ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9183/2006

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1407 din 2 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatorul D.D., în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primarul General și a fost anulată în parte dispoziția nr. 4121 din 1 martie 2005, emisă de Primarul General al Municipiului București, în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantului pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată. A fost obligat intimatul Municipiul București prin Primarul General să emită o dispoziție de acordarea a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru construcția expropriată și demolată în suprafață de 59,79 mp, care a fost situată în București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 536/1967, decret pus în aplicare prin decizia nr. 1647 din 24 iunie 1967, a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București evidențiat în tabelul anexă la decret, poziția nr. 57, unde este înscrisă numita D.M. cu teren expropriat în suprafață de 500 mp și 59,79 mp construcții. Aceasta a fost înscrisă în evidențele fiscale, având rol fiscal conform adresei nr. lC151705 din 12 septembrie 2002, emisă de Consiliul Local Sector 4, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale. Ca urmare a decesului numitei D.M., a rămas ca unic moștenitor D.D.

Tribunalul a reținut că, lipsa unei autorizație de construcție, invocată de către intimat ca impediment în soluționarea cererii este irelevantă, contestatorul fiind îndreptățit, potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, la restituirea prin echivalent. S-a mai precizat că, acordarea de despăgubiri trebuie făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005, iar cu ocazia stabilirii cuantumului, se impune clarificarea împrejurărilor încasării de către autoarea contestatorului a unor sume de bani. Prin decizia nr. 89 din 17 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1407 din 2 decembrie 2005, a Tribunalului București în contradictoriu cu intimatul contestator D.D., ca nefondat.

Instanța de apel a reținut în esență că, autoarea intimatului contestator a fost proprietara imobilului teren în suprafață de 560 mp, pentru care s-a făcut oferta de despăgubiri. Pe acest teren a existat o construcție în suprafață de 59,79 mp. Invocându-se art. 492 C. civ., s-a arătat că, orice construcție făcută pe pământ sau asupra pământului este prezumată a fi făcută de proprietarul acelui pământ. Față de aceste dispoziții, s-a reținut existența prezumției legale și relativă a dreptului de proprietate și asupra construcției. Pentru a se susține că, proprietarul terenului nu este și proprietarul construcției trebuie răsturnată respectiva prezumție legală. Or, simpla afirmație că nu s-a dovedit existența dreptului de proprietate este insuficientă pentru înlăturarea prezumției.

Atâta timp cât, nu a fost răsturnată această prezumție, ea funcționează în beneficiu contestatorului și intimatul este ținut de dispozițiile art. 492 C. civ. Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al contestatorului asupra construcției. Referitor la aspectul că, legalitatea trebuie examinată în raport de probele administrate și în interiorul termenului s-a reținut că afirmația este pertinentă, dar nerelevantă pentru modul în care s-a soluționat cauza la fond, deoarece, s-a depus contractul de vânzare cumpărare pentru imobil, iar prin aplicarea implicită a dispozițiilor art. 4092 C. civ., s-a dovedit dreptul de proprietate pentru construcție.

S-a înlăturat și critica referitoare la dispunerea altei obligație, respectiv trimiterea cauzei la Comisia Centrală cu motivarea că, este străină în raport de soluția pronunțată și că apelanta nu este oprită să procedeze la respectarea Legii nr. 247/2005. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține recurentul, în esență că, prin hotărârea recurată au fost interpretate greșit dispozițiile art. 21 pct. l din Normele pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. În dezvoltarea motivului invocat se susține că, greșit prin hotărârea recurată s-a reținut că intimatul contestator a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale (drept transmis prin succesiune) asupra construcției invocând actul de expropriere și prezumția instituită de art. 492 C. civ.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Art. 21.1 din Norme, precizează ce se înțelege prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate. Normele Metodologice nici nu vin în contradicție cu legea în aplicarea căreia au fost elaborate, dar nici nu pot adăuga sau modifica textul acestei legi. Prin Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, se arată în art. 22 alin. (l) că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executarea măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (l) din text și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus, sau după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilului sub nume de proprietar.

Față de aceste aspecte, corect s-a reținut prin hotărârea recurată dovedit dreptul de proprietate al autoarei contestatorului asupra construcției, avându-se în vedere atât cele înscrise în actul de expropriere, cât și prezumția instituită prin art. 492 C. civ., care nu a fost răsturnată prin alte probe. Recurentul, a criticat hotărârea instanței de apel și sub aspectul greșitei analize a probatoriului administrat, aspect ce nu poate fi analizat de către instanța de recurs, atâta timp cât nu poate fi încadrat în motivele prev. de art. 304 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General, împotriva deciziei nr. 89 din 17 martie 2006, a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2006.