ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2015

HOTĂRÂRE
13.02.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 14 septembrie 2011 pe rolul Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, reclamantele T.E. și P.E. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții C.J.P., G.T.I., G.C.A., Z.M., T.I.T., D.G. și Municipiul București

prin primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate

nevalabilitatea titlului statului, respectiv a Decretului-Lege nr. 92/1950,

prin care s-au preluat imobilele ce au fost în proprietatea Iui R.C., autorul

reclamantelor, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 23

decembrie 1939. S-a mai solicitat obligarea pârâților să lase reclamantelor în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilele (apartamente) deținute de

aceștia, precum și obligarea pârâților să le lase In deplina proprietate și liniștită

posesie suprafața de 700 mp, în care se include suprafața pe care este

construită clădirea cu apartamentele respective și suprafața de teren de 200

mp, neconstruită, cu cheltuieli de judecată.

În cauza, pârâtul

D.G. a formulat cerere reconvenționala, solicitând să se constate dobândirea

dreptului de proprietate asupra apartamentului pe care îl ocupă pe calea

uzucapiunii de scurtă durată. D.O., C.J.P. și I.T.T. au formulat cereri de

intervenție.

Prin

sentința civilă nr. 1989 din 28 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în

contradictoriu cu pârâții C.J.P., .I.T. și Z.M., pentru lipsa capacității de

folosință a acestor pârâți; a respins cererea de chemare în judecată formulată

în contradictoriu cu Municipiul București prin primarul Generai, ca lipsită de

interes; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor cu

privire Sa cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul D.G. și a respins

cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane

lipsite de calitate procesuală activă; a respins cererea formulată în

contradictoriu cu pârâții G.C.A. și G.T.I., ca neîntemeiată; a anulat cererea

reconvenționala formulată de pârâtul D.G., ca netimbrată; a anulat cererile de

intervenție în interes propriu formulate de

intervențenții

I.I.T. și D.O., ca netimbrate; a respins cererea de intervenție în interes

propriu formulată de intervenientul C.J.P., ca neîntemeiată; a obligat

reclamantele, în solidar, să plătească pârâților G.C.A. și G.T.l. suma de 1.200

lei, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins cererile formulate de intervenienții

C.J.F. și I.T.T. privind obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de

judecată, ca neîntemeiate,

împotriva

acestei sentințe reclamantele au formulat apel, respins, ca nefondat, prin Decizia

civilă nr. 365/A din 7 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Această

decizie a fost atacata cu recurs de către reclamanta T.E., iară a fi indicat

temeiul juridic.

În cuprinsul

cererii recurenta a arătat că solicită admiterea recursului, schimbarea

sentinței apelului în parte, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată

așa cum a fost formulată, obligarea pârâților să lase reclamantelor în deplină

proprietate și posesie imobilele proprietatea lui R.C., autorul lor. A mai

solicitat constatarea nevalabilității titlului statului reprezentat de Decretul

nr. 92/1950, prin care imobilele proprietatea Iui R.C. au fost preluate,

întrucât acest act normativ contravenea art. 8 din Constituția României de la

acel moment și art. 17 pct. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

la care România era parte, precum și respingerea cererilor de intervenție în

interes propriu formulate de Irîmia T.T., D.G., D.O., C.J.P., G.l. și G.C.A.

Recursul

este nul.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității recursului, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse prin

memoriu separat".

Conform art.

306 alin. (3) C. proc. civ., „Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unui din motivele prevăzute de art. 304".

În speță, Înalta

Curte reține că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici

propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce ar

presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la

soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea

acesteia. Singurele cereri ale recurentei privesc doar soluția ce ar trebui

adoptată de instanța de recurs, fără a iî exprimate, în cererea adresată

instanței de control judiciar, argumente în legătură cu nelegaîitatea hotărârii

recurate.

În acest

context, criticile invocate de recurentă nu sunt susceptibile de a fi încadrate

în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în

limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea

care intervine este nulitatea recursului.

Cum recursul

nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și

cum criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal,

urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Față de

soluția constatării nulității recursului, recurenta a căzut în pretenții și,

fiind în culpa procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

urmează să fie obligată la plata sumei de 2000 lei către intimații G.T.I. și G.C.A.,

reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanței din 6 februarie 2015,

aflată la fila 56 a dosarului Înaltei Curți.

Constată nul

recursul declarat de reclamanta T.E. împotriva Deciziei nr. 365/A din 7

octombrie 2014 a Curții de Apei București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe

recurentă la plata sumei de 2.000 lei către intimații G.T.I. și G.C.A.,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 319/2016
, recursurile declarate de pârâți împotriva deciziei instanței de apel. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, sectia a III-a, sub nr. x/3/2013 la data de 27 martie 2013. Prin sentința civilă nr. 991 din 1
ÎCCJ 2014-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3451/2014
la imobil, preluat prin Decretul nr. 74/1980; obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, temeiul de drept fiind art. 480-481 C. civ., iar în subsidiar, dacă se va constata că restituirea î
ÎCCJ 2013-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09 iunie 2010, sub nr. 28259/3/2010, reclamanții P.P. și M.D. au chemat în judecată pe pârâții Statul R
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 946/2016
Curții de Apel București, în considerentele căreia s-a statuat că în mod greșit a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea în revendicare imobiliară deoarece această acțiune reprezintă calea comună de dobândire a bunului de la un deținător d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #139315)
ciară ar fi avut drept consecință faptul că terții interesați ar fi putut considera că acest transfer de proprietate nu s-a produs, deci că dreptul ar fi rămas la stat. Însă, terții interesați să invoce inopozabilitatea, ar fi fost eventual
Sursă