ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 664/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 664/2016

Asupra recursului de

față:

Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

prin Sentința civilă nr. 3681 din 7 mai 2013, a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B., având drept

obiect obligarea pârâtei la respectarea clauzelor contractului de

vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, art. 12 pct. 4, referitoare la

acordarea garanției internaționale a produsului pentru 3 ani la încheierea

poliței de asigurare internațională, de la momentul livrării, în condițiile

menționate în pașaportul de service.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a reținut că între reclamant, în calitate de

cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de

vânzare-cumpărare din 10 ianuarie 2011, având ca obiect autovehiculul marca C.,

la prețul de 9.500 euro și 2.280 euro TVA și că potrivit art. 12.4 din

contract, garanția aferentă produsului se acordă în condițiile menționate în

pașaportul de service.

Reclamantul a

susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a acorda garanția

internațională pentru o perioadă de 3 ani de la predarea autovehiculului în

baza procesului-verbal din 11 ianuarie 2011, remițându-i acestuia un pașaport

de service expirat, aspect demonstrat de împrejurarea că nici unul dintre

serviciile efectuate nu a fost acoperit de garanție, avându-se în vedere că

reparațiile, testările și reviziile efectuate și facturate de D., țara sa de

origine, au fost achitate din fondurile sale proprii.

Referitor la primul

capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la acordarea perioadei de garanție

de 3 ani prin încheierea unei polițe de asigurare a Garanției Internaționale și

de Asistență Rutieră Internațională, prima instanță l-a respins, reținând

principiul forței obligatorii a contractului conform art. 969 C. civ. și

dispozițiile exprese ale art. 12.4 din contract, în sensul că drepturile și

obligațiile în materie de garanție sunt cele prevăzute de pașaportul de

service, predat reclamantului, iar nu de alte convenții de asigurare/garanție

ulterioare și că pașaportul de service reprezintă în fapt o convenție anexă la

contract, care reglementează garanția acordată autovehiculului, asumată de

părți prin semnătură și care nu a fost desființată sau revocată în nici un mod,

prin urmare, aceasta produce efectele juridice expres prevăzute, în condițiile

asumate prin convenție.

Prima instanță a

apreciat că reclamantul beneficiază de garanția internațională, care incumbă

pârâtei vânzătoare, pentru perioada 11 ianuarie 2011 - 10 ianuarie 2014, în

baza pașaportului de garanție care nu este expirat, în funcție de numărul de

kilometri și timpul scurs de la livrare, transferabilă de la un utilizator la

altul.

Având în vedere

dispozițiile convenției de garanție și data predării autoturismului către

reclamant, instanța a mai reținut că reclamantul a suportat costurile

menționate întrucât serviciile a căror decontare s-a cerut nu erau acoperite de

garanție sau că acesta nu a probat îndeplinirea condițiilor cerute pentru

acordarea garanției și că pârâta a făcut dovada executării integrale a

obligației asumate prin contract, de acordare a garanției, astfel că apare

neîntemeiată cererea ca aceasta să fie obligată să încheie o altă convenție de

garanție, în condiții evident mai oneroase pentru aceasta și a cărei

obligativitate nu este convenită de părți, numai pentru că, în acest mod,

procedura de solicitare a garanției ar fi mai accesibilă reclamantului.

Pentru soluționarea

capetelor de cerere care vizează obligarea pârâtei la plata sumelor privind

efectuarea reviziei obligatorii pentru anul 2013, s-a apreciat că dreptul

reclamantului de a beneficia de lucrări în garanție nu este absolut, nelimitat,

nu poate fi exercitat cu succes în orice condiții, ci acesta impune titularului

său îndeplinirea la zi a tuturor operațiilor de service, de întreținere,

conform planului stabilit de către producător și că evidențierea lucrărilor de

revizie presupune efectuarea lor, ceea ce înseamnă că pentru reclamantul

cumpărător, reviziile obligatorii, periodice nu fac obiectul dreptului de

garanție al cărui titular este, ci efectuarea acestora este o obligație ce

incumbă titularului dreptului de garanție pentru a avea exercițiul acestui

drept în condițiile prevăzute în contract.

Instanța a apreciat

că și pretențiile privind capetele de cerere care vizează contravaloarea

testărilor pentru trepidații în vederea înlocuirii anvelopelor sunt

neîntemeiate, întrucât înlocuirea propriu-zisă a anvelopelor a fost asigurată

de pârâta vânzător, cu atât mai mult cu cât condițiile de garanție prevăzute de

pașaportul de service se referă în mod neechivoc la obiectul garanției (piese,

subansamble, vopsea, iar nu testări și revizii).

Pentru celelalte

pretenții formulate de reclamant, instanța a apreciat că nu au fost produse

suficiente probe pentru stabilirea existenței și întinderii obligației de

garanție, astfel că acest capăt de cerere a fost respins.

În privința capătului

de cerere privind beneficiul nerealizat, s-a reținut că, potrivit principiilor

răspunderii civile, obligația de reparare privește numai prejudiciul cert și că

reclamantul nu a dovedit că existența și nici cuantumul acestui prejudiciu a

fost determinată exclusiv de absența garanției internaționale, mai ales că

această afirmație nu corespunde realității, autoturismul beneficiind de o

asemenea garanție.

Cererea privind

penalitățile de întârziere solicitate în temeiul art. 6 pct. 3 din contract,

care are drept fundament neîndeplinirea, de către pârâtă, a obligației de

livrare a autoturismului, a fost respinsă avându-se în vedere întocmirea

procesului-verbal de predare primire a autoturismului.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 512/2014 din 23 iunie 2014, a

admis excepția tardivității și a respins ca tardiv apelul formulat de

reclamantul A. împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva Deciziei

civile nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, reclamantul a declarat recurs iar prin Decizia nr. 256 din 29

ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis

recursul, s-a casat Decizia civilă nr. 512 din 23 iunie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și a fost trimisă cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În apel după casare,

prin Decizia nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr.

3681 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a

schimbat sentința atacată, în sensul că, a admis în parte cererea de chemare în

judecată precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant, a sumei de

6.839 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire efectuate de D..

A obligat pârâta la

plata către reclamant a sumei de 1.690 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În argumentarea

acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că între reclamant, în

calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat la data

de 10 ianuarie 2011, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea,

respectiv cumpărarea autovehiculului marca C. la prețul de 9500 euro + 2280

euro TVA.

A reținut instanța că

potrivit art. 12.4 din contract, garanția aferentă produsului se acordă în

condițiile menționate în pașaportul de service și după cum rezultă din

procesul-verbal de predare-primire, autovehiculul a fost predat reclamantului

cumpărător la data de 11 ianuarie 2011, în stare tehnică necorespunzătoare.

Odată cu

autoturismul, intimata-pârâtă a predat apelantului-reclamant și pașaportul de

service, garanție/întreținere din 11 ianuarie 2011, potrivit căruia

autoturismul beneficia de o garanție internațională de 3 ani, fără limită de

kilometri și întrucât autoturismul a fost predat-primit în stare tehnică și

estetică necorespunzătoare, reclamantul a solicitat pârâtei remedierea acestor

deficiențe, respectiv ușa stângă spate zgâriată, bară față stângă deformată și

planșă bord crăpată.

S-a întocmit

precomanda din 7 ianuarie 2011, pentru efectuarea următoarelor lucrări:

tinichigerie, vopsit ușă stângă spate, bară față și așa cum rezultă din fișa

control calitate (dosar Judecătoria Sectorului 1), după executarea de către intimata-pârâtă

a lucrărilor de vopsitorie, s-a constatat o diferență de culoare la elementele

vopsite, situație în care persoana care a realizat controlul de calitate față

de nemulțumirea clientului, și-a dat în scris acordul, pe fișa de control

calitate, ca autoturismul să fie vopsit în Olanda, unde reclamantul își avea

reședința, iar cheltuielile de venire în România să fie de aproximativ 1.000

euro.

S-a constatat că

situația de fapt astfel stabilită a fost recunoscută de însăși pârâta prin

concluziile scrise depuse în dosarul de fond.

S-a mai reținut că

pârâta recunoaște că autoturismul vândut se afla în stocul și în curtea

acestuia de 2 ani și 6 luni; că s-a angajat la remedierea neconformităților

menționate, ori de câte ori cumpărătorul a putut prezenta autoturismul la

service-ul din România, că zgârietura de pe ușa stângă spate a fost remediată

în septembrie 2011 prin vopsirea întregii uși, deformarea prezentată de bara

stângă de lângă spălător a fost remediată tot în septembrie 2011 prin

înlocuirea barei, iar planșa bord a fost înlocuită în regim de garanție la 23

februarie 2011.

Operațiunea de

vopsire a ușii stânga spate în scopul de a remedia zgârietura, nu a reușit

întrucât a dat naștere unei noi neconformități, recunoscută de intimata-pârâtă

în sensul că deși zgârietura s-a remediat, nu s-a potrivit nuanța de culoare

fiind necesară o nouă revopsire.

Ulterior preluării și

înainte de prezentarea autovehiculului la service, reclamanta a semnalat

intimatei-pârâte, încă o neconformitate, referitoare la cele 4 anvelope care,

din cauza timpului mare de staționare se ovalizaseră, neconformitate

necontestată de pârâtă și remediată.

În această situație,

intimata-pârâtă ca urmare a ivirii unei noi neconformități, referitoare la

diferența de nuanță de culoare, și-a manifestat acordul conform mențiunii de pe

fișa control calitate ca revopsirea să poată fi efectuată în Olanda, aspect

evidențiat și în concluziile scrise depuse în dosarul de fond, prin care pârâta

precizează că după informarea prealabilă cu privire la orice defecțiuni

suferite de autovehicul și care se încadrează în condițiile de garanție,

reclamantul se putea adresa oricărui reparator autorizat D., pârâta

angajându-se să suporte contravaloarea reparațiilor dacă acestea se încadrau în

condițiile de garanție din pașaportul de service.

S-a mai reținut că în

pașaportul de service este prevăzut faptul că nu se acordă garanție pentru

determinarea vopselei ca urmare: - a acțiunii factorilor externi: ploi acide,

substanțe chimice, șocuri mecanice, precipitații industriale ș.a.; - a acțiunii

elementelor aflate pe șosea însă, cum neconformitatea de vopsea a fost generată

de însăși pârâta care nu a reușit din prima încercare să aplice nuanțe de

culoare potrivită, după efectuarea operațiunii de vopsire a ușii stânga spate

în scopul remedierii zgârieturii, s-a considerat că remedierea acestei noi

neconformități care presupune o revopsire a ușii nu se încadrează în niciuna

dintre ipotezele prevăzute în pașaportul de service, referitoare la lipsa

garanției pentru deteriorarea vopselei.

În contextul

aspectelor reținute, s-a apreciat că, în raport de modul defectuos în care

pârâta a executat la service-ul din România operațiunea de vopsire a ușii

stânga spate, de constatarea intervenirii unei noi neconformități făcută de persoana

care se ocupa de controlul tehnic de calitate precum și de acordul dat în mod

expres de această persoană, ca revopsirea să poată fi efectuată de către

reclamant la D., capătul din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost

precizată, referitor la obligarea pârâtei, la plata sumei de 6.839 lei (din 1

august 2012) reprezentând contravaloarea lucrărilor de revopsire, este

întemeiat potrivit dispozițiilor art. 962, 969, 970 C. civ.

Cât privește

solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei și la plata sumelor de 208,185

lei - factura din 19 mai 2011 și 201,156 lei - factura din 4 iulie 2011,

reprezentând contravaloarea unor testări de trepidații, instanța a respins-o ca

nefondată, având în vedere că în cele două facturi menționate sunt indicate efectuarea

unor lucrări de echilibrare a roților iar nu teste de trepidații așa cum se

susține.

S-a reținut și faptul

că pârâta a suportat contravaloarea celor patru anvelope pentru înlocuirea

celor care se ovalizaseră, operațiune efectuată anterior datei de emitere a

respectivelor facturi, situație în care s-au respins ca nefondate apărările

pârâtei referitoare la lipsa propriei culpe și a dovezilor din care să rezulte

prejudiciul suferit de reclamant.

Așadar, s-a reținut

că, culpa aparține părții care a determinat revopsirea, respectiv pârâtei care

în încercarea eșuată de a rezolva o neconformitate (remedierea zgârieturii de

pe ușa stângă spate) a generat o nouă neconformitate, diferența de nuanță de

culoare.

Cu privire la

prejudiciul suferit de reclamant, s-a reținut că acesta constă în

contravaloarea lucrărilor de revopsire pe care le-a suportat din fonduri

proprii, deși culpa aparținea intimatei și rezultă din factura întocmită de D..

Împotriva Deciziei

nr. 1090/2015 din 22 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a

civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct.

5 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea în

parte a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul obligării

sale la plata sumei de 6.839 lei și în subsidiar, modificarea în parte a

hotărârii sub același aspect.

În dezvoltarea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a susținut că instanța a

reținut în mod greșit că persoana care a realizat controlul de calitate la

firma subcontractată să efectueze vopsirea, și-a dat acordul ca operațiunea să

fie efectuată în Olanda și că obligația de remediere a neconformității de la

livrare, zgârietura pe ușă, rezultă și se încadrează în garanția internațională

acordată prin documentul numit Pașaport de Service.

A arătat recurenta

că, subcontractorul E. SRL nu și-a dat acordul ca vopsirea ușii să aibă loc în

Olanda, iar instanța a reținut acest aspect cu încălcarea dispozițiilor art.

178 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a arătat

recurenta că deși a tăgăduit fișa de control de calitate susținând că aceasta

cuprinde două scrieri, nefiind reală susținerea că angajatul ar fi fost de

acord cu revopsirea, instanța a admis apelul în baza acestui înscris.

În continuare, a susținut

recurenta că, obligația de remediere a neconformității de la livrare,

zgârietura pe ușă nu rezultă și nu este acoperită de garanția internațională

acordată prin documentul pașaport de service, însă, cu toate acestea, nu a

refuzat remedierea neconformității, deși conform procesului-verbal din data de

11 ianuarie 2011, zgârietura de pe ușa stânga spate reprezintă stare estetică

necorespunzătoare și nu defect de fabricație iar obligația de remediere exista

în baza obligației de conformitate și nu a obligației de garanție comercială.

În ceea ce privește

lucrările de revopsire, a arătat recurenta că acestea au un cost de 1.779 lei

și nu de 1559,20 euro, cum se menționează în documentul intitulat "calcul

de daună" care cuprinde lucrări suplimentare față de cele necesare

remedierii.

În final, față de

criticile dezvoltate, a susținut recurenta că instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Revenind la motivele

de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că potrivit art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: "actele

îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se

vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu

se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume

de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

În speță, subsumat

acestui motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că deși a tăgăduit

înscrisul intitulat “fișa de control de calitate", în sensul că ar conține

două scrieri, instanța a trecut la judecata cauzei fără a proceda la

verificarea înscrisului, cu încălcarea dispozițiilor art. 178 alin. (1) C.

proc. civ.

Critica astfel

formulată se dovedește a fi nefondată, din considerentele deciziei recurate

rezultă că instanța de control judiciar și-a fundamentat soluția nu numai pe

înscrisul menționat ci și pe recunoașterea pârâtei manifestată prin concluziile

scrise depuse în fața primei instanțe, potrivit căreia și-a dat acordul ca

operațiunea de vopsire să fie efectuată în Olanda.

Mai mult, nu poate fi

imputată instanței atitudinea procesuală a pârâtei care nu a înțeles să facă

demersurile înscrierii în fals a înscrisului defăimat, astfel încât nu se

confirmă critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art.

304 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

critica recurentei, astfel cum a putut fi extrasă din memoriul de recurs, se

referă la faptul că instanța ar fi schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, precizând că obligația de

remediere a neconformității de la livrare, zgârietura pe ușă nu rezultă și nu

este acoperită de garanția internațională acordată prin documentul Pașaport de

Service, însă, cu toate acestea, nu a refuzat remedierea neconformității, deși

conform procesului-verbal din data de 11 ianuarie 2011, zgârietura de pe ușa

stânga spate reprezintă stare estetică necorespunzătoare și nu defect de

fabricație, iar obligația de remediere exista în baza obligației de

conformitate și nu a obligației de garanție comercială.

Susținerile

recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate, sunt de asemenea nefondate,

soluția atacată fiind la adăpost de orice critică, având în vedere că în

pașaportul de service s-au stipulat situațiile în care nu se acordă garanție

pentru determinarea vopselei ca urmare a acțiunii factorilor externi: ploi

acide, substanțe chimice, șocuri mecanice etc, or, cum neconformitatea de

vopsea a fost produsă chiar de către pârâtă, s-a apreciat în mod corect că

remedierea neconformității nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele

menționate ce ar fi putut conduce la lipsa garanției.

Din această

perspectivă, se constată că nu poate fi reținută critica referitoare la greșita

interpretare a clauzelor contractuale, susținerile recurentei fiind nefondate,

reprezentarea acesteia asupra înțelesului sintagmei "schimbarea naturii

ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic" fiind

eronată.

A schimba natura sau

înțelesul actului semnifică atribuirea de către instanță a unei alte finalități

actului juridic, încălcând astfel voința părților exprimată în cuprinsul

acestuia și implicit principiul forței obligatorii a actelor juridice legal

făcute - pacta sunt servanda - consfințit de art. 969 C. civ.

Or, în cauză, așa cum

s-a arătat anterior, instanța de control judiciar a făcut o corectă

interpretare a actului juridic dedus judecății, voința părților fiind lipsită

de echivoc în ceea ce privește situațiile în care pârâta ar fi fost exonerată

de remedierea eventualelor neconformități.

În ceea ce privește

critica referitoare la faptul că lucrările de revopsire au un cost de 1.779 lei

și nu de 1.559,20 euro, cum se menționează în documentul intitulat "calcul

de daună" care, în opinia recurentei, cuprinde lucrări suplimentare față

de cele necesare remedierii, nu vor fi analizate, având în vedere limitele

controlului de legalitate impuse de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și ca

atare nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, reprezentând în fapt

critici de eventuală netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate

fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio deficiență de natură să

impună casarea sau modificarea soluției adoptate de instanța de apel.

Pe cale de

consecință, pentru argumentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de valoarea pricinii

și munca îndeplinită de avocat (redactarea cererii de recurs și susținerea

recursului la primul termen de judecată), va obliga recurenta-pârâtă la plata

sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 1090/2015 din 22

iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă să-i achite intimatului-reclamant A. suma de 500 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 31 martie 2016.

Procesat de GGC - CL