ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 311/2017

Decizia nr. 311/2017

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2015 sub nr. x/86/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Suceava, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea adeverinței tip pentru obținerea pensiei de serviciu, conform Legii nr. 130/2015.

Prin Încheierea nr. 2230 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Suceava a admis excepția de necompetență funcțională a secției de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile - complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Tribunalul Suceava, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 464 din 11 aprilie 2016 a respins cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, iar Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 810 din 5 octombrie 2016 a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În motivarea recursului a arătat că atât prima instanță cât și instanța de apel au interpretat greșit legea, întrucât Legea nr. 130/2015 a reglementat două situații distincte, una prin art. 68

5

alin. (1) și (2) referitoare la angajații aflați în funcție, ce urmează a se pensiona în viitor și a doua prin art. II cu privire la foștii angajați, aflați în pensie la data adoptării legii, aceasta fiind situația în care se află recurenta.

Dispozițiile art. 68

5

nu se referă la personalul auxiliar din notariate, acestea fiind desființate anterior, în timp ce în art. II alin. (1) sunt enumerate toate categoriile de salariați din sistem.

În mod corect instanța de apel a admis cererea sa de completare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus prin rezoluția din 13 decembrie 2016 întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea formalităților de comunicare menționate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul a fost întocmit în data de 14 decembrie 2016 și la data de 15 decembrie 2016 s-a dispus comunicarea lui, pentru ca părțile să depună puncte de vedere la raport, dovezile de comunicare aflându-se la dosar.

La data de 29 decembrie 2016 a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de recurentă la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care aceasta a precizat calculul cheltuielilor de judecată efectuate și în ce a constat eroare instanței de apel cu privire la cuantumul sumelor datorate cu acest titlu. A depus un set de înscrisuri în dovedirea celor susținute.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor a data de 16 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat de Ordonanța de urgență nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Dispozițiile art. 442 C. proc. civ. prevăd: "(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. (2) Instanța se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu. (...)"

În conformitate cu prevederile art. 446 C. proc. civ. "Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Or, în speță, încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 6 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ. privește Decizia nr. 1663 din 15 septembrie 2016 a aceleiași instanțe, prin care a fost completată Decizia nr. 1365 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin această decizie, nr. 1365/2016, a fost soluționat definitiv un litigiu de muncă, iar această hotărâre, potrivit considerentelor precedente nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe cale de consecință, în acord cu dispozițiile art. 446 C. proc. civ., nici Decizia nr. 1663/2016 de completare a Deciziei nr. 1365 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă recursului, atrăgând, pentru același raționament, caracterul nerecurabil al încheierii pronunțate în data de 6 octombrie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Față de cele sus menționate, Decizia civilă nr. 1365 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1365 din 9 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.