ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 929/2016

HOTĂRÂRE

15.04.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 929/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 929/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 28 noiembrie 2014, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin C., D., E., Curtea de Apel Bacău Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Vrancea și Tribunalul Bacău la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariate restante, începând cu data introducerii cererilor prin care s-au acordat drepturile salariate și în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 14 decembrie 2015, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

În considerentele hotărârii, s-a arătat că în analiza instanței judecătorești la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător de la o instanță nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, ci dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care sunt imperative, întrucât textul de lege utilizează expresia „va sesiza".

S-a menționat că dispozițiile legale sus-menționate se referă la sesizarea instanței judecătorești de același grad cu cea la care își desfășoară activitatea judecătorul, dar textul de lege nu se oprește aici, ci face, în continuare, referire la circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, astfel că legiuitorul a avut în vedere nu doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a tăcut trimitere la circumscripția curții de apel în care se află instanța unde se introduce cererea.

S-a arătat că un alt argument care trebuie avut în vedere este acela că instanța de apel unde își desfășoară activitatea reclamanții, ce au calitatea de judecător, este chiar instanța care, în calea de atac, ar urma să soluționeze prezenta cauză, situație ce ar contraveni rațiunii prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 113 din 1 mărite 2016, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, s-a reținut ca litigiu cu care reclamanții au învestit instanța de judecată face parte din categoria cauzelor date de lege în competența jurisdicției muncii, astfel încât pentru stabilirea competenței instanței se aplică dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul

S-a reținut că în cauză, atât domiciliul, cât și locui de muncă al reclamanților (care sunt judecători la Curtea de Apei Bacău) se află în circumscripția Tribunalului Bacău, circumstanțe în care competenta teritorială de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe.

Tribunalul Vrancea a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ. în condițiile în care reclamanții nu își desfășoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bacău, textul legal fiind incident doar în cazul de excepție strict reglementat în cuprinsul sau, și anume, când judecătorul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

S-a mai reținut că aceeași interpretare a fost dată textului de lege menționat și de Curtea Constituțională în Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, în care s-a arătat că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. circumscriu obligația reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanță de același grad din circumscripția unei curți de ape! învecinate doar calității sale de a fi judecător la instanța competentă să-i soluționeze cauza, nu și la o instanță de grad superior.

Instituind o excepție de la regulile de drept comun de stabilire a competenței teritoriale, art. 127 C. proc. civ. este de strictă interpretare și aplicare. Astfel, lărgirea cadrului indicat în mod clar de legiuitor, care se referă doar la situația în care judecătorul își desfășoară activitatea la instanța competentă să-i soluționeze cererea, nu la orice instanță din raza curții de apel în care se află instanța competentă, reprezintă nu o interpretare a legii, ci o adăugare la lege, comportament prohibit pentru judecător.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a font legal sesizata în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Potrivit alin. (3) al aceluiași tex de lege, dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ și obligă reclamantul, având una din calitățile enumerate în textul legal și care funcționează în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una din instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

Noțiunea de „instanța la care își desfășoară activitatea" prevăzută de textul legal sus-menționat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecății, întrucât finalitatea acestei dispoziții este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc la formularea de cereri de strămutare.

Prin urmare, rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze o astfel de situație a fost aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părților încât trebuie avută în vedere nu numai instanța la care funcționează efectiv reclamantul, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanța. Legiuitorul nu a avut în vedere doar instanța de același grad cu cea la care funcționează reclamantul, ci a avut în vedere și posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind rațiunea pentru care a făcut trimitere ia circumscripția curții de apel în a cărei rază de activitate se află instanța unde se introduce cererea.

Norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictării acestuia, adică în sensul în care necompetența teritorială absolută privește toate instanțele, indiferent că judecă în fond sau în căile de atac, aflate în circumscripția curții de apel a instanței la care reclamanții în calitatea lor de magistrați sau grefieri, își desfășoară activitatea.

În speță, reclamanții au calitatea de judecători la Curtea de Apel Bacău, din a cărei circumscripție face parte și Tribunalului Bacău, ca instanță de drept comun competentă teritorial și material în soluționarea cauzelor având ca obiect drepturi bănești, cum este cazul în speță.

Împrejurarea că reclamanții nu funcționează efectiv la instanța de fond, competentă material și teritorial în judecarea pricinii în primă instanță, respectiv Tribunalul Bacău, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ca dispoziții cu caracter special, de vreme ce art. 127 instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității judecătorului care nu se aplică numai pentru prima instanță, ci trebuie să privească și căile de atac, în cazul în care reclamantul are calitatea de judecător în cadrul acestei instanțe.

Fața de cele ce preced, instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Vrancea, ca una dintre instanțele judecătorești de aceiași grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apei învecinate cu curtea de apel la care reclamanții își desfășoară activitatea.