanței anterioare că, nu a solicitat pârâtei probe pentru a se constata dacă bunul se mai află sau nu în posesia sa, astfel că a suspendat procesul fără a analiza motivele și starea de fapt, respectiv nu a analizat dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2006, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile art. 36 cu încălcarea art. 90 din Legea 85/2006.

Față de argumentele expuse, recurenta solicită admiterea recursului, casarea încheierilor atacate și trimiterea cauzei primei instanțe în vederea continuării judecății, soluționarea în special a capătului de cerere privind revendicarea bunului din litigiu, invocând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, precum și dispozițiile art. 36 raportat la art. 90 din Legea nr. 85/2006.

Prealabil examinării recursului, trebuie remarcat că, recurenta invocă pe lângă dispozițiile V.C.P.C. și dispozițiile N.C.P.C., respectiv art. 414 alin. (2), art. 486, art. 488 pct. 8, situație în raport cu care Înalta Curte statuează că, prevederile noului Cod de procedură se aplică ulterior intrării lui în vigoare - procesele care sunt promovate începând cu 15 februarie 2013.

După cum se poate observa, acțiunea reclamantei a fost inițiată la data de 3 martie 2010 anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., ceea ce atrage dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865 invocat de recurentă.

Revenind, din analiza

deciziei atacate în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Reclamanta critică în recursul său că, instanța de apel nu a analizat dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2006, fiind aplicate în mod greșit dispozițiile art. 36 cu încălcarea art. 90 din Legea nr. 85/2006.

În primul rând, trebuie reamintit că,

art. 36 are următorul conținut:

- "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”

Înalta Curte reține că prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere că toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței. Astfel, măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

Este adevărat că, soluția legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 nu vizează însă toate acțiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanțelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalități de tratament juridic dintre debitor și alte persoane neimplicate în procedura insolvenței, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvență, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Însă, după cum se poate observa, în speță, reclamanta a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la plata prețului unui bun mobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 660/24 noiembrie 2006 încheiat de reclamanta în calitate de vânzător și de pârâta în calitate de cumpărător, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral prețul, în conformitate cu prevederile contractuale pârâta să restituie bunul, cu obligația ca reclamanta să-și păstreze ce a încasat din prețul bunul mobil cu titlu de daune.

Fiind învestită cu judecarea apelului - în apel după casare - declarat de reclamanta prin lichidatorul judiciar împotriva sentinței nr. 10084 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, instanța de apel a constatat că

, prin încheierea din 28 august 2012 dată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/103/2012 s-a constatat că, împotriva debitoarei SC C. SRL s-a deschis procedura insolvenței.

Având în vedere împrejurările anterior menționate, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a suspendat judecata apelului, în considerarea că, primul capăt de cerere formulat de reclamantă vizează fără dubiu o acțiune judiciară pentru realizarea unei creanțe asupra debitorului sau a bunurilor sale, iar cel de-al doilea capăt de cerere reprezintă, de asemenea, o creanță pretinsă de reclamantă împotriva debitorului său, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Intervenind în apel, suspendarea de drept a judecății în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 are efecte depline asupra căii de atac, aceasta fiind unică deoarece hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege, nefiind permisă disjungerea judecării apelurilor, prin raportare parțială la incidența unui text de lege de ordine publică.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 reglementează suspendarea de drept a judecății cauzei, care operează ex lege în ipoteza în care procesul poartă asupra unui drept de creanță al creditorului asupra averii debitorului, scopul declarat al acestui text de lege fiind menținerea averii debitorului aflat sub incidența legii insolvenței în starea existentă, la momentul declanșării procedurii.

Având în vedere motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanța de fond, la termenul din 04 iunie 2009, respectiv disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de o suspendare de drept, așa cum a reținut, de altfel, și instanța prin încheierea respectivă și ținând cont de faptul că astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimată, atât la dosarul de fond, cât și în recurs, dosarul de insolvență aflat pe rolul Tribunalului București este în curs de judecată, astfel că motivul pentru care s-a dispus suspendarea subzistă, este evident că nu se poate reține că acțiunea adresată instanței de fond ar fi rămas în nelucrare din vina recurenților-reclamanți, cursul perimării fiind suspendat în raport de disp. art. 250 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea nefiind cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, astfel că în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a constatat perimată acțiunea. Având în vedere motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanța de fond, la termenul din 04 iunie 2009, respectiv disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de o suspendare de drept, așa cum a reținut, de altfel, și instanța prin încheierea respectivă și ținând cont de faptul că astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimată, atât la dosarul de fond, cât și în recurs, dosarul de insolvență aflat pe rolul Tribunalului București este în curs de judecată, astfel că motivul pentru care s-a dispus suspendarea subzistă, este evident că nu se poate reține că acțiunea adresată instanței de fond ar fi rămas în nelucrare din vina recurenților-reclamanți, cursul perimării fiind suspendat în raport de disp. art. 250 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea nefiind cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, astfel că în mod greșit și cu încălcarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a constatat perimată acțiunea.

Motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei de către instanța de apel, la termenul din 28 februarie 2013, a fost deschiderea insolvenței împotriva debitoarei SC C. SRL ce a format obiectul dosarului de insolvență aflat pe rolul Tribunalului Neamț - Dosarul nr. x/103/2012 - ceea ce a condus la aplicarea disp

ozițiilor

art. 36

din Legea nr. 85/2006, care este o suspendare de drept, așa cum a reținut, de altfel, și instanța de apel prin încheierea respectivă.

Cum dosarul de insolvență aflat pe rolul Tribunalului Neamț - Dosarul nr. x/103/2012 - nu s-a finalizat, s-a menținut măsura suspendării judecății apelului, prin încheierea din 05 noiembrie 2015.

De asemenea, instanța de apel corect a suspendat judecata apelului în condițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 în considerarea faptului că, prin cererea principală cât și cererea completatoare (cerere formulată în subsidiar) s-au cerut creanțele pretinse de reclamantă în temeiul contractului de vânzare - cumpărare din

24 noiembrie 2006 (încheiat de reclamanta în calitate de vânzător și de pârâta în calitate de cumpărător, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu achită integral prețul, în conformitate cu prevederile contractuale pârâta să restituie bunul, cu obligația ca reclamanta să-și păstreze ce a încasat din prețul bunul mobil cu titlu de daune)

, astfel încât instanța nu poate să considere doar una dintre ele în stare de judecată, ambele cereri urmând a fi soluționare în același timp de către aceeași instanță în interesul unei bune judecăți a cauzelor și a unei bune administrări a justiției precum și în interesul ambelor părți.

Referitor la criticile recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate, față de capetele de cerere formulate de reclamantă - recurenta din prezenta cauză - care vizează creanțe, întocmai cu dispozițiile legale în materie. Contrar susținerilor recurentei în această chestiune, instanța de apel a aplicat corect art. 36 din Legea nr. 85/2006, urmând ca soluționarea acestora să fie făcută unitar, în scopul unei bune administrări a justiției precum și în interesul ambelor părți.

Criticile recurentei cu privire la revendicarea bunului mobil, că este sau nu în posesia sa sau cele referitoare la recuperarea acestuia sunt, de asemenea, nefondate în raport de considerentele anterior expuse. Mai mult decât atât, dovezile despre care face vorbire recurenta sunt motive de netemeinicie și nu pot fi cenzurate prin controlul judiciar în calea de atac exercitată, ca de altfel și cele vizând probatoriul administrat. Administrarea probatoriului pretins de recurentă, de asemenea, antamează aspecte de netemeinicie, care nu pot fi cenzurate în recurs, potrivit căruia controlul judiciar se exercită numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate concluziona că menținerea măsurii suspendării - prin încheierea din 05 noiembrie 2015 - a fost dispusă ca efect al interpretării greșite a legii, contrar criticilor recurentei, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de apel a avut în vedere că procedura insolvenței nu s-a finalizat, situație în raport cu care a apreciat că subzistă cauzele suspendării prin încheierea din 05 noiembrie 2015.

Așa fiind, prin recursul declarat împotriva celei de-a doua încheieri, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, întrucât prin evocata încheiere instanța de apel nu a verificat decât, dacă procedura insolvenței s-a finalizat. Cum această procedură nu a fost finalizată, în mod corect și cu aplicarea dispozițiilor legale a menținut măsura suspendării judecății apelului.

Nu pot fi reținute afirmațiile recurentei potrivit cărora, obiectul prezentului litigiu constituie o revendicare mobiliară a bunului mobil ce îi aparține, deoarece instanța de apel a avut în vedere că procedura insolvenței nu s-a finalizat, situație în raport cu care a apreciat că subzistă cauzele suspendării.

Or, reclamanta atât prin cererea inițială cât și prin cea completatoare nu se referă decât la creanțele ce derivă din contractului de vânzare - cumpărare din 2006 privind bunul mobil al cărui obiect îl formează și, pe care putea/poate să le valorifice în cadrul procedurii de insolvență, în condițiile stabilite de legea specială a insolvenței.

În sfârșit, evocata Decizie a instanței supreme nr. 285 din 04 februarie 2016, în primul rând nu este din 4 februarie 2016, iar în al doilea rând, aceasta nu vizează problema de drept de modul în care și când se aplică art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci, vizează o altă problemă de drept.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Rovinari prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Rovinari prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva încheierii din 5 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2016.