ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6930/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 25/ P din 4

mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara G.E. împotriva

rezoluției de neînceperea urmăririi penale dată la 2 februarie 2005 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 216/P/2004.

A fost menținută rezoluția atacată.

A fost obligată petiționara la plata

sumei de 500.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut că, deși

petiționara a sesizat parchetul cu plângere împotriva unor judecători și

avocați implicați profesional în dosarul civil nr. 1951/1999 al Judecătoriei

Beiuș, cărora le-a imputat o serie de abuzuri și fapte de corupție, cu toate

acestea din probele administrate nu a rezultat nici un element de natură a fi

socotit drept un abuz ori fapte de corupție din partea judecătorilor și

avocaților reclamați.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs petiționara G.E., care i-a fost respins ca tardiv introdus,

prin decizia penală nr. 4147 din 6 iulie 2005, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3251/2005.

La data de 7 septembrie 2006

petiționara G.E. a declarat un nou recurs împotriva sentinței penale nr. 25/ P

din 4 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, fără a-l

motiva în scris.

Recursul declarat de petiționară

este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul

Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși

legea fundamentală.

Din economia textului menționat

rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare,

anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., hotărârile pronunțate în cazul plângerilor împotriva rezoluțiilor

sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se atacă, în baza

alineatului 10 din acest text de lege, o singură dată cu recurs.

Totodată art. 417 C. proc. pen., cu

referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod,

prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi

ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

În cauză Secția Penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu un nou recurs declarat de

petiționara G.E. împotriva sentinței penale nr. 25/ P din 4 mai 2005 a Curții

de Apel Oradea, deși cauza a fost soluționată definitiv, cu autoritate de lucru

judecat, prin decizia penală nr. 4147 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 3251/2005 (atașat prezentei

cauze).

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. 1 pct.

1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385

1

C. proc. pen.,

va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara G.E.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara G.E.,

prin mandatar G.V., împotriva sentinței penale nr. 25/ P din 4 mai 2005 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 60 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 noiembrie 2006.