ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 1069 din 9

noiembrie 2005, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea

nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a anulat

procesul-verbal de constatare a abaterilor prevăzute de art. 127 și 128 din

lege, încheiat la data de 4 august 2005, privind pe O.M.

Pentru a se pronunța în acest sens,

Curtea a reținut, în esență, că faptul solicitării documentelor, posterior

finalizării controlului și încheierii raportului de control și în lipsa unei

încheieri de restituire a raportului, a completului constituit pentru

descărcarea de gestiune, face ca refuzul punerii lor la dispoziție să fie

legal.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs, în termen legal, Camera de Conturi - Direcția de Control Financiar

Ulterior a județului Vrancea, susținând că documentele au fost solicitate în

perioada în care s-a desfășurat activitatea de control. Adresa înregistrată la Camera de Conturi Vrancea, sub nr. 502 din 29 iulie 2005, reprezintă, de fapt, o revenire la

o adresă anterioară, nr. 502 din 18 iulie 2005.

Intimatul O.M. nu a formulat

întâmpinare în recurs, dar în ședința publică de la 29 iunie 2006, precum și în

concluziile scrise depuse la dosar, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului,

dintr-o dublă perspectivă ce vizează, pe de o parte, capacitatea recurentului,

structură fără personalitate juridică în cadrul Curții de Conturi și pe de altă

parte, calitatea aceluiași recurent care, similar agentului constatator la care

se referă O.G. nr. 2/2001, nu are deschisă nici o cale de atac, doar cel

sancționat putând formula plângere contravențională, invocându-se în același

sens, prevederile O.U.G. nr. 43/2006.

La același termen, din oficiu,

Înalta Curte a pus în discuție, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

motivul de ordine publică ce vizează competența materială a Curții de Conturi.

Examinând prioritar, conform art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ., cu referire la art. 137 alin. (1) din același

cod, excepția de inadmisibilitate a recursului, Înalta Curte constată:

Litigiul soluționat de Curtea de

Conturi, prin decizia atacată, s-a purtat între Camera de Conturi Vrancea -

Direcția de Control Financiar Ulterior și O.M.

Formulând recursul, Camera de

Conturi Vrancea nu a acționat ca o structură împotriva entității în cadrul

căreia funcționează, ci ca orice parte dintr-un litigiu, nemulțumită de soluția

pronunțată, în condițiile în care i s-a anulat procesul-verbal de constatare a

abaterilor nr. 549, pe care îl încheiase la data de 4 august 2005.

Faptul că nu are personalitate

juridică, nu constituie un impediment procedural pentru exercitarea căii de

atac a recursului, întrucât, pe de o parte, are calitatea de parte în cauza

soluționată de Curtea de Conturi și, pe de altă parte, în dreptul public, ceea

ce interesează, este aptitudinea sa de a acționa în regim de putere publică,

pentru satisfacerea unui interes public.

În ceea ce privește solicitarea de a

se aplica prin similitudine sau în completare, dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în

sensul enunțat, Înalta Curte consideră că o astfel de abordare nu poate fi

primită, în condițiile în care O.G. nr. 2/2001, privind regimul contravențiilor,

cuprinde reglementarea generală în materia contravențiilor, iar Legea nr. 94/1992,

republicată, modificată și completată, conține în aceeași materie, reglementări

speciale care, prin urmare, trebuie să se aplice cu prioritate.

Invocarea ca argument suplimentar,

confirmativ, a prevederilor art. 68 și 69 din O.U.G. nr. 43/2006, privind organizarea

și funcționarea Curții de Conturi, nu poate conduce la o altă concluzie.

Textele menționate reglementează o

altă procedură de constatare și sancționare a contravenției referitoare la

nerespectarea obligației de a transmite Curții de Conturi, documentele,

informațiile și bazele de date solicitate, inclusiv în formă electronică, în

termenele și în structura stabilite de aceasta.

Una din deosebirile esențiale dintre

cele două proceduri, care face ca acest argument să nu funcționeze, constă în

faptul că în noua reglementare, constatarea și sancționarea contravenției se

realizează de același organ (Curtea de Conturi), iar nu de structuri diferite

ale aceleiași autorități publice.

De altfel, ulterior rămânerii în

pronunțare, la 30 iunie 2006 s-a publicat în M. Of. nr. 544/28.06.2006, prin

care întreaga O.U.G. 43/2006 a fost declarată neconstituțională.

Pentru aceste considerente,

constatând că excepția de inadmisibilitate a recursului este nefondată, va fi

respinsă.

Cât privește motivul de ordine publică

invocat de Înalta Curte din oficiu, se constată:

Prin decizia nr. 1069 din 9

noiembrie 2005, atacată cu prezentul recurs, Curtea de Conturi a României,

considerând că este competentă „să soluționeze amenda civilă, conform art. 127 lit.

b) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002”,

a examinat pricina pe fond, pronunțând soluția expusă în preambulul acestor

considerente.

Înalta Curte reține că, potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004,

litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de

instanțele judecătorești.

Cele două acte normative au fost

emise în baza dispozițiilor art. 140 alin. (1) teza ultimă din Constituția

României revizuită, potrivit cărora Curtea de Conturi nu mai are activitate

jurisdicțională (activitate pe care a desfășurat-o în baza vechiului art. 139

din Constituția României din 1991).

Apărarea intimatului O.M., reținută

în practicaua încheierii de dezbateri, în sensul că pronunțarea deciziei

examinate nu implică o activitate de jurisdicție, nu poate fi primită.

Art. 129 alin. (1) din Legea nr. 94/1992

dispunea că „abaterile prevăzute la art. 127 și 128, se constată de către

controlorii Curții de Conturi, iar amenda se stabilește de Colegiul

jurisdicțional, potrivit art. 40”.

La rândul său, art. 40, reglementând

competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, arăta că acesta

„judecă și hotărăște, în primă instanță, cu privire la plata de amenzi pentru

abateri cu caracter financiar comise de persoanele supuse jurisdicției Curții

de Conturi, potrivit legii”.

Prin urmare, neîndoielnic, deși nu

mai avea competențe jurisdicționale, Curtea de Conturi a soluționat în primă

instanță cauza de față, pronunțând decizia nr. 1069 din 9 noiembrie 2005.

Așa fiind, și pentru motivul de ordine publică examinat, se

va admite recursul declarat de Camera de Conturi Vrancea și în temeiul art. 312

alin. (6) C. proc. civ., se va casa decizia menționată, cu trimiterea cauzei,

spre competentă soluționare, potrivit art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. a) din

O.U.G. nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, la Tribunalul Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității

recursului.

Admite recursul declarat de Curtea

de Conturi a României - Camera de Conturi Vrancea - Direcția de Control

Financiar Ulterior a județului Vrancea împotriva deciziei nr. 1069 din 9

noiembrie 2005 a Curții de Conturi a României.

Casează decizia atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Vrancea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iulie 2006.