ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2642/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 29 din

11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea a fost condamnat inculpatul C.V. pentru

comiterea următoarelor infracțiuni:

- trafic de influență,

în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare (faptă privind pe C.D.);

- trafic de influență

în formă continuată, prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare;

- participație

improprie la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2)

C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind

pe P.I.);

- trafic de influență,

prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la

4 ani și 6 luni închisoare (fapta privind pe D.C.);

- trafic de influență,

prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., la 4 ani închisoare (faptă privind pe C.A.);

- înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., la 5 ani și 6 luni închisoare și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.;

- participație

improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C.

pen., raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare (fapte privind

pe partea vătămată B.I.).

S-a constatat

că aceste infracțiuni sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a

fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. prin sentința penală nr. 232 din 8 noiembrie

2011 a Judecătoriei Adjud, definitivă prin decizia penală nr. 424/R din 26

martie 2012 a Curții de Apel Galați și la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 1894 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei

Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 325 din 7 martie 2012 a Curții de Apel

Galați.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) și art. 36 C. pen., s-a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită la 6 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71

C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a anulat mandatul

de executare nr. 297 din 29 martie 2012 emis de Judecătoria Adjud și mandatul de

executare din 12 martie 2012 emis de Judecătoria Focșani și s-a dispus emiterea

unui nou mandat, după rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului C.V.

în baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii

și a arestării preventive, de la data de 24 ianuarie 2012, la zi.

În baza art. 257

alin. (2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea

de la inculpatul C.V. a sumei totale de 32.000 RON.

S-au respins,

ca nefondate, acțiunile civile formulate de către C.D., P.I., D.C. și C.A.

S-a admis, în

parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă B.I. și, în consecință,

în baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 143.437 RON, plus dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile, către partea

civilă B.I.

S-a respins ca

nefondat capătul de cerere privind daunele morale solicitat de către partea civilă

B.I.

S-au anulat actele

false, respectiv: contractul de împrumut autentificat din 1 iunie 2010 de notarul

public O.A.R., în localitatea Onești și contractul de împrumut autentificat din

28 august 2011 la notarul public C.N., în municipiul Focșani.

S-a menținut sechestrul

asigurător instituit prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea din

14 martie 2012, în limita cotei de ½, din imobilul, teren arabil, în suprafață

de 14268 mp, situat pe raza cornunei C., județul Vrancea, conform titlului de proprietate

8 din martie 1995 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

Vrancea și din imobilul, casă de locuit, în suprafață de 66,50 mp și teren în suprafață

de 458,40 mp, situat în A., județul Vrancea, conform datelor de identificare din

contractul de vânzare-cumpărare din 18 aprilie 1978.

A fost obligat

inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile pentru

apărătorul din oficiu au fost avansate astfel: 200 RON din fondul Ministerului Public

și 400 RON din fondul Ministerului Justiției.

S-a reținut, printre

altele, că în ianuarie 2011, C.D. l-a cunoscut pe inculpatul C.V., împrejurare în

care i-a spus că, după divorț, intenționează să deruleze și un proces de partaj.

Inculpatul s-a oferit să o ajute, promițându-i că poate interveni pe lângă o judecătoare

ca să-i rezolve problema, însă i-a solicitat numitei C.D. și a și primit suma de

1.200 RON spunându-i acesteia că sunt necesari pentru diferite atenții ce urmau

a fi oferite judecătoarei.

Ulterior, inculpatul

a solicitat și primit de la C.D. și alte sume de bani, motivând în același fel.

În aceeași perioadă,

C.D. s-a destăinuit inculpatului că intenționează să-i găsească un loc de muncă

fiicei sale, S.O.D., care urma să termine Facultatea de marketing din cadrul A.S.E.

București în vara anului 2011.

Și de această

dată, inculpatul s-a oferit să o ajute pe aceasta, spunându-i că el cunoaște o persoană

care este șefă de birou în cadrul Ministerului Transporturilor București, că poate

vorbi cu acea persoană pentru a o angaja pe un post în acel minister, contra sumei

de 2.000 euro. C.D. i-a oferit inculpatului suma de 5.000 RON, iar în perioada următoare

i-a dat inculpatului, pentru același motiv, și alte sume de bani care au totalizat

22.000 RON, ultima sumă fiind de 280 RON, trimisă inculpatului în octombrie 2011

prin Serviciul Western Union.

Inculpatul nu

și-a respectat promisiunile, însă a urmărit să o convingă pe C.D. că face eforturi

pentru a o ajuta. în acest sens, i-a cerut numitei S.O.D. să-și pregătească actele

necesare pentru angajare și de mai multe ori i-a cerut acesteia să se deplaseze

la București pentru a o rezenta pentru un interviu la Ministerul Transporturilor,

însă de fiecare dată întâlnirile nu se realizau din diferite motive invocate de

inculpat.

C.D., după ce

a verificat și a constatat că nu se întreprinsese nimic în legătură cu partajul

bunurilor și că angajarea fiicei sale nu se poate realiza, și-a dat seama că a fost

înșelată de către inculpat.

Pentru acest motiv,

C.D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 22.000 RON, reprezentând suma

totală pe care i-a dat-o inculpatului pentru a i se rezolva cele două probleme,

plus 17.000 RON, reprezentând daune morale.

S-a apreciat că

susținerile inculpatului în sensul că banii primiți de la C.D. ar fi banii dați

ca împrumut în perioada cât a conviețuit în concubinaj cu aceasta ori că suma totală

ar fi de numai 10.000 RON, nu pot fi reținute întrucât nu au fost dovedite.

În același sens,

s-a pronunțat instanța și în ce privește susținerea inculpatului că ar fi restituit

numitei suma de 16.000 RON, din suma totală de 22.000 RON.

S-a apreciat că,

atât faptele reținute la pct. 1, cât și vinovăția inculpatului, sunt pe deplin dovedite

prin următoarele mijloace de probă:

- autodenunțul

și declarațiile numitei C.D. din care rezultă împrejurările în care l-a cunoscut

pe inculpat și în care i-a prezentat spre rezolvare cele două probleme: partajul

bunurilor comune și găsirea unui loc de muncă pentru fiica sa; promisiunile inculpatului

că poate interveni pe lângă diferite persoane pentru a-i rezolva cele două probleme;

pretențiile acestuia în bani și acțiunile acestuia de tergiversare, cât și despre

sumele de bani predate inculpatului;

- declarațiile

martorilor S.O.D. (fiica numitei C.D.) și N.C.R. (prietenul martorei), care se coroborează

cu declarațiile numitei C.D. și din care rezultă: promisiunile făcute de inculpat

numitei C.D., sumele de bani pretinse și primite de acesta; solicitările inculpatului

privind pregătirea dosarului și deplasările făcute de S.O.D. la București în vederea

susținerii unui interviu, niciodată realizat, cât și diferitele motive invocate

de inculpat pentru nerealizarea celor promise;

- înscrisul numit

„Chitanță” și înscrisurile bancare din care rezultă că numita C.D. avea resursele

bănești pentru a-i da inculpatului diferite sume de bani pentru rezolvarea celor

două probleme;

- înscrisul din

care reiese că, în data de 26 octombrie 2011, C.D. i-a trimis inculpatului suma

de 280 RON;

- înregistrarea

convorbirii telefonice purtată în data de 23 noiembrie 2011, în jurul orelor 13:00,

între inculpat și C.D., transcrisă, din care rezultă că până la acea dată C.D. i-a

dat inculpatului pentru rezolvarea celor două probleme, partajul bunurilor și încadrarea

fiicei, aproximativ 22.000 RON, bani care nu au reprezentat un împrumut;

- înregistrarea

convorbirii telefonice din 20 decembrie 2011 dintre inculpat și C.D., redată în

scris, din care rezultă că inculpatul recunoaște că a primit de la C.D. suma totală

de 22.000 RON, pentru a-i rezolva cele două probleme;

- din înregistrările

convorbirilor telefonice dintre aceleași persoane, redate în scris, reies cu claritate

promisiunile făcute de inculpat, motivele invocate pentru tergiversarea rezolvării

celor două probleme, sumele de bani solicitate și modul în care inculpatul explică

folosirea acestora, reproșurile făcute inculpatului de către C.D. pentru că nu-i

sunt rezolvate cele două probleme.

S-a apreciat că

toate aceasta se coroborează cu declarațiile inculpatului prin care recunoaște comiterea

faptelor așa cum acestea au fost reținute în rechizitoriu.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului care, în perioada aprilie-octombrie 2011, a pretins

și a primit de la numita C.D., diferite sume de bani, în total 22.000 RON, lăsând

să se înțeleagă care ar avea influență pe lângă magistrați și pe lângă funcționari

din Ministerul Transportului, promițând că va interveni pe lângă aceste persoane

în vederea derulării unui proces de partaj bunuri și în vederea angajării fiicei

acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut

că numita P.I. intenționa să găsească fiului ei, I.P., un loc de muncă.

În luna mai 2010,

P.I. a aflat de la mama sa, N.I., că aceasta din urmă a cunoscut pe inculpatul C.V.,

care a susținut că are cunoștințe la Prefectura Bacău și că, în schimbul unei sume

de 1.000-2.000 RON, îl poate angaja pe fiul acesteia, ca șofer la Prefectura Bacău.

Intenționând să

îl contacteze pe inculpat, P.I. s-a deplasat la martora C.I., o cunoștință de-a

inculpatului, aceasta confirmându-i că inculpatul îi poate rezolva diferite probleme

personale. În aceste condiții, P.I. a lăsat pentru inculpat un avans de 300 RON.

S-a reținut că

inculpatul mai primise și suma de 100 euro de la N.I., în baza acelorași promisiuni.

În zilele următoare,

P.I. l-a contactat telefonic pe inculpat și s-a întâlnit cu acesta, împrejurare

în care inculpatul i-a promis că îl poate angaja pe fiului său, I.P., ca șofer la

Prefectura Bacău întrucât îl are pe fiul său jurist la acea instituție, însă trebuie

să-i dea pentru acest serviciu suma de 500 euro. Această sumă i-a fost înmânată

inculpatului, împreună cu unele documente personale și o cerere de angajare.

Din discuțiile

purtate între aceste persoane, inculpatul a aflat că I.P. are un dosar penal la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău care l-ar putea încurca la angajare. în

aceste condiții, inculpatul a susținut că are cunoștință și relații printre procurorii

de la Bacău și printre judecătorii de la Tribunalul Vrancea și că-i poate rezolva

și această problemă în schimbul sumei de 2.000 RON, sumă pe care inculpatul a și

primit-o.

Mai mult, în aceleași

împrejurări, inculpatul a susținut că are relații și în rândul funcționarilor de

la Casa Județeană de Pensii Vrancea și că îi poate facilita obținerea unei pensii

pe motive medicale pentru P.N., soțul numitei P.I.

Pentru acest serviciu,

inculpatul a pretins și primit suma de 1.100 RON, împreună cu copii de pe cartea

de muncă.

Pentru a da impresia

că se preocupă de rezolvarea celor trei probleme, inculpatul a cerut lui I.P. să-l

transporte cu autoturismul în Focșani, Bacău, Onești, motivând că trebuie să discute

cu diferite persoane: procurori, judecători și alți funcționari publici din diferite

instituții.

Cum promisiunile

inculpatului nu se concretizau, P.I. și-a dat seama că inculpatul a înșelat-o, aceasta

preocupându-se, în continuare, să obțină probe că i-a dat inculpatului, suma totală

de 6.000 RON.

Pentru început,

P.I. i-a propus inculpatului să încheie o „chitanță” în care să se consemneze că

a „primit suma totală de 6000 RON”. Inculpatul nu a fost de acord, însă i-a propus

numitei P.I. să încheie la notar un contract de împrumut pentru suma de 6.000 RON.

Deși nu aceasta era realitatea, P.I. a acceptat, întrucât obținea o recunoaștere

din partea inculpatului că a primit suma de 6.000 RON.

Astfel, în data

de 1 iunie 2010, inculpatul împreună cu P.I., I.P. și C.I. s-au deplasat la Biroul

notarului public O.A.R. din municipiul O., județul Bacău, unde s-a autentificat

contractul de împrumut din 1 iunie 2010.

Evident, părțile

contractante nu i-au adus la cunoștință notarului public scopul real al acestei

contract.

Martora C.I.,

în declarația dată în fața instanței, a arătat în mod clar că inculpatul a încasat

mai multe sume de bani de la P.I. pentru a-i rezolva cele trei probleme, că la întocmirea

contractului la notar nu s-a înmânat nicio sumă de bani inculpatului, că „totul

a fost de fațadă” și că din suma totală de 6.000 RON, P.I. a recuperat doar 1.500

RON.

În același sens,

a declarat și martorul I.P.

P.I. a pus la

dispoziția organelor de cercetare și un CD care conține înregistrarea unor discuții

pe care le-a purtat cu inculpatul, din care rezultă cu claritate că inculpatul a

primit diferite sume de bani, nu ca împrumut, ci pentru rezolvarea celor trei probleme.

S-a apreciat că

situația de fapt reținută la pct. 2 și vinovăția inculpatului a fost dovedită, pe

lângă probele deja menționate, prin:

- denunțul și

declarațiile numitei P.I.;

- declarațiile

martorilor I.P., P.N., N.I. și C.I. din care rezultă cu claritate împrejurările

în care părțile s-au cunoscut, scopul real pentru care inculpatul a primit diferite

sume de bani, scopul real pentru care s-a întocmit și autentificat contractul de

împrumut, sumele de bani pretinse și primite de la inculpat, cât și sumele restituite;

- înscrisul numit

„Chitanță” din care rezultă că, la data de 7 iunie 2010, inculpatul a restituit

1.500 RON din suma consemnată în contract;

- transcrierea

înregistrărilor efectuate de P.I., din care rezultă cu claritate că inculpatul nu

rezolvase cele trei probleme la care se angajase, că pentru aceasta încasase mai

multe sume de bani, că inculpatul a fost cel care a propus încheierea actului de

împrumut printr-un notar public și tot inculpatul încearcă să justifice folosirea

sumelor primite;

- declarațiile

inculpatului în care rezultă că acesta a primit de la P.I., inițial, suma de 6.000

RON.

S-a apreciat că

susținerile inculpatului în sensul că, în realitate, ar fi împrumutat suma de 5.000

RON ori suma de 4.000 RON nu pot fi reținute întrucât acestea sunt infirmate de

probatoriul cauzei și chiar de propriile declarații.

Chiar dacă martorul

M.I. a susținut că a fost de față când inculpatul discuta cu P.I., care era însoțită

de o altă persoană, despre împrumutul unei sume de 6.000 RON, instanța nu a putut

reține că, în realitate, a fost un împrumut de bani întrucât părțile (inculpatul

și P.I.) nu puteau discuta deschis, față de alte persoane, despre scopul real al

sumelor înmânate inculpatului, deoarece erau conștiente că se aflau în zona faptelor

penale. S-a reținut că edificatoare în acest sens sunt transcrierile convorbirilor

telefonice. A fost avut în vedere și faptul că declarația martorului M.I. nu se

coroborează, sub aspectul menționat, cu niciuna dintre probele administrate în cauză.

În același mod

s-a pronunțat instanța și cu privire la susținerea inculpatului în sensul că ar

fi restituit numitei P.I. suma de 2.500 RON întrucât din probele administrate a

rezultat cu claritate că inculpatul a restituit doar 1.500 RON.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului care, în perioada mai-iunie 2010, a pretins și

a primit de la numita P.I. diferite sume de bani, care totalizează 6.000 RON, pretinzând

că are influență pe lângă diferiți magistrați și funcționari publici și promițând

că poate interveni pe lângă aceștia, în vederea angajării lui I.P. ori în legătură

cu transferul unui dosar penal al aceluiași I.P. ori în vederea facilitării pensionării

pe caz de boală a numitului P.N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

continuate de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a apreciat că

fapta aceluiași inculpat care, în data de 1 iunie 2010, a determinat pe notarul

public O.A.R. care, necunoscând scopul real și caracterul fictiv al convenției,

a autentificat actul sub forma unui contract de împrumut, întrunește elementele

constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals intelectual, prevăzută

de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a

reținut că, în toamna anului 2008, numitul D.C. l-a cunoscut pe inculpatul C.V.,

împrejurare în care acesta din urmă a aflat că numitul D.C. beneficiază de o pensie

medicală de handicap și că trebuie să se prezinte anual la comisia de expertiză

pentru a fi evaluat.

În aceste condiții,

inculpatul s-a oferit să-l ajute pe D.C. să se pensioneze definitiv fără a mai fi

necesar să se prezinte anual la comisia de expertiză, spunându-i acestuia că are

o cunoștință care este inspector în cadrul acelei comisii, pe lângă care poate interveni.

D.C. a fost de acord cu propunerea inculpatului și, în consecință, i-a înmânat inculpatului

actele de pensionare și cartea de identitate.

În schimbul ajutorului

promis, D.C. i-a dat inculpatului o căruță de lemne de foc, i-a transportat alte

trei căruțe cu lemne de foc și i-a oferit diferite sume de bani, toate acestea,

în valoare de 1.500 RON, în perioada toamnei anului 2008-ianuarie 2009.

Pentru a fi mai

convingător, inculpatul i-a spus numitului D.C. că, în același mod, a ajutat și

alte persoane să se pensioneze pe motive medicale, iar într-una din zile, după ce

a solicitat acestuia o sumă de 200 RON, l-a transportat cu autoturismul la Focșani,

motivând că trebuie să-l vadă o inspectoare din cadrul Comisiei de examinare, ceea

ce nu s-a întâmplat. Aceasta nu l-a împiedicat pe inculpat să-i spună lui D.C. că

situația lui se va rezolva în mod favorabil.

Ulterior, D.C.

a verificat la comisia de expertiză și a constat că pe numele său nu fusese depus

niciun dosar, moment în care și-a dat seama că a fost înșelat.

Situația de fapt

reținută la pct. 3, cât și vinovăția inculpatului au fost dovedite prin următoarele

mijloace de probă:

- denunțul și

declarațiile numitului D.C. din care rezultă: împrejurările în care l-a cunoscut

pe inculpat, promisiunea inculpatului că-l poate ajuta să se pensioneze definitiv,

fără a mai merge anual la comisia de examinare, susținerile condamnatului cu privire

la persoanele pe lângă care poate interveni, cât și avantajele materiale ori sumele

de bani pe care i le-a oferit inculpatului ori au fost solicitate de către acesta

în perioada toamna anului 2008-ianuarie 2009;

- declarația martorului

V.C. care se coroborează cu declarația numitului D.C., din care reiese că inculpatul

i-a promis numitului D.C. că-i va face o pensie definitivă de handicap, încât să

nu se mai prezinte anual la comisie, că pentru aceasta inculpatul a solicitat de

la D.C. mai multe sume de bani în mai multe tranșe și că o sumă de 200 RON i-a fost

înmânată inculpatului chiar de el, împrejurare în care inculpatul s-a oferit să-l

ajute și pe el pentru a obține o pensie de handicap;

- declarația martorei

G.S. din care reise că i-a dat inculpatului, în tranșe, suma totală de 700 RON pentru

a o ajuta la comisie să obțină o pensie mai mare;

- declarația martorei

G.C. din care rezultă că numitul D.C. i-a spus că i-a dat inculpatului bani pentru

a obține o pensie de handicap și că acesta l-a înșelat.

S-a apreciat că

toate aceste probe se coroborează cu declarațiile inculpatului date atât în timpul

urmăririi penale, cât și în cursul judecății prin care-și recunoaște și faptele

reținute la pct. 3.

Susținerile inculpatului

în sensul că nu a săvârșit faptele reținute la pct. 3 ori că a restituit în întregime

sumele de bani obținute de la D.C., nu au fost reținute întrucât acestea nu au suport

în materialul probator al cauzei.

În drept, s-a

apreciat că faptele inculpatului C.V. care, în perioada toamna anului 2008-ianuarie

2009, a pretins și a primit de la numitul D.C., bani și alte foloase materiale,

în valoare de 1.500 RON, pentru acestea promițând că are influență pe lângă funcționari

din cadrul Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și că o să-l ajute

pentru a fi încadrat definitiv în categoria persoanelor cu handicap, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257

alin. (1) C. pen.

Contrar susținerilor

inculpatului, prima instanță a reținut că această infracțiune este săvârșită în

stare de recidivă postexecutorie, în raport cu infracțiunea de înșelăciune în formă

continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat

la 3 ani închisoare, prin sentința penală nr. 162/2001 a Judecătoriei Adjud, definitivă

prin decizia penală nr. 528 din 29 august 2001 a Tribunalului Vrancea, întrucât,

în acest caz, termenul de reabilitare nu se împlinise când, în toamna anului 2008,

inculpatul a săvârșit actele materiale de trafic de influență.

Așa fiind, prima

instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen. în raport cu infracțiunea

reținută la pct. 3.

De asemenea, s-a

reținut că, în luna octombrie 2009, numitul C.A. l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul

nepoatei sale C.I. Inculpatul s-a oferit ca, în schimbul unor sume de bani, să intervină

la Tribunalul Vrancea în vederea obținerii unei soluții favorabile într-o cauză

având ca obiect retrocedarea unei suprafețe de 2,50 ha teren agricol. În acest scop,

în perioada 2009-2010, C.A. i-a dat inculpatului, în total, suma de 7.000 RON, cu

privire la care inculpatul a pretins ulterior că a dat-o magistraților pentru soluționarea

favorabilă a procesului civil.

Dându-și seama

că inculpatul nu și-a respectat promisiunea, C.A. i-a solicitat să îi restituie

banii, însă nu a primit decât suma de 1.500 RON.

S-a constatat

că situația de fapt rezultă din declarațiile denunțătorului C.A., declarațiile martorilor

C.E., R.G., N.V., coroborate cu declarația inculpatului C.V. de recunoaștere totală

a faptei comise.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului de a pretinde și primi de la numitul C.A. suma de

7.000 RON, lăsându-l să înțeleagă că are influență asupra magistraților pentru a-i

soluționa favorabil o cauză civilă, constituie infracțiunea de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut

că, în perioada ianuarie 2011-mai 2011, numitul B.I. i-a dat inculpatului C.V. 74.200

RON și 15.700 euro, luați de la ginerele său, promițându-i că îl ajută să achiziționeze

utilaje agricole, întrucât fiul său, C.G., este juristul Prefecturii Bacău și președintele

unei comisii de licitație ce urma să organizeze o licitație pentru utilaje agricole

confiscate sau gajate. Totodată, inculpatul i-a spus numitului B.I. că nu trebuie

să se prezinte la licitație și că este necesar să-i dea acte de identitate a mai

multor persoane întrucât nu poate licita singur pentru toate utilajele. Ulterior,

l-a înștiințat că a câștigat la licitație o combină, trei tractoare, două remorci,

pluguri, discuri și alte utilaje, dosarul de licitație fiind înaintat la București

pentru aprobare. B.I. și-a exprimat dorința de a vedea utilajele achiziționate,

însă inculpatul i-a spus că sunt depozitate într-o unitate militară din Bacău, unde

accesul nu este permis.

Înțelegând că

a fost indus în eroare, pentru a-și putea recupera banii dați pentru utilaje și

a avea o dovadă, B.I. i-a solicitat inculpatului să încheie un înscris autentic

în acest sens. Inculpatul a acceptat propunerea, însă sub forma încheierii unui

contract de împrumut. Prin urmare, cei doi s-au prezentat la notarul public C.N.,

unde au solicitat autentificarea unei convenții de împrumut. Necunoscând caracterul

fictiv al convenției, notarul a autentificat contractul de împrumut din 28

august 2011.

Din banii primiți,

inculpatul i-a restituit numitului B.I. suma de 3.700 RON (conform declarațiilor

părților).

S-a constatat

că împrejurările în care inculpatul l-a indus în eroare pe B.I., așa cum au fost

reținute în rechizitoriu, rezultă din declarațiile părții vătămate B.I. și declarațiile

martorilor B.G., B.M., A.C., martori care au dat actele de identitate cerute de

inculpat și care cunosc că acesta a primit sumele de bani de la partea vătămată.

Având în vedere și recunoașterea faptelor comise de către inculpat, Tribunalul a

constatat pe deplin dovedită intenția inculpatului de a înșela partea vătămată.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului de a-i forma convingerea numitului B.I. că are pârghiile

necesare pentru a-i achiziționa prin licitație utilaje agricole, folosindu-se de

calitatea de jurist și de membru al unei comisii de licitație a fiului său C.G.,

în scopul de a obține injust banii dați de B.I., pentru cumpărarea utilajelor, cauzând

părții vătămate un prejudiciu în valoare de 143.437 RON, constituie infracțiunea

de înșelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a apreciat că

fapta aceluiași inculpat de a consimți și a-1 determina pe notarul public C.N. să

autentifice contractul de împrumut, fără ca notarul să cunoască caracterul fictiv

al acestuia, constituie infracțiunea de participație improprie la fals intelectual

prev. de art. 31 C. pen. cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a

apreciat că susținerile inculpatului în sensul că, în realitate, a împrumutat de

la B.I. cele două sume de bani 74.200 RON și 157.000 euro și că din aceștia ar fi

restituit, în două tranșe, 4.000 RON și apoi 6.000 RON, în total 10.000 RON, nu

au putut fi reținute întrucât acestea sunt infirmate de probele administrate în

cauză. Contrar susținerilor inculpatului, martorul S.T. nu a putut face nicio referire

clară cu privire la felul contractului ce urma să se încheie în fața notarului și

nu a văzut nicio sumă de bani care să fie înmânată inculpatului în acel moment.

Mai mult, martorul a susținut că a înțeles că părțile urmau să întocmească „un scris

pentru a avea o dovadă”. A fost avută în vedere și susținerea aceluiași martor,

în sensul că nu a fost de față la întocmirea actului în fața notarului, plecând

cu mult înainte de acel moment.

Prin urmare, s-a

constatat că declarația martorului S.T. nu se coroborează cu susținerile inculpatului

privind încheierea unui contract de împrumut.

Împotriva sentinței

penale menționare au declarat apel inculpatul C.V. și apelanta C.D.

La termenul de

judecată din 10 aprilie 2013, apărătorul inculpatului a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., arătând că s-a pus greșit sechestru pe un imobil

care a fost vândut.

În motivele de

apel, apelanta C.D. a arătat, printre altele, că statutul său juridic este acela

prevăzut de art. 6

1

alin.

(1) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia penală

nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței

penale nr. 29 din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în Dosarul

nr. 1645/91/2012* și, în consecință:

A fost desființată,

în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

Au fost reduse

pedepsele aplicate inculpatului C.V., după cum urmează:

- de la 5 ani

închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe C.D.);

- de la 5 ani

închisoare la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu reținerea 320

1

alin. (7) C. proc. pen.;

- de la 2 ani

închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. și cu reținerea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe P.I.);

- de la 4 ani

și 6 luni închisoare la 2 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. prin

reținerea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (faptă privind pe D.C.);

- de la 4 ani

închisoare la 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 257 alin. (1) C. pen., prin reținerea art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. (faptă privind pe C.A.);

- de la 5 ani

și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. la 3 ani și 2 luni închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215

alin. (1), 2 C. pen., prin reținerea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.;

- de la 2 ani

închisoare la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., prin reținerea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (fapte privind pe partea vătămată B.I.).

Au fost modificate

dispozițiile privitoare la contopirea pedepselor, în sensul că în mecanismul de

contopire intră pedepsele din prezenta cauză, astfel cum au fost reduse și menționate

anterior, iar pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului este cea de 3 ani și 6

luni închisoare sporită la 4 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost menținută

măsura arestării inculpatului C.V. și s-a dedus durata reținerii și a arestării

preventive a acestuia de la 24 ianuarie 2012 la zi-10 aprilie 2013.

A fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelanta C.D. împotriva sentinței penale nr. 29

din 11 februarie 2013 a Tribunalului Vrancea.

Onorariul apărătorului

din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile

Ministerului Justiției (avocat P.L.).

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta C.D. să plătească către stat suma

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Instanța de prim

control judiciar a constatat că în mod corect prima instanță a stabilit situația

de fapt și vinovăția inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (privind pe C.D.);

în formă continuată prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.;

improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 289 alin. (1) C. pen. (fapte privind pe P.I.);

prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (privind

pe D.C.);

prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. (privind pe C.A.);

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen.;

improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 289 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în

acest sens că a fost avut în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv:

- declarațiile

lui C.D., P.I., C.A., D.C., din care reiese că inculpatul C.V. a primit de la aceștia

diverse sume de bani, promițând că va interveni pe lângă diferiți magistrați și

funcționari în vederea rezolvării unor probleme de natură juridică sau administrativă;

- declarațiile

părții vătămate B.I. din care rezultă că, în perioada ianuarie-mai 2011, inculpatul

a primit de la acesta diverse sume de bani, promițând că îl va ajuta în vederea

achiziționării unor utilaje agricole, motivat de faptul că fiul inculpatului, C.G.,

este juristul Prefecturii Bacău și președintele unei comisii de licitație la care

urmau să se liciteze utilajele respective;

- procese-verbale

cu transcrierea unor convorbiri telefonice și înregistrări audio-video în mediul

ambiental care pun în evidență acțiunile ilicite ale acestuia de trafic de influență;

- proces-verbal

de percheziție domiciliară din 24 ianuarie 2012, vizând locuința inculpatului și

planșă foto aferentă, fiind ridicate mai multe înscrisuri care interesează prezenta

cauză;

- alte înscrisuri

care stau la baza acuzațiilor;

- declarațiile

martorilor S.O.D., N.C.R., I.P., P.N., N.I., C.I., B.G., B.M., A.C., M.B., B.C.,

G.V., C.P., M.M., P.E., V.C., G.S., V.G., R.G., N.V., din care rezultă anumite împrejurări

legate de comiterea faptelor;

- declarațiile

inculpatului C.V. date pe parcursul procesului penal, inclusiv cele prin care recunoaște

comiterea infracțiunilor, cu solicitările aferente de aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Cu toate acestea,

s-a constatat că hotărârea instanței de fond este nelegală și ne temeinică sub următoarele

aspecte:

În primul ciclu

procesual, în fața instanței de fond, inculpatul C.V. a recunoscut în totalitate

faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, cu solicitarea aferentă de a se

judeca conform procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. (Dosar

1645/91/2012 al Tribunalului Vrancea).

Dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. au fost reținute în favoarea acestuia prin sentința

penală nr. 110 din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea (Dosar 1645/91/2012 al

Tribunalului Vrancea).

În cel de-al doilea

ciclu procesual, în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut inițial faptele

din rechizitoriu cu cererea aferentă de a i se aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea). Ulterior, inculpatul

a mai dat o declarație prin care a arătat că recunoaște faptele din rechizitoriu,

cu excepția a două aspecte (Dosar nr. 1645/91/2012* al Tribunalului Vrancea), instanța

de fond trecând la cercetare judecătorească, iar prin sentința penală nu au mai

fost reținute dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În fața instanței

de apel, inculpatul a mai dat o declarație de recunoaștere a faptelor și de aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea de apel

a apreciat că în mod nelegal nu au fost reținute dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. în cuprinsul sentinței apelate.

Pe de o parte,

s-a reținut că declarația inculpatului de recunoaștere a faptelor, cu solicitarea

aferentă de a i se aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., are un

caracter definitiv, nemaiputându-se reveni asupra ei decât în cazul unor situații

excepționale care ar viza cunoașterea eronată a unor împrejurări sau vicierea consimțământului,

neprobate în prezenta cauză.

Pe de altă parte,

s-a constatat că în primul ciclu procesual, la fond, au fost reținute dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen., aspect care nu a fost contestat în apelurile

declarate împotriva sentinței penale nr. 110/2012 a Tribunalului Vrancea.

Astfel, s-a reținut

că, în situația în care, în rejudecare, prima instanță nu a făcut aplicarea acestor

prevederi legale, a agravat situația juridică a inculpatului, încălcând principiul

prevăzut de art. 372 C. proc. pen.

A fost avut în

vedere că, deși instanța de fond a făcut cercetare judecătorească, dorind să clarifice

anumite aspecte de fapt, în măsura în care faptele din rechizitoriu erau probate,

trebuia să aplice dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În apel, s-au

reținut aceste prevederi legale în favoarea inculpatului C.V., cu consecințele menționate

de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Luând în considerare

limitele de pedeapsă astfel reduse și toate criteriile de individualizare prevăzute

de art. 2 C. pen., inclusiv situația antecedentelor penale ale inculpatului, instanța

de apel a apreciat că se impune o reducere corespunzătoare a pedepselor principale

și a celei complementare, nefiind elemente care să justifice o situare a acestora

în apropierea maximelor speciale astfel cum au fost diminuate.

În ceea ce privește

latura civilă, s-a constatat că aceasta a fost soluționată în mod corespunzător,

fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în raport cu partea

vătămată/parte civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act normativ anterior celui

intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, legătură

de cauzalitate).

S-a constatat

că numita C.D. nu are calitate procesuală de parte vătămată/parte civilă, infracțiunea

de trafic de influență fiind o infracțiune de pericol și nu de rezultat (de prejudiciu).

A fost avut în

vedere că dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 nu sunt aplicabile

în prezenta cauză întrucât infracțiunea de trafic de influență care o vizează pe

C.D. nu este reglementată de legea specială, respectiv cea cu nr. 78/2000, ci de

legea cadru, respectiv C. pen. S-a reținut că dispozițiile din legea specială nu

pot fi extinse asupra faptei de trafic de influență, ținând cont și de decizia

nr. 59/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată într-un recurs în interesul

legii, fiind aplicabile doar prevederile care vizează confiscarea sumelor de bani,

reținute și de instanța de fond.

În consecință,

s-a apreciat ca fiind nefondat apelul declarat de C.D.

Totodată, s-a

constatat că este neîntemeiat și motivul de apel al inculpatului care vizează aplicarea

greșită a sechestrului asigurător asupra unui imobil.

S-a reținut că

a fost depus în acest scop un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată

din 25 august 2008, cu privire la imobilul format din casă de locuit cu suprafața

construită de 100 mp și teren aferent, curți-construcții în suprafață totală de

458,40 mp, situat în orașul A., județul Vrancea.

Pe de o parte,

s-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare menționat nu este translativ

de proprietate, nu are dată certă și nu au fost îndeplinite alte condiții „ad solemnitatem/ad

valididatem”, iar pe de altă parte, s-a reținut că, în cazul unor neregularități

referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului, interes procesual de a

invoca o eventuală ridicare a sechestrului o are proprietarul actual, respectiv

un eventual cumpărător.

În ceea ce privește

măsura arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că aceasta este legală

și temeinică, menținându-se în continuare temeiul legal prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen. În acest sens, s-a reținut că pedepsele prevăzute de lege

sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică

rezultă din gravitatea ridicată a infracțiunilor, numărul mare al acestora și al

actelor materiale, valoarea ridicată a sumelor de bani încasate de inculpat, faptul

că acesta a mai suferit condamnări în trecut, dar și starea de insecuritate socială

care s-ar crea în rândul comunității dacă persoanele acuzate de asemenea fapte ar

fi în libertate.

Împotriva deciziei

anterior menționate au declarat recurs partea civilă B.I., C.D. și inculpatul C.V.

La termenul de

judecată din 9 septembrie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția

tardivității recursurilor declarate de C.D. și de inculpatul C.V.

Concluziile formulate

de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului intimat inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele

și lucrările din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursurile declarate

de C.D. și de inculpatul C.V. sunt tardiv introduse.

Astfel, din datele

existente la dosar rezultă că inculpatului C.V. i-a fost comunicată decizia pronunțată

în apel la data de 16 aprilie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 9 mai

2013, așadar cu depășirea termenului legal, fiind lipsită de relevanță împrejurarea

că la data de 10 mai 2013 i s-a mai comunicat o dată hotărârea întrucât nu face

să curgă un nou termen de recurs.

În ceea ce o privește

pe C.D., se reține că acesteia i-a fost comunicată decizia atacată la data de 18

aprilie 2013. Cu toate acestea, exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat

abia la data de 7 mai 2013, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal

de 10 zile. Totodată, se reține că, deși recurenta a arătat că este vorba despre

un recurs peste termen, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest

sens.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., recursurile declarate de recurenta C.D. și de inculpatul C.V. împotriva deciziei

penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, urmează să fie respinse, ca tardiv introduse.

În ceea ce privește

recursul declarat de partea civilă B.I., care a criticat decizia atacată atât sub

aspectul laturii penale, cât și al celei civile, Înalta Curte, procedând la examinarea

acestuia prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că este nefondat, pentru

considerentele care urmează.

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede

în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori, la data de 10 aprilie 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse

în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare

prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau

în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Totodată, în realizarea

aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța

de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când

s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză,

recurentul parte civilă B.I. a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul

netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, considerată prea redusă

în raport cu circumstanțele sale personale și cu cele reale, situație exclusă, însă,

din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului,

potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013.

În ceea ce privește

criticile vizând greșita soluționare a laturii civile, care au fost dezvoltate în

cuprinsul motivelor scrise de recurs depuse la dosar în termenul prevăzut de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. și care pot fi circumscrise cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen. (care a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului

prin Legea nr. 2/2013), Înalta Curte reține că nici acestea nu pot fi primite, latura

civilă fiind corect soluționată, constatându-se îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale în raport cu partea civilă B.I., conform art. 998 C. civ., act

normativ anterior celui intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 (faptă ilicită, prejudiciu,

vinovăție, legătură de cauzalitate).

Față de considerentele

anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.I.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă B.I. și recurenta C.D. vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 200 RON, iar recurentul

intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardive,

recursurile declarate de recurenta C.D. și de inculpatul C.V. împotriva deciziei

penale nr. 103 R din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă B.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul

parte civilă B.I. și recurenta C.D. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul

intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, avocat D.M. și suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru termenul din 17 iulie 2013, avocat D.A., se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

9 septembrie 2013.