ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 870/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

870/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2008, reclamanta

SC A. SRL, cu denumirea actuală de SC B. SRL a solicitat instanței

să dispună obligarea pârâtei SC C. SRL la plata sumei de 86.644 lei,

reprezentând contravaloarea prestației executate de reclamantă

potrivit celor trei contracte de prestări servicii încheiate între

părți, la plata dobânzii legale aferentă acestei sume,

calculată începând cu data fiecărei facturi fiscale emise potrivit

mențiunilor din cele trei contracte menționate și până la

achitarea integrală a debitului, precum și a cheltuielilor de

judecată.

Ulterior,

prin precizările formulate la termenul de judecată din data de 17

februarie 2009, reclamanta a indicat valoarea debitului principal - 86.644 lei,

diferența rezultată din actualizarea acestuia - 7.238,06 lei, dobânda

de referință a Băncii Naționale a României - 3.931,68 lei,

valoarea pretențiilor solicitate fiind de 105.182,11 lei, ce atrăgea,

în raport de dispozițiile procedural civile în vigoare la momentul

introducerii acțiunii, competența materială în favoarea

Tribunalului Constanța, secția comercială.

Pârâta SC C.

SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii - motivată prin lipsa

concilierii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

Prin

încheierea din data de 17 februarie 2009, instanța a dispus respingerea ca

nefondată, a excepției inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâta SC C. SRL prin întâmpinare, în raport de împrejurarea

că reclamanta s-a conformat obligației legale prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. de a invita pârâta la conciliere prealabilă.

Prin

încheierea din data de 17 martie 2009, instanța a dispus, în baza art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății prezentei

cauze, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face

obiectul Dosarului nr. x/842/2008 al Judecătoriei Hârșova.

Cauza a fost

repusă pe rol prin încheierea din data de 05 martie 2013.

Urmare

pronunțării hotărârii irevocabile în Dosarul nr. x/842/2008,

reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că prezenta

acțiune are ca obiect contravaloarea serviciilor prestate în baza

contractelor 2 și 3, cărora le corespund facturile din 01 februarie 2008,

în valoare de câte 36.102 lei fiecare, facturi la care se adaugă dobânda

calculată potrivit tabelului de la fila 22 dosar, în valoare de 48.825,88

lei pentru fiecare factură, cuantumul total al pretențiilor reclamantei

fiind de 159.855,76 lei.

Prin

sentința civilă nr. 1900 din 5 iunie 2014, Tribunalul Constanța

a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC C. SRL, ca nefondată și în baza art. 274 C.

proc. civ. a obligat reclamanta la plata către pârâta SC C. SRL a sumei de

3.720 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut că î

ntre reclamanta SC A. SRL

.- în calitate de prestator

și pârâta SC C. SRL în calitate de beneficiar, s-au încheiat, la data de

01 februarie 2008 un număr de trei contracte de prestări servicii,

după cum urmează:

din 01 februarie 2008, având ca obiect prestarea de către reclamantă,

în favoarea pârâtei, a serviciilor de preevaluare având ca și

conținut șansa de succes la finanțare, concepte de proiecte

finanțabile, astfel cum s-a stipulat în art. 2.1 din contract; potrivit

clauzei de la art. 4.1, prețul serviciilor era de 4.000 euro,

fără T.V.A., plata prețului urmând a se efectua în termen de 45

zile de la întocmirea facturii;

din 01 februarie 2008, având ca obiect prestarea de către reclamantă

în favoarea pârâtei a serviciilor de colectare, interpretare și organizare

a datelor existente pentru implementare proiect investiție, având ca

și conținut colectarea, interpretarea și organizarea datelor

existente pentru implementare proiect investiție, astfel cum s-a stipulat

în art. 2.1 din contract ; potrivit clauzei de la art. 4.1, prețul

serviciilor era de 10.000 euro, fără T.V.A., plata prețului

urmând a se efectua în termen de 45 zile de la întocmirea facturii;

din 01 februarie 2008, având ca obiect prestarea de către reclamantă

în favoarea pârâtei a serviciilor de obținere a datelor și

documentelor suplimentare necesare pentru implementare proiect investiție,

având ca și conținut obținerea datelor și documentelor

suplimentare necesare pentru implementare proiect investiție, astfel cum

s-a stipulat în art. 2.1 din contract ; potrivit clauzei de la art. 4.1,

prețul serviciilor era de 10.000 euro, fără T.V.A., plata

prețului urmând a se efectua în termen de 45 zile de la întocmirea

facturii.

Urmare

încheierii acestor contracte, reclamanta a procedat la întocmirea unui

număr de trei facturi fiscale în data de 01 februarie 2008, pentru sumele

menționate în fiecare contract, care poartă semnătura și

ștampila pârâtei SC C. SRL.

Motivul

încheierii acestor contracte l-a constituit intenția pârâtei SC C. SRL de

a solicita D. Brăila aprobarea acordării unor fonduri nerambursabile,

în scopul transformării de către pârâtă a unui ponton plutitor

în hotel 4*, întregul proiect vizând deci Hotelul E.

Prin

scrisoarea de notificare din 06 august 2008, D. a comunicat pârâtei faptul

că, în urma finalizării procesului de evaluare tehnică și

financiară a cererii de finanțare din 15 mai 2008 a fost

respins proiectul, motivat de existența deficientelor

la studiul de fezabilitate cât și la soluția tehnică a

proiectului.

Urmare a

acestui fapt, pârâta SC C. SRL a refuzat plata celor trei facturi fiscale emise

de reclamantă, iar la data de 04 noiembrie 2008 a formulat cerere de

chemare în judecată a SC A. SRL., solicitând rezilierea celor trei

contracte de prestări servicii încheiate în data de 01 februarie 2008

și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat.

Acțiunea

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Hârșova sub Dosar nr. x/842/2008,

iar prin sentința civilă nr. 325 din 05 aprilie 2012 a fost admisă

în parte acțiunea, dispunându-se rezilierea contractului de prestări

servicii din 01 februarie 2008 urmare culpei exclusive a pârâtei SC B. SRL

(fostă SC A. SRL.), respingerea cererii de reziliere a contractelor de

prestări servicii nr. 2 și 3 din 01 februarie 2008 ca

neîntemeiată și respingerea cererii de obligare a SC B. SRL la plata

către reclamantă a sumei de 15.000 lei reprezentând prejudiciul

cauzat urmare executării necorespunzătoare a obligațiilor

asumate prin contract, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs SC C. SRL, care prin Decizia nr. 754 din 17

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost

respins ca nefondat.

Totodată,

ca urmare a respingerii proiectului, pârâta SC C. SRL a încheiat un contract cu

o altă societate comercială SC F. SRL, cu același obiect - al

întocmirii proiectului necesar obținerii finanțării pentru

proiectul Hotel E., respectiv contractul din 18 august 2008, în baza acestui

nou proiect pârâta obținând finanțarea solicitată.

Reclamanta a

invocat faptul că, deși și-a îndeplinit obligațiile

contractuale asumate prin cele două contracte, nr. 2 și 3 din 01

februarie 2008, iar pârâta a preluat în documentația ulterioară

documentația întocmită de reclamantă, aceasta nu și-a

îndeplinit obligația corespunzătoare de plată a contravalorii

serviciilor efectuate de reclamantă, acțiunea fiind întemeiată

pe dispozițiile art. 969 C. civ., privind răspunderea

contractuală.

Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului,

arătând că reclamanta nu a mai executat contractele nr. 2 și nr.

3 urmare neajungerii proiectului la etapa următoare, susținând

totodată că nu a preluat în documentația ulterioară

studiile întocmite de reclamantă.

În acest

context, instanța a apreciat că excepția de neexecutare a

contractelor invocate de pârâtă este întemeiată, pentru

următoarele considerente:

Prin raportul

de expertiză efectuat în cauză și răspunsul la

obiecțiuni întocmit de expert Barbu Nicoleta, s-a menționat că,

între lucrarea Studiu de Fezabilitate întocmită de reclamanta SC B. SRL

și lucrarea întocmită de SC F. SRL există similitudini și

diferențe, existând paragrafe identice, dar și diferențe privind

valoarea investiției, sursele de finanțare.

Față

de mențiunile din raportul de expertiză și din cuprinsul

răspunsului la obiecțiuni, ce relevă diferențe între

studiul întocmit de către părți, instanța a apreciat

că nu s-a făcut dovada preluării în cadrul documentelor

întocmite ulterior de pârâtă (prin SC F. SRL) a documentelor întocmite de

reclamantă, astfel că nu s-a reținut faptul că pârâta ar fi

folosit, în cuprinsul documentației ulterioare, în baza căreia a fost

declarată eligibilă, studii și documente întocmite de

reclamantă, susținerile pârâtei sub acest aspect fiind întemeiate.

Mai

arată instanța, că în considerentele sentinței civile nr. 325

din 05 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Hârșova -

irevocabilă prin respingerea recursului, s-a reținut, cu puterea

lucrului judecat, că SC B. SRL nu și-a îndeplinit culpabil

obligația de rezultat asumată prin contractul nr. 1, iar contractele nr.

2 și nr. 3 ce fac obiectul prezentei acțiuni nu au mai fost executate

tocmai pentru că nu a fost realizat obiectul contractului nr. 1, existând

o interdependență între aceste obiective, derularea în timp a acestora

fiind o consecință logică a atingerii dezideratului principal -

realizarea unui proiect finanțabil. Nefiind realizat obiectivul primului

contract, nu avea cum să se execute celelalte contracte, iar motivul

pentru care s-a dispus respingerea cererii de reziliere a contractelor 2

și 3 a constat tocmai în împrejurarea că aceste contracte 2 și 3

nu s-au mai derulat. Aceste aspecte reținute de instanță nu au

făcut obiectul recursului declarat de reclamanta din prezenta cauză,

motiv pentru care instanța, și prin raportare la efectele puterii de

lucru judecat reține că excepția de neexecutare a contractelor

este întemeiată, reclamanta neexecutându-și propria obligație

care să justifice temeinicia solicitării de obligare a pârâtei la

îndeplinirea obligației corelative de plată a prețului.

Întrucât

instanța a apreciat întemeiată excepția de neexecutare a

contractului invocată de pârâta SC C. SRL, pretențiile reclamantei SC

B. SRL nefiind fondate, neputându-se reține culpa pârâtei în neexecutarea

propriei obligații de plată a prețului contractului, motiv

pentru care răspunderea contractuală a acesteia nu poate fi

angajată, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca nefondată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamanta SC B. SRL,

care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 188 din 06 aprilie 2015

a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC B. SRL, obligând-o la

2.480 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut că

între parți s-a mai derulat un litigiu având ca obiect

rezilierea contractelor, soluționat prin sentința nr. 325 din 05

aprilie 2012 de către Judecătoria Hârșova, irevocabilă prin

respingerea recursului.

În hotărârea pronunțată în acest litigiu

instanța a dispus rezilierea contractului nr. 1 pentru neîndeplinirea

obligației de rezultat și a respins cererea de reziliere a

contractelor nr. 2 și nr. 3 motivat de faptul că acestea nu au mai

fost executate.

Prin urmare, instanța a statuat irevocabil reținând

neexecutarea prestațiilor din contractele nr. 2 și nr. 3, ceea ce

contrazice susținerile apelantei pârâte din apel referitoare la întocmirea

documentației prevăzută în clauzele contractuale.

Curtea a reținut ca sentința Judecătoriei

Hârșova se impune cu putere de lucru judecat, dezlegarea dată de

către instanță cu privire la neexecutarea contractelor fiind

obligatore în prezenta cauză.

Curtea a constatat că obiectul acțiunii în reziliere în

primul litigiu ca și criticile din apel antamează aceeași

problema, care au primit deja o rezolvare prin chiar hotărârea

menționată.

Împotriva acestei decizii,

recurenta-reclamantă SC B. SRL a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii recurate

și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și

precizată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În

argumentarea cererii de recurs, recurenta susține că motivările

instanței de apel s-au redus doar la preluarea considerentelor

instanței de fond, mai cu seamă în ceea ce privește principiul

puterii lucrului judecat, raportat la sentința nr. 325 din 05 aprilie 2012

pronunțata de către Judecătoria Hârșova.

În

acest context, recurenta arată că esența instituției

lucrului judecat constă în evitarea pronunțării a două

hotărâri asupra aceleiași pricini, atât în ideea menținerii

stabilității raporturilor juridice, cât și pentru a asigura

părții securitatea celor câștigate. În acest sens, s-ar putea

susține că doar dispozitivul hotărârii beneficiază de

putere de lucru judecat, întrucât doar această parte din hotărâre,

trebuie protejată, idee care a fost îmbrățișată de

doctrina tradiționalistă.

Astfel,

considerentele nu pot intra în puterea lucrului judecat, întrucât ar fi extrem

de periculos ca orice opinie teoretică a judecătorului să fie

folosită cu autoritate de lucru judecat într-un alt litigiu.

Prin urmare,

instanța de apel nu avea dreptul să preia cu putere de lucru judecat

motivările unei alte instanțe - Judecătoria Hârșova - cu

privire la derularea celor trei contracte, având în vedere că în acea

cauză se analizau alte temeiuri de drept decât în cauza de față.

Instanța de apel trebuia să analizeze toate motivele expuse de

apelantă prin declarația de apel și precizările ulterioare.

În acest

context, recurenta susține că în mod greșit cele două

instanțe au reținut ca întemeiată excepția de neexecutare a

contractului, întrucât consideră că a executat obligațiile

asumate prin contractele nr. 2 și nr. 3 din 01 februarie 2008, așa

cum rezultă din probe și din faptul că „ulterior” pârâta a

aplicat, din nou, pentru același program finanțat din fonduri

europene, un proiect întocmit de un terț SC F. SRL, proiect care a

preluat, copiat în cea mai mare parte proiectul întocmit de reclamantă.

Astfel,

îndeplinirea obligațiilor de către una dintre cele două

părți contractante, dă dreptul acesteia din urma să

pretindă îndeplinirea obligației corelative de către

cealaltă parte, prin intermediul unei acțiuni în instanță.

Dovada

îndeplinirii obligațiilor prevăzute în contractele menționate

este dată de probele administrate în cauză, din cuprinsul acestora

rezultând similitudinea dintre lucrările recurentei și a unei

terțe societăți SC F. SRL, cea cu care ulterior a colaborat

intimata-pârâtă, unde se regăsesc paragrafe identice, chiar

așezarea în pagină și caracterele folosite fiind de asemenea

identice.

În aceste

condiții, recurenta susține că excepția de neexecutare a

contractelor invocată în fond de către intimata-pârâtă prin

întâmpinare nu este întemeiată.

La 28 aprilie

2016, intimata-pârâtă SC C. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata

cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor

de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când

hotărârea este lipsită de temei legal.

Din

această perspectivă, recurenta susține că în mod

greșit a apreciat instanța de apel puterea de lucru judecat, raportat

la sentința pronunțată de Judecătoria Hârșova, precum

și soluția dată excepției de neexecutare a contractului.

Din analiza

actelor aflate la dosar, Înalta Curte, constată că în mod corect s-a

reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat de care se bucură

sentința nr. 325 din 05 aprilie 2012 a Judecătoriei Hârșova,

prin care s-a statuat că în ceea ce privește contractul nr. 1, recurenta

nu și-a îndeplinit obligația de rezultat asumată, motiv pentru

care s-a dispus rezilierea acestui contract și totodată a

reținut că nu s-au mai executat contractele nr. 2 și 3, cu

motivarea că aceste două contracte nu s-au mai derulat pentru că

nu a fost realizat obiectul contractului nr. 1, iar executarea contractelor nr.

2 și 3 depindeau de realizarea primei etape a proiectului cuprinsă în

contractul nr. 1.

De asemenea,

nu poate fi primită critica, potrivit căreia, instanța nu putea

să rețină puterea de lucru judecat, sub motiv că în

această cauză sunt alte temeiuri de drept.

Puterea de

lucru judecat, ca efect pozitiv al autorității de lucru judecat

demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite

aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără

posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus,

efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are

legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior,

fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această

reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției

vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică,

evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii

judecătorești.

Cum, potrivit

art. 1200 pct. 4 C. civ., cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în

relația dintre părți, această prezumție are caracter

absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune

în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce

s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul

puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui

proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și

fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea

între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea

constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească

irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească

posterioară dată în alt proces.

Chiar și

fără o consacrare legală expresă, acceptarea efectului

pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridică evidentă,

funcția lui corespunzând nevoii de a se evita pronunțarea de

hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la

aceleași chestiuni de fapt și de drept.

Este

adevărat că în sistemul nostru procesual actual, ceea ce poate fi pus

în executare și are putere de lucru judecat este dispozitivul, însă,

în măsura în care argumentele de fapt și de drept lămuresc

înțelesul și întinderea dispozitivului, se reflectă practic în

modul de soluționare a cauzei, și considerentele hotărârii au

putere de lucru judecat.

Deopotrivă,

Înalta Curte observă că, deși recurenta aduce în discuție

aspectele referitoare la

excepția de neexecutare a contractelor nr.

2 și 3 invocată de intimata-pârâtă,

această

susținere nu se constituie într-o critică de nelegalitate, întrucât,

argumentele aduse în sprijinul ei se referă la aspecte ce țin de

situația de fapt și de probele administrate în legătură cu

d

ovezile

ce privesc îndeplinirea obligațiilor prevăzute în cele trei

contracte.

Mai mult, în

ceea ce privește executarea contractelor nr. 1, 2 și

3 din 1 februarie 2008 având ca obiect întocmirea documentației pentru

obținerea finanțării nerambursabile, se reține că între

parți s-a mai derulat un litigiu având ca obiect rezilierea contractelor,

soluționat prin sentința nr. 325/05 aprilie 2012 de către

Judecătoria Hârșova, irevocabilă prin respingerea recursului.

În această hotărâre, instanța a dispus rezilierea

contractului nr. 1 pentru neîndeplinirea obligației de rezultat și a

respins cererea de reziliere a contractelor nr. 2 și 3 motivat de împrejurarea

că acestea nu au mai fost executate și prin urmare,instanța a

statuat irevocabil reținând neexecutarea prestațiilor din contractele

nr. 2 și 3, aspecte în raport cu care se constată că sentința

Judecătoriei Hârșova se impune cu putere de lucru judecat dezlegarea dată

de către instanță cu privire la neexecutarea contractelor fiind

obligatorie în prezenta cauză.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu se poate constata

că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținut

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la

reținerea greșită a puterii de lucru judecat decurgând din

cuprinsul sentinței civile nr. 325/2012 a Judecătoriei Hârșova și

pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei

pronunțate de Curtea de Apel Constanța este nefondată, potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de

recurenta-reclamantă SC B. SRL.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga

recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă SC C. SRL a

sumei de 3.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform

chitanței aflate la fila 30 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC B. SRL împotriva Deciziei

civile nr. 188 din 06 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Obligă

recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3.600

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 17 mai 2016.