ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1774/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

20 septembrie 2005, reclamanta D.F.N. a chemat în judecată Ministerul

Sănătății, solicitând anularea adresei nr. VIII/d/23490 din 4 august 2005 și

obligarea pârâtului la eliberarea autorizației de liberă practică a profesiei

de medic dentist.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că în septembrie 2003 a promovat examenul de licență la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

din București, iar în calitate de soție a unui cetățean român, a obținut aviz

favorabil privind dreptul de liberă practică pe teritoriul României din partea

Colegiului Medicilor Dentiști.

Prin sentința civilă nr. 1884 din 16

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că situația reclamantei, cetățean iranian, nu se încadrează

în prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004, privind exercitarea profesiei de

medic dentist, refuzul pârâtului fiind, astfel, justificat, întrucât reclamanta

nu este nici cetățean român, nici cetățean al unui stat membru al Uniunii

Europene, ori soț al unui asemenea cetățean.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta D.F.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a arătat că

instanța nu a luat în considerare faptul că la data intrării în vigoare a Legii

nr. 308/2004, ea avea deja calitatea de medic dentist și de membru al

Colegiului Medicilor din România, astfel încât, potrivit art. 34 alin. (7) din

actul normativ sus-menționat, a dobândit de drept calitatea de membru al

Colegiului Medicilor Dentiști și deci, dreptul de a exercita această profesie

în România.

Reclamanta a mai susținut că

prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004 contravin Constituției României, art.

16, 26 și 53, precum și art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

Ulterior, în ședința publică de la

17 mai 2006, reclamanta a renunțat la sesizarea Curții Constituționale, în

raport cu împrejurarea că Legea nr. 308/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006,

privind reforma în domeniul sănătății.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și în fond, admiterea acțiunii.

Astfel, Curtea reține că instanța de

fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 2 din Legea nr. 308/2004,

potrivit cărora profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României,

de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în

medicina dentară, după cum urmează: a) cetățeni ai statului român; b) cetățeni

ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului

Economic European sau ai Confederației Elvețiene; c) soțul și descendenții de

gradul I aflați în întreținerea unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute

la lit. b), care desfășoară legal activități salariale sau nesalariale pe

teritoriul României, indiferent de cetățenia lor; d) beneficiarii statutului de

rezident pe termen lung conform normelor Uniunii Europene de către unul din

statele prevăzute la lit. b).

Instanța nu a avut în vedere și

dispozițiile art. 34 din aceeași lege, potrivit cărora, în vederea exercitării

profesiei de medic dentist, medicii dentiști au obligația de a se înscrie în

Colegiul Medicilor Dentiști din România, iar cei care era înscriși în Colegiul

Medicilor din România la data intrării în vigoare a actului normativ, capătă de

drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor Dentiști din România.

Instanța de fond nu a avut în vedere

nici directivele europene privind facilitarea liberei circulații a medicilor,

recunoașterea calificărilor profesionale și libera circulație a persoanelor,

prevederi referitoare la exercițiul profesiei de medic care s-a urmărit a fi

transpuse în dispozițiile Legii nr. 306/2004 și Legii nr. 308/2004, privind

exercitarea profesiilor de medic și medic dentist.

De altfel, ulterior pronunțării

sentinței, Legea nr. 308/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 95/2006 privind

reforma în sănătate, (M. Of. nr. 372/28.04.2006), titlul nr. XIII, privind

exercitarea profesiei de medic dentist și organizarea și funcționarea

Colegiului Medicilor Dentiști din România, intrând în vigoare la 3 zile de la

publicarea noii legi.

Potrivit art. 469 lit. c) din Legea nr.

95/2006, profesia de medic dentist se poate exercita pe teritoriul României și

de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în

medicina dentară, soț al unui cetățean român, precum și descendenții și

ascendenții în linie directă aflați în întreținerea unui cetățean român,

indiferent de cetățenia acestora.

Reclamanta, cetățean iranian,

căsătorită cu un cetățean român, a absolvit Facultatea de Stomatologie din

București obținând diploma de licență ca medic dentist, îndeplinind, astfel,

condițiile legale pentru practicarea acestei profesii pe teritoriul României.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va admite acțiunea, în

sensul anulării adresei emise la 4 august 2005 și obligării pârâtului să

elibereze reclamantei, autorizație de liberă practică a profesiei de medic

dentist.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.F.D.

împotriva sentinței civile nr. 1884 din 16 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea.

Anulează adresa nr. 23490 din 4

august 2005 a Ministerului Sănătății și obligă pârâtul, să elibereze

reclamantei, autorizație de liberă practică a profesiei de medic dentist.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai 2006.