ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5607/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5607/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Ședința

publică din 28 septembrie 2006

A

supra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 din 07

iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de către petenta T.R., prin procurator M.A. împotriva

rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 973/II/2/2006

din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești privind pe intimații P.M., T.A., T.M., P.C. și N.N.,

menținându-se rezoluțiile atacate.

Prin aceeași sentință s-a luat act

că plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi

penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Târgoviște și respectiv a rezoluției nr. 979/II/2 din 06 iulie 2005 a prim

procurorului de la același parchet au fost soluționate prin sentința penală nr.

1725 din 08 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că prin plângerea adresată Curții de Apel Ploiești și

înregistrată sub nr. 3790/2006, petenta T.R., prin procurator M.A. a atacat în

baza art. 278

1

C. proc. pen., rezoluția nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006

a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

precum și rezoluția procurorului ierarhic superior, dar și rezoluția nr. 659/ P

din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște și rezoluția procurorului ierarhic superior, susținând că s-a

adresat cu plângere organelor de urmărire penală solicitând efectuarea de

cercetări față de intimați în legătură cu infracțiunile săvârșite la eliberarea

certificatului de moștenitor și la emiterea anexei 1, însă cu toate acestea

organele de urmărire penală în mod greșit au apreciat că intimații nu se fac

vinovați de săvârșirea infracțiunilor respective.

A mai susținut petenta că s-a făcut

dovada că certificatul de moștenitor nr. 32/2004 și anexa 1 sunt emise pe baza

unor falsuri efectuate în evidențele agricole astfel încât aceasta a condus la

prejudicierea drepturilor sale patrimoniale pentru care intimații se fac

vinovați.

Prima instanță, examinând actele și

lucrările dosarelor de urmărire penală, a constatat că prin rezoluția nr. 45/P/2006

din 23 martie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, s-a dispus neîncepererea urmăririi penale față de intimații P.M.,

T.A. și T.M. (procurori) și respectiv P.C. (judecător) pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata N.N. (notar public) pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se de

asemenea că faptele nu există.

În rezoluție s-a reținut că

împotriva celor 3 procurori petenta a formulat plângere și a solicitat

efectuarea de cercetări deoarece, cu rea credință au dat o soluție nelegală în

dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și că

astfel i-au ajutat pe făptuitori să scape de răspundere penală. Împotriva

intimatei P.C., petenta a formulat plângere susținând că aceasta cu rea

credință a pronunțat sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 prin care a

respins plângerea formulată de petentă împotriva aceleiași rezoluții, favorizându-i

la rândul său pe făptuitori. Împotriva intimatei N.N., petenta a formulat

plângere afirmând că, aceasta cu intenție a acceptat înscrisuri despre care

știa că sunt false și în baza cărora a eliberat certificatul de moștenitor nr. 32

din 17 martie 2004 care nu corespunde realității.

S-a mai reținut că prin rezoluția nr.

659/P/2005 din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorii T.M. și P.O. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289

C. pen., și M.R. pentru infracțiunile prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen.

Petenta T.R. a susținut că acești

intimați au emis înscrisul intitulat anexa 1, sesizare pentru deschiderea

procedurii succesorale în urma defunctului M.G., document care a fost utilizat de

fiul petentei, M.R. la Biroul Notarului Public N.N., unde a fost emis în fals

certificatul de moștenitor nr. 32 din 17 martie 2004.

Ambele rezoluții de neînceperea

urmăririi penale au fost atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior,

plângerile fiind respinse prin rezoluțiile nr. 973/II/2/2006 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și respectiv, prin

rezoluția nr. 979/II/2/2005 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgoviște.

Împotriva rezoluției de neînceperea

urmăririi penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște a formulat plângere la instanță petiționara T.R., Judecătoria

Târgoviște respingând prin sentința penală nr. 1725 din 8 decembrie 2005, ca

nefondată plângerea, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din

10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a respins ca nefondat

recursul declarat de petentă.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de fond a constatat că afirmațiile petentei în sensul că

procurorii care au dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv intimații P.M.,

T.A. și T.M. și judecătorul care au soluționat în fond plângerea împotriva

rezoluțiilor parchetului, intimata P.C., se fac vinovați de săvârșirea unor

infracțiuni, favorizându-i pe infractori și exercitându-și în mod abuziv

sarcinile de serviciu, nu se confirmă, neexistând indicii cu privire la

săvârșirea vreunei infracțiuni.

S-a argumentat că în realitate

petenta este nemulțumită de soluțiile dispuse în cauză, împrejurare care însă

nu poate conduce la concluzia că magistrații și-ar fi îndeplinit în mod

defectuos îndatoririle de serviciu sar ar fi omis îndeplinirea vreunui act

legat de aceste îndatoriri, așa încât soluția de neînceperea urmăririi penale

dispusă în cauză este legală și temeinică.

Ca urmare, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei împotriva rezoluției de

neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției procurorului general al

aceluiași parchet a fost respinsă ca nefondată.

Față de faptul că asupra plângerii

formulate de petentă împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 659

/P din 17 iunie 2005 s-a pronunțat Judecătoria Târgoviște prin sentința penală nr.

1725 din 08 decembrie 2005 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10

martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești a luat act de

această împrejurare.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de prima instanță a declarat recurs petenta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurenta

petiționară T.R. susține, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unor acte pe care e-a depus la dosar, respectiv hotărârile instanțelor

civile, care confirmă calitatea sa de proprietară a imobilelor înscrise în certificatul

de moștenitor; critică, de asemenea, nepronunțarea asupra excepției de necompetență

după calitatea persoanei, în sensul că sentința penală nr. 1725 din 8 decembrie

2005 a Judecătoriei Târgoviște și respectiv decizia penală nr. 185 din 10

martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, că și rezoluțiile de neînceperea

urmăririi penale nr. 659/P/2005 și respectiv de respingere a plângerii, nr. 979/II/2/2005

sunt lovite de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.;

omisiunea de a cita una dintre părțile a cărei plângere se află la dosar și

anume O.E.; nepronunțarea asupra faptelor reprezentanților Primăriei Voinești

de nerespectare a hotărârilor judecătorești, respectiv a deciziei nr. 1019/2003

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Verificând hotărârea atacată, respectiv

lucrările efectuate în cauză, în raport de criticile invocate cât și din oficiu

în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată, că recursul formulat de petenta T.R. este nefondat.

Din analiza actelor existente la

dosar se constată, că petiționara T.R. a formulat două plângeri penale ce au

format obiectul dosarelor penale nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște și respectiv nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

În primul dosar plângerea penală a

fost formulată împotriva reprezentanților Primăriei Voinești, făptuitorii T.M. și

P.O. solicitându-se efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., precum și față de M.R. sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen.

În cauza respectivă, care a format

obiectul dosarului penal nr. 659/P/2005 s-a dispus prin rezoluția procurorului

din 17 iunie 2005 neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori sub

aspectul infracțiunilor reclamate, constatându-se că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor respective.

Plângerea formulată de petiționară

împotriva soluției a fost respinsă prin rezoluția nr. 979/II/2/2005 din 06

iulie 2005 de către prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Târgoviște.

Ulterior, petenta s-a adresat

Judecătoriei Târgoviște cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., prin sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 fiindu-i

respinsă, ca nefondată, plângerea împotriva soluției procurorului, hotărâre

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița, instanța care a respins recursul petentei.

Cea de-a doua plângere penală care a

format obiectul dosarului nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești a fost formulată împotriva intimaților din cauza de față

respectiv P.M., T.A., T.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște

pentru infracțiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen., și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264

C. pen., P.C., judecător la Judecătoria Târgoviște, de asemenea, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 și art. 264 C. pen., susținând petiționara

că prin modul în are au soluționat cauzele în care au fost cercetați M.R. și

alții și respectiv plângerea adresată instanței, intimații și-au exercitat

abuziv atribuțiile de serviciu, favorizându-i pe făptuitorii respectivi.

Plângerea penală i-a vizat, de

asemenea, pe notarul public N.N. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în

dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și fals

intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., susținând petenta că intimata, cu intenție

a acceptat înscrisuri despre care ar fi știut că sunt false, la rândul ei

eliberând, în baza acestora un certificat de moștenitor care nu corespunde

realității, fapte care au adus grave prejudicii petiționarei, dar și pe M.R., T.M.,

P.O. și P.C., față de care petiționara a formulat și prima plângere penală ce a

format obiectul dosarului nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, soluționat definitiv astfel cum deja s-a menționat.

Cea de-a doua plângere penală, care

a format obiectul dosarului 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a fost soluționată prin rezoluția din 23 martie 2006, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii P.M., T.A., T.M. și față

de judecătorul P.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246

și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există, iar față de notarul public N.N.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., reținându-se că și

în acest caz faptele nu există.

Referitor la făptuitorii M.R., T.M.,

P.O. și P.C. s-a constatat că aceștia au fost cercetați pentru faptele reclamate,

în dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște,

modul de rezolvare în ceea ce-i privește fiind definitiv.

În motivarea rezoluției de

neînceperea urmăririi penale s-a argumentat în sensul că urmărirea penală nu

poate fi începută față de nici una din persoanele reclamate și pentru nici una din

infracțiunile pentru care s-au efectuat cercetări prealabile deoarece faptele

nu există, pronunțarea unor soluții de către magistrați, legale și temeinice,

astfel cum este cazul celor de față, chiar în condițiile în care nemulțumesc

părțile, nu pot constitui fapte penale.

S-a constatat că rezoluția nr. 659/P/2005

prin care a fost soluționată cauza ce a format obiectul dosarului cu același

număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște cât și rezoluția nr. 979/II/2/2005

prin care prim procurorul adjunct a respins plângerea împotriva soluției sunt

legale și temeinice, concluzie la care au ajuns și instanțele de judecată.

Prin aceeași soluție dispusă de

procuror s-a stabilit că înscrisurile eliberate de funcționarii Primăriei

Voinești și folosite la eliberarea certificatului de moștenitor nu sunt false,

condiții în care nu există nici faptele prevăzute de art. 246 și art. 289 C.

pen., pretins a fi comise de notarul public N.N.

Plângerea formulată de petiționară

împotriva soluției procurorului a fost respinsă prin rezoluția nr. 973/II/2/2006

din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești care a apreciat că nemulțumirile petentei cu privire la soluțiile

dispuse de magistrați nu conduc la concluzia că aceștia au omis să

îndeplinească un act sau că și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

De asemenea, s-a constatat că nu se

poate reține că magistrații au săvârșit infracțiunea de favorizare a

infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., atâta timp cât premisa, respectiv

săvârșirea anterior a unei infracțiuni de către cel favorizat, nu a existat.

Cât privește pe notarul public N.N. s-a

stabilit în mod corect că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a

rezultat că aceasta ar fi comis infracțiunile reclamate.

Înalta Curte mai reține că la

aceeași dată la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații

P.M., T.A., T.M., P.C. și N.N., prin rezoluția din 23 martie 2006 numita O.E.,

fiica petiționarei T.R. a formulat în nume propriu o plângere penală împotriva

numiților N.N., P.C. și M.R. invocând aceleași împrejurări ca și mama sa,

plângere expediată de numita O.E. la 24 martie 2006 și înregistrată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 03 aprilie 2006.

Prin referatul nr. 839/VIII/1/2006

din 06 aprilie 2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus

conexarea plângerii la dosarul nr. 45/P/2006 constatându-se pe de o parte că

aceasta are același obiect cu plângerea formulată de T.R. în baza căreia a fost

constituit dosarul nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

iar pe de altă parte că pentru aceleași fapte, față de aceiași făptuitori nu se

mai poate constitui un nou dosar penal și în condițiile în care plângerea

numitei O.E. a fost formulată în ziua în care dosarul nr. 45/P/206 a fost deja

soluționat.

Curtea de Apel Ploiești, investită

cu soluționarea plângerii formulate de petiționara T.R. și întemeiată pe

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor de

neînceperea urmăririi penale dispuse în cele două dosare penale înregistrate pe

rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și respectiv Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, plângerea împotriva

rezoluției nr. 45/P/2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești și a luat act că plângerea formulată împotriva

rezoluției nr. 659/Ă/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a

fost soluționat definitiv printr-o altă hotărâre judecătorească.

Motivarea instanței în sensul că

nemulțumirile legate de o hotărâre judecătorească nu pot conduce la concluzia

că magistrații, procurori și judecători, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos

îndatoririle de serviciu sau ar fi omis îndeplinirea vreunui act este corectă

atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada și nu există indicii că magistrații

respectivi ar fi comis vreo infracțiune.

Prima instanță face referire în

considerentele sentinței penale la litigiul civil care s-a derulat între

petiționara T.R. și fiul său M.R., finalizat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă

concluzionând, în mod justificat în sensul că nemulțumirea petentei față de

soluțiile pronunțate de instanțe poate fi valorificată numai în limitele dispozițiilor

legale care prevăd posibilitatea atacării hotărârilor judecătorești în cadrul

căilor legale de atac.

Ca urmare, Înalta Curte constată, că

prima instanță a avut în vedere și a făcut referire la hotărârile instanțelor

civile, inclusiv la decizia nr. 1019/2003 a Tribunalului Dâmbovița astfel încât

critica recurentei în acest sens nu poate fi primită, ca de altfel nici cea

referitoare la omisiunea instanței de a dispune citarea în cauză a numitei O.E.

Astfel, plângerea cu care a fost

investită instanța a fost formulată numai de petiționara T.R., iar prin

rezoluțiile atacate s-au soluționat de către procurori plângerile penale

formulate de aceeași petiționată, în calitate de parte vătămată, astfel că în

mod corect instanța a dispus citarea în cauză, potrivit art. 278

1

alin.

(4) C. proc. pen., a intimaților față de care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale precum și a persoanei care a făcut plângerea în fața instanței,

respectiv T.R.

Cât privește susținerea recurentei

în sensul că în cauză nu a fost respectată competența după calitatea persoanei

în cazul plângerii penale care a vizat pe notarul public N.N. este de observat că

actele premergătoare referitoare la faptele imputate acestei intimate s-au

efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a

soluționat cauza prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006,

iar plângerea împotriva acestei rezoluții a fost soluționată de Curtea de Apel

Ploiești în primă instanță, cu respectarea dispozițiilor art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., cu referire la art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., astfel cum era prevăzut anterior modificării sale prin Legea nr. 356/2006.

Așa fiind, nici această susținere a

recurentei nu este întemeiată astfel că recursul acesteia apare ca nefondat și

urmează ca Înalta Curte să-l respingă, ca atare, conform art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară T.R. împotriva

sentinței penale nr. 45 din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 septembrie 2006.