ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3504/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3504/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 27 aprilie 2004 reclamantul Primarul municipiul Miercurea Ciuc a
chemat în judecată pe pârâtele SC K. SRL și SC E.T. SRL solicitând ca în baza
sentinței ce se va pronunța acestea să fie obligate să încheie contract de
concesiune având ca obiect concesionarea terenului în suprafață de 49 m.p.
aferent spațiului comercial situat în municipiul Miercurea Ciuc, dobândit prin
contractul de vânzare-cumpărare nr. 398/2000 de la B.M.; obligarea acestora la
plata sumei de 18.798.470 lei contravaloarea redevenței calculate conform
contractului de concesiune nr. 120/1997 calculat pe perioada 15 septembrie 2000
– 15 decembrie 2003 precum și plata majorărilor de întârziere pentru terenul în
suprafață de 49 m.p. aferent construcțiilor dobândite în baza contractului de
vânzare-cumpărare nr. 398/2000; obligarea pârâtelor de a încheia contract de
concesiune având ca obiect concesionarea terenului în suprafață de 28 m.p.
aferent spațiului comercial situat la aceiași adresă dobândit prin licitație în
anul 1997; obligarea pârâtelor la plata sumei de 10.510.850 lei reprezentând
diferența rezultată dintre redevență și concesiune și impozitul pe teren
achitat în perioada 11 iulie 2000 – 31 decembrie 2003 precum și plata
majorărilor de întârziere calculate până la data de 3 decembrie 2003 aferent
construcțiilor dobândite în anul 1997 prin licitație publică.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că pârâtele și numita B.M. au dobândit în anul 1997, prin
licitație publică, imobilul situat la adresa mai sus arătată având destinația
de magazin de legume-fructe, spațiu comercial aparținând SC H. SA, iar dreptul
de proprietate asupra terenului aparținând statului român, așa cum rezultă din
extrasele de C.F. A mai arătat reclamantul că, în temeiul hotărârii nr. 63/1997
cu numita B.M. s-a încheiat contractul de concesiune nr. 120/1997 pe o perioadă
de 20 de ani, iar cu pârâtele nu s-a reușit încheierea contractului de
concesiune.
A mai precizat reclamantul
că în anul 2000 fosta proprietară a înstrăinat spațiul comercial în favoarea
pârâților, stipulându-se în contract faptul că asupra terenului aferent
construcțiilor urmează să se concesioneze terenul în favoarea pârâtelor.
Întrucât dreptul de proprietate
asupra terenurilor aparține statului și pârâtele î-l folosesc fără a exista un
raport juridic între proprietarul terenului și acestea cauzând un prejudiciu în
valoarea arătată, s-a promovat prezenta cerere.
În drept fiind invocate
dispozițiile art. 112 C. civ.
Prin sentința civilă nr. 1643
din 9 decembrie 2005, Tribunalul Harghita a respins, ca nefondată, acțiunea.
În motivarea soluției,
instanța de fond a reținut că pârâtele nu pot fi obligate la încheierea unor
contracte de concesiune deoarece potrivit art. 942 C. civ., „contractul este
acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între
dânșii un raport juridic” iar una din condițiile esențiale pentru valabilitatea
convenției este conform art. 948 pct. 2 C. civ., consimțământul valabil al
părți ce se obligă.
În acest context, în lipsa
acordului de voință al fiecărei părți contractante la încheierea actului,
contractul nu poate exista.
S-a mai reținut că legea nr.
219/1998 nu prevede expres vreo derogare de la prevederile art. 942 C. civ.,
neinstituind nici un caz în care o parte ar putea fi obligată la încheierea
unor asemenea contracte, substituindu-se voinței părților.
În ce privește capetele de
cerere privind obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani cu titlu de
redevență, majorări de întârziere penalități și dobânzi, instanța de fond a
reținut că acestea sunt accesorii capătului de cerere principal urmând soarta
acestuia.
Împotriva acestei soluții a
promovat apel reclamantul arătând că instanța de fond a omis faptul că
municipiul Miercurea Ciuc este proprietarul terenului pentru care s-a solicitat
încheierea contractului de concesiune, prin contractul de vânzare-cumpărare
prevăzându-se expres că asupra terenului aferent construcțiilor urmează a se încheia
contract de concesiune.
Curtea de Apel Târgu – Mureș,
prin decizia nr. 24 din 6 aprilie 2006, a respins apelul ca nefondat.
În argumentarea soluției
pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că încheierea contractului
de concesiune solicitată de către reclamant prin acțiunea dedusă judecății nu
este impusă de lege pentru a se pute trece peste voința părților, Legea nr. 219/1998
reglementând doar cadrul legal pentru încheierea unor astfel de contracte.
Obligația de încheiere a contractului nu rezultă nici de convenția încheiată
între pârâte și numita B.M. convenția de vânzare-cumpărare a spațiului
comercial (contractul nr. 389/2000), iar prin contractul de concesiune nr. 120/1997
încheiat între vânzătoarea B.M. și Consiliul local municipiul Miercurea Ciuc,
la art. 10 se prevede în mod expres ca acest contract se reziliază în situația
în care acest imobil se înstrăinează.
Dispozițiile cuprinse în alin.
(2) din contract în sensul că asupra terenului aferent construcției urmează
concesionarea terenului în favoarea cumpărătorilor nu poate conduce la
transmiterea contractului și la obligarea pârâtelor să încheie cu reclamantul
contract de concesiune.
Cu petiția înregistrată la
data de 11 iunie 2006 reclamanta a declarat recurs, în termen, criticile vizând
aspecte de nelegalitate.
Astfel, se susține că deși
este proprietarul terenului aferent spațiului comercial nu există un raport
juridic între proprietarii clădirilor și al terenului, cauzând astfel un
prejudiciu cuantificat în petitul acțiunii.
Se mai susține că numita B.M.
cu care s-a încheiat contractul de concesiune nr. 120/1997 a înstrăinat spațiul
comercial în favoarea intimatelor, stipulându-se în contractul de
vânzare-cumpărare nr. 398/2000 asupra terenului aferent construcțiilor, în
sensul că urmează concesionarea în favoarea cumpărătorilor.
Contractul a fost semnat de
ambele părți, astfel intimații și-au dat consimțământul ca pentru terenuri
urmează să încheie contract de concesiune.
Pârâtele au depus
întâmpinări prin care arată că, pe de o parte sunt proprietari, terenurile
fiind cumpărate prin licitație publică, iar pe de altă parte SC K. SRL este
proprietară în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Recursul este nefondat.
Prin probele administrate
reclamanta a făcut dovada că este proprietara terenului aferent spațiului
comercial identificat prin C.F.
Una din libertățile de seamă
cunoscută prin Constituție și în toată legislația inclusiv Codul civil este și libertatea
contractuală care constă în posibilitatea legală de a încheia contracte, de a
le stabili conținutul și efectele de a le modifica și desface.
În concluzie părțile sunt
libere să încheie sau nu un act juridic civil. De aceea nu este posibil ca
instanța cu încălcarea acestui principiu să suplinească consimțământul unei
părți.
Acest principiu se regăsește
în dispozițiile art. 942 și 948 C. civ., una din condițiile esențiale pentru
valabilitatea unei convenții fiind consimțământul valabil al părții care se
obligă.
De altfel, Legea nr. 219/1998
reglementează doar cadrul legal pentru încheierea unor astfel de contracte.
În speță, obligația de
încheiere a contractului nu rezultă nici din convenția încheiată între
pârâtele-intimate și numita B.M. din moment ce la art. 10 se precizează că
acest contract se reziliază în situația în care imobilul se înstrăinează.
De altfel, prin motivele de
recurs nu se precizează ce dispoziții legale au fost încălcate știut fiind că
potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate
cere numai pentru motive de nelegalitate.
Văzând și dispozițiile art. 312
C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC K. SRL Miercurea Ciuc și SC E.T. SRL Miercurea Ciuc, împotriva
deciziei nr. 24 din 6 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Târgu – Mureș,
secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 9 noiembrie 2006.