ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 382/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1183 din 6 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar

nr. 1657/108/2011 s-au respins excepțiile necompetenței a instanțelor române, anulării

acțiunii ca netimbrată și prematurității introducerii acțiunii.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune față de pârâtul A.

Germania și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.M.S.-G.M.B.H.

și P. România.

S-a respins acțiunea exercitată de reclamantul

M.G. și M.I., în contradictoriu cu pârâții, A. Germania, A.M.S.-G.M.B.H., Germania

și P. România Voluntari, având ca obiect pretenții.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a

reținut în esență, următoarele:

a instanțelor române s-a reținut că în cauză pretinsele pretenții decurg dintr-un

incendiu cauzator de pagube, care s-a produs în România, competența jurisdicțională

aparținând deci instanțelor române, că potrivit art. 12 din Legea nr. 240/2004,

având în vedere și valoarea pretențiilor, competența revine Tribunalului Arad.

a considerat că potrivit art. 114 din Legea nr. 105/1992 cu privire la raporturile

de drept internațional privat, pretențiile de reparații întemeiate pe un defect

al produsului sunt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat și legii domiciliului

sau reședinței sale obișnuite, că reclamantul consumator are domiciliul în România,

în cauză fiind aplicabilă legea română.

ca netimbrată instanța a avut în vedere că deși protecția consumatorilor este reglementată

expres de Ordonanța nr. 21 din 21 august 1992 privind protecția consumatorilor,

Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de

produsele cu defecte reglementează tot o situație de protecție a consumatorilor

însă cu un caracter special, respectiv protecția consumatorilor doar raportat la

producător.

introducerii acțiunii instanța a apreciat că scopul acestei prevederi legale a fost

atins prin corespondența purtată între părți, deplasările făcute de reclamant la

sediile pârâților și prezentarea autoturismului la sediul pârâtului A. Germania

pentru expertizare. Mai mult, reclamantul a comunicat pârâților pretențiile sale

și i-a convocat la biroul mandatarului său din Arad în vederea soluționării litigiului

pe cale amiabilă.

procesuale pasive instanța a constatat că în baza Legii nr. 240/2004, art. 2, răspunderea

revine în cazul de față doar producătorului.

perioada de garanție instanța a apreciat că potrivit art. 11 din Legea nr. 240/2004

dreptul la acțiune pentru repararea pagubelor, ce decurge din prevederile prezentei

legi, se prescrie în termen de 3 ani, care curge de la data la care reclamantul

a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de existența pagubei, a defectului și

a identității producătorului, iar acțiunea pentru repararea pagubei nu poate fi

introdusă după împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul

respectiv în circulație, că art. 11 din același act normativ prevede că producătorul

răspunde pentru prejudiciul actual și pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului

său iar conform art. 16 din Legea nr. 449/2003, privind vânzarea produselor și garanțiile

asociate acestora răspunderea vânzătorului, este angajată dacă lipsa de conformitate

apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului, același termen

fiind afirmat de pârâtul A. Germania ca fiind prevăzut de legea Germană, fapt necontestat

de reclamanți.

A concluzionat instanța de fond că prima

înmatriculare a autovehiculului a avut loc la data de 30 iunie 2006, acțiunea nefiind

prescrisă raportat la Legea nr. 240/2004, dar, prin expirarea termenul de garanție

de 2 ani prevăzut de legea specială, producătorul nu mai răspunde pentru prejudiciul

cauzat de autovehicul și în consecință, ținând seama de unicul temei de drept invocat

de reclamanți, a respins acțiunea față de pârâtul A. Germania.

împotriva acestei hotărâri a formulat apel

reclamantul M.G. solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate

în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților A.M.S.-G.M.B.H.

și S.C. P. România SRL și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Apelantul-reclamant, prin criticile formulate,

arată că instanța în mod corect a respins excepțiile necompetentei instanțelor române,

anularii acțiunii ca netimbrată, a prematurității introducerii acțiunii, a lipsei

calității procesual pasive și a prescripției dreptului la acțiune față de pârâtul

1, dar în mod eronat a admis excepția calității procesual pasive a pârâților 2 și

3, și a respins acțiunea. A precizat apelantul că pârâta 2 i-a vândut autoturismul,

a încasat prețul, și trebuia să-i ofere o garanție de 1 an la autoturism, conform

prezentării produsului și a legii germane în vigoare, astfel că are calitate procesual

pasivă și activă. S-a arătat în continuare că pârâta 3 are calitate procesual pasivă

deoarece este reprezentantul pentru România a celorlalte două pârâte, că instanța

de fond în mod eronat a respins pe fond acțiunea reținând doar termenul prevăzut

în legea specială și nu termenul de garanție acordat de producător, acela de 3 ani,

care deroga de la lege, fiind acordat chiar de cel ce produce bunul.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin decizia nr. 66 din 12 martie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

În fundamentarea acestei decizii instanța

de control judiciar a reținut, verificând excepția invocată raportat la pârâții

A.M.S.-G.M.B.H. și P. România că prima instanță a constatat corect că, în baza Legii

nr. 240/2004, art. 2, răspunderea revine doar producătorului, deci cele două pârâte

nu au calitate procesuală pasivă în cauză, că în ceea ce privește excepția prescripției

acțiunii reclamantului față de pârâta A. Germania, în mod corect s-a reținut că

prima înmatriculare a autovehiculului a avut loc la data de 30 iunie 2006, evenimentul

producător de daune având loc la data de 26 octombrie 2008, iar acțiunea fiind înregistrată

la data de 10 martie 2011 nefiind prescrisă raportat la Legea nr. 240/2004.

Pe fondul cauzei instanța de apel a considerat

că din înscrisurile depuse nu rezultă dacă este vorba despre un viciu de fabricație,

întreținere sau utilizare necorespunzătoare sau o alta cauză, ci doar că nu s-au

descoperit probe materiale care să ateste ca autovehiculul ar fi fost incendiat,

că procesul verbal de intervenție încheiat de către autoritățile române și actul

adițional al acesta nu fac decât să indice cauze posibile ale producerii incendiului,

neexistând vreo referire la cauze exacte sau la vreun defect al autoturismului,

că o astfel de referire de altfel ar fi imposibilă în lipsa unei expertize tehnice

de specialitate, iar în cauză nu există probe care să ducă la concluzia că incendiul

s-a datorat unui defect al autoturismului.

Instanța a reținut și faptul că reclamantul

a acceptat să supună mașina spre verificare doar după doi ani de la producerea accidentului

face o identificare a cauzelor reale de producere a accidentului și mai greu de

efectuat, ținând cont și de faptul că nu a fost posibilă efectuarea unei analize

la locul incendiului, pentru a se putea evalua în mod corect cauzele incendiului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate

în sensul respingerii excepției lipsei calității procesule pasive a pârâților doi

și trei, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant își subsumează global

criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7, 8 și 9 C.

proc. civ..

Prin argumentația adusă în susținere recurentul-reclamant

precizează că instanța de fond în mod corect a respins excepțiile necompetenței

instanțelor romane, anulării acțiunii ca netimbrate, a prematuritatii introducerii

acțiunii, a lipsei calității procesual pasive și a prescripției dreptului la acțiune

față de pârâtul 1, dar în mod eronat a admis excepția calității procesual pasive

a pârâților 2 și 3, și a respins acțiunea sa. Arată recurentul că pârâta 2 i-a vândut

autoturismul, a încasat prețul, și trebuia să-i ofere o garanție de 1 an la autoturism,

conform prezentării produsului și a legii germane în vigoare, astfel că are calitate

procesual pasivă și activă. Mai mult decât atât, această pârâtă nu a depus întâmpinare

și nu a ridicat excepții, astfel că instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a

cerut, deși trebuia să ia doar act de faptul că această pârâtă nu se opune admiterii

acțiunii formulate, că pârâta 3 are calitate procesual pasivă deoarece este reprezentantul

pentru România a celorlalte două pârâte, împrejurare față de care instanța de fond

în mod eronat a respins pe fond acțiunea reținând doar termenul prevăzut în legea

specială și nu termenul de garanție acordat de producător, acela de 3 ani, care

derogă de la lege, fiind acordat chiar de cel ce produce bunul.

Susține recurentul-reclamant că instanța

de apel în mod greșit a apreciat „faptul că autoturismul a ars nu poate duce automat

la concluzia că aceasta se datorează producătorului", întrucât este evident

faptul că o astfel de aprindere la un autoturism apare în urma unui viciu de fabricație,

pentru că nu e un lucru firesc să ne ardă autoturismele peste noapte, fiind un lucru

cunoscut și faptul că astfel de aprinderi au loc mai cu seamă la autoturismele marca

A., deci nu în mod întâmplător s-a aprins autoturismul reclamantului, care era în

stare de staționare.

Se arată că s-a încercat soluționarea acestui

litigiu pe cale amiabilă, însă producătorii autoturismului au tratat într-un mod

superficial solicitările recurentului, astfel că se vede nevoit să își recupereze

prejudiciul pe calea instanței.

Concluzionează recurentul în sensul că

atât instanța de fond cât și instanța de apel au interpretat în mod greșit probele

administrate și în mod netemeinic i-a fost respinsă atât acțiunea introductivă,

cât și apelul.

Înalta Curte, examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Ambele instanțe și-au motivat hotărârile

pronunțate atât în fapt, cât și în drept iar concluziile reținute sunt conforme

cu soluțiile pe care le-au pronunțat, raționamentul logico juridic fiind elaborat

în conformitate cu obiectul pricinii și cu dispozițiile legale incidente, context

în care invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de către recurentul-reclamant este

nefondată.

Cât privește dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ., acestea nu sunt incidente în prezenta cauză întrucât, față

de obiectul acțiunii, nu a fost dedus judecății niciun act juridic spre a fi interpretat

de către instanță, obiectul cauzei fiind acțiune civilă în răspundere delictuală

întemeiată pe legislația în materia protecției consumatorului, împrejurare față

de care invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este neavenită.

Criticile circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât instanța de apel,

menținând ca legală și temeinică soluția instanței de fond, a aplicat atât în soluționarea

excepțiilor cât și în judecata fondului dispozițiile legale aplicabile speței, respectiv

Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora și

Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de

produsele cu defecte, ambele legi fiind incidente în materia protecției consumatorului.

Trebuie subliniat faptul că recurentul-reclamant

nu arată punctual în cererea de recurs în ce mod instanța de control judiciar a

încălcat sau a aplicat greșit dispozițiile arătate, rezumându-se numai la a face

trimitere la evocatele acte normative.

Referitor la cererea formulată de intimata-pârâtă

A.M.S.-G.M.B.H., de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de

judecată, Înalta Curte constată că din înscrisurile depuse în dovedire, respectiv

copia extrasului de cont din data de 28 ianuarie 2013 nu se evidențiază elementele.

În care să se identifice prezenta cauză,

fiind înscrisă numai mențiunea „avans deplasare", motiv pentru care această

cerere urmează a fi respinsă, nefiind dovedită.

În considerarea celor ce preced Înalta

Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul reclamantului, ca

nefondat și va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă A.M.S.-G.M.B.H. de

obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant

M.G. împotriva deciziei nr. 66 din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, ca nefondat.

Respinge cererile intimatelor A.

Germania și A.M.S.-G.M.B.H. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi

5 februarie 2013.