ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 480/2014

Decizia nr. 480/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 62 din 22 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2012 a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen.

Conform art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 4 ani și 6 luni.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și a fost suspendată executarea acestei pedepse, pe durata termenului de încercare.

S-au respins, ca inadmisibile, pretențiile civile în suma de 420 euro solicitate de denunțătorul B., constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale.

Conform art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor sume de bani: suma de 420 euro de la inculpatul A. și suma de 200 lei de la cumpărătorul de influență B.

Conform art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală prima instanță a reținut următoarele:

Denunțătorul B. a urmat, în primăvara anului 2009, cursurile Școlii de șoferi amatori C. din Adjud, iar după finalizarea școlii a susținut de mai multe ori examenul pentru obținerea permisului de conducere, însă de fiecare dată a fost respins la proba practică (traseu). Întrucât până la expirarea școlii de șoferi nu a promovat examenul, a urmat cursurile unei alte școli de șoferi și văzând că nu poate promova proba practică s-a interesat la prietenul său, D., taximetrist în Adjud, despre o persoană pe nume "E." din comuna Străoane, județul Vrancea, despre care auzise că are influență asupra examinatorilor întrucât ar avea o firmă cu un polițist care lucrează la Serviciul Permise auto Vrancea, rugându-l pe prietenul său să-i găsească numărul de telefon.

După ce martorul D. a făcut rost de numărul de telefon a lui "E.", denunțătorul a stabilit telefonic cu acesta o întâlnire la locuința lui "E." din comuna Străoane, județul Vrancea.

Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit ca acest "E." este inculpatul A., care are domiciliul în comuna Străoane, județul Vrancea.

Întâlnirea stabilita a avut loc în luna noiembrie 2010, când denunțătorul însoțit de martorul D. cu un autoturism condus de acesta din urmă, au mers la domiciliul inculpatului în comuna Străoane.

Discuția dintre inculpat și denunțător a avut loc la poarta locuinței inculpatului și la aceasta a asistat și martorul D. În prezența acestuia din urmă, inculpatul i-a promis denunțătorului că-l va ajuta să obțină permisul de conducere categoria B, dar va trebui să urmeze cursurile școlii de șoferi SC "F." SRL Focșani și pe lângă costul școlii va trebui să-i mai achite suma de 350 euro, dându-i asigurări denunțătorului că nu vor fi niciun fel de probleme în obținerea permisului.

B. s-a înscris la școala de șoferi indicată de inculpat, pe care a urmat-o în perioada 23 noiembrie 2010 - 07 ianuarie 2011, după care a susținut proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere, pe care a promovat-o, apoi s-a înscris și la proba practică, fiind programat la data de 22 aprilie 2011.

După ce a promovat proba teoretică, B. l-a sunat pe inculpat pentru a-i aduce acestuia la cunoștință data la care fusese programat pentru proba practică și în vederea întâlnirii cu acesta pentru a-i înmâna banii ceruți de inculpat, respectiv suma de 350 euro.

Întâlnirea a avut loc în luna aprilie 2011 cu câteva zile înainte de susținerea probei practice, după ora 20

00

, la restaurantul situat pe DN2 - E85, la ieșirea din Tișița, pe partea stânga a sensului de mers Focșani - Adjud. B. a venit cu prietenul lui D., iar inculpatul a venit singur. Toți trei s-au așezat la o masă în local, iar denunțătorul, în prezența martorului i-a dat inculpatului suma de 350 euro, urmând ca la două zile inculpatul să se întâlnească cu denunțătorul la benzinăria G., iar de acolo sa meargă împreuna la Focșani, la examenul practic pentru obținerea permisului de conducere.

La data de 22 aprilie 2011 B. s-a întâlnit cu inculpatul la intersecția de la Tișița și împreună au plecat către Focșani, cu un autoturism condus de inculpat. Pe drum, inculpatul l-a asigurat din nou pe denunțător că a vorbit cu examinatorul și să nu-și facă niciun fel de griji că nu va promova proba practică.

După susținerea probei practice denunțătorul a fost declarat respins, s-a întâlnit din nou cu inculpatul căruia i-a reproșat ca a dat și banii și nici nu a luat examenul, iar în aceste condiții inculpatul i-a mai solicitat o suma de bani, pentru a "grăbi lucrurile". Denunțătorul i-a mai dat inculpatului atunci suma de 120 euro, pe care a pus-o în portiera autoturismului condus de inculpat, iar acesta din urma l-a transportat cu mașina până la Adjud pe denunțător.

Ulterior, în luna iunie 2011 B. a susținut din nou proba practică și de această dată a fost declarat respins. În aceste condiții s-a hotărât să-i ceară banii înapoi inculpatului, sens în care, prin luna octombrie 2011 i-a dat un prim telefon, la care inculpatul i-a răspuns ca banii nu-i are momentan, dar că o să-i restituie până la sfârșitul lunii noiembrie 2011. Nici în luna noiembrie inculpatul nu i-a restituit banii denunțătorului, cu excepția unei sume de 200 lei, pe care i-a dat-o, motiv pentru care B. l-a denunțat pe inculpat organelor de poliție.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal a declarat apel inculpatul A., apreciind-o ca netemeinică și nelegală, susținând că soluția de condamnare este urmare situației de fapt reținută de instanța de fond, situație ce a avut la bază forța probatorie ce a fost dată declarațiilor martorului denunțător B. și ale martorului D.

Analizând cauza, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Prima instanță, analizând și coroborând probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de cercetare judecătorească, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare. S-a reținut că cererea inculpatului A., de achitare a sa pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în ref. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu putea fi admisă, vinovăția acestuia fiind dovedită cu probele administrate în cauză.

Corect a reținut instanța de fond, inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, în faza de cercetare judecătorească revenind asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală.

În timp ce în faza de urmărire penală, a negat comiterea faptei susținând că nu îl cunoaște pe denunțător, că nu a avut vreo discuție cu acesta, nu a primit vreo sumă de bani de la el și, pe cale de consecință nu avea motive să-i restituie vreo sumă de bani, neavând vreo explicație cu privire la conținutul convorbirilor telefonice avute cu acesta, în faza de cercetare judecătorească a susținut că îl cunoaște pe denunțător, că i-a recomandat acestuia să urmeze cursurile școlii de șoferi F. din Focșani și că i-a restituit acestuia suma de 200 lei - o datorie pe care o făcuse la discoteca din com. Urechești jud. Bacău, unde denunțătorul era cel care se ocupa cu muzica, dar despre care nu își amintește prea multe amănunte, pentru că era într-o stare avansată de ebrietate.

Și în cadrul declarației date în apel, inculpatul a susținut că îl cunoștea pe denunțător și că a mers la discoteca unde lucra acesta, ulterior fiind sunat pentru a-i plăti consumația făcută la discotecă.

Inculpatul nu a motivat temeinic și nu a dovedit corespunzător revenirea asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală.

Prin Decizia penală nr. 156/A din 06 iunie 2013 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca fiind nefondat apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii inculpatul A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 iulie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Potrivit art. 385

4

raportat la art. 368 și art. 369 C. proc. pen. anterior după pronunțarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a recursului părțile pot renunța în mod expres la această cale de atac, iar asupra renunțării se poate reveni, înaintea termenului pentru declararea recursului. În consecință, revenirea asupra cererii de retragere a recursului după expirarea termenului de declarare nu este de natură să producă efecte juridice.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că recursul este tardiv.

În conformitate cu prevederile art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile dacă legea nu dispune altfel. Termenul de recurs se socotește pe zile libere și curge potrivit dispozițiilor legale privind curgerea termenului de apel.

La data de 6 iunie 2013, dată la care cauza a rămas în pronunțare, inculpatul a fost prezent personal la dezbateri, iar recursul a fost declarat la data de 2 iulie 2013, fiind depășit termenul procedural legal de declarare a recursului.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen., reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia recurentul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 06 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 385

17

alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 156/A din 06 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 februarie 2014.

Procesat de GGC - NN