ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 960/2016

Decizia nr. 960/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele; Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 23 octombrie 2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. IPURL Ia eliberarea unei adeverințe de muncă pentru perioada 1988-1991 lucrată la fostul C., precum și obligarea la plata de daune morale în cuantum de 20.000 euro și de daune materiale pentru diminuarea pensiei, ca urmare a nesocotirii vechimii în muncă, în sumă de 5.000 euro. Prin sentința nr. 349 din 02 martie 2015, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta SC B. IPURL ca fiind formulată împotriva unei pârâte Iară calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, la data de 16 aprilie 2015. Prin încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015, instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa și acestea nu s-au prezentat în instanță.

La data de 18 decembrie 2015, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei încheieri, transmis prin poșta direct la Înalta Curte de Casație și Justiție și înregistrat la instanță la data de 21 decembrie 2015. În motivare, recurentul a arătat că a depus o întâmpinare pentru termenul din 10 noiembrie 2015, ceea ce echivalează cu prezența sa în instanță, iar suspendarea judecății pricinii s-a dispus fără un motiv temeinic și fără ca instanța de apel să menționeze în încheiere durata de timp pentru care a luat această măsură. În considerarea dispozițiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) și cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea declarării recursului dedus judecății în cauza: Potrivit art. 490 alin. (1) C. proc.

civ. „Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se ataca, sub sancțiunea nulității (...)". Ca atare, depunerea cererii de recurs, precum și a motivelor de recurs formulate separat, la instanța a cărei hotărâre se atacă, este impusa sub sancțiunea nulității. Nulitatea fiind expresa, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicata în condițiile art. 175 alin. (2) din C. proc. civ. În cauză, recursul formulat de reclamantul A. nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv la Curtea de Apel Constanța, ci a fost depus direct la Înalta Curte de Casație și justiție, fiind transmis prin poștă și primit la registratura Înaltei Curți. Prin urmare, se constată că este întrunită în speță premisa textului sancționator în discuție, vizând instanța a cărei hotărâre se atacă.

În situația dată, ținând cont și de dispozițiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul SC B. IPURL împotriva încheierii de ședință din 10 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă nici unei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2016.