ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul C.V. pentru comiterea următoarelor infracțiuni: - trafic de influență, în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare (faptă privind pe C.D.); - trafic de influență în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare; - participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind pe P.I.); - trafic de influență, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 4 ani și 6 luni închisoare (fapta privind pe D.C.); - trafic de influență, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., la 4 ani închisoare (faptă privind pe C.A.); - înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., la 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; - participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind pe partea vătămată B.I.).

S-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. prin sentința penală nr. 232 din 8 noiembrie 2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin decizia penală nr. 424/R din 26 martie 2012 a Curții de Apel Galați și la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 1894 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 325 din 7 martie 2012 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) și art. 36 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită la 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-a anulat mandatul de executare nr. 297 din 29 martie 2012 emis de Judecătoria Adjud și mandatul de executare din 12 martie 2012 emis de Judecătoria Focșani și s-a dispus emiterea unui nou mandat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.V. în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 24 ianuarie 2012, la zi. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.V. a sumei totale de 32.000 RON. S-au respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de către C.D., P.I., D.C. și C.A. S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă B.I. și, în consecință, în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 143.437 RON, plus dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă B.I.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale solicitat de către partea civilă B.I. S-au anulat actele false, respectiv: contractul de împrumut autentificat din 1 iunie 2010 de notarul public O.A.R., în localitatea Onești și contractul de împrumut autentificat din 28 august 2011 la notarul public C.N., în municipiul Focșani.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din 14 martie 2012, în limita cotei de ½, din imobilul, teren arabil, în suprafață de 14268 mp, situat pe raza cornunei C., județul Vrancea, conform titlului de proprietate 8 din martie 1995 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Vrancea și din imobilul, casă de locuit, în suprafață de 66,50 mp și teren în suprafață de 458,40 mp, situat în A., județul Vrancea, conform datelor de identificare din contractul de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 1978. A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariile pentru apărătorul din oficiu au fost avansate astfel: 200 RON din fondul Ministerului Public și 400 RON din fondul Ministerului Justiției.

S-a reținut, printre altele, că în ianuarie 2011, C.D. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., împrejurare în care i-a spus că, după divorț, intenționează să deruleze și un proces de partaj. Inculpatul s-a oferit să o ajute, promițându-i că poate interveni pe lângă o judecătoare ca să-i rezolve problema, însă i-a solicitat numitei C.D. și a și primit suma de 1.200 RON spunându-i acesteia că sunt necesari pentru diferite atenții ce urmau a fi oferite judecătoarei. Ulterior, inculpatul a solicitat și primit de la C.D. și alte sume de bani, motivând în același fel. În aceeași perioadă, C.D. s-a destăinuit inculpatului că intenționează să-i găsească un loc de muncă fiicei sale, S.O.D., care urma să termine Facultatea de marketing din cadrul A.S.E.

București în vara anului 2011. Și de această dată, inculpatul s-a oferit să o ajute pe aceasta, spunându-i că el cunoaște o persoană care este șefă de birou în cadrul Ministerului Transporturilor București, că poate vorbi cu acea persoană pentru a o angaja pe un post în acel minister, contra sumei de 2.000 euro. C.D. i-a oferit inculpatului suma de 5.000 RON, iar în perioada următoare i-a dat inculpatului, pentru același motiv, și alte sume de bani care au totalizat 22.000 RON, ultima sumă fiind de 280 RON, trimisă inculpatului în octombrie 2011 prin Serviciul Western Union. Inculpatul nu și-a respectat promisiunile, însă a urmărit să o convingă pe C.D. că face eforturi pentru a o ajuta. în acest sens, i-a cerut numitei S.O.D.

să-și pregătească actele necesare pentru angajare și de mai multe ori i-a cerut acesteia să se deplaseze la București pentru a o rezenta pentru un interviu la Ministerul Transporturilor, însă de fiecare dată întâlnirile nu se realizau din diferite motive invocate de inculpat. C.D., după ce a verificat și a constatat că nu se întreprinsese nimic în legătură cu partajul bunurilor și că angajarea fiicei sale nu se poate realiza, și-a dat seama că a fost înșelată de către inculpat. Pentru acest motiv, C.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.000 RON, reprezentând suma totală pe care i-a dat-o inculpatului pentru a i se rezolva cele două probleme, plus 17.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a apreciat că susținerile inculpatului în sensul că banii primiți de la C.D. ar fi banii dați ca împrumut în perioada cât a conviețuit în concubinaj cu aceasta ori că suma totală ar fi de numai 10.000 RON, nu pot fi reținute întrucât nu au fost dovedite. În același sens, s-a pronunțat instanța și în ce privește susținerea inculpatului că ar fi restituit numitei suma de 16.000 RON, din suma totală de 22.000 RON. S-a apreciat că, atât faptele reținute la pct. 1, cât și vinovăția inculpatului, sunt pe deplin dovedite prin următoarele mijloace de probă: - autodenunțul și declarațiile numitei C.D.

din care rezultă împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat și în care i-a prezentat spre rezolvare cele două probleme: partajul bunurilor comune și găsirea unui loc de muncă pentru fiica sa; promisiunile inculpatului că poate interveni pe lângă diferite persoane pentru a-i rezolva cele două probleme; pretențiile acestuia în bani și acțiunile acestuia de tergiversare, cât și despre sumele de bani predate inculpatului; - declarațiile martorilor S.O.D. (fiica numitei C.D.) și N.C.R. (prietenul martorei), care se coroborează cu declarațiile numitei C.D. și din care rezultă: promisiunile făcute de inculpat numitei C.D., sumele de bani pretinse și primite de acesta; solicitările inculpatului privind pregătirea dosarului și deplasările făcute de S.O.D.

la București în vederea susținerii unui interviu, niciodată realizat, cât și diferitele motive invocate de inculpat pentru nerealizarea celor promise; - înscrisul numit „Chitanță” și înscrisurile bancare din care rezultă că numita C.D. avea resursele bănești pentru a-i da inculpatului diferite sume de bani pentru rezolvarea celor două probleme; - înscrisul din care reiese că, în data de 26 octombrie 2011, C.D. i-a trimis inculpatului suma de 280 RON; - înregistrarea convorbirii telefonice purtată în data de 23 noiembrie 2011, în jurul orelor 13:00, între inculpat și C.D., transcrisă, din care rezultă că până la acea dată C.D. i-a dat inculpatului pentru rezolvarea celor două probleme, partajul bunurilor și încadrarea fiicei, aproximativ 22.000 RON, bani care nu au reprezentat un împrumut; - înregistrarea convorbirii telefonice din 20 decembrie 2011 dintre inculpat și C.D., redată în scris, din care rezultă că inculpatul recunoaște că a primit de la C.D.

suma totală de 22.000 RON, pentru a-i rezolva cele două probleme; - din înregistrările convorbirilor telefonice dintre aceleași persoane, redate în scris, reies cu claritate promisiunile făcute de inculpat, motivele invocate pentru tergiversarea rezolvării celor două probleme, sumele de bani solicitate și modul în care inculpatul explică folosirea acestora, reproșurile făcute inculpatului de către C.D. pentru că nu-i sunt rezolvate cele două probleme. S-a apreciat că toate aceasta se coroborează cu declarațiile inculpatului prin care recunoaște comiterea faptelor așa cum acestea au fost reținute în rechizitoriu.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului care, în perioada aprilie-octombrie 2011, a pretins și a primit de la numita C.D., diferite sume de bani, în total 22.000 RON, lăsând să se înțeleagă care ar avea influență pe lângă magistrați și pe lângă funcționari din Ministerul Transportului, promițând că va interveni pe lângă aceste persoane în vederea derulării unui proces de partaj bunuri și în vederea angajării fiicei acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a mai reținut că numita P.I. intenționa să găsească fiului ei, I.P., un loc de muncă. În luna mai 2010, P.I.

a aflat de la mama sa, N.I., că aceasta din urmă a cunoscut pe inculpatul C.V., care a susținut că are cunoștințe la Prefectura Bacău și că, în schimbul unei sume de 1.000-2.000 RON, îl poate angaja pe fiul acesteia, ca șofer la Prefectura Bacău. Intenționând să îl contacteze pe inculpat, P.I. s-a deplasat la martora C.I., o cunoștință de-a inculpatului, aceasta confirmându-i că inculpatul îi poate rezolva diferite probleme personale. În aceste condiții, P.I. a lăsat pentru inculpat un avans de 300 RON. S-a reținut că inculpatul mai primise și suma de 100 euro de la N.I., în baza acelorași promisiuni. În zilele următoare, P.I. l-a contactat telefonic pe inculpat și s-a întâlnit cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a promis că îl poate angaja pe fiului său, I.P., ca șofer la Prefectura Bacău întrucât îl are pe fiul său jurist la acea instituție, însă trebuie să-i dea pentru acest serviciu suma de 500 euro.

Această sumă i-a fost înmânată inculpatului, împreună cu unele documente personale și o cerere de angajare. Din discuțiile purtate între aceste persoane, inculpatul a aflat că I.P. are un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău care l-ar putea încurca la angajare. în aceste condiții, inculpatul a susținut că are cunoștință și relații printre procurorii de la Bacău și printre judecătorii de la Tribunalul Vrancea și că-i poate rezolva și această problemă în schimbul sumei de 2.000 RON, sumă pe care inculpatul a și primit-o. Mai mult, în aceleași împrejurări, inculpatul a susținut că are relații și în rândul funcționarilor de la Casa Județeană de Pensii Vrancea și că îi poate facilita obținerea unei pensii pe motive medicale pentru P.N., soțul numitei P.I.

Pentru acest serviciu, inculpatul a pretins și primit suma de 1.100 RON, împreună cu copii de pe cartea de muncă. Pentru a da impresia că se preocupă de rezolvarea celor trei probleme, inculpatul a cerut lui I.P. să-l transporte cu autoturismul în Focșani, Bacău, Onești, motivând că trebuie să discute cu diferite persoane: procurori, judecători și alți funcționari publici din diferite instituții. Cum promisiunile inculpatului nu se concretizau, P.I. și-a dat seama că inculpatul a înșelat-o, aceasta preocupându-se, în continuare, să obțină probe că i-a dat inculpatului, suma totală de 6.000 RON. Pentru început, P.I. i-a propus inculpatului să încheie o „chitanță” în care să se consemneze că a „primit suma totală de 6000 RON”.

Inculpatul nu a fost de acord, însă i-a propus numitei P.I. să încheie la notar un contract de împrumut pentru suma de 6.000 RON. Deși nu aceasta era realitatea, P.I. a acceptat, întrucât obținea o recunoaștere din partea inculpatului că a primit suma de 6.000 RON. Astfel, în data de 1 iunie 2010, inculpatul împreună cu P.I., I.P. și C.I. s-au deplasat la Biroul notarului public O.A.R. din municipiul O., județul Bacău, unde s-a autentificat contractul de împrumut din 1 iunie 2010. Evident, părțile contractante nu i-au adus la cunoștință notarului public scopul real al acestei contract. Martora C.I., în declarația dată în fața instanței, a arătat în mod clar că inculpatul a încasat mai multe sume de bani de la P.I.

pentru a-i rezolva cele trei probleme, că la întocmirea contractului la notar nu s-a înmânat nicio sumă de bani inculpatului, că „totul a fost de fațadă” și că din suma totală de 6.000 RON, P.I. a recuperat doar 1.500 RON. În același sens, a declarat și martorul I.P. P.I. a pus la dispoziția organelor de cercetare și un CD care conține înregistrarea unor discuții pe care le-a purtat cu inculpatul, din care rezultă cu claritate că inculpatul a primit diferite sume de bani, nu ca împrumut, ci pentru rezolvarea celor trei probleme. S-a apreciat că situația de fapt reținută la pct. 2 și vinovăția inculpatului a fost dovedită, pe lângă probele deja menționate, prin: - denunțul și declarațiile numitei P.I.; - declarațiile martorilor I.P., P.N., N.I.

și C.I. din care rezultă cu claritate împrejurările în care părțile s-au cunoscut, scopul real pentru care inculpatul a primit diferite sume de bani, scopul real pentru care s-a întocmit și autentificat contractul de împrumut, sumele de bani pretinse și primite de la inculpat, cât și sumele restituite; - înscrisul numit „Chitanță” din care rezultă că, la data de 7 iunie 2010, inculpatul a restituit 1.500 RON din suma consemnată în contract; - transcrierea înregistrărilor efectuate de P.I., din care rezultă cu claritate că inculpatul nu rezolvase cele trei probleme la care se angajase, că pentru aceasta încasase mai multe sume de bani, că inculpatul a fost cel care a propus încheierea actului de împrumut printr-un notar public și tot inculpatul încearcă să justifice folosirea sumelor primite; - declarațiile inculpatului în care rezultă că acesta a primit de la P.I., inițial, suma de 6.000 RON.

S-a apreciat că susținerile inculpatului în sensul că, în realitate, ar fi împrumutat suma de 5.000 RON ori suma de 4.000 RON nu pot fi reținute întrucât acestea sunt infirmate de probatoriul cauzei și chiar de propriile declarații. Chiar dacă martorul M.I. a susținut că a fost de față când inculpatul discuta cu P.I., care era însoțită de o altă persoană, despre împrumutul unei sume de 6.000 RON, instanța nu a putut reține că, în realitate, a fost un împrumut de bani întrucât părțile (inculpatul și P.I.) nu puteau discuta deschis, față de alte persoane, despre scopul real al sumelor înmânate inculpatului, deoarece erau conștiente că se aflau în zona faptelor penale. S-a reținut că edificatoare în acest sens sunt transcrierile convorbirilor telefonice.

A fost avut în vedere și faptul că declarația martorului M.I. nu se coroborează, sub aspectul menționat, cu niciuna dintre probele administrate în cauză. În același mod s-a pronunțat instanța și cu privire la susținerea inculpatului în sensul că ar fi restituit numitei P.I. suma de 2.500 RON întrucât din probele administrate a rezultat cu claritate că inculpatul a restituit doar 1.500 RON. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului care, în perioada mai-iunie 2010, a pretins și a primit de la numita P.I. diferite sume de bani, care totalizează 6.000 RON, pretinzând că are influență pe lângă diferiți magistrați și funcționari publici și promițând că poate interveni pe lângă aceștia, în vederea angajării lui I.P.

ori în legătură cu transferul unui dosar penal al aceluiași I.P. ori în vederea facilitării pensionării pe caz de boală a numitului P.N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a apreciat că fapta aceluiași inculpat care, în data de 1 iunie 2010, a determinat pe notarul public O.A.R. care, necunoscând scopul real și caracterul fictiv al convenției, a autentificat actul sub forma unui contract de împrumut, întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reținut că, în toamna anului 2008, numitul D.C. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., împrejurare în care acesta din urmă a aflat că numitul D.C. beneficiază de o pensie medicală de handicap și că trebuie să se prezinte anual la comisia de expertiză pentru a fi evaluat. În aceste condiții, inculpatul s-a oferit să-l ajute pe D.C. să se pensioneze definitiv fără a mai fi necesar să se prezinte anual la comisia de expertiză, spunându-i acestuia că are o cunoștință care este inspector în cadrul acelei comisii, pe lângă care poate interveni. D.C. a fost de acord cu propunerea inculpatului și, în consecință, i-a înmânat inculpatului actele de pensionare și cartea de identitate. În schimbul ajutorului promis, D.C.

i-a dat inculpatului o căruță de lemne de foc, i-a transportat alte trei căruțe cu lemne de foc și i-a oferit diferite sume de bani, toate acestea, în valoare de 1.500 RON, în perioada toamnei anului 2008-ianuarie 2009. Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a spus numitului D.C. că, în același mod, a ajutat și alte persoane să se pensioneze pe motive medicale, iar într-una din zile, după ce a solicitat acestuia o sumă de 200 RON, l-a transportat cu autoturismul la Focșani, motivând că trebuie să-l vadă o inspectoare din cadrul Comisiei de examinare, ceea ce nu s-a întâmplat. Aceasta nu l-a împiedicat pe inculpat să-i spună lui D.C. că situația lui se va rezolva în mod favorabil. Ulterior, D.C.

a verificat la comisia de expertiză și a constat că pe numele său nu fusese depus niciun dosar, moment în care și-a dat seama că a fost înșelat. Situația de fapt reținută la pct. 3, cât și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin următoarele mijloace de probă: - denunțul și declarațiile numitului D.C. din care rezultă: împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat, promisiunea inculpatului că-l poate ajuta să se pensioneze definitiv, fără a mai merge anual la comisia de examinare, susținerile condamnatului cu privire la persoanele pe lângă care poate interveni, cât și avantajele materiale ori sumele de bani pe care i le-a oferit inculpatului ori au fost solicitate de către acesta în perioada toamna anului 2008-ianuarie 2009; - declarația martorului V.C.

care se coroborează cu declarația numitului D.C., din care reiese că inculpatul i-a promis numitului D.C. că-i va face o pensie definitivă de handicap, încât să nu se mai prezinte anual la comisie, că pentru aceasta inculpatul a solicitat de la D.C. mai multe sume de bani în mai multe tranșe și că o sumă de 200 RON i-a fost înmânată inculpatului chiar de el, împrejurare în care inculpatul s-a oferit să-l ajute și pe el pentru a obține o pensie de handicap; - declarația martorei G.S. din care reise că i-a dat inculpatului, în tranșe, suma totală de 700 RON pentru a o ajuta la comisie să obțină o pensie mai mare; - declarația martorei G.C. din care rezultă că numitul D.C. i-a spus că i-a dat inculpatului bani pentru a obține o pensie de handicap și că acesta l-a înșelat.

S-a apreciat că toate aceste probe se coroborează cu declarațiile inculpatului date atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul judecății prin care-și recunoaște și faptele reținute la pct. 3. Susținerile inculpatului în sensul că nu a săvârșit faptele reținute la pct. 3 ori că a restituit în întregime sumele de bani obținute de la D.C., nu au fost reținute întrucât acestea nu au suport în materialul probator al cauzei. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului C.V. care, în perioada toamna anului 2008-ianuarie 2009, a pretins și a primit de la numitul D.C., bani și alte foloase materiale, în valoare de 1.500 RON, pentru acestea promițând că are influență pe lângă funcționari din cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și că o să-l ajute pentru a fi încadrat definitiv în categoria persoanelor cu handicap, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

Contrar susținerilor inculpatului, prima instanță a reținut că această infracțiune este săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 162/2001 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin decizia penală nr. 528 din 29 august 2001 a Tribunalului Vrancea, întrucât, în acest caz, termenul de reabilitare nu se împlinise când, în toamna anului 2008, inculpatul a săvârșit actele materiale de trafic de influență. Așa fiind, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

în raport cu infracțiunea reținută la pct. 3. De asemenea, s-a reținut că, în luna octombrie 2009, numitul C.A. l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul nepoatei sale C.I. Inculpatul s-a oferit ca, în schimbul unor sume de bani, să intervină la Tribunalul Vrancea în vederea obținerii unei soluții favorabile într-o cauză având ca obiect retrocedarea unei suprafețe de 2,50 ha teren agricol. În acest scop, în perioada 2009-2010, C.A. i-a dat inculpatului, în total, suma de 7.000 RON, cu privire la care inculpatul a pretins ulterior că a dat-o magistraților pentru soluționarea favorabilă a procesului civil. Dându-și seama că inculpatul nu și-a respectat promisiunea, C.A. i-a solicitat să îi restituie banii, însă nu a primit decât suma de 1.500 RON.

S-a constatat că situația de fapt rezultă din declarațiile denunțătorului C.A., declarațiile martorilor C.E., R.G., N.V., coroborate cu declarația inculpatului C.V. de recunoaștere totală a faptei comise. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde și primi de la numitul C.A. suma de 7.000 RON, lăsându-l să înțeleagă că are influență asupra magistraților pentru a-i soluționa favorabil o cauză civilă, constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. S-a mai reținut că, în perioada ianuarie 2011-mai 2011, numitul B.I. i-a dat inculpatului C.V. 74.200 RON și 15.700 euro, luați de la ginerele său, promițându-i că îl ajută să achiziționeze utilaje agricole, întrucât fiul său, C.G., este juristul Prefecturii Bacău și președintele unei comisii de licitație ce urma să organizeze o licitație pentru utilaje agricole confiscate sau gajate.

Totodată, inculpatul i-a spus numitului B.I. că nu trebuie să se prezinte la licitație și că este necesar să-i dea acte de identitate a mai multor persoane întrucât nu poate licita singur pentru toate utilajele. Ulterior, l-a înștiințat că a câștigat la licitație o combină, trei tractoare, două remorci, pluguri, discuri și alte utilaje, dosarul de licitație fiind înaintat la București pentru aprobare. B.I. și-a exprimat dorința de a vedea utilajele achiziționate, însă inculpatul i-a spus că sunt depozitate într-o unitate militară din Bacău, unde accesul nu este permis. Înțelegând că a fost indus în eroare, pentru a-și putea recupera banii dați pentru utilaje și a avea o dovadă, B.I. i-a solicitat inculpatului să încheie un înscris autentic în acest sens.

Inculpatul a acceptat propunerea, însă sub forma încheierii unui contract de împrumut. Prin urmare, cei doi s-au prezentat la notarul public C.N., unde au solicitat autentificarea unei convenții de împrumut. Necunoscând caracterul fictiv al convenției, notarul a autentificat contractul de împrumut din 28 august 2011. Din banii primiți, inculpatul i-a restituit numitului B.I. suma de 3.700 RON (conform declarațiilor părților). S-a constatat că împrejurările în care inculpatul l-a indus în eroare pe B.I., așa cum au fost reținute în rechizitoriu, rezultă din declarațiile părții vătămate B.I. și declarațiile martorilor B.G., B.M., A.C., martori care au dat actele de identitate cerute de inculpat și care cunosc că acesta a primit sumele de bani de la partea vătămată.

Având în vedere și recunoașterea faptelor comise de către inculpat, Tribunalul a constatat pe deplin dovedită intenția inculpatului de a înșela partea vătămată. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului de a-i forma convingerea numitului B.I. că are pârghiile necesare pentru a-i achiziționa prin licitație utilaje agricole, folosindu-se de calitatea de jurist și de membru al unei comisii de licitație a fiului său C.G., în scopul de a obține injust banii dați de B.I., pentru cumpărarea utilajelor, cauzând părții vătămate un prejudiciu în valoare de 143.437 RON, constituie infracțiunea de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. S-a apreciat că fapta aceluiași inculpat de a consimți și a-1 determina pe notarul public C.N.

să autentifice contractul de împrumut, fără ca notarul să cunoască caracterul fictiv al acestuia, constituie infracțiunea de participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 C. pen. cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. Totodată, s-a apreciat că susținerile inculpatului în sensul că, în realitate, a împrumutat de la B.I. cele două sume de bani 74.200 RON și 157.000 euro și că din aceștia ar fi restituit, în două tranșe, 4.000 RON și apoi 6.000 RON, în total 10.000 RON, nu au putut fi reținute întrucât acestea sunt infirmate de probele administrate în cauză. Contrar susținerilor inculpatului, martorul S.T. nu a putut face nicio referire clară cu privire la felul contractului ce urma să se încheie în fața notarului și nu a văzut nicio sumă de bani care să fie înmânată inculpatului în acel moment.

Mai mult, martorul a susținut că a înțeles că părțile urmau să întocmească „un scris pentru a avea o dovadă”. A fost avută în vedere și susținerea aceluiași martor, în sensul că nu a fost de față la întocmirea actului în fața notarului, plecând cu mult înainte de acel moment. Prin urmare, s-a constatat că declarația martorului S.T. nu se coroborează cu susținerile inculpatului privind încheierea unui contract de împrumut. Împotriva sentinței penale menționare au declarat apel inculpatul C.V. și apelanta C.D. La termenul de judecată din 10 aprilie 2013, apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., arătând că s-a pus greșit sechestru pe un imobil care a fost vândut.

În motivele de apel, apelanta C.D. a arătat, printre altele, că statutul său juridic este acela prevăzut de art. 6 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Prin decizia penală nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul nr. 1645/91/2012* și, în consecință: A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare: Au fost reduse pedepsele aplicate inculpatului C.V., după cum urmează: - de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe C.D.); - de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea 320 1 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și cu reținerea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe P.I.); - de la 4 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

prin reținerea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe D.C.); - de la 4 ani închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., prin reținerea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe C.A.); - de la 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. la 3 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), 2 C. pen., prin reținerea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.; - de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., prin reținerea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe partea vătămată B.I.). Au fost modificate dispozițiile privitoare la contopirea pedepselor, în sensul că în mecanismul de contopire intră pedepsele din prezenta cauză, astfel cum au fost reduse și menționate anterior, iar pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului este cea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. A fost menținută măsura arestării inculpatului C.V.

și s-a dedus durata reținerii și a arestării preventive a acestuia de la 24 ianuarie 2012 la zi-10 aprilie 2013. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta C.D. împotriva sentinței penale nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (avocat P.L.). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta C.D. să plătească către stat suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Instanța de prim control judiciar a constatat că în mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de: 1. trafic de influență, în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(privind pe C.D.); 2. trafic de influență în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 3. participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (fapte privind pe P.I.); 4. trafic de influență prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (privind pe D.C.); 5. trafic de influență prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. (privind pe C.A.); 6. înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.; 7. participație improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. S-a reținut în acest sens că a fost avut în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv: - declarațiile lui C.D., P.I., C.A., D.C., din care reiese că inculpatul C.V.

a primit de la aceștia diverse sume de bani, promițând că va interveni pe lângă diferiți magistrați și funcționari în vederea rezolvării unor probleme de natură juridică sau administrativă; - declarațiile părții vătămate B.I.

din care rezultă că, în perioada ianuarie-mai 2011, inculpatul a primit de la acesta diverse sume de bani, promițând că îl va ajuta în vederea achiziționării unor utilaje agricole, motivat de faptul că fiul inculpatului, C.G., este juristul Prefecturii Bacău și președintele unei comisii de licitație la care urmau să se liciteze utilajele respective; - procese-verbale cu transcrierea unor convorbiri telefonice și înregistrări audio-video în mediul ambiental care pun în evidență acțiunile ilicite ale acestuia de trafic de influență; - proces-verbal de percheziție domiciliară din 24 ianuarie 2012, vizând locuința inculpatului și planșă foto aferentă, fiind ridicate mai multe înscrisuri care interesează prezenta cauză; - alte înscrisuri care stau la baza acuzațiilor; - declarațiile martorilor S.O.D., N.C.R., I.P., P.N., N.I., C.I., B.G., B.M., A.C., M.B., B.C., G.V., C.P., M.M., P.E., V.C., G.S., V.G., R.G., N.V., din care rezultă anumite împrejurări legate de comiterea faptelor; - declarațiile inculpatului C.V.

date pe parcursul procesului penal, inclusiv cele prin care recunoaște comiterea infracțiunilor, cu solicitările aferente de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Cu toate acestea, s-a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală și ne temeinică sub următoarele aspecte: În primul ciclu procesual, în fața instanței de fond, inculpatul C.V. a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, cu solicitarea aferentă de a se judeca conform procedurii prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. (Dosar 1645/91/2012 al Tribunalului Vrancea). Dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. au fost reținute în favoarea acestuia prin sentința penală nr. 110 din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea (Dosar 1645/91/2012 al Tribunalului Vrancea).

În cel de-al doilea ciclu procesual, în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut inițial faptele din rechizitoriu cu cererea aferentă de a i se aplica dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea). Ulterior, inculpatul a mai dat o declarație prin care a arătat că recunoaște faptele din rechizitoriu, cu excepția a două aspecte (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea), instanța de fond trecând la cercetare judecătorească, iar prin sentința penală nu au mai fost reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În fața instanței de apel, inculpatul a mai dat o declarație de recunoaștere a faptelor și de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Curtea de apel a apreciat că în mod nelegal nu au fost reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. în cuprinsul sentinței apelate. Pe de o parte, s-a reținut că declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor, cu solicitarea aferentă de a i se aplica dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., are un caracter definitiv, nemaiputându-se reveni asupra ei decât în cazul unor situații excepționale care ar viza cunoașterea eronată a unor împrejurări sau vicierea consimțământului, neprobate în prezenta cauză. Pe de altă parte, s-a constatat că în primul ciclu procesual, la fond, au fost reținute dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., aspect care nu a fost contestat în apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 110/2012 a Tribunalului Vrancea.

Astfel, s-a reținut că, în situația în care, în rejudecare, prima instanță nu a făcut aplicarea acestor prevederi legale, a agravat situația juridică a inculpatului, încălcând principiul prevăzut de art. 372 C. proc. pen. A fost avut în vedere că, deși instanța de fond a făcut cercetare judecătorească, dorind să clarifice anumite aspecte de fapt, în măsura în care faptele din rechizitoriu erau probate, trebuia să aplice dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În apel, s-au reținut aceste prevederi legale în favoarea inculpatului C.V., cu consecințele menționate de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Luând în considerare limitele de pedeapsă astfel reduse și toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 2 C. pen., inclusiv situația antecedentelor penale ale inculpatului, instanța de apel a apreciat că se impune o reducere corespunzătoare a pedepselor principale și a celei complementare, nefiind elemente care să justifice o situare a acestora în apropierea maximelor speciale astfel cum au fost diminuate. În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că aceasta a fost soluționată în mod corespunzător, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în raport cu partea vătămată/parte civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act normativ anterior celui intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate).

S-a constatat că numita C.D. nu are calitate procesuală de parte vătămată/parte civilă, infracțiunea de trafic de influență fiind o infracțiune de pericol și nu de rezultat (de prejudiciu). A fost avut în vedere că dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 nu sunt aplicabile în prezenta cauză întrucât infracțiunea de trafic de influență care o vizează pe C.D. nu este reglementată de legea specială, respectiv cea cu nr. 78/2000, ci de legea cadru, respectiv C. pen. S-a reținut că dispozițiile din legea specială nu pot fi extinse asupra faptei de trafic de influență, ținând cont și de decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată într-un recurs în interesul legii, fiind aplicabile doar prevederile care vizează confiscarea sumelor de bani, reținute și de instanța de fond.

În consecință, s-a apreciat ca fiind nefondat apelul declarat de C.D. Totodată, s-a constatat că este neîntemeiat și motivul de apel al inculpatului care vizează aplicarea greșită a sechestrului asigurător asupra unui imobil. S-a reținut că a fost depus în acest scop un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 25 august 2008, cu privire la imobilul format din casă de locuit cu suprafața construită de 100 mp și teren aferent, curți-construcții în suprafață totală de 458,40 mp, situat în orașul A., județul Vrancea.

Pe de o parte, s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare menționat nu este translativ de proprietate, nu are dată certă și nu au fost îndeplinite alte condiții „ad solemnitatem/ad valididatem”, iar pe de altă parte, s-a reținut că, în cazul unor neregularități referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului, interes procesual de a invoca o eventuală ridicare a sechestrului o are proprietarul actual, respectiv un eventual cumpărător. În ceea ce privește măsura arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta este legală și temeinică, menținându-se în continuare temeiul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, s-a reținut că pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, numărul mare al acestora și al actelor materiale, valoarea ridicată a sumelor de bani încasate de inculpat, faptul că acesta a mai suferit condamnări în trecut, dar și starea de insecuritate socială care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea fapte ar fi în libertate. Împotriva deciziei anterior menționate au declarat recurs partea civilă B.I., C.D. și inculpatul C.V. La termenul de judecată din 9 septembrie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursurilor declarate de C.D.

și de inculpatul C.V. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând actele și lucrările din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate de C.D. și de inculpatul C.V. sunt tardiv introduse. Astfel, din datele existente la dosar rezultă că inculpatului C.V. i-a fost comunicată decizia pronunțată în apel la data de 16 aprilie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 9 mai 2013, așadar cu depășirea termenului legal, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că la data de 10 mai 2013 i s-a mai comunicat o dată hotărârea întrucât nu face să curgă un nou termen de recurs.

În ceea ce o privește pe C.D., se reține că acesteia i-a fost comunicată decizia atacată la data de 18 aprilie 2013. Cu toate acestea, exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat abia la data de 7 mai 2013, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 10 zile. Totodată, se reține că, deși recurenta a arătat că este vorba despre un recurs peste termen, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursurile declarate de recurenta C.D. și de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, urmează să fie respinse, ca tardiv introduse.

În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă B.I., care a criticat decizia atacată atât sub aspectul laturii penale, cât și al celei civile, Înalta Curte, procedând la examinarea acestuia prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Totodată, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385 9 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul parte civilă B.I. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, considerată prea redusă în raport cu circumstanțele sale personale și cu cele reale, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. În ceea ce privește criticile vizând greșita soluționare a laturii civile, care au fost dezvoltate în cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosar în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. și care pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. (care a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013), Înalta Curte reține că nici acestea nu pot fi primite, latura civilă fiind corect soluționată, constatându-se îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în raport cu partea civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act normativ anterior celui intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură de cauzalitate). Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă B.I.

și recurenta C.D. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 200 RON, iar recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardive, recursurile declarate de recurenta C.D. și de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul parte civilă B.I. și recurenta C.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat D.M. și suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru termenul din 17 iulie 2013, avocat D.A., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2013.