ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6985/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6985/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 472 din 21

iunie 2005 Tribunalul Iași a dispus următoarele:

A disjuns cauza în ceea ce-l

privește pe inculpatul R.D. și a dispus trimiterea ei la Parchetul de pe lângă

Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale față de acesta.

A condamnat pe inculpatul C.G., la

pedepsele de:

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(1) C. pen.;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(1) C. pen.;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 71 din O.U. nr. 105/2001.

Conform dispozițiilor art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, inculpatul

urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, cuprinsă

între 9 mai 2003 și 22 decembrie 2004.

Conform dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 543/2002, constată integral grațiată pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune,

prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 și de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001.

Conform dispozițiilor art. 14 și 346

C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 998 C. civ., a obligat pe

inculpatul C.G. să plătească părții civile A.O. suma de 1050 dolari S.U.A.

reprezentând despăgubiri civile.

Conform dispozițiilor art. 14 și art.

346 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 998 C. civ., a obligat pe

inculpatul C.G. să plătească părții civile P.M. suma de 600 dolari S.U.A. reprezentând

despăgubiri civile.

Respinge acțiunea civilă formulată

în cadrul procesului penal de partea civilă L.I.

Conform dispozițiilor art. 191 C.

proc. pen., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească statului suma de

20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Iași dat în dosarul nr. 103/P/2003, la data de 27 iunie

2003, s-au dispus următoarele:

- trimiterea în judecată în stare de

arest preventiv a inculpatului C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic

de persoane prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001,

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (două fapte) și de

organizare a trecerii frauduloase a frontierei, prevăzută de art. 71 alin. (2)

din O.U. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.:

- neînceperea urmăririi penale față

de numitul R.D., față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și art. 13

din Legea nr. 678/2001.

Prin actul de sesizare a instanței a

instanței în sarcina inculpatului C.G. s-au reținut următoarele:

În perioada ianuarie – martie 2003

inculpatul le-a indus în eroare pe părțile vătămate A.G. și P.I. din Republica

Moldova, promițându-le acestora că le va obține vize Schengen prin Ambasada

Germaniei la București, sens în care a încasat de la acestea suma de 950 dolari

S.U.A.

În vara anului 2001 inculpatul a

constituit un grup format din cca. 21 cetățeni din Republica Moldova, cărora

le-a promis că îi va duce la lucru în Grecia, încasând de la fiecare 600-1000

dolari S.U.A.

Inculpatul i-a transportat până la

frontiera cu Grecia unde i-a abandonat”.

În partea expozitivă a

rechizitoriului au fost reținute următoarele:

În fapt:

Inculpatul este locuitor al

municipiului Pașcani, are antecedente penale.

l-a contactat pe inculpatul C.G. și l-a întrebat pe acesta dacă l-ar putea duce

la lucru în Italia.

Inculpatul i-a promis că îl va ajuta

să plece în Italia, unde va lucra în construcții.

După o perioadă relativ scurtă de

timp, R.D. l-a întrebat pe inculpat dacă poate asigura locuri de muncă și

pentru femei, iar inculpatul i-a spus că le poate asigura locuri de muncă la

baruri, ca dansatoare sau menajere.

Numitul R.D. a discutat cu martorul

B.C. și i-a povestit acestuia ce a discutat cu inculpatul.

Martorul a luat legătura cu

verișoara sa, L.I. și cu B.M., le-a spus acestora că inculpatul C.G. și le

poate duce în Italia unde vor lucra ca ospătari sau menajere. Numitul R.D. le-a

spus părților vătămate că va merge cu ele în Italia și vor lucra împreună.

Părțile vătămate au fost de acord să

plece la lucru în Italia și au plecat împreună cu martorul B.C. și cu R.D. în

municipiul Pașcani, la o garsonieră în care locuia cu inculpatul C.G.

În garsoniera respectivă se aflau

două femei din Republica Moldova și partea vătămată M.A. din Piatra Neamț care

așteptau să plece în Italia. Este de precizat faptul că partea vătămată M.A. era

minoră în vârstă de 17 ani, aceasta le-a povestit celorlalte două părți

vătămate că a fost luată de inculpatul C.G. în timp ce se întorcea de la

bunicii săi.

La scurt timp după ce părțile

vătămate au mers în apartament, a venit C.G. care le-a spus acestora că vor

pleca în aceeași noapte.

Plecarea a fost amânată și părțile

vătămate au stat în garsonieră cca. două zile.

După două zile inculpatul a luat

cele 3 părți vătămate, respectiv L.I., B.M. și M.A. și, împreună cu R.D. cu o

dubiță, au plecat spre graniță.

Când au ajuns în apropiere de Turnu

Severin, inculpatul a dus părțile vătămate într-un fost cămin de nefamiliști, a

doua două camere și le-a cazat.

Părțile vătămate au stat în cameră

cu numitul R.D. Imediat după ce s-au cazat, inculpatul le-a cerut părților

vătămate și învinuitului buletinele, apoi a plecat în oraș.

În aceeași seară inculpatul s-a

întors, s-a culcat, iar a doua zi dimineața a purtat o convorbire telefonică.

La scurt timp, a sosit un autoturism în care se aflau doi cetățeni sârbi.

Părțile vătămate L.I., B.M. și M.A. au

urcat în autoturismul sârbilor și au plecat cu aceștia.

Inculpatul C.G. a plecat în

municipiul Pașcani, lăsându-l pe numitul R.D. în camera de cămin. Este de

precizat faptul că, inculpatul deși cunoștea faptul că părțile vătămate nu

dețin pașapoarte, a organizat trecerea frauduloasă a acestora prin intermediul

călăuzelor sârbe.

Părțile vătămate au fost trecute

fraudulos frontiera de către cei doi sârbi, au fost duse la o casă, pe

teritoriul Serbiei unde au fost preluate de alți doi cetățeni sârbi.

Părțile vătămate au fost duse cu un

autoturism până la o altă casă unde au stat circa două zile.

În această perioadă, minora M.A. a

fost cumpărată de un cetățean sârb și a fost nevoită să plece cu acesta.

Părțile vătămate L.B. au fost

preluate de un alt cetățean sârb.

În timp ce se deplasau cu

autoturismul acestuia, au fost oprite de organele de poliție.

Părțile vătămate au povestit ce li

s-a întâmplat și au fost repatriate.

În drept:

Fapta inculpatului C.G. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art.

12, 13 din Legea nr. 678/2001, organizarea trecerii frauduloase a frontierei,

prevăzută de art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002

cu art. 33 lit. a) C. pen.

Față de numitul R.D. urmează a se

dispune neînceperea urmăririi penale întrucât se consideră că acesta nu a avut

intenția de a racola părțile vătămate în vederea traficării acestora, ci a discutat

să plece împreună cu ele în Italia.

partea vătămată A.O. l-a cunoscut pe inculpatul C.G. prin intermediul unei

persoane din Republica Moldova pe nume G. care a i-a spus că inculpatul se

ocupa cu obținerea de vize Schengen pentru cetățeni moldoveni.

La data de 2 ianuarie 2003 partea

vătămată a venit în România, s-a deplasat în municipiul Pașcani unde s-a

întâlnit cu inculpatul C.G.

Partea vătămată era însoțită de

tatăl său, A.E.G.

Inculpatul a luat părțile vătămate,

le-a dus într-un apartament situat în municipiul Pașcani. Părțile vătămate i-au

spus inculpatului că ar dori să plece în străinătate. Acesta le-a spus că le

poate face rost de vize Schengen de la Ambasada Germaniei la București.

Inculpatul le-a cerut părților vătămate

suma de 950 dolari S.U.A. pentru a le face rost de 3 vize Schengen.

Inculpatul le-a spus părților

vătămate că are nevoie de pașapoarte, adeverințe de naștere, buletine de

identitate și contractele de muncă.

Părțile vătămate s-au deplasat în

Republica Moldova, au luat actele respective și suma de 500 dolari S.U.A. pe

care i-au dat numitei G., cetățean al Republicii Moldova. În aceeași zi, partea

vătămată P.I. s-a întâlnit cu G. și i-a predat documentele și 450 dolari S.U.A.

Astfel, în data de 9 ianuarie 2003,

partea vătămată i-a dat numitei G. suma de 950 dolari S.U.A.

În data de 11 ianuarie 2003,

inculpatul a sunat-o pe partea vătămată A.O., s-a deplasat în România însoțită

de G.N., s-a întâlnit cu inculpatul, însă acesta i-a reproșat părții vătămate

că nu a venit singură și a refuzat să-i mai restituie actele.

În perioada următoare inculpatul a

sunat-o pe partea vătămată și i-a spus că îi restituie actele numai dacă în mai

dă 100 dolari S.U.A. În același timp, inculpatul i-a promis că în curând vor ieși

vizele.

În data de 20 februarie 2003

inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și i-a spus acesteia să vină în România

să ia actele și invitațiile pentru Germania.

Inculpatul a cerut din nou încă 100 dolari

S.U.A. pentru înapoierea actelor.

Partea vătămată s-a deplasat în

România în data de 21 februarie 2003 având asupra sa suma de 100 dolari S.U.A.

După ce s-au întâlnit, inculpatul

i-a spus părții vătămate că va primi vizele, însă, dacă poate să îi mai

găsească o persoană care dorește să plece în Germania, cu viză Schengen în

schimbul sumei de 1700 dolari S.U.A.

În momentul respectiv partea

vătămată și-a dat seama că a fost indusă în eroare și, după plecarea

inculpatului, s-a prezentat la organele de poliție pentru a depune plângere.

Prejudiciul nu a fost recuperat,

astfel încât părțile vătămate au pretenții în cauză.

În drept:

Fapta inculpatului întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.

(1) C. pen.

locuitori din orașul Căușeni, Republica Moldova au aflat de la un concetățean

pe nume V. că în municipiul Pașcani există o persoană pe nume C.G. care duce

oameni în Grecia la muncă contra sumei de 800 dolari S.U.A.

Astfel, în luna iunie 2001, partea

vătămată P.M. s-a deplasat în municipiul Pașcani unde a luat legătura cu

inculpatul.

Acesta i-a spus părții că în

schimbul sumei de 800 dolari S.U.A. o poate duce legal în Grecia și îi poate

asigura un loc de muncă.

Partea vătămată a fost de acord, i-a

dat inculpatului 800 dolari S.U.A. și a fost cazată la domiciliul inculpatului

unde se aflau A.I. și F.A., ambii din Republica Moldova. Partea vătămată a

aflat că și ceilalți doi cetățeni moldoveni îi dăduseră inculpatului câte 800 dolari

S.U.A. pentru a fi duși la muncă în Grecia.

Partea vătămată a locuit la locuința

inculpatului și a părinților acestuia până când inculpatul a format un grup de

21 cetățeni din Republica Moldova. Cu două microbuze inculpatul a transportat

grupul în Iugoslavia, apoi i-a dus până la frontiera cu Grecia unde cetățenii

moldoveni au fost abandonați.

Grupul a fost prins de poliția de

frontieră elenă și a fost returnat în data de 5 august 2001.

Fapta inculpatului de a induce în

eroare pe partea vătămată P.M. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

În cauză în cursul urmăririi penale,

cetățeanul moldovean S.G. a dat o declarație în fața organelor de poliție din

Republica Moldova prin care a precizat că, în luna octombrie 2002 inculpatul a

racolat un număr de 5 cetățeni din Republica Moldova de la care a pretins și

primit 8500 dolari S.U.A. pentru a le face rost de vize Schengen și a-i trimite

la muncă în Italia.

În baza declarației date de partea

vătămată urmează ca organele judiciare din Republica Moldova să efectueze

cercetări pentru această faptă.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul C.G. a formulat plângere împotriva soluției dispuse de procuror prin

rechizitoriul dat în dosarul nr. 103/P/2003, privind neînceperea urmăririi

penale față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea

nr. 678/2000.

Plângerea a format obiectul

dosarului penal nr. 3273/2004 al Tribunalului Iași, soluționat prin încheierea

pronunțată la data de 11 octombrie 2004, prin care s-au dispus următoarele:

În baza art. 278

1

alin.

(8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul C.G.,

deținut în Penitenciarul Iași, împotriva soluției de neîncepere a urmăririi

penale privind pe numitul R.D. dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași și în consecință:

- s-a desființat mențiunea din

dispozitivul rechizitoriului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D.

a fost pusă în mișcare acțiunea penală privind pe inculpatul R.D. pentru

comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr.

672/2001;- s-a reținut cauza spre judecare și s-a fixat termen de judecată

pentru data de 18 noiembrie 2004, cu citarea inculpatului și a intimatului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a avut în vedere că la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Iași a fost

investit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași cu

soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C.G., trimis în judecată

pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, trafic de persoane și

organizarea trecerii frauduloase a frontierei.

Pe parcursul cercetării

judecătorești instanța de fond a dispus audierea inculpatului, a părților

vătămate L.I., B.M., precum și a martorilor B.C., P.D. și R.N.G.

Din analiza mijloacelor de probă

administrate pe parcursul urmăririi penale și în prima fază a cercetării

judecătorești, Tribunalul constată că soluția Parchetului de neîncepere a

urmăririi penale privind pe numitul R.D., este în mod vădit nelegală și

netemeinică, probele existente la dosar stabilind cu certitudine următoarea

situație de fapt:

În luna octombrie 2002, numitul R.D.

l-a contactat pe martorul B.C., căruia i-a cerut să îi spună dacă are

cunoștință despre tinere care doresc să lucreze în Italia ca barmane și dame de

companie, promițându-le un loc de muncă în această țară unde lucra și soția

lui.

Martorul le-a prezentat intimatului

pe părțile vătămate L.I. și B.M. cărora acesta din urmă le-șa promis obținerea

unui loc de muncă în Italia, promițându-le totodată și obținerea de pașapoarte,

precum și asigurarea transportului.

Părțile vătămate au fost cazate

într-o garsonieră din Pașcani unde au cunoscut-o și pe minora M.D., ce urma să

aibă aceeași destinație. Ulterior, victimele au fost transportate și însoțite

de R.D. în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde au fost vândute unor cetățeni

sârbi care le-au dus în Serbia. Nefiind însoțite de acte de identitate și fiind

vândute de mai multe ori, victimele au fost depistate de poliția sârbă, două

dintre acestea, respectiv L.I. și B.M. fiind repatriate de o organizație

umanitară.

Pentru aceste considerente, instanța

a desființat mențiunea din dispozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D., a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii de

trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și, apreciind că

în cauză sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, a fixat termen de

judecată la data de 18 noiembrie 2004 cu citarea părților, când, instanța de

judecată a dispus reunirea sa la prezenta cauză, care formează obiectul

dosarului nr. 8665/2003.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, la începutul lunii iunie

2001, partea vătămată P.M. din localitatea Căușeni, Republica Moldova, a fost

vizitată de o cunoștință a sa din aceeași localitate, pe nume G., care a

întrebat-o dacă nu dorește să meargă să lucreze și ea în Grecia, afirmând

totodată că are posibilitatea să contacteze o persoană din România care le

poate ajuta să ajungă acolo și al cărui număr de telefon îl are de la un

cetățean din orașul lor și care se află deja în Grecia. Partea vătămată a fost

interesată de propunerea făcută iar ulterior a sunat la acel număr și astfel a

luat legătura cu inculpatul C.G. care i-a spus că le poate ajuta să plece legal

în Grecia în schimbul sumei de 800 dolari S.U.A., precizând că urmează să le

contacteze el telefonic după câteva zile pentru a se forma un grup mai mare de

persoane pentru deplasarea în Grecia. După două zile, inculpatul C.G. i-a

comunicat părții vătămate să vină în România, în orașul Pașcani, de unde urma

să fie transportată în țara de destinație.

Partea vătămată P.M. a plecat spre

România împreună cu numita G. și o altă persoană din Căușeni, iar când au ajuns

la Pașcani, au fost așteptate de inculpatul C.G. care le-a condus în

apartamentul tatălui său unde se mai aflau alte patru persoane din Republica

Moldova, printre care A.I. și F.A., tot din Căușeni.

Inculpatul C.G. a spus tuturor că

trebuie să mai aștepte deoarece trebuia să fie completat un grup de 18 persoane

și a discutat cu partea vătămată P.M. și însoțitorii ei detalii legate de

plecare, precizând că le va lua pașapoartele pentru a aranja trecerea graniței

printr-un punct vamal dintre România și Iugoslavia. Inculpatul a primit actele

cerute, precum și suma de câte 500 dolari S.U.A. de la P.M. și de la celelalte

două persoane. În contextul acestei discuții, inculpatul a susținut față de

partea vătămată că totul este legal și poate să-i ofere și un loc de muncă în

Grecia.

După aproximativ 20 de zile, timp în

care au locuit la soacra inculpatului C.G., undeva la țară, partea vătămată P.M.

și celelalte persoane, la care s-au mai adăugat alte 10-12, au fost

transportate cu două microbuze la Turnu Severin unde însă nu au putut trece

granița, revenind în Pașcani. Aici, au rămas trei zile, după care au plecat

iarăși spre Timișoara, iar la 25 iulie 2001 au trecut în Iugoslavia prin

punctul de frontieră S.M. și s-au cazat la un motel din apropierea punctului de

frontieră, unde au stat două zile. Aici, inculpatul C.G. le-a comunicat că el

se va întoarce la Pașcani pentru a mai aduce un grup de persoane, urmând ca

partea vătămată P.M. și conaționalii săi să se deplaseze mai departe cu fratele

său, C.G. Inculpatul C.G. s-a reîntors în România, părăsind grupul de persoane

care, ulterior, a fost călăuzit de C.G. prin Macedonia către Grecia, fiind

abandonat la granița dintre cele două state, după ce partea vătămată P.M. a mai

dat încă 100 dolari S.U.A. pentru a ajunge în Grecia. După ce C.G. a dispărut,

partea vătămată a apelat la alte călăuze care au trecut fraudulos frontiera

către Grecia, unde a fost depistată de organele de poliție care a returnat-o în

România.

Prejudiciul cauzat părții vătămate P.M.

a fost în sumă de 600 dolari S.U.A. și nu a fost recuperat, partea vătămată

constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă.

În cursul lunii octombrie 2002,

martorul B.C. a fost vizitat la domiciliu de numitul R.D. care i-a spus că

efectuează activități de transport de persoane în Italia și l-a rugat să

găsească două tinere care ar dori să plece să lucreze în Italia într-un bar de

noapte, cu contract de muncă, R.D. promițându-i în acest context martorului

că-l va duce și pe el în Italia să lucreze în construcții.

Ulterior, numita L.I., din satul

Boldești, județul Iași a fost abordată de vărul său, martorul B.C. care a

întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în străinătate ca ospătăriță, spunându-i că

are o cunoștință care o poate duce la lucru într-un bar din Italia. L.I. s-a

arătat interesată de oferta primită, însă a menționat că nu are nici bani, nici

pașaport, dar martorul B.C. a asigurat-o că nu vor fi probleme, deoarece va fi

ajutată în acest sens de cunoștința sa.

Martorul a întrebat-o totodată pe

verișoara sa dacă nu mai cunoaște și alte fete care ar dori să meargă la muncă

în Italia, iar L.I. a menționat-o pe vara sa, B.M. În aceeași zi, martorul B.C.

a revenit la domiciliul lui L.I. împreună cu R.D., care i-a vorbit despre

condițiile de lucru în Italia și anume va lucra într-un bar ziua ca barmană,

iar noapte ca damă de companie, urmând a împărți câștigul obținut în mod egal

cu patronul său. L.I. a fost de acord, dar ulterior s-au deplasat toți trei la

locuința numitei B.M.

Aici, R.D. i-a relatat acesteia

despre perspectiva de a fi angajată în Italia și în ce condiții anume, tânăra

exprimându-și interesul față de propunerea făcută, de a lucra în Italia,

împreună cu verișoara ei, precizând însă că nu are bani și nici pașaport, dar a

primit asigurări de la R.D. că va achita el sumele de bani necesare eliberării

pașaportului și se va ocupa totodată de transport, urmând a-i fi restituiți

banii după ce B.M. va începe să lucreze în Italia.

A doua zi R.D. a revenit la locuința

lui L.I. unde se mai aflau B.M. și B.C., iar toți patru au plecat în Pașcani,

cu o mașină condusă de R.D. Acolo s-au dus cu toții într-un apartament unde se

aflau două femei din Republica Moldova și o tânără din Piatra Neamț, pe nume M.A.,

care urma să plece și ea în Italia. Ulterior, în acea locuință au venit

inculpatul C.G. și numitul P.C. care au purtat o discuție cu R.D. Acesta le-a

comunicat numitelor L.I. și B.M. că inculpatul C.G. este cel care se ocupă de

transportul lor, însă nu vor mai pleca în acea seară, ci a doua zi, iar

martorului B.C. i-a spus că nu mai sunt locuri în microbuzul ce urma să plece

spre Italia, urmând ca acesta să fie anunțat ulterior despre data plecării.

Atunci martorul a plecat la domiciliul său, în satul Boldești, comuna

Todirești, județul Iași.

A doua zi, după miezul nopții, L.I.,

B.M., M.A., R.D., inculpatul C.G. și numitul P.C. au plecat către Turnu Severin

cu microbuzul condus de numitul P.D., ajungând în după amiaza zilei următoare.

Toate persoanele s-au cazat la un hotel aflat la aproximativ 15 kilometri de

Turnu Severin, R.D. ocupând o cameră împreună cu cele trei fete, iar ceilalți o

altă cameră. A doua zi dimineața, cele trei tinere au fost preluate de doi

cetățeni sârbi, pe care anterior inculpatul C.G. i-a contactat telefonic, și

care le-au transportat cu un autoturism și le-a trecut fraudulos granița către

Serbia, unde minora M.A. a fost preluată de un alt cetățean sârb a cărei

identitate nu a fost stabilită, după care a dispărut, iar L.I. și B.M. au fost

depistate de organele de poliție și deferite justiției, fiind condamnate la

închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar după executarea

pedepsei au fost repatriate prin intermediul O.I.M. Modul în care a fost

identificată L.I. de către autoritățile din Serbia și referită către I.O.M. a

îndreptățit acest organism internațional să o considere implicată ca victimă

într-un caz de trafic de persoane și să îi acorde asistența specifică, în

consecință.

În cursul lunii octombrie 2002,

deplasându-se cu un microbuz pe ruta Iași – Chișinău, partea vătămată A.O. din

localitatea Pelenia, județul Bălți, Republica Moldova a cunoscut-o pe numita T.G.

care, printre altele, i-a spus că are posibilitatea să obțină vize în spațiul

Schengen pentru cetățeni moldoveni, prin intermediul unei cunoștințe din

România. Partea vătămată și-a exprimat interesul în acest sens și a primit de

la G. atât numărul ei de telefon, cât și pe cel al inculpatului C.G., cel care

se ocupa de rezolvarea vizelor.

Ulterior, la data de 31 decembrie

2002, partea vătămată A.O. l-a contactat telefonic pe inculpat cu care a

stabilit să se întâlnească după două zile în Iași. La data fixată, partea

vătămată s-a deplasat împreună cu tatăl său, A.E.G. mai întâi în Iași, iar apoi

în Pașcani, unde cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, cu care au purtat

discuții referitoare la vize. Partea vătămată a spus inculpatului că dorește

obținerea de vize într-o țară din Uniunea Europeană pentru tatăl și fratele

său, A.E. și pentru numitul P.I., tot din Republica Moldova, pentru a putea

merge cu toții să se angajeze în străinătate. În acel context, inculpatul le-a

propus să le facă rost de vize pentru Germania prin intermediul unei persoane

din conducerea Ambasadei Germaniei și a cerut pentru demersurile pe care le va

face suma de 500 dolari S.U.A. pentru rudele părții vătămate și 450 dolari S.U.A.

pentru P.I., colegul de facultate al lui A.E., precum și actele acestora.

A doua zi, pe data de 3 ianuarie

2003, după întoarcerea în Republica Moldova, partea vătămată A.O. s-a întâlnit

cu T.G. prin intermediul căreia a trimis inculpatului C.G. suma de 500 dolari S.U.A.,

cerută de acesta pentru obținerea vizelor lui A.E.G. și A.E., precum și

pașapoartele lor, buletinele de identitate, adeverința de căsătorie a

părinților părții vătămate și adeverința de student a fratelui acestuia. Partea

vătămată a predat actele și banii numitei T.G. în prezența martorului G.N., iar

în aceeași zi inculpatul i-a comunicat că a intrat în posesia lor, însă nu va

face nici un demers pentru obținerea vizelor până nu va primi actele și suma de

500 dolari S.U.A. de la cea de-a treia persoană, P.I.

A.O. a luat legătura cu P.I. căruia

i-a adus la cunoștință că a discutat cu inculpatul despre vize și a remis

acestuia un avans de 500 dolari S.U.A. și actele și că trebuie să trimită și el

documentele și banii, urmând ca ulterior inculpatul să o contacteze pentru a-i

înmâna documentele și vizele promise.

Ulterior, la 9 ianuarie 2003,

numitul P.I. în prezența lui A.E. s-a întâlnit cu T.G. în orașul Bălți și i-a

dat suma de 450 dolari S.U.A. și actele solicitate, respectiv pașaportul,

buletinul, cartea de muncă, adeverința de studii și certificatul de naștere.

După două zile, inculpatul C.G. a

luat legătura cu partea vătămată A.O. căreia i-a cerut să se deplaseze în Vama

Sculeni pentru a-i preda actele, mai puțin pașapoartele, însă întâlnirea nu s-a

concretizat, stabilindu-se o alta, la data de 14 ianuarie 2003. Atunci A.O. s-a

deplasat împreună cu G.N. la Vama Sculeni, unde s-a întâlnit cu inculpatul care

i-a spus părții vătămate că nu are nici un act la el, după care a plecat, însă

ulterior a contactat-o telefonic și i-a spus că nu îi va da documentele decât

în schimbul sumei de 100 dolari S.U.A. În perioada 14 ianuarie – 20 februarie

2003, partea vătămată a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul C.G.

care tot amâna restituirea actelor și a vizelor promise dar la data de 20

februarie 2003, acesta a stabilit cu ea o întâlnire pentru a doua zi, spunând

părții vătămate că are actele și invitațiile pentru obținerea vizelor și că

trebuie să aducă suma de 100 dolari S.U.A. pentru toți trei pentru a primi

documentele.

La data de 21 februarie 2003, A.O.

s-a întâlnit cu inculpatul C.G. în Vama Sculeni, acesta venind, ca și anterior,

cu autoturismul marca Cielo condus de martorul G.

Inculpatul a spus părții vătămate că

îi dă toate actele înapoi dacă îi dă 100 dolari S.U.A., lucru pe care partea vătămată

a fost nevoită să îl facă, gândindu-se că va costa mai mult refacerea acestor

documente, aparținând tatălui său, fratelui său și prietenului acestuia. În

aceste circumstanțe A.O. a dat inculpatului suma cerută, primind de la acesta

actele celor trei persoane pentru care apelase la inculpat în vederea obținerii

vizelor pentru Germania.

Inculpatul a comunicat părții

vătămate că nu poate obține decât patru vize odată, astfel încât i-a cerut să

mai aducă o a patra persoană interesată și care trebuia să plătească suma de

1700 dolari S.U.A. în schimbul vizei și a locului de muncă în străinătate, după

care, pretextând că merge să ducă invitațiile în Germania, a plecat, iar partea

vătămată, dându-și seama că a fost înșelată, a sesizat organele de poliție.

Partea vătămată A.O. s-a constituit

parte civilă în cauză cu suma de 1050 dolari S.U.A.

Inculpatul C.G. nu a recunoscut

săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că în perioada 2001 - 2002

nu a călăuzit persoane din Republica Moldova spre Grecia, în schimbul sumei de

câte 800 dolari S.U.A. de la fiecare și nu a racolat tinere pentru a le trafica

în serbia. A afirmat inculpatul că în luna octombrie 2002, R.D. a adus trei

tinere în locuința pe care el o subînchiriase și unde locuia deja alte două persoane,

și l-a întrebat dacă îi poate găzdui pentru o noapte. A arătat inculpatul că a

doua zi, R.D., aflând despre deplasarea lui la Turnu Severin, a apelat la el

pentru a-l transporta, împreună cu cele trei tinere, în aceeași localitate,

lucru cu care a fost de acord, însă odată ajunși la destinație, nu cunoaște ce

anume s-a mai întâmplat cu cei patru, el rezolvându-și problemele și

întorcându-se în Pașcani împreună cu P.C. și P.D.

A afirmat inculpatul că o cunoaște

pe partea vătămată A.O., însă nu a pretins ori primit vreo sumă de bani de la

aceasta.

În suplimentul de interogatoriu luat

inculpatului în ședința publică din data de 1 aprilie 1004, acesta a declarat

că recunoaște fapta comisă în dauna părții vătămate P.M. care s-a petrecut în

condițiile descrise în rechizitoriu, însă numai în ceea ce privește teritoriul

României, cu precizarea că a cerut părții vătămate 600 de dolari S.U.A. și nu

800.

În apărare, inculpatul C.G. a propus

proba cu acte și cea testimonială, solicitând audierea în calitate de martori a

numiților P.D., R.N.G. și O.I., probă admisă și administrată de instanță.

Audiat nemijlocit de instanța de

judecată, martorul P.D. a declarat că la solicitarea numitului P. a efectuat o

cursă la Turnu Severin și, deși trebuia să-i mai însoțească doar inculpatul C.G.,

au mai venit încă patru persoane, trei fete și un băiat pe nume R.D., iar pe

durata deplasării, în microbuzul pe care îl conducea, aceste patru persoane au

stat împreună în spate, iar inculpatul în față lângă el și P. A relatat martorul

că P. a fost cel care i-a plătit contravaloarea transportului dus-întors, ei

plecând din Pașcani pe la orele trei dimineața și ajungând la Turnu Severin, în

jurul orelor 17,00, unde s-a cazat până a doua zi când, în jurul orelor 10,00 –

12,00, a plecat înapoi spre Pașcani, împreună cu P. și inculpatul C.G., iar

celelalte patru persoane au rămas. A susținut martorul că atunci când s-au

cazat, el inculpatul și P. au stat împreună într-o cameră, iar R.D. cu cele

trei fete în altă cameră, iar relația era mai apropiată între R.D. și fete

decât între inculpat și acestea.

În declarația dată în cursul

judecății, martorul R.N.G., propus de inculpat în apărare, a arătat că îl

cunoaște pe numitul R.D., deoarece îi este prieten și vecin al mamei sale, în

satul Hărmăneștii Noi, comuna Todirești. A afirmat martorul că a fost întrebat

de R.D. dacă nu cunoaște fete care doresc să meargă la muncă în Italia, la

soția lui și că personal s-a întâlnit cu cele două părți vătămate L.I. și B.M.,

atât în Hărmăneștii Noi cât și în Hărmăneștii Vechi și care erau însoțite de B.M.

și R.D., iar acesta i-a spus că cele două vor merge în Italia, la muncă.

A susținut martorul aflându-se în

Timișoara, la vara sa, unde l-a găzduit pentru câteva zile pe R.D., acesta l-a

sunat pe B.M. și i-a spus să meargă la cele două fete din Boldești să le ceară

să declare la poliție că vinovat este C.G. și nu el. Martorul a precizat că,

după ce a auzit această discuție telefonică, l-a întrebat pe R.D. despre ce

este vorba, iar acesta i-a spus că este implicat, împreună cu C.G. într-un

dosar de trafic de persoane, iar el trebuia să le ducă pe cele două fete în

Italia, însă el le-a dat altei persoane și nu mai știe nimic de ele. Când

martorul l-a întrebat ce contribuție are C.G. în această situație, R.D. a spus

că nu știa nimic în legătură cu fetele, însă nu era să răspundă el, iar din

acest motiv pleacă în Italia.

Audiat la solicitarea inculpatului,

martorul O.I. a afirmat că îl cunoaște pe R.D., iar acesta, după ce a plecat în

Italia, l-a sunat cerându-i să meargă să vorbească cu părțile vătămate pentru

ca acestea să nu depună mărturie împotriva lui. Martorul a mai precizat că R.D.

l-a întrebat dacă nu cunoaște două fete pentru a le duce în Italia, lucru cu

care el nu a fost de acord.

Situația de fapt reținută de

instanță rezultă din întregul material probator administrat în cauză, respectiv

plângerile și declarațiile părților vătămate, copiile actelor de stare civilă

aparținând cetățenilor moldoveni A.O., A.E.G., P.I. și A.E., declarațiile

acestora, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesele verbale de

constatare, procesele verbale de citire a înscrisurilor, procesul verbal de

verificare a numitei M.A., procesul verbal de sesizare, adresa nr. 3/27.826 din

15 mai 2003 emisă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova – D.D.T.I.,

depozițiile martorilor B.C., G.G., F.R., A.I., G.N., adresa de răspuns primită

de la Ambasada Republicii Federale Germania la data de 15 mai 2003,

înscrisurile denumite „Invitația” și redactate în limba germană, precum și

traducerea lor în limba română, adresa emisă la data de 14 martie 2003 de D.I.P.F.

din Lyon, dovezile de reținere a obiectelor (înscrisuri) eliberată de Poliția

de Frontieră Sculeni, declarația numitului R.D., procesul verbal de percheziție

domiciliară, declarațiile inculpatului C.G., coroborarea tuturor probelor

formând convingerea instanței asupra vinovăției acestuia.

În drept, fapta inculpatului C.G.

care, în cursul lunii iunie 2001, a pretins și primit de la partea vătămată P.M.

suma totală de 600 dolari S.U.A., sub pretextul că îi va facilita deplasarea în

Grecia unde îi poate obține legal un loc de muncă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen.

Fapta inculpatului C.G. constând în

aceea că, în cursul lunii octombrie 2002, a organizat trecerea frauduloasă a

frontierei de stat a României către părțile vătămate L.I., B.M. și M.A.,

prezintă conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1)

din O.U. nr. 105/2001.

Fapta inculpatului C.G. constând în

aceea că, în perioada ianuarie-februarie 2003, a solicitat și a primit de la

partea vătămată A.O. suma totală de 1050 dolari S.U.A., inculpatul susținând în

mod neadevărat că prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei

Germaniei din România, poate obține vize în acest stat pentru cetățeni

moldoveni, partea vătămată apelând în acest sens pentru tatăl și fratele ei,

precum și pentru un prieten al acestuia, inculpatul inducând-o astfel în

eroare, în scopul de a-și însuși sumele de bani astfel dobândite, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin.

(1) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut

prin rechizitoriu și săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută

de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 a căror încadrare juridică a fost

ulterior completată de către reprezentantul parchetului în ședința publică din

1 aprilie 2004, în sensul indicării alin. (1) pentru fiecare dintre acestea,

faptele constând în aceea că, în luna octombrie 2002, inculpatul le-a racolat

pe părțile vătămate L.I., B.M. și M.A., le-a ajutat să treacă fraudulos

frontiera de stat a României și le-a vândut unor proxeneți sârbi.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane,

transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin

amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă

ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei

persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea,

acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea

consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul

exploatării acestei persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani

și interzicerea unor drepturi.

Conform dispozițiilor art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001, recuperarea, transportarea, transferarea, găzduirea

sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul

exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se

pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin prisma acestor dispoziții

legale și raportat la materialul probator administrat în cauză, prima instanță

a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului C.G. în comiterea

infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de atrt.12 alin. (1) și art. 13

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât activitatea infracțională

desfășurată de inculpat în raport de părțile vătămate L.I., B.M. și M.A. s-a

rezumat doar la transportarea lor din Pașcani la Turnu Severin și organizarea

trecerii lor frauduloase a frontierei de stat a României către Siberia, nefiind

utilizate în acest sens de către inculpat vreunul dintre mijloacele expres

prevăzute de lege, amenințarea, violența sau alte forme de constrângere,

răpirea, frauda ori înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de

imposibilitatea părților vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori

oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru

obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane,

relevante fiind declarațiile părților vătămate L.I. și B.M. din care rezultă că

s-au deplasat de bună voie și că inculpatul nu a exercitat asupra lor nici un

fel de formă de constrângere ori inducere în eroare, aspecte confirmate și de

declarațiile martorilor B.C., P.C. și P.D., coroborarea acestor probe atestând

faptul că R.D. a fost cel care a contactat victimele, le-a oferit locuri de

muncă în Italia, a discutat cu ele despre condițiile de lucru și le-a asigurat

că va suporta cheltuielile privind obținerea pașapoartelor.

Astfel, partea vătămată L.I. a

declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești că vărul său, martorul B.C. a fost cel care a întrebat-o dacă nu

vrea să lucreze în Italia, iar ulterior a venit la domiciliul său însoțit de R.D.

(pe care partea vătămată îl numește M. în declarațiile din cursul urmăririi

penale, pentru ca în cursul judecății să-l indice drept o persoană din

Hărmănești) cu care s-a deplasat la locuința verișoarei sale, B.M., căreia

acesta i-a spus să meargă și ea la muncă în Italia, lucru cu care aceasta a

fost de acord în urma discuțiilor purtate cu R.D.

Partea vătămată B.M. a afirmat în

declarațiile date în cursul urmăririi penale că în luna octombrie 2002 la

domiciliul său au venit L.I., însoțită de B.M. și R.D. (de fapt martorul B.C.

și R.D.) care i-au propus să plece în Italia împreună cu vara ei să lucreze ca

ospătar, lucru pe care l-a acceptat.

Martorul B.C. în mod constant a

relatat în toate declarațiile date în cursul procesului penal că R.D. a fost

cel care l-a întrebat dacă poate găsi două fete care să meargă în Italia pentru

a lucra ca ospătărițe, că acesta a discutat cu vara sa, L.I. și ulterior cu B.M.

despre deplasarea în Italia și condițiile de lucru, în timpul zilei cu

barmanițe, iar noaptea, dacă vor dori, vor putea întreține relații sexuale cu

clienții, dându-le totodată asigurări că le va obține pașapoarte și, de

asemenea, R.D. le-a luat pe fete de la domiciliu și le-a dus în apartamentul

din Pașcani.

Reaudiat în cursul cercetării

judecătorești, martorul B.C. a precizat că nu mai are alt prenume, însă

părinții, cunoștințele și cei din sat îi spun M.

Martorul P.C. a declarat că, în luna

octombrie 2002, s-a deplasat la un microbuz la Turnu Severin, împreună cu

inculpatul pentru a ridica niște colete, iar cu o zi înainte de plecare a fost

contactat de R.D. care a menționat că merge în străinătate și i-a solicitat să

se deplaseze și el cu aceeași mașină, însoțit de trei persoane, lucru cu care

martorul a fost de acord. A relatat martorul că odată ajunși la destinație s-au

cazat, el împreună cu inculpatul și șoferul într-o cameră, iar R.D. împreună cu

cele trei persoane de sex feminin în altă cameră. A precizat martorul că pe

parcursul deplasării l-a auzit pe R.D. când a interzis celor trei fete să

vorbească cu ei. Martorul P.C. a mai afirmat că a doua zi a plecat împreună cu

inculpatul și șoferul microbuzului la punctul de unde trebuiau ridicate

coletele, iar R.D. a rămas la hotel cu tinerele respective, fără a se mai

reîntâlni ulterior.

Mai mult decât atât, instanța a

constatat că, în speță nu există nici o probă certă care să dovedească faptul

că inculpatul ar fi traficat părțile vătămate prin vânzarea lor către cetățenii

sârbi, dar L.I. și B.M. susținând în declarațiile date că, în prezența lor,

inculpatul a primit o sumă de bani în valută de la niște cetățeni sârbi care

le-au preluat ulterior și le-au trecut granița în Serbia, însă aceste

declarații nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Potrivit art. 75 C. proc. pen.,

declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente

făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în

măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză, ori în contextul materialului probator

administrat în cauză, declarațiile părților vătămate referitoare la

împrejurarea că cei doi cetățeni sârbi au remis inculpatului o sumă de bani în

schimbul lor, au un caracter cu totul singular și prin ele însele nesprijinite

de vreun alt element de ordin probator sunt lipsite de forță probantă, atât

timp cât, în conformitate cu exigențele impuse de normele procesual penale, nu

au o valoare probatorie deosebită, superioară altor probe și nici o valoare

dinainte stabilită, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., ce

exclud o ordine de preferință a probelor administrate.

Pe de altă parte, probele

administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine că acțiunea inculpatului

de a transporta părțile vătămate din Pașcani la Turnu Severin a fost efectuată

în scopul exploatării lor în vreuna din modalitățile arătate în art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 678/2001, conform căruia, prin exploatarea unei persoane se

înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat cu

încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și

securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de

lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la

reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale

pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe;

efectuarea unor altor asemenea activități prin care se încalcă drepturi și

libertăți fundamentale ale omului.

Faptul că partea vătămată L.I.

menționează în declarația sa din cursul cercetării judecătorești că a „realizat

că deplasarea sa nu se realizează în scopul precizat de inculpatul C.G. pentru

a merge la muncă în Italia ca ospătărițe și că dacă li s-ar fi spus că sunt

duse pentru a practica prostituția”, nu constituie un element de ordin probator

suficient pentru a proba existența unui asemenea scop urmărit de inculpatul C.G.,

deoarece aceste susțineri nu sunt confirmate de alte dovezi administrate în

cauză, inclusiv declarațiile părții vătămate B.M. și nu se regăsesc nici măcar

în declarațiile date de L.I. în cursul urmăririi penale.

Apreciind că faptelor descrise prin

rechizitoriu și reținute în sarcina inculpatului C.G. ca fiind infracțiunile de

trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și

trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 le

lipsește unul dintre elementele infracțiunii, prin neîndeplinirea unor cerințe

esențiale care privesc atât latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 12,

întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalitățile cerute

de legiuitor (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere,

prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritat5e sau profitând de

imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori

prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase

pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei

persoane), dar și latura subiectivă pentru ambele infracțiuni, respectiv

inexistența scopului exploatării, instanța a dispus achitarea inculpatului C.G.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din

Legea nr. 678/2001.

În ceea ce privește pe R.D.,

instanța a constatat că acesta a dobândit calitatea procesuală de inculpat prin

efectul dispoziției din încheierea pronunțată de Tribunalul Iași, la data de 11

octombrie 2004, în dosarul penal nr. 3273/2004, fără însă ca R.D. să fi avut

calitatea de învinuit în cadrul urmăririi penale desfășurate în cauză și care

l-a vizat doar pe inculpatul C.G., în aceste circumstanțe procedându-se de

către instanța de judecată la declanșarea procesului penal față de R.D. în

lipsa desfășurării urmăririi penale cu privire la acesta, ca activitate

prealabilă judecății, cu caracter obligatoriu în speță, dat fiind existența

unei acțiuni penale îndreptate împotriva sa.

Potrivit art. 228 C. proc. pen.,

organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221

dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului

de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art.

10, cu excepția celui de la lit. b

1

).

Conform art. 229 C. proc. pen.,

persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât

timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa iar în această

calitate, se bucură de o serie de drepturi și garanții procesuale.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2002

alin. (3) C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să explice

învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor

procesuale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc. pen.,

care garantează dreptul la apărare, organele judiciare au obligația să-l

încunoștiințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe

inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia

și să-i asigure posibilitatea pregătirii exercitării apărării. Aceleași norme

procesual penale cu valoare de principiu consacră dreptul oricărei părți de a

fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal [(art. 6 alin. (4) C.

proc. pen.)], precum și obligația organelor judiciare să încunoștiințeze pe

învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație despre dreptul de

a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul verbal de

ascultare [(art. 6 alin. (5) C. proc. pen.)].

Această obligație este prevăzută și

în art. 6 alin. (3) lit. a) din C.A.D.O.L.F., potrivit căreia, orice acuzat are

dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o

înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii cauzei acuzației aduse împotriva

sa, jurisprudența C.E.D.O., lămurind înțelesul termenilor de „cauză” și „natura

acuzației” aduse împotriva unei persoane, arătând că acestea se referă la

„faptele imputate, respectiv la calificarea juridică a acestora, precum și la circumstanțele

agravante existente” (Hotărârea din 22 octombrie 1996 pronunțată în cauza D.S.T.

contra Spaniei), însă informarea în mod amănunțit nu trebuie, în nici un caz să

fie ulterioară investirii instanței de judecată cu soluționarea cauzei.

În speță, R.D. a avut doar calitatea

de făptuitor față de care s-au efectuat acte premergătoare, astfel încât în

ceea ce-l privește, nu s-a parcurs o fază a procesului penal, respectiv

urmărirea penală, instanța fiind direct investită cu soluționarea acțiunii

penale puse în mișcare împotriva sa, consecința acestei dispoziții fiind

dobândirea calității de parte în procesul penal, anume cea de inculpat.

Chiar dacă prin referatul de

declinare a urmăririi penale cu nr. II – 332.975 din 19 iunie 2003 întocmit, la

data de 18 iunie 2003, de lucrătorii din cadrul C.Z.C.C.O.A. Iași s-a menționat

că, la data de 9 mai 2003, prin ordonanța nr. 103/P/2003, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași a dispus, pe lângă punerea în mișcare a acțiunii penale și

arestarea inculpatului C.G. și începerea urmăririi penale împotriva numitului R.D.,

cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trecerea

frauduloasă a frontierei unui stat străin, faptă prevăzută și pedepsită de art.

323 și art. 215 C. pen., art. 12 din Legea nr. 252/2003 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 112/2001, această mențiune este evident eronată, în condițiile în care

actul procesual invocat cuprinde dispoziții referitoare exclusiv la inculpatul C.G.

În acest context, este evident că

eludarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea efectuării

urmăririi penale ca fază procesuală distinctă ce premerge judecății prin care

se rezolvă acțiunea penală, pusă în mișcare față de R.D., are drept consecință

o nelegală sesizare a instanței de judecată, dar și încălcarea drepturilor

procesuale ale învinuitului în cursul urmăririi penale, cu repercusiuni

negative importante pe planul garantării dreptului la apărare.

Instanța, investită cu soluționarea

fondului cauzei cu privire la inculpatul R.D., a constatat că este sesizată în

condițiile de neregularitate ca urmare a nerespectării dispozițiilor procesual

penale ce reglementează faza urmăririi penale, situație în care va dispune

restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de R.D.,

cu respectarea exigențelor impuse d