ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 320/2016

Decizia nr. 320/2016

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 50/A din data de 6 februarie 2015 a Curții de Apel București,A. secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta - reclamantă A. și de apelanții - intervenienți B. și C. împotriva sentinței civile nr. 566 din 09 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți D., E., Municipiul București prin primarul general, SC F. SA, Asociația Foișor Programul acțiunilor salariaților și intimații - intervenienți

G., H. și I.

Au fost obligați intimații-pârâți și intimații-intervenienți la 1.100 lei cheltuieli de judecată către D.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 566 din 9 martie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă;

A respins acțiunea precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin primar general, SC F. SA, Asociația Foișor Programul acțiunilor salariaților, D. și E., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție accesorie formulata de intervenientul G., ca neîntemeiată.

A constatat rămasă fără obiect cererea de intervenție principală formulată de intervenienții H. și I.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă D., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul B., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienții B. și C., ca neîntemeiată.

A obligat reclamanta la plata sumei de 3.450 lei cheltuieli de judecată către pârâta-reclamanta D.. A emis adresa la Administrația Financiară sector 4 pentru a fi dați în debit intervenienții principali H. și I. pentru suma de 1.000 lei reprezentând onorariu de expertiză neachitat.

Prin Decizia civilă nr. 43/A din 18 februarie 2013,Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta reclamantă-pârâtă A., precum și de apelanții-intervenienți B. și C. împotriva sentinței civile nr. 566 din 09 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, dispunând obligarea apelanților la 2.345 lei cheltuieli de judecată către intimata D.

Prin Decizia civilă nr. 4630 din 21 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta A. și de intervenientul B., a casat decizia de apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se soluționa litigiul în temeiul și în condițiile dreptului comun, art. 480 C. civ.

Rejudecând cauza, instanța de apel a reținut că apelurile sunt nefondate, avându-se în vedere dispozițiile obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, care fac trimitere la soluționarea cauzei numai sub aspectul soluționării litigiului în temeiul și în condițiile dreptului comun și anume cu referire la art. 480 C. civ.

Art. 480 C. civ. arată că „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege” (art. 475, 479, 481 și urm C. civ., art. 585, 586, 620 și urm. C. civ., art. 841 și urm., art. 1001, art. 1002, art. 1306 și art. 1310 C. civ.).

Prin sentința civilă nr. 4040 din 21 mai 2007, Judecătoria sectorului 2 București a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare a cotei de 2/8 din imobil, în contradictoriu cu A., rămasă irevocabilă prin neapelare (filele 208-209).

Or, A. formulează cerere de revendicare în baza art. 480 C. civ. pentru întregul imobil deși nu mai era proprietar neposesor, cu referire la cota sa de 2/8.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., au fost obligați intimații pârâți la plata a 1.100 lei cheltuieli de judecată în apel către D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanta A. și intervenienții B. și C.

eclamanta A. a susținut în recursul său următoarele:

1.a. În mod greșit instanța de apel a dispus respingerea tuturor apelurilor motivat de faptul că recurenta-reclamantă nu mai era proprietara imobilului și că nu mai putea formula cerere în revendicare.

Intervenienții B. și C. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, deoarece prin sentința civilă nr. 4040 din 21 mai 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă la data de 21 august 2007 (prin neapelare), s-a constatat că între reclamanta recurentă și aceștia a intervenit vânzarea-cumpărarea cotei de 2/8 din imobilul în litigiu.

La data introducerii acțiunii în revendicare, având în vedere că hotărârea prin care se recunoștea dreptul de proprietate intervenienților nu era definitivă, era încă proprietara imobilului în discuție; abia la data de 21 august 2007, odată cu rămânerea definitivă a sentinței Judecătoriei sectorului 2 București, intervenienții au devenit proprietarii.

Transmiterea dreptului de proprietate a intervenit în timpul judecării cauzei, iar instanțele trebuia să ia act de acest lucru și să dispună introducerea lor în calitate de reclamanți, ceea ce nu s-a întâmplat.

În susținerea dreptului de proprietate s-a făcut un istoric al situației juridice a imobilului.

1.b. Nu s-a motivat respingerea apelului declarat de către B. și C., aceștia invocând un drept propriu.

1.c. Pe fondul cauzei s-au formulat critici privind valabilitatea cele două contracte de vânzare-cumpărare și spațiile deținute cu contracte de închiriere, inclusiv în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare acțiuni.

Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Singurele critici ce se pot circumscrie prezentei faze procesuale față de soluția instanței de apel, cu aplicarea art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sunt cele care vizează calitatea de proprietar neposesor al imobilului, calitate necesară într-o acțiune în revendicare. Celelalte critici pe fondul cauzei nu pot constitui obiectul controlului judiciar, din perspectiva acelorași dispoziții procedurale, în condițiile în care instanța de apel nu a făcut o cercetare a fondului cauzei, iar în ceea ce privește situația procesuală a intervenienților și soluționarea apelului declarat de aceștia, recurenta nu are interes în formularea motivului de recurs.

Reclamanta-recurentă nu contestă prin cererea de recurs considerentul reținut de instanța de apel

în justificarea modului de soluționare a apelului său,

referitor la transmiterea proprietății asupra imobilului către intervenienții-recurenți, însă aceasta se prevalează de calitatea de proprietar la data formulării acțiunii, generată de caracterul nedefinitiv al hotărârii judecătorești care a confirmat înstrăinarea bunului.

Apărarea formulată nu poate fi primită, calitatea reclamantului în cadrul unei acțiuni în revendicare fiind necesar a fi menținută pe tot parcursul derulării litigiului

,

concretizându-se și în soluționarea acțiunii, când acesta este beneficiarul măsurilor dispuse de către instanță.

B. și C.

au criticat decizia, indicând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reclamă faptul că li s-a respins ca nefondat apelul, fără nicio motivare.

Înalta Curte constată că prin decizia de apel s-au respins și apelurile declarate de intervenienți împotriva sentinței primei instanțe, însă în considerente se regăsesc argumentele avute în vedere în soluționarea celuilalt apel, formulat de reclamanta

A.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit permanent în jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, cuprinde, printre altele, dreptul părților unui proces de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Convenția nevizând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cu trimitere la cauza Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, § 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr "ascultate", adică analizate cum se cuvine de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina instanței, obligația de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor și propunerilor de probatoriu ale părților, fără a prestabili pertinența acestora (cu trimitere la cauzele Perez împotriva Franței (M.C.), nr. 47287/99, § 80, Curtea Europeană a Dreptului Omului 2004-I, și Van de Hurk împotriva Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, § 59).

Aceste considerente fac să fie întemeiat motivul de recurs susținut pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină), nefiind astfel posibil controlul judiciar de instanța de recurs, și atrag incidența în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. (5) C.proc.civ (decizia de apel necercetând practic apelul), impunând casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de intervenienți - cu menținerea dispozițiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de reclamanta A.

În aceste condiții este exclusă analiza motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ invocat în cadrul recursului, ținând cont totodată și de interesul și limitele în care aceștia pot contesta decizia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 50/A din data de 6 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite recursul declarat de intervenienții B. și C. împotriva Deciziei nr. 50/A din data de 6 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de intervenienții B. și C. la aceeași instanță.

Menține dispozițiile deciziei referitoare la respingerea apelului declarat de reclamanta A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2016.