ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2016

HOTĂRÂRE

20.09.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1516/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1516/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 26 iunie 2016,

Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitai încuviințarea executării silite pentru creditorul B. împotriva debitorului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, prin Secția Drumuri Naționale Sibiu, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1266/2014 a Tribunalului Sibiu și decizia civilă nr. 219/2016 a Curții de Apel Alba lulia.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 666 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3115 din data de 1 iunie 2015, Judecătoria Sibiu, secția civilă,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu, fiind declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Instanța a reținut că,

în temeiul dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe, iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Constatând că sediul debitoarei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, este în municipiul Brașov, instanța a concluzionat că revine Judecătoriei Brașov competența teritorială a soluționării cererii de încuviințare a executării, ca instanță de la sediul debitoarei.

Instanța a mai avut în vedere că dispozițiile art. 109 C. proc. civ., nu sunt incidente în procedura încuviințării executării silite, neprezentând relevanță sediul sucursalei indicate de creditor, normele prevăzute de art. 651 C. proc. civ. având caracter special, derogatoriu. În plus, a mai reținut instanța că titlurile executorii în baza cărora se solicită executarea silită nu stabilesc nicio obligație în sarcina Secția Drumuri Naționale Sibiu,

Prin încheiere din data de 8 iulie 2016, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale teritoriale,

invocată dîn oficiu, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei, înaintând dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare a regulatorului de competență.

Instanța a reținut că, în lipsa vreunui text derogator în privința competenței în soluționarea prezentei categorii de cereri, instanța urmează a se raporta la dispozițiile generale în privința instanței de executare, respectiv la dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a mai reținut ca instanța nu poate modifica, peste voința părților, nici părțile și nici nu poate analiza temeinicia titlului executoriu.

În plus, instanța a observat că, potrivit art. 536 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile privind procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, iar potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

Cum creditorul a ales instanța competentă ca fiind Judecătoria Sibiu, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, Judecătoria Brașov a apreciat că nu poate să invoce din oficiu necompetența sa teritorială și să aleagă instanța competentă teritorial pentru alt debitor, declinând cauza în favoarea altei instanțe, cea de la sediu celui de-al doilea debitor menționat în cerere.

Analizând conflictul negativ de competență cu a cărei soluționarea fost investită, în condițiile art. 133 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art, 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Obiectul cauzei de față, în legătură cu care s-a invit conflictul negativ de competență, este cererea de încuviințare a executării silite formulată de Biroul Executorului Judecătoresc A., în temeiul dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., pentru creditorul B. împotriva debitorului Stalul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, prin Secția Drumuri Naționale Sibiu, privind încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1266/2014 a Tribunalului Sibiu și decizia civilă nr. 219/2016 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțate în Dosarul nr. x/85/2013.

Înalta Curte constată că, prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1266/2014 a Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 219 din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Statui Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, s-a constatat că, prin decizia de expropriere nr. 1252 din 5 septembrie 2011, emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost expropriată suprafața de 4.889 m.p. teren, având număr cadastral 2636/2, aparținând reclamantului B., ce face parte din suprafața totală de 20.400 m.p. a numărului cadastral 2636 înscris în C.F. 100795 Cristian, fiind obligat intimatul să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 8 euro/m.p., stabilite prin expertiză, privind lotul de 4.889 m.p., din terenul expropriat, înscris în C.F. nr. 100795 Cristian.

Înalta Curte constată că, în cauza ce a format obiect al Dosarului nr. x/85/2013, date fiind competențele acordate în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, precum și calitatea de persoană juridică acordată în temeiul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin reorganizarea Regiei Autonome „Administrația Națională a Drumurilor din România”, calitatea de reprezentant a Statului Român în litigiul privind exproprierea a avut-o Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov. Se reține și faptul că, la rândul său, Direcția Regională Drumuri și Poduri Brașov este un serviciu public cu personalitate juridică, aceasta din urmă având calitatea de reprezentant a C.N.A.D.N.R., în cauza având ca obiect expropriere.

În consecință, având în vedere și faptul că prin sentința civilă nr. 1266/2014 a Tribunalului Sibiu, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 219 din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Alba lulia, instanța a obligat Statul Român, reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov la plata indemnizației cuvenite proprietarului pentru exproprierea imobilului proprietatea sa, la rândul său, cererea de încuviințare a executării silite trebuie îndreptată împotriva debitorului reprezentat prin C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.

Se mai constată faptul că Secția Drumuri Naționale Sibiu nu a participat la judecata cauzei ce a făcut obiect al Dosarului nr. x/85/2013 nici în nume propriu, nici ca reprezentant, pentru a fi apreciat ca debitorul în raport de care se stabilește competența de soluționare a cererii de executare silită, astfel cum prevăd dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. și nici nu sunt incidente prevederile art. 536 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în titlul executor fiind menționat un singur debitor, ce a fost prezent, prin reprezentanții săi legali.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și faptul că sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov se află în municipiul Brașov, jud. Brașov, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că revine Judecătoriei Brașov competența teritorială de soluționare a cauzei.