ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4203/2014

Decizia nr. 4203/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu B., în principal, obligarea pârâtei la modificarea Anexei Deciziei C. nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 privind acreditarea D. Topliceni aparținând SC A. SRL, pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, în sensul acordării, de la emiterea licenței de producere a energiei electrice, respectiv octombrie 2011, a unui număr de certificate verzi conform prevederilor art. 6 alin. (2) lit. c) raportat la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 (2 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh E-SRE până la 31 decembrie 2017, respectiv 1 certificat verde pentru fiecare 1 MWh E-SRE de la 01 ianuarie 2018); obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între emiterea licenței de producere a energiei electrice, respectiv octombrie 2011, și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, să dispună acordarea unui număr de 17.673 certificate verzi, reprezentând diferența între numărul de certificate verzi cuvenit reclamantei potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. c) raportat la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 (2 certificate verzi/ MWh E- SRE) și cel efectiv acordat (1,2 certificate verzi/MWh E-SRE), precum și obligarea pârâtei la acordarea în continuare a diferenței de 0,8 certificate verzi/ MWh E-SRE de la data promovării acțiunii, până la data modificării efective de către C. a Anexei Deciziei nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 în sensul solicitat, cu plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la modificarea Anexei Deciziei C. nr. 3030 din 30 noiembrie 2011, în sensul acordării, de la 23 iulie 2012, data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2012, a unui număr de certificate verzi conform prevederilor art. 6 alin. (2) lit. c) raportat la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 (2 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh E-SRE până la 31 decembrie 2017, respectiv 1 certificat verde pentru fiecare 1 MWh E-SRE de la 01 ianuarie 2018); obligarea pârâtei ca, pentru perioada cuprinsă între 23 iulie 2012, data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2012, și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, să dispună acordarea unui număr de 5.046 certificate verzi, reprezentând diferența între numărul de certificate verzi cuvenit reclamantei potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) lit. c) raportat la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 (2 certificate verzi/MWh E-SRE) și cel efectiv acordat (1, 2 certificate verzi/MWh E-SRE), precum și obligarea pârâtei la acordarea în continuare a diferenței de 0,8 certificate verzi/ MWh E-SRE de la data promovării acțiunii, până la data modificării efective de către C. a Anexei Deciziei nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 în sensul solicitat, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1552 din 7 mai 2013 Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei SC A. SRL ca neîntemeiată.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta, titulară a licenței de producere a energiei electrice din 30 septembrie 2011 a solicitat pârâtei C. acreditarea D. Topliceni pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, prin cererea înregistrată la C. sub nr. 50458 din 28 noiembrie 2011.

În urma analizei efectuate, C. a constatat că pentru realizarea D. Topliceni, reclamanta a beneficiat de un ajutor investițional în valoare de 27.321.124,91 lei acordat de E. În acest sens, reclamanta a depus contractul pentru finanțare nerambursabilă din 18 martie 2011.

În aceste condiții, C. a stabilit că reclamantei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 220/2008, care prevăd regula reducerii de către C. a numărului de certificate verzi stabilit de lege în cazul centralelor electrice care au obținut suplimentar alte ajutoare de stat decât sistemul de sprijin prin certificate verzi, fiind în prezența unui cumul de ajutoare care justifică această reducere.

În speță, C. a stabilit numărul de certificate verzi care i se cuvin reclamantei prin reducerea numărului de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2) din lege, conform mecanismului de reducere prevăzut la Anexa 11 din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul președintelui C. nr. 42/2011.

Astfel, prin referatul de aprobare întocmit de pârâtă, s-a constatat că SC A. SRL are dreptul de a beneficia de un număr de 1,20 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică până la 31 decembrie 2017, respectiv de 0,60 certificate verzi pentru fiecare1 MWh E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică începând cu 01 ianuarie 2018, ce vor fi acordate de CN F. SA în condițiile legii.

În consecință, în baza raportului favorabil al departamentului de specialitate, președintele C. a emis Decizia nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 privind acreditarea D. Topliceni aparținând SC A. SRL pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, conform Anexei care face parte integrantă din decizie.

Din preambulul deciziei contestate rezultă că la emiterea acesteia au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. 4 alin. (6) și art. 6 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 8 din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul președintelui C. nr. 42/2011.

Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 220/2008, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, „C. acreditează producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în condițiile prevăzute în Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi”.

Art. 6 alin. (6) lit. a) din același act normativ prevede: „(6) C. are următoarele atribuții: a) acreditează grupurile/ centralele electrice care beneficiază de schema de promovare prin certificate verzi, în temeiul Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea schemei de promovare.”

Conform art. 8 din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul președintelui C. nr. 42/2011: „În termen de 30 de zile de la data la care documentația de acreditare este completă, C. emite decizia de acreditare pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV, în care se precizează: a) grupurile/ centralele electrice de producere de E-SRE acreditate pentru aplicarea sistemului de promovare pentru E-SRE produsă în aceste centrale, denumite în continuare centrale electrice acreditate; b) caracterul preliminar al acreditării, pentru perioada de probe, dacă este cazul; c) puterea instalată și tehnologia aferentă; d) numărul de CV cuvenit pentru fiecare 1 MWh E-SRE produsă și livrată în rețeaua electrică și/sau la consumatori, în cazul în care grupurile/ centralele electrice de producere a E-SRE au beneficiat suplimentar de unul sau mai multe ajutoare investiționale; e) tipurile de date măsurate care trebuie transmise O.T.S. în vederea emiterii de CV; f) data expirării duratei de aplicare a sistemului de promovare prin CV; g) tipul de acces, prioritar sau garantat, la rețelele electrice, după caz.”

S-a apreciat de către instanța de fond că solicitarea reclamantei de a i se aplica dispozițiile art. 6 alin. (2) și alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 este neîntemeiată și că Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificată, stabilește un mecanism de promovare a producerii de energie electrică din surse regenerabile bazat pe impunerea unor cote obligatorii de achiziție de certificate verzi.

Prin această schemă de sprijin consumatorii finali de energie electrică suportă costurile suplimentare de producție ale producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, prin prețul majorat al energiei electrice.

Au fost invocate prevederile art. 6 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 220/2008, art. 6 alin. (7) lit. b) din același act normativ și art. 74 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și s-a considerat că aceste dispoziții sunt în acord cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit cărora, „Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile art. 107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate”.

În conformitate cu prevederile legale menționate, orice proiect de acordare a unui nou ajutor trebuie notificat Comisiei Europene și nu poate fi pus în aplicare decât după autorizarea acestuia de către Comisie, iar forul legislativ comunitar deține competența exclusivă de a decide asupra compatibilității ajutoarelor de stat cu piața comună iar ajutorul care trebuie notificat nu poate fi acordat decât în cazul în care Comisia a adoptat o decizie de autorizare.

În raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, cu modificările și completările ulterioare s-a arătat că autoritățile române au inițiat procedura de notificare la Comisia Europeană a schemei de sprijin prevăzută de Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 139/2011 și prin proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului prezentată de autoritățile române la 6 iunie 2011.

Procesul de notificare și autorizare a fost finalizat prin adoptarea Deciziei Comisiei Europene nr. 4938 din 13 iulie 2011: Ajutorul de stat SA/33134 - România - „Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie”, act comunitar cu forță juridică obligatorie.

Prin urmare, instanța de fond a considerat că sistemul de promovare prin certificate verzi reglementat de Legea nr. 220/2008, se aplică numai în forma notificată și autorizată prin Decizia Comisiei Europene nr. 4938/2011, iar la pct. 77 din Decizia Comisiei Europene nr. 4938/2011 se prevede: „Comisia reamintește autorităților române că, în conformitate cu art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, orice plan de refinanțare sau modificare a prezentei scheme trebuie să fie notificat Comisiei în temeiul dispozițiilor Regulamentului (Comisia Europeană) nr. 794/2004 al Comisiei depunere în aplicare a Regulamentului (Comisia Europeană) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul Comisiei Europene".

S-a făcut referire și la pct. 2.8. din Decizia Comisiei Europene unde este stipulat faptul că sprijinul sub formă de certificate verzi poate fi cumulat cu un ajutor pentru investiții numai dacă numărul de certificate verzi va fi diminuat, astfel că, în cazul unui cumul de ajutoare de stat, respectiv ajutorul investițional pentru realizarea capacității energetice și cel constând în acordarea de certificate verzi pentru producerea de energie electrică în acea capacitate energetică, acest din urmă ajutor trebuie diminuat în baza unui algoritm și a unor factori de corecție pentru a exclude supracompensarea activității de producere a energiei din surse regenerabile de energie.

În acord cu aceste dispoziții comunitare, prevederile art. 6 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificată și completată de O.U.G. nr. 88/2011, au introdus obligația reducerii de către C. a numărului de certificate verzi stabilit de lege în cazul centralelor electrice care au obținut suplimentar alte ajutoare de stat decât sistemul de sprijin prin certificate verzi, fiind în prezența unui cumul de ajutoare care justifică această reducere.

În speță, s-a reținut că reclamanta a beneficiat suplimentar de un ajutor de stat investițional pentru realizarea D. Topliceni acordat de E., în valoare totală de 27.321.124,91 lei.

Ulterior autorizării de către Comisia Europeană a sistemului de promovare prin certificate verzi, a fost adoptată Legea nr. 134/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 88/2011, prin care se aduc modificări schemei de sprijin autorizată prin Decizia Comisiei Europene nr. 4938/2011, care prevedea reducerea de certificate verzi, introducându-se o facilitate suplimentară acordată investitorilor din domeniul surselor regenerabile de energie, aflată în contradicție cu sistemul de sprijin deja autorizat de Comisia Europeană pentru România prin Decizia Comisiei Europene nr. 4938/2011.

Astfel, conform pct. 5. din Legea nr. 134/2012: „La art. 1 pct. 9, după alin. (7) al art. 6 se introduce un nou alineat, alin. (7)

1

, cu următorul cuprins: „Prin excepție de la prevederile alin. (7) lit. b), pentru asigurarea unui tratament transparent și nediscriminatoriu, centralele electrice puse în funcțiune înainte de 1 ianuarie 2013, care până la momentul autorizării schemei de sprijin de către Comisia Europeană au beneficiat sau Ii s-a aprobat ajutor de stat, vor primi un număr de certificate verzi calculate conform alin. (2)”.

Dar, instanța de fond a apreciat că această măsură nu poate fi aplicată decât în urma notificării și autorizării de către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Tratatul Comisiei Europene și art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

De asemenea, așa cum s-a reținut anterior, dispozițiile art. 74 din Legea nr. 123/2012 instituie interdicția punerii în aplicare a schemelor de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie electrică și în cogenerare de înaltă eficiență fără autorizarea acestora de către Comisia Europeană.

În acest sens, Curtea reține că, prin infograma Comisiei Europene nr. 8346 din 10 octombrie 2012 adresată Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, autoritățile române au fost invitate, pe de o parte, să prenotifice modificările aduse schemei de ajutor prin Legea nr. 134/2012 și, pe de altă parte, să confirme faptul că acestea nu au fost implementate înaintea adoptării de către Comisia Europeană a unei poziții referitoare la aceste modificări.

O astfel de solicitare este în acord cu pct. 77 din Decizia Comisiei Europene nr. 4938 din 13 iulie 2011, care stabilește că orice plan de refinanțare sau modificare a schemei de ajutor trebuie notificat Comisiei Europene.

Or, forma Legii nr. 220/2008 notificată Comisiei Europene, nu cuprindea și modificările sau completările aduse prin Legea nr. 134/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008, inclusiv alin. (7)

1

introdus la art. 6 prin pct. 5 al Legii nr. 134/2012, deoarece la data notificării, respectiv 6 iunie 2011, aceste modificări și completări nu erau încă adoptate.

Chiar dacă statul român nu și-a îndeplinit, deocamdată, obligația de a notifica Comisia Europeană cu privire la modificările legislative care afectează sistemul de promovare prin certificate verzi, în forma în care acesta a fost aprobat prin Decizia nr. 4938 din 13 iulie 2011, o astfel de omisiune nu poate fi invocată de reclamantă pentru a obține un număr de certificate verzi neredus, deoarece excepția de la reducerea numărului de certificate verzi, în cazul cumulului de ajutoare care justifică această reducere, nu este prevăzută în vreo normă europeană, care să poată fi astfel invocată în mod direct în fața instanței naționale împotriva autorităților publice, ci este reglementată în legislația națională, respectiv la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008.

În consecință, prin raportare la obligațiile instituite prin Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și la principiul priorității prevederilor dreptului comunitar asupra dreptului intern, s-a considerat că pârâta C. nu poate face aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 134/2012 și în aceste condiții, refuzul autorității pârâte este unul justificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1552 din 7 mai 2013 a Curții de Apel București, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică, dar au fost invocate ca motive de recurs dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

S-a susținut că instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor legale reglementate de art. 6 alin. (7) din Legea nr. 220/2008 situației de fapt în care se găsește reclamanta, însă a refuzat aplicarea legii.

Recurenta-reclamantă a pus în funcțiune parcul eolian la 26 septembrie 2011, iar la aproape o lună după punerea în funcțiune și ulterior emiterii la 30 septembrie 2011 a licenței de producere a energiei electrice, respectiv la 19 octombrie 2011, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 88/2011 care a modificat Legea nr. 220/2008 instituind necesitatea reducerii numărului de certificate verzi în cazul producătorilor de energie din surse regenerabile care au beneficiat de finanțare din partea Statului pentru finalizarea investiției.

Prin Decizia nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 reclamanta a fost acreditată pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, fiindu-i acordat un număr diminuat de certificate verzi.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2012, pentru a pune capăt situației de discriminare intervenită ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 88/2011, s-a prevăzut că sunt exceptați de la acordarea numărului diminuat de certificate verzi acei operatori economici care au pus în funcțiune centralele electrice anterior datei de 1 ianuarie 2013, au beneficiat sau li s-a aprobat ajutor de stat anterior autorizării schemei de sprijin prin Decizia nr. CE/4938 din 13 iulie 2011.

Față de această modificare legislativă, conform art. 24 lit. c) din Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie din surse regenerabile din 20 octombrie 2011 aprobat prin Ordinul președintelui C. nr. 37/2012, societatea s-a adresat C. solicitând modificarea anexei potrivit noilor dispoziții legale care prevedeau acordarea unui număr nediminuat de certificate veri, dar intimata a refuzat să dea curs solicitării invocând faptul că reclamanta nu ar fi vizată de art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 134/1992.

Dar refuzul a fost considerat de recurentă ca fiind nejustificat, având în vedere că C. a pus în acord reglementările interne cu dispozițiile art. 6 alin. (7)

1

introduse prin Legea nr. 134/2012.

În D. a ce privește prevalența și încălcarea dreptului comunitar prin aplicarea dreptului intern, în speță prin aplicarea art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 134/2012 invocate de intimată și însușite de instanța de fond și care a reținut și că aplicarea lor ar reprezenta un proiect de acordare a unui ajutor, de modificare a schemei de sprijin reprezentată de Legea nr. 220/2008, care ar necesita o autorizare prealabilă prin Decizie a Comisiei Europene potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

Dar, recurenta a apreciat că art. 6 alin. (7)

1

introdus prin Legea nr. 134/2012 nu reprezintă o modificare a schemei de sprijin în sensul avut în vedere de prevederile art. 108 alin. (3) Tratatul pivind Funcționarea Uniunii Europene, deoarece:

- scopul introducerii art. 6 alin. (7)

1

a fost clar statuat (înlăturarea unei situații de discriminare);

- dispoziția legală produce efecte limitate, atât sub aspectul subiecților vizați cât și temporal.

Producând efecte limitate, prin voința legiuitorului se aplică retroactiv, schema de sprijin reprezentată prin Legea nr. 220/2008 se aplică fără modificări în forma autorizată prin Decizia D. din 13 iulie 2011.

- față de momentul autorizării schemei de sprijin - 13 iulie 2011, reclamanta a pus în funcțiune parcul eolian la 26 septembrie 2011 și a fost avută în vedere în analiza economică prezentată Comisiei Europene cu un număr nediminuat de certificate verzi, ajutorul investițional de care a beneficiat fiind acordat în luna februarie 2011, anterior autorizării schemei de sprijin.

Recurenta susține că art. 6 alin. (7)

1

nu introduce o facilitate suplimentară acordată operatorilor economici și nu este în contradicție cu schema de sprijin notificată cât timp această schemă de sprijin se aplică în continuare în forma autorizată de Comisia Europeană.

Aplicarea dreptului comunitar prin legislația națională nu poate avea ca efect crearea unei situații de discriminare și aplicarea unui tratament netransparent subiecților de drept din statul membru aflat în situații identice.

Intimata C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și să fie menținută hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în modificarea Anexei Deciziei C. nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 emisă de C. în sensul acordării unui număr de certificate verzi conform prevederilor art. 6 alin. (2) lit. c) raportat la art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin această decizie a fost acreditată D. Topliceni aparținând SC A. SRL pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi, iar în anexă s-a stabilit numărul de certificate verzi conform art. 6 alin. (7) lit. b) și alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Față de soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei, în motivele de recurs se invocă faptul că acesteia trebuia să i se aplice excepția prevăzută de art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/ 2008.

Inițial, a fost adoptată Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, dar a fost modificată prin O.U.G. nr. 88/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008, aprobată prin Legea nr. 134/2012.

Pentru că art. 74 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale prevede că: „Aplicarea schemelor de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie electrică și în cogenerare de înaltă eficiență se face după autorizarea acestora de către Comisia Europeană” și ținând seama de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, cu modificările și completările ulterioare care prevede că: „Ajutorul de stat care, supus obligației de notificare nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat”, România a notificat Comisia Europeană, iar prin Decizia nr. 4938/2011 a Comisiei Europene a fost autorizat Ajutorul de Stat „Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie”.

La pct. 2.8 din Decizia nr. 4935/2011 a Comisiei Europene s-a stabilit că sprijinul sub formă de certificate verzi poate fi cumulat cu un ajutor pentru instituții numai dacă numărul de certificate verzi va fi diminuat.

Ca urmare a acestei decizii - Legea nr. 220/2008 - art. 6 alin. (7) lit. b) a fost modificată prin O.U.G. nr. 88/2011, act normativ care a modificat Legea nr. 220/2008 instituind necesitatea reducerii numărului de certificate verzi în cadrul producătorilor de energie din surse regenerabile care au beneficiat de finanțare din partea Statului pentru finalizarea investiției.

Autoritatea intimată, în raport cu aceste dispoziții legale și cu cele ale deciziei Comisiei Europene a procedat la diminuarea certificatelor verzi deoarece recurenta a beneficiat de un ajutor investițional pentru realizarea D. Topliceni în valoare de 27.321.124,9 lei acordat de E., aspect recunoscut de recurenta-reclamantă.

Nu prezintă relevanță faptul că parcul eolian a fost pus în funcție la 26 septembrie 2011 și că la 30 septembrie 2011 i-a fost emisă recurentei licența de producere a energiei electrice pentru că la data emiterii Deciziei nr. 3030 din 30 noiembrie 2011 a C. erau în vigoare prevederile art. 6 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 220/2008 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 88/2011, act normativ intrat în vigoare la 19 octombrie 2011 și care era obligatoriu a fi aplicat de către autoritate.

Recurenta invocă faptul că ulterior, prin Legea nr. 134/2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2011, au fost modificate prevederile O.U.G. nr. 88/2011, fiind introdus art. 6 alin. (7)

1

în Legea nr. 220/2008 potrivit căruia: „Prin excepție de la prevederile alin. (7) lit. b), pentru asigurarea unui tratament transparent și nediscriminatoriu, centralele electrice puse în funcțiune înainte de 1 ianuarie 2013, care până la momentul autorizării schemei de sprijin de către Comisia Europeană au beneficiat sau li s-a aprobat ajutor de stat, vor primi un număr de certificate verzi calculate conform alin. (2)”.

Așa cum a reținut și instanța de fond, chiar dacă recurenta îndeplinește condițiile cerute de art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 134/2012, refuzul autorității pârâte de a aplica recurentei-reclamante aceste prevederile nu este nejustificat pentru că prin aceste dispoziții au fost aduse modificări schemei de sprijin autorizate prin Decizia nr. 7938/2011 a Comisiei Europene.

Deși recurenta susține că prin introducerea art. 6 alin. (7)

1

din Legea nr. 220/2008 nu ar fi modificată schema de sprijin autorizată de Comisia Europeană, totuși, se constată că aceste dispoziții sunt contrare celor stabilite la pct. 2.8 din Decizia nr. 4938/2011 a Comisiei Europene deoarece se instituie o excepție de la diminuarea certificatelor verzi pentru o anumită categorie de operatori economici, excepția care nu este prevăzută în schema de sprijin autorizată.

Indiferent de scopul pentru care au fost adoptate aceste modificări legislative și de efectele limitate pe care acestea le-ar produce, atât autoritățile publice, dar și instituțiile naționale trebuie să dea prioritate normelor dreptului comunitar, conform art. 148 alin. (2) din Constituție.

Potrivit art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene: „Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața internă în conformitate cu dispozițiile art. 107, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate”.

Cum schema de ajutor de stat a fost autorizată în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 139/2012, nu se poate aplica norma internă ce vine în contradicție cu Decizia nr. 4938/2011 a Comisiei Europene, mai ales că la pct. 7.7 din această decizie se prevede că orice plan de finanțare sau modificare a schemei de ajutor trebuie notificat Comisiei sau, în orice caz, nu poate fi acordat ajutorul de stat decât după autorizarea lui de către Comisia Europeană dar, în speță, nu s-a făcut dovada că ar exista autorizarea Comisia Europeană și pentru măsurile de ajutor de stat astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 134/2012.

Pentru soluționarea prezentei cauzei este lipsit de importanță faptul că schema de sprijin, astfel cum a fost autorizată de Comisia Europeană se aplică, acest aspect fiind unul firesc, dar nu se poate cere aplicarea unor măsuri de ajutor de stat instituite printr-un act normativ prin care nu au fost nici notificate și nici autorizate de Comisia Europeană, potrivit art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.

În măsura în care statul român își va respecta obligația de a notifica Comisia Europeană și se va obține autorizarea măsurilor de ajutor de stat astfel cum au fost instituite de modificările aduse Legii nr. 220/2008 prin introducerea, în anul 2012, a art. 6 alin. (7)

1

, reclamanta va putea beneficia, dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de lege, de numărul de certificate verzi în raport de dispozițiile legale modificate.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1552 din 7 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2014.