ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 312/2017

Decizia nr. 312/2017

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 decembrie 2015, sub nr. x/86/2015, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Suceava, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la eliberarea adeverinței tip pentru obținerea pensiei de serviciu conform Legii nr. 130/2015.

În motivare, reclamanta a arătat că în baza Legii nr. 130/2015, la data de 23 noiembrie 2015, s-a adresat Tribunalului Suceava pentru emiterea adeverinței în vederea obținerii pensiei de serviciu la care îi dădea dreptul noua lege, însă cererea i-a fost respinsă cu motivarea că nu ar fi date cerințele legii, în sensul că la data pensionării nu mai lucra în cadrul notariatului județean și că nu îndeplinește nici condițiile de vechime de cel puțin 25 ani în acea instituție.

Prin Încheierea nr. 2230 din 10 decembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență funcțională a Secției de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Secției I civile - Complete specializate pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Instanța a reținut că refuzul invocat de reclamantă nu poate fi analizat din perspectiva prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât simpla calitate a pârâtului de autoritate publică nu este suficientă de vreme ce obiectul refuzului nu vizează un act administrativ - adeverința-tip nereprezentând un asemenea act în concepția definiției legale dată de art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004, nefiind emisă în regim de putere publică, în vederea organizării sau a executării legii și nedând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice, ci doar constatând (adeverind, atestând) o stare de fapt corespunzătoare perioadei de activitate în cadrul său. Totodată, reclamanta nu are nici calitatea de funcționar public în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, raporturile juridice deduse judecății nefiind raporturi de serviciu născute în baza Legii nr. 188/1999 pentru a fi incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, care ar fi atras competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalelor, ci izvorâte din calitatea anterior deținută și încetată la momentul de față, reclamanta fiind pensionară din anul 1990 și beneficiind de pensie din sistemul public de pensii.

Ca atare, cererea pendinte trebuind calificată ca circumscriindu-se materiei dreptului muncii și securității sociale, avându-și fundamentul juridic în dispozițiile art. 34 alin. (5) C. muncii, conform căruia "(5) la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate", fiind, așadar, dedus judecății un conflict cu aplicabilitatea prevederilor Codului muncii și a Legii nr. 263/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I Civilă la data de 16 decembrie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 464 din 11 aprilie 2016, Tribunalul Suceava a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Suceava, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.

Prin Decizia civilă nr. 810 din 5 octombrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 464 din 11 aprilie 2016 a Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigiu având ca obiect obligația de a face în domeniul asigurărilor sociale.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de apel a interpretat Legea nr. 130/2015, care reglementează două situații distincte: una prin dispozițiile art. 68

5

alin. (1) și (2) referitoare la angajații aflați în funcție ce urmează a se pensiona în viitor și a doua prin art. II cu privire la foștii angajați, aflați în pensie la data adoptării legii, așa cum este situația sa. A susținut că textul legal a fost incorect interpretat și că are dreptul de a obține pensia de serviciu, sens în care a solicitat admiterea recursului și a acțiunii. A solicitat judecata cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus prin rezoluția din 13 decembrie 2016 întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Raportul a fost întocmit și la data de 15 decembrie 2016 s-a dispus comunicarea lui, pentru ca părțile să depună puncte de vedere la raport, dovezile de comunicare aflându-se la dosar.

Nu au fost depuse la dosarul cauzei puncte de vedere la raport în termenul prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor a data de 16 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat de Ordonanța de urgență nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Prin urmare, având în vedere obiectul litigiului dedus judecății circumscris domeniului dreptului muncii și asigurări sociale, față de cele sus menționate, Decizia nr. 810 din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac,

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 810 din 5 octombrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.