ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1774/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 septembrie 2005, reclamanta D.F.N. a chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând anularea adresei nr. VIII/d/23490 din 4 august 2005 și obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de liberă practică a profesiei de medic dentist. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în septembrie 2003 a promovat examenul de licență la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, iar în calitate de soție a unui cetățean român, a obținut aviz favorabil privind dreptul de liberă practică pe teritoriul României din partea Colegiului Medicilor Dentiști.

Prin sentința civilă nr. 1884 din 16 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că situația reclamantei, cetățean iranian, nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004, privind exercitarea profesiei de medic dentist, refuzul pârâtului fiind, astfel, justificat, întrucât reclamanta nu este nici cetățean român, nici cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, ori soț al unui asemenea cetățean. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta D.F.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a arătat că instanța nu a luat în considerare faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 308/2004, ea avea deja calitatea de medic dentist și de membru al Colegiului Medicilor din România, astfel încât, potrivit art. 34 alin. (7) din actul normativ sus-menționat, a dobândit de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentiști și deci, dreptul de a exercita această profesie în România. Reclamanta a mai susținut că prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004 contravin Constituției României, art. 16, 26 și 53, precum și art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ulterior, în ședința publică de la 17 mai 2006, reclamanta a renunțat la sesizarea Curții Constituționale, în raport cu împrejurarea că Legea nr. 308/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii.

Astfel, Curtea reține că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004, potrivit cărora profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentară, după cum urmează: a) cetățeni ai statului român; b) cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene; c) soțul și descendenții de gradul I aflați în întreținerea unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfășoară legal activități salariale sau nesalariale pe teritoriul României, indiferent de cetățenia lor; d) beneficiarii statutului de rezident pe termen lung conform normelor Uniunii Europene de către unul din statele prevăzute la lit. b). Instanța nu a avut în vedere și dispozițiile art. 34 din aceeași lege, potrivit cărora, în vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentiști au obligația de a se înscrie în Colegiul Medicilor Dentiști din România, iar cei care era înscriși în Colegiul Medicilor din România la data intrării în vigoare a actului normativ, capătă de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România.

Instanța de fond nu a avut în vedere nici directivele europene privind facilitarea liberei circulații a medicilor, recunoașterea calificărilor profesionale și libera circulație a persoanelor, prevederi referitoare la exercițiul profesiei de medic care s-a urmărit a fi transpuse în dispozițiile Legii nr. 306/2004 și Legii nr. 308/2004, privind exercitarea profesiilor de medic și medic dentist. De altfel, ulterior pronunțării sentinței, Legea nr. 308/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, (M. Of. nr. 372/28.04.2006), titlul nr. XIII, privind exercitarea profesiei de medic dentist și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor Dentiști din România, intrând în vigoare la 3 zile de la publicarea noii legi.

Potrivit art. 469 lit. c) din Legea nr. 95/2006, profesia de medic dentist se poate exercita pe teritoriul României și de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentară, soț al unui cetățean român, precum și descendenții și ascendenții în linie directă aflați în întreținerea unui cetățean român, indiferent de cetățenia acestora. Reclamanta, cetățean iranian, căsătorită cu un cetățean român, a absolvit Facultatea de Stomatologie din București obținând diploma de licență ca medic dentist, îndeplinind, astfel, condițiile legale pentru practicarea acestei profesii pe teritoriul României. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va admite acțiunea, în sensul anulării adresei emise la 4 august 2005 și obligării pârâtului să elibereze reclamantei, autorizație de liberă practică a profesiei de medic dentist.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.F.D. împotriva sentinței civile nr. 1884 din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea. Anulează adresa nr. 23490 din 4 august 2005 a Ministerului Sănătății și obligă pârâtul, să elibereze reclamantei, autorizație de liberă practică a profesiei de medic dentist. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.