ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5607/2006

Ședința publică din 28 septembrie 2006 A supra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45 din 07 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta T.R., prin procurator M.A. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 973/II/2/2006 din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind pe intimații P.M., T.A., T.M., P.C. și N.N., menținându-se rezoluțiile atacate.

Prin aceeași sentință s-a luat act că plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște și respectiv a rezoluției nr. 979/II/2 din 06 iulie 2005 a prim procurorului de la același parchet au fost soluționate prin sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea adresată Curții de Apel Ploiești și înregistrată sub nr. 3790/2006, petenta T.R., prin procurator M.A. a atacat în baza art. 278 1 C. proc.

pen., rezoluția nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești precum și rezoluția procurorului ierarhic superior, dar și rezoluția nr. 659/ P din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și rezoluția procurorului ierarhic superior, susținând că s-a adresat cu plângere organelor de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări față de intimați în legătură cu infracțiunile săvârșite la eliberarea certificatului de moștenitor și la emiterea anexei 1, însă cu toate acestea organele de urmărire penală în mod greșit au apreciat că intimații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor respective.

A mai susținut petenta că s-a făcut dovada că certificatul de moștenitor nr. 32/2004 și anexa 1 sunt emise pe baza unor falsuri efectuate în evidențele agricole astfel încât aceasta a condus la prejudicierea drepturilor sale patrimoniale pentru care intimații se fac vinovați. Prima instanță, examinând actele și lucrările dosarelor de urmărire penală, a constatat că prin rezoluția nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neîncepererea urmăririi penale față de intimații P.M., T.A. și T.M. (procurori) și respectiv P.C. (judecător) pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata N.N. (notar public) pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se de asemenea că faptele nu există. În rezoluție s-a reținut că împotriva celor 3 procurori petenta a formulat plângere și a solicitat efectuarea de cercetări deoarece, cu rea credință au dat o soluție nelegală în dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și că astfel i-au ajutat pe făptuitori să scape de răspundere penală. Împotriva intimatei P.C., petenta a formulat plângere susținând că aceasta cu rea credință a pronunțat sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 prin care a respins plângerea formulată de petentă împotriva aceleiași rezoluții, favorizându-i la rândul său pe făptuitori.

Împotriva intimatei N.N., petenta a formulat plângere afirmând că, aceasta cu intenție a acceptat înscrisuri despre care știa că sunt false și în baza cărora a eliberat certificatul de moștenitor nr. 32 din 17 martie 2004 care nu corespunde realității. S-a mai reținut că prin rezoluția nr. 659/P/2005 din 17 iunie 2005 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii T.M. și P.O. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., și M.R. pentru infracțiunile prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. Petenta T.R. a susținut că acești intimați au emis înscrisul intitulat anexa 1, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale în urma defunctului M.G., document care a fost utilizat de fiul petentei, M.R.

la Biroul Notarului Public N.N., unde a fost emis în fals certificatul de moștenitor nr. 32 din 17 martie 2004. Ambele rezoluții de neînceperea urmăririi penale au fost atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior, plângerile fiind respinse prin rezoluțiile nr. 973/II/2/2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și respectiv, prin rezoluția nr. 979/II/2/2005 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște. Împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 659/ P din 17 iunie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a formulat plângere la instanță petiționara T.R., Judecătoria Târgoviște respingând prin sentința penală nr. 1725 din 8 decembrie 2005, ca nefondată plângerea, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că afirmațiile petentei în sensul că procurorii care au dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv intimații P.M., T.A. și T.M. și judecătorul care au soluționat în fond plângerea împotriva rezoluțiilor parchetului, intimata P.C., se fac vinovați de săvârșirea unor infracțiuni, favorizându-i pe infractori și exercitându-și în mod abuziv sarcinile de serviciu, nu se confirmă, neexistând indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. S-a argumentat că în realitate petenta este nemulțumită de soluțiile dispuse în cauză, împrejurare care însă nu poate conduce la concluzia că magistrații și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu sar ar fi omis îndeplinirea vreunui act legat de aceste îndatoriri, așa încât soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă în cauză este legală și temeinică.

Ca urmare, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentei împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006 din 23 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției procurorului general al aceluiași parchet a fost respinsă ca nefondată. Față de faptul că asupra plângerii formulate de petentă împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale nr. 659 /P din 17 iunie 2005 s-a pronunțat Judecătoria Târgoviște prin sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești a luat act de această împrejurare. Împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurenta petiționară T.R. susține, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor acte pe care e-a depus la dosar, respectiv hotărârile instanțelor civile, care confirmă calitatea sa de proprietară a imobilelor înscrise în certificatul de moștenitor; critică, de asemenea, nepronunțarea asupra excepției de necompetență după calitatea persoanei, în sensul că sentința penală nr. 1725 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgoviște și respectiv decizia penală nr. 185 din 10 martie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, că și rezoluțiile de neînceperea urmăririi penale nr. 659/P/2005 și respectiv de respingere a plângerii, nr. 979/II/2/2005 sunt lovite de nulitatea prevăzută de art. 197 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.; omisiunea de a cita una dintre părțile a cărei plângere se află la dosar și anume O.E.; nepronunțarea asupra faptelor reprezentanților Primăriei Voinești de nerespectare a hotărârilor judecătorești, respectiv a deciziei nr. 1019/2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița. Verificând hotărârea atacată, respectiv lucrările efectuate în cauză, în raport de criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că recursul formulat de petenta T.R. este nefondat. Din analiza actelor existente la dosar se constată, că petiționara T.R. a formulat două plângeri penale ce au format obiectul dosarelor penale nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și respectiv nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În primul dosar plângerea penală a fost formulată împotriva reprezentanților Primăriei Voinești, făptuitorii T.M. și P.O. solicitându-se efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., precum și față de M.R. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. În cauza respectivă, care a format obiectul dosarului penal nr. 659/P/2005 s-a dispus prin rezoluția procurorului din 17 iunie 2005 neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori sub aspectul infracțiunilor reclamate, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor respective. Plângerea formulată de petiționară împotriva soluției a fost respinsă prin rezoluția nr. 979/II/2/2005 din 06 iulie 2005 de către prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

Ulterior, petenta s-a adresat Judecătoriei Târgoviște cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., prin sentința penală nr. 1725 din 08 decembrie 2005 fiindu-i respinsă, ca nefondată, plângerea împotriva soluției procurorului, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 186 din 10 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, instanța care a respins recursul petentei.

Cea de-a doua plângere penală care a format obiectul dosarului nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost formulată împotriva intimaților din cauza de față respectiv P.M., T.A., T.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru infracțiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., P.C., judecător la Judecătoria Târgoviște, de asemenea, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 și art. 264 C. pen., susținând petiționara că prin modul în are au soluționat cauzele în care au fost cercetați M.R. și alții și respectiv plângerea adresată instanței, intimații și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu, favorizându-i pe făptuitorii respectivi.

Plângerea penală i-a vizat, de asemenea, pe notarul public N.N. pentru infracțiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., susținând petenta că intimata, cu intenție a acceptat înscrisuri despre care ar fi știut că sunt false, la rândul ei eliberând, în baza acestora un certificat de moștenitor care nu corespunde realității, fapte care au adus grave prejudicii petiționarei, dar și pe M.R., T.M., P.O. și P.C., față de care petiționara a formulat și prima plângere penală ce a format obiectul dosarului nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, soluționat definitiv astfel cum deja s-a menționat.

Cea de-a doua plângere penală, care a format obiectul dosarului 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost soluționată prin rezoluția din 23 martie 2006, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii P.M., T.A., T.M. și față de judecătorul P.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există, iar față de notarul public N.N. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., reținându-se că și în acest caz faptele nu există. Referitor la făptuitorii M.R., T.M., P.O. și P.C. s-a constatat că aceștia au fost cercetați pentru faptele reclamate, în dosarul nr. 659/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, modul de rezolvare în ceea ce-i privește fiind definitiv.

În motivarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale s-a argumentat în sensul că urmărirea penală nu poate fi începută față de nici una din persoanele reclamate și pentru nici una din infracțiunile pentru care s-au efectuat cercetări prealabile deoarece faptele nu există, pronunțarea unor soluții de către magistrați, legale și temeinice, astfel cum este cazul celor de față, chiar în condițiile în care nemulțumesc părțile, nu pot constitui fapte penale. S-a constatat că rezoluția nr. 659/P/2005 prin care a fost soluționată cauza ce a format obiectul dosarului cu același număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște cât și rezoluția nr. 979/II/2/2005 prin care prim procurorul adjunct a respins plângerea împotriva soluției sunt legale și temeinice, concluzie la care au ajuns și instanțele de judecată.

Prin aceeași soluție dispusă de procuror s-a stabilit că înscrisurile eliberate de funcționarii Primăriei Voinești și folosite la eliberarea certificatului de moștenitor nu sunt false, condiții în care nu există nici faptele prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., pretins a fi comise de notarul public N.N. Plângerea formulată de petiționară împotriva soluției procurorului a fost respinsă prin rezoluția nr. 973/II/2/2006 din 17 aprilie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a apreciat că nemulțumirile petentei cu privire la soluțiile dispuse de magistrați nu conduc la concluzia că aceștia au omis să îndeplinească un act sau că și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu.

De asemenea, s-a constatat că nu se poate reține că magistrații au săvârșit infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., atâta timp cât premisa, respectiv săvârșirea anterior a unei infracțiuni de către cel favorizat, nu a existat. Cât privește pe notarul public N.N. s-a stabilit în mod corect că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că aceasta ar fi comis infracțiunile reclamate. Înalta Curte mai reține că la aceeași dată la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații P.M., T.A., T.M., P.C. și N.N., prin rezoluția din 23 martie 2006 numita O.E., fiica petiționarei T.R. a formulat în nume propriu o plângere penală împotriva numiților N.N., P.C.

și M.R. invocând aceleași împrejurări ca și mama sa, plângere expediată de numita O.E. la 24 martie 2006 și înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la 03 aprilie 2006. Prin referatul nr. 839/VIII/1/2006 din 06 aprilie 2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus conexarea plângerii la dosarul nr. 45/P/2006 constatându-se pe de o parte că aceasta are același obiect cu plângerea formulată de T.R. în baza căreia a fost constituit dosarul nr. 45/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar pe de altă parte că pentru aceleași fapte, față de aceiași făptuitori nu se mai poate constitui un nou dosar penal și în condițiile în care plângerea numitei O.E.

a fost formulată în ziua în care dosarul nr. 45/P/206 a fost deja soluționat. Curtea de Apel Ploiești, investită cu soluționarea plângerii formulate de petiționara T.R. și întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor de neînceperea urmăririi penale dispuse în cele două dosare penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște și respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluției nr. 45/P/2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a luat act că plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 659/Ă/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște a fost soluționat definitiv printr-o altă hotărâre judecătorească.

Motivarea instanței în sensul că nemulțumirile legate de o hotărâre judecătorească nu pot conduce la concluzia că magistrații, procurori și judecători, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu sau ar fi omis îndeplinirea vreunui act este corectă atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada și nu există indicii că magistrații respectivi ar fi comis vreo infracțiune. Prima instanță face referire în considerentele sentinței penale la litigiul civil care s-a derulat între petiționara T.R. și fiul său M.R., finalizat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă concluzionând, în mod justificat în sensul că nemulțumirea petentei față de soluțiile pronunțate de instanțe poate fi valorificată numai în limitele dispozițiilor legale care prevăd posibilitatea atacării hotărârilor judecătorești în cadrul căilor legale de atac.

Ca urmare, Înalta Curte constată, că prima instanță a avut în vedere și a făcut referire la hotărârile instanțelor civile, inclusiv la decizia nr. 1019/2003 a Tribunalului Dâmbovița astfel încât critica recurentei în acest sens nu poate fi primită, ca de altfel nici cea referitoare la omisiunea instanței de a dispune citarea în cauză a numitei O.E. Astfel, plângerea cu care a fost investită instanța a fost formulată numai de petiționara T.R., iar prin rezoluțiile atacate s-au soluționat de către procurori plângerile penale formulate de aceeași petiționată, în calitate de parte vătămată, astfel că în mod corect instanța a dispus citarea în cauză, potrivit art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., a intimaților față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și a persoanei care a făcut plângerea în fața instanței, respectiv T.R.

Cât privește susținerea recurentei în sensul că în cauză nu a fost respectată competența după calitatea persoanei în cazul plângerii penale care a vizat pe notarul public N.N. este de observat că actele premergătoare referitoare la faptele imputate acestei intimate s-au efectuat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care a soluționat cauza prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale nr. 45/P/2006, iar plângerea împotriva acestei rezoluții a fost soluționată de Curtea de Apel Ploiești în primă instanță, cu respectarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum era prevăzut anterior modificării sale prin Legea nr. 356/2006.

Așa fiind, nici această susținere a recurentei nu este întemeiată astfel că recursul acesteia apare ca nefondat și urmează ca Înalta Curte să-l respingă, ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară T.R. împotriva sentinței penale nr. 45 din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2006.