ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a anulat procesul-verbal de constatare a abaterilor prevăzute de art. 127 și 128 din lege, încheiat la data de 4 august 2005, privind pe O.M. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut, în esență, că faptul solicitării documentelor, posterior finalizării controlului și încheierii raportului de control și în lipsa unei încheieri de restituire a raportului, a completului constituit pentru descărcarea de gestiune, face ca refuzul punerii lor la dispoziție să fie legal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, Camera de Conturi - Direcția de Control Financiar Ulterior a județului Vrancea, susținând că documentele au fost solicitate în perioada în care s-a desfășurat activitatea de control. Adresa înregistrată la Camera de Conturi Vrancea, sub nr. 502 din 29 iulie 2005, reprezintă, de fapt, o revenire la o adresă anterioară, nr. 502 din 18 iulie 2005. Intimatul O.M. nu a formulat întâmpinare în recurs, dar în ședința publică de la 29 iunie 2006, precum și în concluziile scrise depuse la dosar, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului, dintr-o dublă perspectivă ce vizează, pe de o parte, capacitatea recurentului, structură fără personalitate juridică în cadrul Curții de Conturi și pe de altă parte, calitatea aceluiași recurent care, similar agentului constatator la care se referă O.G.

nr. 2/2001, nu are deschisă nici o cale de atac, doar cel sancționat putând formula plângere contravențională, invocându-se în același sens, prevederile O.U.G. nr. 43/2006. La același termen, din oficiu, Înalta Curte a pus în discuție, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de ordine publică ce vizează competența materială a Curții de Conturi. Examinând prioritar, conform art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ., cu referire la art. 137 alin. (1) din același cod, excepția de inadmisibilitate a recursului, Înalta Curte constată: Litigiul soluționat de Curtea de Conturi, prin decizia atacată, s-a purtat între Camera de Conturi Vrancea - Direcția de Control Financiar Ulterior și O.M.

Formulând recursul, Camera de Conturi Vrancea nu a acționat ca o structură împotriva entității în cadrul căreia funcționează, ci ca orice parte dintr-un litigiu, nemulțumită de soluția pronunțată, în condițiile în care i s-a anulat procesul-verbal de constatare a abaterilor nr. 549, pe care îl încheiase la data de 4 august 2005. Faptul că nu are personalitate juridică, nu constituie un impediment procedural pentru exercitarea căii de atac a recursului, întrucât, pe de o parte, are calitatea de parte în cauza soluționată de Curtea de Conturi și, pe de altă parte, în dreptul public, ceea ce interesează, este aptitudinea sa de a acționa în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.

În ceea ce privește solicitarea de a se aplica prin similitudine sau în completare, dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în sensul enunțat, Înalta Curte consideră că o astfel de abordare nu poate fi primită, în condițiile în care O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor, cuprinde reglementarea generală în materia contravențiilor, iar Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată, conține în aceeași materie, reglementări speciale care, prin urmare, trebuie să se aplice cu prioritate. Invocarea ca argument suplimentar, confirmativ, a prevederilor art. 68 și 69 din O.U.G. nr. 43/2006, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, nu poate conduce la o altă concluzie.

Textele menționate reglementează o altă procedură de constatare și sancționare a contravenției referitoare la nerespectarea obligației de a transmite Curții de Conturi, documentele, informațiile și bazele de date solicitate, inclusiv în formă electronică, în termenele și în structura stabilite de aceasta. Una din deosebirile esențiale dintre cele două proceduri, care face ca acest argument să nu funcționeze, constă în faptul că în noua reglementare, constatarea și sancționarea contravenției se realizează de același organ (Curtea de Conturi), iar nu de structuri diferite ale aceleiași autorități publice. De altfel, ulterior rămânerii în pronunțare, la 30 iunie 2006 s-a publicat în M. Of. nr. 544/28.06.2006, prin care întreaga O.U.G.

43/2006 a fost declarată neconstituțională. Pentru aceste considerente, constatând că excepția de inadmisibilitate a recursului este nefondată, va fi respinsă. Cât privește motivul de ordine publică invocat de Înalta Curte din oficiu, se constată: Prin decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005, atacată cu prezentul recurs, Curtea de Conturi a României, considerând că este competentă „să soluționeze amenda civilă, conform art. 127 lit. b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002”, a examinat pricina pe fond, pronunțând soluția expusă în preambulul acestor considerente. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești.

Cele două acte normative au fost emise în baza dispozițiilor art. 140 alin. (1) teza ultimă din Constituția României revizuită, potrivit cărora Curtea de Conturi nu mai are activitate jurisdicțională (activitate pe care a desfășurat-o în baza vechiului art. 139 din Constituția României din 1991). Apărarea intimatului O.M., reținută în practicaua încheierii de dezbateri, în sensul că pronunțarea deciziei examinate nu implică o activitate de jurisdicție, nu poate fi primită. Art. 129 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 dispunea că „abaterile prevăzute la art. 127 și 128, se constată de către controlorii Curții de Conturi, iar amenda se stabilește de Colegiul jurisdicțional, potrivit art. 40”.

La rândul său, art. 40, reglementând competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, arăta că acesta „judecă și hotărăște, în primă instanță, cu privire la plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de persoanele supuse jurisdicției Curții de Conturi, potrivit legii”. Prin urmare, neîndoielnic, deși nu mai avea competențe jurisdicționale, Curtea de Conturi a soluționat în primă instanță cauza de față, pronunțând decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005. Așa fiind, și pentru motivul de ordine publică examinat, se va admite recursul declarat de Camera de Conturi Vrancea și în temeiul art. 312 alin. (6) C. proc. civ., se va casa decizia menționată, cu trimiterea cauzei, spre competentă soluționare, potrivit art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G.

nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, la Tribunalul Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului. Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Vrancea - Direcția de Control Financiar Ulterior a județului Vrancea împotriva deciziei nr. 1069 din 9 noiembrie 2005 a Curții de Conturi a României. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Vrancea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2006.