ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 960/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 960/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 960/2016
Asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data
de 23 octombrie 2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. IPURL
Ia eliberarea unei adeverințe de muncă pentru perioada 1988-1991
lucrată la fostul C., precum și obligarea la plata de daune morale în
cuantum de 20.000 euro și de daune materiale pentru diminuarea pensiei, ca
urmare a nesocotirii vechimii în muncă, în sumă de 5.000 euro.
Prin sentința nr. 349 din 02 martie 2015, Tribunalul Tulcea, secția
civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins
acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC
B. IPURL ca fiind formulată împotriva unei pârâte Iară calitate
procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., dosarul
fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I
civilă, la data de 16 aprilie 2015.
Prin încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015,
instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului, în
baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând
că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa
și acestea nu s-au prezentat în instanță.
La data de 18 decembrie 2015, reclamantul A. a declarat recurs
împotriva acestei încheieri, transmis prin poșta direct la Înalta Curte de
Casație și Justiție și înregistrat la instanță la
data de 21 decembrie 2015.
În motivare, recurentul a arătat că a depus o întâmpinare
pentru termenul din 10 noiembrie 2015, ceea ce echivalează cu
prezența sa în instanță, iar suspendarea judecății
pricinii s-a dispus fără un motiv temeinic și fără ca
instanța de apel să menționeze în încheiere durata de timp
pentru care a luat această măsură.
În considerarea dispozițiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.
coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) și cele ale art. 493 alin. (5) C.
proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea declarării
recursului dedus judecății în cauza:
Potrivit art. 490 alin. (1) C. proc. civ. „Recursul și, dacă
este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei
hotărâre se ataca, sub sancțiunea nulității (...)".
Ca atare, depunerea cererii de recurs, precum și a motivelor de
recurs formulate separat, la instanța a cărei hotărâre se
atacă, este impusa sub sancțiunea nulității.
Nulitatea fiind expresa, consecința este că sancțiunea
va putea fi aplicata în condițiile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ.
În cauză, recursul formulat de reclamantul A. nu a fost depus la
instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv la Curtea de
Apel Constanța, ci a fost depus direct la Înalta Curte de Casație
și justiție, fiind transmis prin poștă și primit la
registratura Înaltei Curți.
Prin urmare, se constată că este întrunită în
speță premisa textului sancționator în discuție, vizând
instanța a cărei hotărâre se atacă.
În situația dată, ținând cont și de
dispozițiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) din C. proc.
civ., urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ.,
Înalta Curte urmează să anuleze recursul.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I
D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. în contradictoriu cu
intimatul SC B. IPURL împotriva încheierii de ședință din 10
noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia
nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică
părților.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 20 aprilie 2016.