ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2016

Decizia nr. 664/2016 Asupra recursului de față: Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința civilă nr. 3681 din 7 mai 2013, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B., având drept obiect obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, art. 12 pct. 4, referitoare la acordarea garanției internaționale a produsului pentru 3 ani la încheierea poliței de asigurare internațională, de la momentul livrării, în condițiile menționate în pașaportul de service.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, având ca obiect autovehiculul marca C., la prețul de 9.500 euro și 2.280 euro TVA și că potrivit art. 12.4 din contract, garanția aferentă produsului se acordă în condițiile menționate în pașaportul de service. Reclamantul a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a acorda garanția internațională pentru o perioadă de 3 ani de la predarea autovehiculului în baza procesului-verbal din 11 ianuarie 2011, remițându-i acestuia un pașaport de service expirat, aspect demonstrat de împrejurarea că nici unul dintre serviciile efectuate nu a fost acoperit de garanție, avându-se în vedere că reparațiile, testările și reviziile efectuate și facturate de D., țara sa de origine, au fost achitate din fondurile sale proprii.

Referitor la primul capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la acordarea perioadei de garanție de 3 ani prin încheierea unei polițe de asigurare a Garanției Internaționale și de Asistență Rutieră Internațională, prima instanță l-a respins, reținând principiul forței obligatorii a contractului conform art. 969 C. civ. și dispozițiile exprese ale art. 12.4 din contract, în sensul că drepturile și obligațiile în materie de garanție sunt cele prevăzute de pașaportul de service, predat reclamantului, iar nu de alte convenții de asigurare/garanție ulterioare și că pașaportul de service reprezintă în fapt o convenție anexă la contract, care reglementează garanția acordată autovehiculului, asumată de părți prin semnătură și care nu a fost desființată sau revocată în nici un mod, prin urmare, aceasta produce efectele juridice expres prevăzute, în condițiile asumate prin convenție.

Prima instanță a apreciat că reclamantul beneficiază de garanția internațională, care incumbă pârâtei vânzătoare, pentru perioada 11 ianuarie 2011 - 10 ianuarie 2014, în baza pașaportului de garanție care nu este expirat, în funcție de numărul de kilometri și timpul scurs de la livrare, transferabilă de la un utilizator la altul.

Având în vedere dispozițiile convenției de garanție și data predării autoturismului către reclamant, instanța a mai reținut că reclamantul a suportat costurile menționate întrucât serviciile a căror decontare s-a cerut nu erau acoperite de garanție sau că acesta nu a probat îndeplinirea condițiilor cerute pentru acordarea garanției și că pârâta a făcut dovada executării integrale a obligației asumate prin contract, de acordare a garanției, astfel că apare neîntemeiată cererea ca aceasta să fie obligată să încheie o altă convenție de garanție, în condiții evident mai oneroase pentru aceasta și a cărei obligativitate nu este convenită de părți, numai pentru că, în acest mod, procedura de solicitare a garanției ar fi mai accesibilă reclamantului.

Pentru soluționarea capetelor de cerere care vizează obligarea pârâtei la plata sumelor privind efectuarea reviziei obligatorii pentru anul 2013, s-a apreciat că dreptul reclamantului de a beneficia de lucrări în garanție nu este absolut, nelimitat, nu poate fi exercitat cu succes în orice condiții, ci acesta impune titularului său îndeplinirea la zi a tuturor operațiilor de service, de întreținere, conform planului stabilit de către producător și că evidențierea lucrărilor de revizie presupune efectuarea lor, ceea ce înseamnă că pentru reclamantul cumpărător, reviziile obligatorii, periodice nu fac obiectul dreptului de garanție al cărui titular este, ci efectuarea acestora este o obligație ce incumbă titularului dreptului de garanție pentru a avea exercițiul acestui drept în condițiile prevăzute în contract.

Instanța a apreciat că și pretențiile privind capetele de cerere care vizează contravaloarea testărilor pentru trepidații în vederea înlocuirii anvelopelor sunt neîntemeiate, întrucât înlocuirea propriu-zisă a anvelopelor a fost asigurată de pârâta vânzător, cu atât mai mult cu cât condițiile de garanție prevăzute de pașaportul de service se referă în mod neechivoc la obiectul garanției (piese, subansamble, vopsea, iar nu testări și revizii). Pentru celelalte pretenții formulate de reclamant, instanța a apreciat că nu au fost produse suficiente probe pentru stabilirea existenței și întinderii obligației de garanție, astfel că acest capăt de cerere a fost respins.

În privința capătului de cerere privind beneficiul nerealizat, s-a reținut că, potrivit principiilor răspunderii civile, obligația de reparare privește numai prejudiciul cert și că reclamantul nu a dovedit că existența și nici cuantumul acestui prejudiciu a fost determinată exclusiv de absența garanției internaționale, mai ales că această afirmație nu corespunde realității, autoturismul beneficiind de o asemenea garanție. Cererea privind penalitățile de întârziere solicitate în temeiul art. 6 pct. 3 din contract, care are drept fundament neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligației de livrare a autoturismului, a fost respinsă avându-se în vedere întocmirea procesului-verbal de predare primire a autoturismului.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 512/2014 din 23 iunie 2014, a admis excepția tardivității și a respins ca tardiv apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva Deciziei civile nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamantul a declarat recurs iar prin Decizia nr. 256 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul, s-a casat Decizia civilă nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În apel după casare, prin Decizia nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 3681 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a schimbat sentința atacată, în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant, a sumei de 6.839 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire efectuate de D.. A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.690 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că între reclamant, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat la data de 10 ianuarie 2011, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea autovehiculului marca C. la prețul de 9500 euro + 2280 euro TVA.

A reținut instanța că potrivit art. 12.4 din contract, garanția aferentă produsului se acordă în condițiile menționate în pașaportul de service și după cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire, autovehiculul a fost predat reclamantului cumpărător la data de 11 ianuarie 2011, în stare tehnică necorespunzătoare. Odată cu autoturismul, intimata-pârâtă a predat apelantului-reclamant și pașaportul de service, garanție/întreținere din 11 ianuarie 2011, potrivit căruia autoturismul beneficia de o garanție internațională de 3 ani, fără limită de kilometri și întrucât autoturismul a fost predat-primit în stare tehnică și estetică necorespunzătoare, reclamantul a solicitat pârâtei remedierea acestor deficiențe, respectiv ușa stângă spate zgâriată, bară față stângă deformată și planșă bord crăpată.

S-a întocmit precomanda din 7 ianuarie 2011, pentru efectuarea următoarelor lucrări: tinichigerie, vopsit ușă stângă spate, bară față și așa cum rezultă din fișa control calitate (dosar Judecătoria Sectorului 1), după executarea de către intimata-pârâtă a lucrărilor de vopsitorie, s-a constatat o diferență de culoare la elementele vopsite, situație în care persoana care a realizat controlul de calitate față de nemulțumirea clientului, și-a dat în scris acordul, pe fișa de control calitate, ca autoturismul să fie vopsit în Olanda, unde reclamantul își avea reședința, iar cheltuielile de venire în România să fie de aproximativ 1.000 euro. S-a constatat că situația de fapt astfel stabilită a fost recunoscută de însăși pârâta prin concluziile scrise depuse în dosarul de fond.

S-a mai reținut că pârâta recunoaște că autoturismul vândut se afla în stocul și în curtea acestuia de 2 ani și 6 luni; că s-a angajat la remedierea neconformităților menționate, ori de câte ori cumpărătorul a putut prezenta autoturismul la service-ul din România, că zgârietura de pe ușa stângă spate a fost remediată în septembrie 2011 prin vopsirea întregii uși, deformarea prezentată de bara stângă de lângă spălător a fost remediată tot în septembrie 2011 prin înlocuirea barei, iar planșa bord a fost înlocuită în regim de garanție la 23 februarie 2011. Operațiunea de vopsire a ușii stânga spate în scopul de a remedia zgârietura, nu a reușit întrucât a dat naștere unei noi neconformități, recunoscută de intimata-pârâtă în sensul că deși zgârietura s-a remediat, nu s-a potrivit nuanța de culoare fiind necesară o nouă revopsire.

Ulterior preluării și înainte de prezentarea autovehiculului la service, reclamanta a semnalat intimatei-pârâte, încă o neconformitate, referitoare la cele 4 anvelope care, din cauza timpului mare de staționare se ovalizaseră, neconformitate necontestată de pârâtă și remediată. În această situație, intimata-pârâtă ca urmare a ivirii unei noi neconformități, referitoare la diferența de nuanță de culoare, și-a manifestat acordul conform mențiunii de pe fișa control calitate ca revopsirea să poată fi efectuată în Olanda, aspect evidențiat și în concluziile scrise depuse în dosarul de fond, prin care pârâta precizează că după informarea prealabilă cu privire la orice defecțiuni suferite de autovehicul și care se încadrează în condițiile de garanție, reclamantul se putea adresa oricărui reparator autorizat D., pârâta angajându-se să suporte contravaloarea reparațiilor dacă acestea se încadrau în condițiile de garanție din pașaportul de service.

S-a mai reținut că în pașaportul de service este prevăzut faptul că nu se acordă garanție pentru determinarea vopselei ca urmare: - a acțiunii factorilor externi: ploi acide, substanțe chimice, șocuri mecanice, precipitații industriale ș.a.; - a acțiunii elementelor aflate pe șosea însă, cum neconformitatea de vopsea a fost generată de însăși pârâta care nu a reușit din prima încercare să aplice nuanțe de culoare potrivită, după efectuarea operațiunii de vopsire a ușii stânga spate în scopul remedierii zgârieturii, s-a considerat că remedierea acestei noi neconformități care presupune o revopsire a ușii nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute în pașaportul de service, referitoare la lipsa garanției pentru deteriorarea vopselei.

În contextul aspectelor reținute, s-a apreciat că, în raport de modul defectuos în care pârâta a executat la service-ul din România operațiunea de vopsire a ușii stânga spate, de constatarea intervenirii unei noi neconformități făcută de persoana care se ocupa de controlul tehnic de calitate precum și de acordul dat în mod expres de această persoană, ca revopsirea să poată fi efectuată de către reclamant la D., capătul din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, referitor la obligarea pârâtei, la plata sumei de 6.839 lei (din 1 august 2012) reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire, este întemeiat potrivit dispozițiilor art. 962, 969, 970 C. civ.

Cât privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei și la plata sumelor de 208,185 lei - factura din 19 mai 2011 și 201,156 lei - factura din 4 iulie 2011, reprezentând contravaloarea unor testări de trepidații, instanța a respins-o ca nefondată, având în vedere că în cele două facturi menționate sunt indicate efectuarea unor lucrări de echilibrare a roților iar nu teste de trepidații așa cum se susține. S-a reținut și faptul că pârâta a suportat contravaloarea celor patru anvelope pentru înlocuirea celor care se ovalizaseră, operațiune efectuată anterior datei de emitere a respectivelor facturi, situație în care s-au respins ca nefondate apărările pârâtei referitoare la lipsa propriei culpe și a dovezilor din care să rezulte prejudiciul suferit de reclamant.

Așadar, s-a reținut că, culpa aparține părții care a determinat revopsirea, respectiv pârâtei care în încercarea eșuată de a rezolva o neconformitate (remedierea zgârieturii de pe ușa stângă spate) a generat o nouă neconformitate, diferența de nuanță de culoare. Cu privire la prejudiciul suferit de reclamant, s-a reținut că acesta constă în contravaloarea lucrărilor de revopsire pe care le-a suportat din fonduri proprii, deși culpa aparținea intimatei și rezultă din factura întocmită de D.. Împotriva Deciziei nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea în parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul obligării sale la plata sumei de 6.839 lei și în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii sub același aspect.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a reținut în mod greșit că persoana care a realizat controlul de calitate la firma subcontractată să efectueze vopsirea, și-a dat acordul ca operațiunea să fie efectuată în Olanda și că obligația de remediere a neconformității de la livrare, zgârietura pe ușă, rezultă și se încadrează în garanția internațională acordată prin documentul numit Pașaport de Service. A arătat recurenta că, subcontractorul E. SRL nu și-a dat acordul ca vopsirea ușii să aibă loc în Olanda, iar instanța a reținut acest aspect cu încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, a arătat recurenta că deși a tăgăduit fișa de control de calitate susținând că aceasta cuprinde două scrieri, nefiind reală susținerea că angajatul ar fi fost de acord cu revopsirea, instanța a admis apelul în baza acestui înscris.

În continuare, a susținut recurenta că, obligația de remediere a neconformității de la livrare, zgârietura pe ușă nu rezultă și nu este acoperită de garanția internațională acordată prin documentul pașaport de service, însă, cu toate acestea, nu a refuzat remedierea neconformității, deși conform procesului-verbal din data de 11 ianuarie 2011, zgârietura de pe ușa stânga spate reprezintă stare estetică necorespunzătoare și nu defect de fabricație iar obligația de remediere exista în baza obligației de conformitate și nu a obligației de garanție comercială. În ceea ce privește lucrările de revopsire, a arătat recurenta că acestea au un cost de 1.779 lei și nu de 1559,20 euro, cum se menționează în documentul intitulat "calcul de daună" care cuprinde lucrări suplimentare față de cele necesare remedierii.

În final, față de criticile dezvoltate, a susținut recurenta că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Revenind la motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie." În speță, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că deși a tăgăduit înscrisul intitulat “fișa de control de calitate", în sensul că ar conține două scrieri, instanța a trecut la judecata cauzei fără a proceda la verificarea înscrisului, cu încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (1) C. proc.

civ. Critica astfel formulată se dovedește a fi nefondată, din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de control judiciar și-a fundamentat soluția nu numai pe înscrisul menționat ci și pe recunoașterea pârâtei manifestată prin concluziile scrise depuse în fața primei instanțe, potrivit căreia și-a dat acordul ca operațiunea de vopsire să fie efectuată în Olanda. Mai mult, nu poate fi imputată instanței atitudinea procesuală a pârâtei care nu a înțeles să facă demersurile înscrierii în fals a înscrisului defăimat, astfel încât nu se confirmă critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., critica recurentei, astfel cum a putut fi extrasă din memoriul de recurs, se referă la faptul că instanța ar fi schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, precizând că obligația de remediere a neconformității de la livrare, zgârietura pe ușă nu rezultă și nu este acoperită de garanția internațională acordată prin documentul Pașaport de Service, însă, cu toate acestea, nu a refuzat remedierea neconformității, deși conform procesului-verbal din data de 11 ianuarie 2011, zgârietura de pe ușa stânga spate reprezintă stare estetică necorespunzătoare și nu defect de fabricație, iar obligația de remediere exista în baza obligației de conformitate și nu a obligației de garanție comercială.

Susținerile recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate, sunt de asemenea nefondate, soluția atacată fiind la adăpost de orice critică, având în vedere că în pașaportul de service s-au stipulat situațiile în care nu se acordă garanție pentru determinarea vopselei ca urmare a acțiunii factorilor externi: ploi acide, substanțe chimice, șocuri mecanice etc, or, cum neconformitatea de vopsea a fost produsă chiar de către pârâtă, s-a apreciat în mod corect că remedierea neconformității nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele menționate ce ar fi putut conduce la lipsa garanției. Din această perspectivă, se constată că nu poate fi reținută critica referitoare la greșita interpretare a clauzelor contractuale, susținerile recurentei fiind nefondate, reprezentarea acesteia asupra înțelesului sintagmei "schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic" fiind eronată.

A schimba natura sau înțelesul actului semnifică atribuirea de către instanță a unei alte finalități actului juridic, încălcând astfel voința părților exprimată în cuprinsul acestuia și implicit principiul forței obligatorii a actelor juridice legal făcute - pacta sunt servanda - consfințit de art. 969 C. civ. Or, în cauză, așa cum s-a arătat anterior, instanța de control judiciar a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, voința părților fiind lipsită de echivoc în ceea ce privește situațiile în care pârâta ar fi fost exonerată de remedierea eventualelor neconformități.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că lucrările de revopsire au un cost de 1.779 lei și nu de 1.559,20 euro, cum se menționează în documentul intitulat "calcul de daună" care, în opinia recurentei, cuprinde lucrări suplimentare față de cele necesare remedierii, nu vor fi analizate, având în vedere limitele controlului de legalitate impuse de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și ca atare nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, reprezentând în fapt critici de eventuală netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio deficiență de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate de instanța de apel.

Pe cale de consecință, pentru argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (redactarea cererii de recurs și susținerea recursului la primul termen de judecată), va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă să-i achite intimatului-reclamant A. suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 31 martie 2016. Procesat de GGC - CL