ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2016

HOTĂRÂRE

16.06.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1400/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 01 iulie 2014, sub nr. x/828/2014, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x1 din 10 aprilie 2008 la B.N.P. C. - Curtea de Argeș îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv, capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al acestora, obiectul determinat și cauza licită a actului juridic. De asemenea, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a cotei de 1/2 din terenul proprietatea promitentei vânzătoare B., în suprafață totală de 10 ha teren forestier, situat în extravilanul comunei Davidești, județul Argeș, cu vecinii: E - D., V - E., S - D. și la N - D., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 și art. 1077 C. civ.

Prin cererea completatoare depusă la instanță la data de 29 mai 2015, reclamantul, arătând că își menține capătul principal de cerere, a solicitat, ca în cazul în care din dezbateri va reieși o altă situație de fapt și de drept, să fie despăgubit de persoana vinovată cu suma achitată pentru terenul în suprafața de 5 ha și dobânzile legale aferente sumei achitate și toate cheltuielile cu actul notarial, cadastru și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 734 din 18 septembrie 2015, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Topoloveni, invocată de pârâtă la termenul de judecată din data de 11 septembrie 2015, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, și cum domiciliul procesul ales al pârâtei este în sectorul 5, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin Sentința civilă nr. 1649 din 1 martie 2016, Judecătoria Sector 5 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni și constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Instanța a reținut că prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că acțiunea civilă prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligațiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul își valorifică un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.

Din coroborarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din același cod, rezultă că în procesele privitoare la drepturi de creanță, necompetența teritorială este de ordine privată, în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile de competență teritorială exclusivă prevăzute de art. 117 - 121 C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (3) teza 1 C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, în cauză, și cum pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Topoloveni prin întâmpinare, ci la al treilea termen de judecată care a avut loc la data de 11 septembrie 2015, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, situație în care, competentă să soluționeze cauza este instanța aleasă de reclamant.

Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 01 iulie 2014, sub nr. x/828/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x1 din 10 aprilie 2008 la B.N.P. C. - Curtea de Argeș îndeplinește condițiile de valabilitate prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv, capacitatea părților de a contracta, consimțământul valabil al acestora, obiectul determinat și cauza licită a actului juridic. De asemenea, a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a cotei de 1/2 din terenul proprietatea promitentei vânzătoare B., în suprafață totală de 10 ha teren forestier, situat în extravilanul comunei Davidești, județul Argeș, cu vecinii: E - D., V - E., S - D. și la N - D.

Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni, instanța superioară a admis recursul în interesul legii și a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

Prin urmare, instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, cu privire la bunuri imobile.

Din aceasta perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanții au avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului prevăzut în contract pentru executarea obligației, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În speță, având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată de reclamant cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Topoloveni, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Topoloveni a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă, astfel cum greșit s-a procedat în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.