ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6985/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 472 din 21 iunie 2005 Tribunalul Iași a dispus următoarele: A disjuns cauza în ceea ce-l privește pe inculpatul R.D. și a dispus trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea începerii urmăririi penale față de acesta. A condamnat pe inculpatul C.G., la pedepsele de: - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen.; - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 71 din O.U.

nr. 105/2001. Conform dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive, cuprinsă între 9 mai 2003 și 22 decembrie 2004. Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată integral grațiată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Conform dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească părții civile A.O. suma de 1050 dolari S.U.A. reprezentând despăgubiri civile. Conform dispozițiilor art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească părții civile P.M. suma de 600 dolari S.U.A. reprezentând despăgubiri civile. Respinge acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de partea civilă L.I.

Conform dispozițiilor art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul C.G. să plătească statului suma de 20.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași dat în dosarul nr. 103/P/2003, la data de 27 iunie 2003, s-au dispus următoarele: - trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. (două fapte) și de organizare a trecerii frauduloase a frontierei, prevăzută de art. 71 alin. (2) din O.U.

nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.: - neînceperea urmăririi penale față de numitul R.D., față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001. Prin actul de sesizare a instanței a instanței în sarcina inculpatului C.G. s-au reținut următoarele: În perioada ianuarie – martie 2003 inculpatul le-a indus în eroare pe părțile vătămate A.G. și P.I. din Republica Moldova, promițându-le acestora că le va obține vize Schengen prin Ambasada Germaniei la București, sens în care a încasat de la acestea suma de 950 dolari S.U.A. În vara anului 2001 inculpatul a constituit un grup format din cca.

21 cetățeni din Republica Moldova, cărora le-a promis că îi va duce la lucru în Grecia, încasând de la fiecare 600-1000 dolari S.U.A. Inculpatul i-a transportat până la frontiera cu Grecia unde i-a abandonat”. În partea expozitivă a rechizitoriului au fost reținute următoarele: În fapt: Inculpatul este locuitor al municipiului Pașcani, are antecedente penale. 1. În cursul lunii octombrie 2002 R.D. l-a contactat pe inculpatul C.G. și l-a întrebat pe acesta dacă l-ar putea duce la lucru în Italia. Inculpatul i-a promis că îl va ajuta să plece în Italia, unde va lucra în construcții. După o perioadă relativ scurtă de timp, R.D. l-a întrebat pe inculpat dacă poate asigura locuri de muncă și pentru femei, iar inculpatul i-a spus că le poate asigura locuri de muncă la baruri, ca dansatoare sau menajere.

Numitul R.D. a discutat cu martorul B.C. și i-a povestit acestuia ce a discutat cu inculpatul. Martorul a luat legătura cu verișoara sa, L.I. și cu B.M., le-a spus acestora că inculpatul C.G. și le poate duce în Italia unde vor lucra ca ospătari sau menajere. Numitul R.D. le-a spus părților vătămate că va merge cu ele în Italia și vor lucra împreună. Părțile vătămate au fost de acord să plece la lucru în Italia și au plecat împreună cu martorul B.C. și cu R.D. în municipiul Pașcani, la o garsonieră în care locuia cu inculpatul C.G. În garsoniera respectivă se aflau două femei din Republica Moldova și partea vătămată M.A. din Piatra Neamț care așteptau să plece în Italia. Este de precizat faptul că partea vătămată M.A.

era minoră în vârstă de 17 ani, aceasta le-a povestit celorlalte două părți vătămate că a fost luată de inculpatul C.G. în timp ce se întorcea de la bunicii săi. La scurt timp după ce părțile vătămate au mers în apartament, a venit C.G. care le-a spus acestora că vor pleca în aceeași noapte. Plecarea a fost amânată și părțile vătămate au stat în garsonieră cca. două zile. După două zile inculpatul a luat cele 3 părți vătămate, respectiv L.I., B.M. și M.A. și, împreună cu R.D. cu o dubiță, au plecat spre graniță. Când au ajuns în apropiere de Turnu Severin, inculpatul a dus părțile vătămate într-un fost cămin de nefamiliști, a doua două camere și le-a cazat. Părțile vătămate au stat în cameră cu numitul R.D.

Imediat după ce s-au cazat, inculpatul le-a cerut părților vătămate și învinuitului buletinele, apoi a plecat în oraș. În aceeași seară inculpatul s-a întors, s-a culcat, iar a doua zi dimineața a purtat o convorbire telefonică. La scurt timp, a sosit un autoturism în care se aflau doi cetățeni sârbi. Părțile vătămate L.I., B.M. și M.A. au urcat în autoturismul sârbilor și au plecat cu aceștia. Inculpatul C.G. a plecat în municipiul Pașcani, lăsându-l pe numitul R.D. în camera de cămin. Este de precizat faptul că, inculpatul deși cunoștea faptul că părțile vătămate nu dețin pașapoarte, a organizat trecerea frauduloasă a acestora prin intermediul călăuzelor sârbe. Părțile vătămate au fost trecute fraudulos frontiera de către cei doi sârbi, au fost duse la o casă, pe teritoriul Serbiei unde au fost preluate de alți doi cetățeni sârbi.

Părțile vătămate au fost duse cu un autoturism până la o altă casă unde au stat circa două zile. În această perioadă, minora M.A. a fost cumpărată de un cetățean sârb și a fost nevoită să plece cu acesta. Părțile vătămate L.B. au fost preluate de un alt cetățean sârb. În timp ce se deplasau cu autoturismul acestuia, au fost oprite de organele de poliție. Părțile vătămate au povestit ce li s-a întâmplat și au fost repatriate. În drept: Fapta inculpatului C.G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001, organizarea trecerii frauduloase a frontierei, prevăzută de art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 242/2002 cu art. 33 lit. a) C. pen.

Față de numitul R.D. urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale întrucât se consideră că acesta nu a avut intenția de a racola părțile vătămate în vederea traficării acestora, ci a discutat să plece împreună cu ele în Italia. 2. În cursul lunii ianuarie 2003 partea vătămată A.O. l-a cunoscut pe inculpatul C.G. prin intermediul unei persoane din Republica Moldova pe nume G. care a i-a spus că inculpatul se ocupa cu obținerea de vize Schengen pentru cetățeni moldoveni. La data de 2 ianuarie 2003 partea vătămată a venit în România, s-a deplasat în municipiul Pașcani unde s-a întâlnit cu inculpatul C.G. Partea vătămată era însoțită de tatăl său, A.E.G. Inculpatul a luat părțile vătămate, le-a dus într-un apartament situat în municipiul Pașcani.

Părțile vătămate i-au spus inculpatului că ar dori să plece în străinătate. Acesta le-a spus că le poate face rost de vize Schengen de la Ambasada Germaniei la București. Inculpatul le-a cerut părților vătămate suma de 950 dolari S.U.A. pentru a le face rost de 3 vize Schengen. Inculpatul le-a spus părților vătămate că are nevoie de pașapoarte, adeverințe de naștere, buletine de identitate și contractele de muncă. Părțile vătămate s-au deplasat în Republica Moldova, au luat actele respective și suma de 500 dolari S.U.A. pe care i-au dat numitei G., cetățean al Republicii Moldova. În aceeași zi, partea vătămată P.I. s-a întâlnit cu G. și i-a predat documentele și 450 dolari S.U.A. Astfel, în data de 9 ianuarie 2003, partea vătămată i-a dat numitei G. suma de 950 dolari S.U.A.

În data de 11 ianuarie 2003, inculpatul a sunat-o pe partea vătămată A.O., s-a deplasat în România însoțită de G.N., s-a întâlnit cu inculpatul, însă acesta i-a reproșat părții vătămate că nu a venit singură și a refuzat să-i mai restituie actele. În perioada următoare inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și i-a spus că îi restituie actele numai dacă în mai dă 100 dolari S.U.A. În același timp, inculpatul i-a promis că în curând vor ieși vizele. În data de 20 februarie 2003 inculpatul a sunat-o pe partea vătămată și i-a spus acesteia să vină în România să ia actele și invitațiile pentru Germania. Inculpatul a cerut din nou încă 100 dolari S.U.A. pentru înapoierea actelor. Partea vătămată s-a deplasat în România în data de 21 februarie 2003 având asupra sa suma de 100 dolari S.U.A.

După ce s-au întâlnit, inculpatul i-a spus părții vătămate că va primi vizele, însă, dacă poate să îi mai găsească o persoană care dorește să plece în Germania, cu viză Schengen în schimbul sumei de 1700 dolari S.U.A. În momentul respectiv partea vătămată și-a dat seama că a fost indusă în eroare și, după plecarea inculpatului, s-a prezentat la organele de poliție pentru a depune plângere. Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel încât părțile vătămate au pretenții în cauză. În drept: Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. 3. În vara anului 2001 mai mulți locuitori din orașul Căușeni, Republica Moldova au aflat de la un concetățean pe nume V. că în municipiul Pașcani există o persoană pe nume C.G.

care duce oameni în Grecia la muncă contra sumei de 800 dolari S.U.A. Astfel, în luna iunie 2001, partea vătămată P.M. s-a deplasat în municipiul Pașcani unde a luat legătura cu inculpatul. Acesta i-a spus părții că în schimbul sumei de 800 dolari S.U.A. o poate duce legal în Grecia și îi poate asigura un loc de muncă. Partea vătămată a fost de acord, i-a dat inculpatului 800 dolari S.U.A. și a fost cazată la domiciliul inculpatului unde se aflau A.I. și F.A., ambii din Republica Moldova. Partea vătămată a aflat că și ceilalți doi cetățeni moldoveni îi dăduseră inculpatului câte 800 dolari S.U.A. pentru a fi duși la muncă în Grecia. Partea vătămată a locuit la locuința inculpatului și a părinților acestuia până când inculpatul a format un grup de 21 cetățeni din Republica Moldova.

Cu două microbuze inculpatul a transportat grupul în Iugoslavia, apoi i-a dus până la frontiera cu Grecia unde cetățenii moldoveni au fost abandonați. Grupul a fost prins de poliția de frontieră elenă și a fost returnat în data de 5 august 2001. Fapta inculpatului de a induce în eroare pe partea vătămată P.M. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. În cauză în cursul urmăririi penale, cetățeanul moldovean S.G. a dat o declarație în fața organelor de poliție din Republica Moldova prin care a precizat că, în luna octombrie 2002 inculpatul a racolat un număr de 5 cetățeni din Republica Moldova de la care a pretins și primit 8500 dolari S.U.A.

pentru a le face rost de vize Schengen și a-i trimite la muncă în Italia. În baza declarației date de partea vătămată urmează ca organele judiciare din Republica Moldova să efectueze cercetări pentru această faptă. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul C.G. a formulat plângere împotriva soluției dispuse de procuror prin rechizitoriul dat în dosarul nr. 103/P/2003, privind neînceperea urmăririi penale față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2000. Plângerea a format obiectul dosarului penal nr. 3273/2004 al Tribunalului Iași, soluționat prin încheierea pronunțată la data de 11 octombrie 2004, prin care s-au dispus următoarele: În baza art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen., s-a admis plângerea formulată de petentul C.G., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul R.D. dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și în consecință: - s-a desființat mențiunea din dispozitivul rechizitoriului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D. a fost pusă în mișcare acțiunea penală privind pe inculpatul R.D. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 672/2001;- s-a reținut cauza spre judecare și s-a fixat termen de judecată pentru data de 18 noiembrie 2004, cu citarea inculpatului și a intimatului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere că la data de 2 iulie 2003, Tribunalul Iași a fost investit prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași cu soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C.G., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, trafic de persoane și organizarea trecerii frauduloase a frontierei. Pe parcursul cercetării judecătorești instanța de fond a dispus audierea inculpatului, a părților vătămate L.I., B.M., precum și a martorilor B.C., P.D. și R.N.G. Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și în prima fază a cercetării judecătorești, Tribunalul constată că soluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale privind pe numitul R.D., este în mod vădit nelegală și netemeinică, probele existente la dosar stabilind cu certitudine următoarea situație de fapt: În luna octombrie 2002, numitul R.D.

l-a contactat pe martorul B.C., căruia i-a cerut să îi spună dacă are cunoștință despre tinere care doresc să lucreze în Italia ca barmane și dame de companie, promițându-le un loc de muncă în această țară unde lucra și soția lui. Martorul le-a prezentat intimatului pe părțile vătămate L.I. și B.M. cărora acesta din urmă le-șa promis obținerea unui loc de muncă în Italia, promițându-le totodată și obținerea de pașapoarte, precum și asigurarea transportului. Părțile vătămate au fost cazate într-o garsonieră din Pașcani unde au cunoscut-o și pe minora M.D., ce urma să aibă aceeași destinație. Ulterior, victimele au fost transportate și însoțite de R.D. în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde au fost vândute unor cetățeni sârbi care le-au dus în Serbia.

Nefiind însoțite de acte de identitate și fiind vândute de mai multe ori, victimele au fost depistate de poliția sârbă, două dintre acestea, respectiv L.I. și B.M. fiind repatriate de o organizație umanitară. Pentru aceste considerente, instanța a desființat mențiunea din dispozitivul rechizitoriului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numitul R.D., a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și, apreciind că în cauză sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2004 cu citarea părților, când, instanța de judecată a dispus reunirea sa la prezenta cauză, care formează obiectul dosarului nr. 8665/2003.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele: În fapt, la începutul lunii iunie 2001, partea vătămată P.M. din localitatea Căușeni, Republica Moldova, a fost vizitată de o cunoștință a sa din aceeași localitate, pe nume G., care a întrebat-o dacă nu dorește să meargă să lucreze și ea în Grecia, afirmând totodată că are posibilitatea să contacteze o persoană din România care le poate ajuta să ajungă acolo și al cărui număr de telefon îl are de la un cetățean din orașul lor și care se află deja în Grecia. Partea vătămată a fost interesată de propunerea făcută iar ulterior a sunat la acel număr și astfel a luat legătura cu inculpatul C.G. care i-a spus că le poate ajuta să plece legal în Grecia în schimbul sumei de 800 dolari S.U.A., precizând că urmează să le contacteze el telefonic după câteva zile pentru a se forma un grup mai mare de persoane pentru deplasarea în Grecia.

După două zile, inculpatul C.G. i-a comunicat părții vătămate să vină în România, în orașul Pașcani, de unde urma să fie transportată în țara de destinație. Partea vătămată P.M. a plecat spre România împreună cu numita G. și o altă persoană din Căușeni, iar când au ajuns la Pașcani, au fost așteptate de inculpatul C.G. care le-a condus în apartamentul tatălui său unde se mai aflau alte patru persoane din Republica Moldova, printre care A.I. și F.A., tot din Căușeni. Inculpatul C.G. a spus tuturor că trebuie să mai aștepte deoarece trebuia să fie completat un grup de 18 persoane și a discutat cu partea vătămată P.M. și însoțitorii ei detalii legate de plecare, precizând că le va lua pașapoartele pentru a aranja trecerea graniței printr-un punct vamal dintre România și Iugoslavia.

Inculpatul a primit actele cerute, precum și suma de câte 500 dolari S.U.A. de la P.M. și de la celelalte două persoane. În contextul acestei discuții, inculpatul a susținut față de partea vătămată că totul este legal și poate să-i ofere și un loc de muncă în Grecia. După aproximativ 20 de zile, timp în care au locuit la soacra inculpatului C.G., undeva la țară, partea vătămată P.M. și celelalte persoane, la care s-au mai adăugat alte 10-12, au fost transportate cu două microbuze la Turnu Severin unde însă nu au putut trece granița, revenind în Pașcani. Aici, au rămas trei zile, după care au plecat iarăși spre Timișoara, iar la 25 iulie 2001 au trecut în Iugoslavia prin punctul de frontieră S.M.

și s-au cazat la un motel din apropierea punctului de frontieră, unde au stat două zile. Aici, inculpatul C.G. le-a comunicat că el se va întoarce la Pașcani pentru a mai aduce un grup de persoane, urmând ca partea vătămată P.M. și conaționalii săi să se deplaseze mai departe cu fratele său, C.G. Inculpatul C.G. s-a reîntors în România, părăsind grupul de persoane care, ulterior, a fost călăuzit de C.G. prin Macedonia către Grecia, fiind abandonat la granița dintre cele două state, după ce partea vătămată P.M. a mai dat încă 100 dolari S.U.A. pentru a ajunge în Grecia. După ce C.G. a dispărut, partea vătămată a apelat la alte călăuze care au trecut fraudulos frontiera către Grecia, unde a fost depistată de organele de poliție care a returnat-o în România.

Prejudiciul cauzat părții vătămate P.M. a fost în sumă de 600 dolari S.U.A. și nu a fost recuperat, partea vătămată constituindu-se parte civilă în procesul penal cu această sumă. În cursul lunii octombrie 2002, martorul B.C. a fost vizitat la domiciliu de numitul R.D. care i-a spus că efectuează activități de transport de persoane în Italia și l-a rugat să găsească două tinere care ar dori să plece să lucreze în Italia într-un bar de noapte, cu contract de muncă, R.D. promițându-i în acest context martorului că-l va duce și pe el în Italia să lucreze în construcții. Ulterior, numita L.I., din satul Boldești, județul Iași a fost abordată de vărul său, martorul B.C. care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în străinătate ca ospătăriță, spunându-i că are o cunoștință care o poate duce la lucru într-un bar din Italia.

L.I. s-a arătat interesată de oferta primită, însă a menționat că nu are nici bani, nici pașaport, dar martorul B.C. a asigurat-o că nu vor fi probleme, deoarece va fi ajutată în acest sens de cunoștința sa. Martorul a întrebat-o totodată pe verișoara sa dacă nu mai cunoaște și alte fete care ar dori să meargă la muncă în Italia, iar L.I. a menționat-o pe vara sa, B.M. În aceeași zi, martorul B.C. a revenit la domiciliul lui L.I. împreună cu R.D., care i-a vorbit despre condițiile de lucru în Italia și anume va lucra într-un bar ziua ca barmană, iar noapte ca damă de companie, urmând a împărți câștigul obținut în mod egal cu patronul său. L.I. a fost de acord, dar ulterior s-au deplasat toți trei la locuința numitei B.M.

Aici, R.D. i-a relatat acesteia despre perspectiva de a fi angajată în Italia și în ce condiții anume, tânăra exprimându-și interesul față de propunerea făcută, de a lucra în Italia, împreună cu verișoara ei, precizând însă că nu are bani și nici pașaport, dar a primit asigurări de la R.D. că va achita el sumele de bani necesare eliberării pașaportului și se va ocupa totodată de transport, urmând a-i fi restituiți banii după ce B.M. va începe să lucreze în Italia. A doua zi R.D. a revenit la locuința lui L.I. unde se mai aflau B.M. și B.C., iar toți patru au plecat în Pașcani, cu o mașină condusă de R.D. Acolo s-au dus cu toții într-un apartament unde se aflau două femei din Republica Moldova și o tânără din Piatra Neamț, pe nume M.A., care urma să plece și ea în Italia.

Ulterior, în acea locuință au venit inculpatul C.G. și numitul P.C. care au purtat o discuție cu R.D. Acesta le-a comunicat numitelor L.I. și B.M. că inculpatul C.G. este cel care se ocupă de transportul lor, însă nu vor mai pleca în acea seară, ci a doua zi, iar martorului B.C. i-a spus că nu mai sunt locuri în microbuzul ce urma să plece spre Italia, urmând ca acesta să fie anunțat ulterior despre data plecării. Atunci martorul a plecat la domiciliul său, în satul Boldești, comuna Todirești, județul Iași. A doua zi, după miezul nopții, L.I., B.M., M.A., R.D., inculpatul C.G. și numitul P.C. au plecat către Turnu Severin cu microbuzul condus de numitul P.D., ajungând în după amiaza zilei următoare.

Toate persoanele s-au cazat la un hotel aflat la aproximativ 15 kilometri de Turnu Severin, R.D. ocupând o cameră împreună cu cele trei fete, iar ceilalți o altă cameră. A doua zi dimineața, cele trei tinere au fost preluate de doi cetățeni sârbi, pe care anterior inculpatul C.G. i-a contactat telefonic, și care le-au transportat cu un autoturism și le-a trecut fraudulos granița către Serbia, unde minora M.A. a fost preluată de un alt cetățean sârb a cărei identitate nu a fost stabilită, după care a dispărut, iar L.I. și B.M. au fost depistate de organele de poliție și deferite justiției, fiind condamnate la închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar după executarea pedepsei au fost repatriate prin intermediul O.I.M.

Modul în care a fost identificată L.I. de către autoritățile din Serbia și referită către I.O.M. a îndreptățit acest organism internațional să o considere implicată ca victimă într-un caz de trafic de persoane și să îi acorde asistența specifică, în consecință. În cursul lunii octombrie 2002, deplasându-se cu un microbuz pe ruta Iași – Chișinău, partea vătămată A.O. din localitatea Pelenia, județul Bălți, Republica Moldova a cunoscut-o pe numita T.G. care, printre altele, i-a spus că are posibilitatea să obțină vize în spațiul Schengen pentru cetățeni moldoveni, prin intermediul unei cunoștințe din România. Partea vătămată și-a exprimat interesul în acest sens și a primit de la G. atât numărul ei de telefon, cât și pe cel al inculpatului C.G., cel care se ocupa de rezolvarea vizelor.

Ulterior, la data de 31 decembrie 2002, partea vătămată A.O. l-a contactat telefonic pe inculpat cu care a stabilit să se întâlnească după două zile în Iași. La data fixată, partea vătămată s-a deplasat împreună cu tatăl său, A.E.G. mai întâi în Iași, iar apoi în Pașcani, unde cei doi s-au întâlnit cu inculpatul, cu care au purtat discuții referitoare la vize. Partea vătămată a spus inculpatului că dorește obținerea de vize într-o țară din Uniunea Europeană pentru tatăl și fratele său, A.E. și pentru numitul P.I., tot din Republica Moldova, pentru a putea merge cu toții să se angajeze în străinătate. În acel context, inculpatul le-a propus să le facă rost de vize pentru Germania prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei și a cerut pentru demersurile pe care le va face suma de 500 dolari S.U.A.

pentru rudele părții vătămate și 450 dolari S.U.A. pentru P.I., colegul de facultate al lui A.E., precum și actele acestora. A doua zi, pe data de 3 ianuarie 2003, după întoarcerea în Republica Moldova, partea vătămată A.O. s-a întâlnit cu T.G. prin intermediul căreia a trimis inculpatului C.G. suma de 500 dolari S.U.A., cerută de acesta pentru obținerea vizelor lui A.E.G. și A.E., precum și pașapoartele lor, buletinele de identitate, adeverința de căsătorie a părinților părții vătămate și adeverința de student a fratelui acestuia. Partea vătămată a predat actele și banii numitei T.G. în prezența martorului G.N., iar în aceeași zi inculpatul i-a comunicat că a intrat în posesia lor, însă nu va face nici un demers pentru obținerea vizelor până nu va primi actele și suma de 500 dolari S.U.A.

de la cea de-a treia persoană, P.I. A.O. a luat legătura cu P.I. căruia i-a adus la cunoștință că a discutat cu inculpatul despre vize și a remis acestuia un avans de 500 dolari S.U.A. și actele și că trebuie să trimită și el documentele și banii, urmând ca ulterior inculpatul să o contacteze pentru a-i înmâna documentele și vizele promise. Ulterior, la 9 ianuarie 2003, numitul P.I. în prezența lui A.E. s-a întâlnit cu T.G. în orașul Bălți și i-a dat suma de 450 dolari S.U.A. și actele solicitate, respectiv pașaportul, buletinul, cartea de muncă, adeverința de studii și certificatul de naștere. După două zile, inculpatul C.G. a luat legătura cu partea vătămată A.O. căreia i-a cerut să se deplaseze în Vama Sculeni pentru a-i preda actele, mai puțin pașapoartele, însă întâlnirea nu s-a concretizat, stabilindu-se o alta, la data de 14 ianuarie 2003. Atunci A.O.

s-a deplasat împreună cu G.N. la Vama Sculeni, unde s-a întâlnit cu inculpatul care i-a spus părții vătămate că nu are nici un act la el, după care a plecat, însă ulterior a contactat-o telefonic și i-a spus că nu îi va da documentele decât în schimbul sumei de 100 dolari S.U.A. În perioada 14 ianuarie – 20 februarie 2003, partea vătămată a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul C.G. care tot amâna restituirea actelor și a vizelor promise dar la data de 20 februarie 2003, acesta a stabilit cu ea o întâlnire pentru a doua zi, spunând părții vătămate că are actele și invitațiile pentru obținerea vizelor și că trebuie să aducă suma de 100 dolari S.U.A. pentru toți trei pentru a primi documentele.

La data de 21 februarie 2003, A.O. s-a întâlnit cu inculpatul C.G. în Vama Sculeni, acesta venind, ca și anterior, cu autoturismul marca Cielo condus de martorul G. Inculpatul a spus părții vătămate că îi dă toate actele înapoi dacă îi dă 100 dolari S.U.A., lucru pe care partea vătămată a fost nevoită să îl facă, gândindu-se că va costa mai mult refacerea acestor documente, aparținând tatălui său, fratelui său și prietenului acestuia. În aceste circumstanțe A.O. a dat inculpatului suma cerută, primind de la acesta actele celor trei persoane pentru care apelase la inculpat în vederea obținerii vizelor pentru Germania. Inculpatul a comunicat părții vătămate că nu poate obține decât patru vize odată, astfel încât i-a cerut să mai aducă o a patra persoană interesată și care trebuia să plătească suma de 1700 dolari S.U.A.

în schimbul vizei și a locului de muncă în străinătate, după care, pretextând că merge să ducă invitațiile în Germania, a plecat, iar partea vătămată, dându-și seama că a fost înșelată, a sesizat organele de poliție. Partea vătămată A.O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1050 dolari S.U.A. Inculpatul C.G. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, susținând că în perioada 2001 - 2002 nu a călăuzit persoane din Republica Moldova spre Grecia, în schimbul sumei de câte 800 dolari S.U.A. de la fiecare și nu a racolat tinere pentru a le trafica în serbia. A afirmat inculpatul că în luna octombrie 2002, R.D. a adus trei tinere în locuința pe care el o subînchiriase și unde locuia deja alte două persoane, și l-a întrebat dacă îi poate găzdui pentru o noapte.

A arătat inculpatul că a doua zi, R.D., aflând despre deplasarea lui la Turnu Severin, a apelat la el pentru a-l transporta, împreună cu cele trei tinere, în aceeași localitate, lucru cu care a fost de acord, însă odată ajunși la destinație, nu cunoaște ce anume s-a mai întâmplat cu cei patru, el rezolvându-și problemele și întorcându-se în Pașcani împreună cu P.C. și P.D. A afirmat inculpatul că o cunoaște pe partea vătămată A.O., însă nu a pretins ori primit vreo sumă de bani de la aceasta. În suplimentul de interogatoriu luat inculpatului în ședința publică din data de 1 aprilie 1004, acesta a declarat că recunoaște fapta comisă în dauna părții vătămate P.M. care s-a petrecut în condițiile descrise în rechizitoriu, însă numai în ceea ce privește teritoriul României, cu precizarea că a cerut părții vătămate 600 de dolari S.U.A.

și nu 800. În apărare, inculpatul C.G. a propus proba cu acte și cea testimonială, solicitând audierea în calitate de martori a numiților P.D., R.N.G. și O.I., probă admisă și administrată de instanță. Audiat nemijlocit de instanța de judecată, martorul P.D. a declarat că la solicitarea numitului P. a efectuat o cursă la Turnu Severin și, deși trebuia să-i mai însoțească doar inculpatul C.G., au mai venit încă patru persoane, trei fete și un băiat pe nume R.D., iar pe durata deplasării, în microbuzul pe care îl conducea, aceste patru persoane au stat împreună în spate, iar inculpatul în față lângă el și P. A relatat martorul că P. a fost cel care i-a plătit contravaloarea transportului dus-întors, ei plecând din Pașcani pe la orele trei dimineața și ajungând la Turnu Severin, în jurul orelor 17,00, unde s-a cazat până a doua zi când, în jurul orelor 10,00 – 12,00, a plecat înapoi spre Pașcani, împreună cu P. și inculpatul C.G., iar celelalte patru persoane au rămas.

A susținut martorul că atunci când s-au cazat, el inculpatul și P. au stat împreună într-o cameră, iar R.D. cu cele trei fete în altă cameră, iar relația era mai apropiată între R.D. și fete decât între inculpat și acestea. În declarația dată în cursul judecății, martorul R.N.G., propus de inculpat în apărare, a arătat că îl cunoaște pe numitul R.D., deoarece îi este prieten și vecin al mamei sale, în satul Hărmăneștii Noi, comuna Todirești. A afirmat martorul că a fost întrebat de R.D. dacă nu cunoaște fete care doresc să meargă la muncă în Italia, la soția lui și că personal s-a întâlnit cu cele două părți vătămate L.I. și B.M., atât în Hărmăneștii Noi cât și în Hărmăneștii Vechi și care erau însoțite de B.M.

și R.D., iar acesta i-a spus că cele două vor merge în Italia, la muncă. A susținut martorul aflându-se în Timișoara, la vara sa, unde l-a găzduit pentru câteva zile pe R.D., acesta l-a sunat pe B.M. și i-a spus să meargă la cele două fete din Boldești să le ceară să declare la poliție că vinovat este C.G. și nu el. Martorul a precizat că, după ce a auzit această discuție telefonică, l-a întrebat pe R.D. despre ce este vorba, iar acesta i-a spus că este implicat, împreună cu C.G. într-un dosar de trafic de persoane, iar el trebuia să le ducă pe cele două fete în Italia, însă el le-a dat altei persoane și nu mai știe nimic de ele. Când martorul l-a întrebat ce contribuție are C.G. în această situație, R.D.

a spus că nu știa nimic în legătură cu fetele, însă nu era să răspundă el, iar din acest motiv pleacă în Italia. Audiat la solicitarea inculpatului, martorul O.I. a afirmat că îl cunoaște pe R.D., iar acesta, după ce a plecat în Italia, l-a sunat cerându-i să meargă să vorbească cu părțile vătămate pentru ca acestea să nu depună mărturie împotriva lui. Martorul a mai precizat că R.D. l-a întrebat dacă nu cunoaște două fete pentru a le duce în Italia, lucru cu care el nu a fost de acord. Situația de fapt reținută de instanță rezultă din întregul material probator administrat în cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, copiile actelor de stare civilă aparținând cetățenilor moldoveni A.O., A.E.G., P.I.

și A.E., declarațiile acestora, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesele verbale de constatare, procesele verbale de citire a înscrisurilor, procesul verbal de verificare a numitei M.A., procesul verbal de sesizare, adresa nr. 3/27.826 din 15 mai 2003 emisă de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova – D.D.T.I., depozițiile martorilor B.C., G.G., F.R., A.I., G.N., adresa de răspuns primită de la Ambasada Republicii Federale Germania la data de 15 mai 2003, înscrisurile denumite „Invitația” și redactate în limba germană, precum și traducerea lor în limba română, adresa emisă la data de 14 martie 2003 de D.I.P.F. din Lyon, dovezile de reținere a obiectelor (înscrisuri) eliberată de Poliția de Frontieră Sculeni, declarația numitului R.D., procesul verbal de percheziție domiciliară, declarațiile inculpatului C.G., coroborarea tuturor probelor formând convingerea instanței asupra vinovăției acestuia.

În drept, fapta inculpatului C.G. care, în cursul lunii iunie 2001, a pretins și primit de la partea vătămată P.M. suma totală de 600 dolari S.U.A., sub pretextul că îi va facilita deplasarea în Grecia unde îi poate obține legal un loc de muncă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului C.G. constând în aceea că, în cursul lunii octombrie 2002, a organizat trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României către părțile vătămate L.I., B.M. și M.A., prezintă conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U. nr. 105/2001. Fapta inculpatului C.G. constând în aceea că, în perioada ianuarie-februarie 2003, a solicitat și a primit de la partea vătămată A.O.

suma totală de 1050 dolari S.U.A., inculpatul susținând în mod neadevărat că prin intermediul unei persoane din conducerea Ambasadei Germaniei din România, poate obține vize în acest stat pentru cetățeni moldoveni, partea vătămată apelând în acest sens pentru tatăl și fratele ei, precum și pentru un prieten al acestuia, inculpatul inducând-o astfel în eroare, în scopul de a-și însuși sumele de bani astfel dobândite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu și săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001 a căror încadrare juridică a fost ulterior completată de către reprezentantul parchetului în ședința publică din 1 aprilie 2004, în sensul indicării alin. (1) pentru fiecare dintre acestea, faptele constând în aceea că, în luna octombrie 2002, inculpatul le-a racolat pe părțile vătămate L.I., B.M. și M.A., le-a ajutat să treacă fraudulos frontiera de stat a României și le-a vândut unor proxeneți sârbi.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Conform dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recuperarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Prin prisma acestor dispoziții legale și raportat la materialul probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului C.G. în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzută de atrt.12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât activitatea infracțională desfășurată de inculpat în raport de părțile vătămate L.I., B.M.

și M.A. s-a rezumat doar la transportarea lor din Pașcani la Turnu Severin și organizarea trecerii lor frauduloase a frontierei de stat a României către Siberia, nefiind utilizate în acest sens de către inculpat vreunul dintre mijloacele expres prevăzute de lege, amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda ori înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea părților vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, relevante fiind declarațiile părților vătămate L.I. și B.M. din care rezultă că s-au deplasat de bună voie și că inculpatul nu a exercitat asupra lor nici un fel de formă de constrângere ori inducere în eroare, aspecte confirmate și de declarațiile martorilor B.C., P.C.

și P.D., coroborarea acestor probe atestând faptul că R.D. a fost cel care a contactat victimele, le-a oferit locuri de muncă în Italia, a discutat cu ele despre condițiile de lucru și le-a asigurat că va suporta cheltuielile privind obținerea pașapoartelor. Astfel, partea vătămată L.I. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești că vărul său, martorul B.C. a fost cel care a întrebat-o dacă nu vrea să lucreze în Italia, iar ulterior a venit la domiciliul său însoțit de R.D. (pe care partea vătămată îl numește M. în declarațiile din cursul urmăririi penale, pentru ca în cursul judecății să-l indice drept o persoană din Hărmănești) cu care s-a deplasat la locuința verișoarei sale, B.M., căreia acesta i-a spus să meargă și ea la muncă în Italia, lucru cu care aceasta a fost de acord în urma discuțiilor purtate cu R.D.

Partea vătămată B.M. a afirmat în declarațiile date în cursul urmăririi penale că în luna octombrie 2002 la domiciliul său au venit L.I., însoțită de B.M. și R.D. (de fapt martorul B.C. și R.D.) care i-au propus să plece în Italia împreună cu vara ei să lucreze ca ospătar, lucru pe care l-a acceptat. Martorul B.C. în mod constant a relatat în toate declarațiile date în cursul procesului penal că R.D. a fost cel care l-a întrebat dacă poate găsi două fete care să meargă în Italia pentru a lucra ca ospătărițe, că acesta a discutat cu vara sa, L.I. și ulterior cu B.M. despre deplasarea în Italia și condițiile de lucru, în timpul zilei cu barmanițe, iar noaptea, dacă vor dori, vor putea întreține relații sexuale cu clienții, dându-le totodată asigurări că le va obține pașapoarte și, de asemenea, R.D.

le-a luat pe fete de la domiciliu și le-a dus în apartamentul din Pașcani. Reaudiat în cursul cercetării judecătorești, martorul B.C. a precizat că nu mai are alt prenume, însă părinții, cunoștințele și cei din sat îi spun M. Martorul P.C. a declarat că, în luna octombrie 2002, s-a deplasat la un microbuz la Turnu Severin, împreună cu inculpatul pentru a ridica niște colete, iar cu o zi înainte de plecare a fost contactat de R.D. care a menționat că merge în străinătate și i-a solicitat să se deplaseze și el cu aceeași mașină, însoțit de trei persoane, lucru cu care martorul a fost de acord. A relatat martorul că odată ajunși la destinație s-au cazat, el împreună cu inculpatul și șoferul într-o cameră, iar R.D.

împreună cu cele trei persoane de sex feminin în altă cameră. A precizat martorul că pe parcursul deplasării l-a auzit pe R.D. când a interzis celor trei fete să vorbească cu ei. Martorul P.C. a mai afirmat că a doua zi a plecat împreună cu inculpatul și șoferul microbuzului la punctul de unde trebuiau ridicate coletele, iar R.D. a rămas la hotel cu tinerele respective, fără a se mai reîntâlni ulterior. Mai mult decât atât, instanța a constatat că, în speță nu există nici o probă certă care să dovedească faptul că inculpatul ar fi traficat părțile vătămate prin vânzarea lor către cetățenii sârbi, dar L.I. și B.M. susținând în declarațiile date că, în prezența lor, inculpatul a primit o sumă de bani în valută de la niște cetățeni sârbi care le-au preluat ulterior și le-au trecut granița în Serbia, însă aceste declarații nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Potrivit art. 75 C. proc. pen., declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ori în contextul materialului probator administrat în cauză, declarațiile părților vătămate referitoare la împrejurarea că cei doi cetățeni sârbi au remis inculpatului o sumă de bani în schimbul lor, au un caracter cu totul singular și prin ele însele nesprijinite de vreun alt element de ordin probator sunt lipsite de forță probantă, atât timp cât, în conformitate cu exigențele impuse de normele procesual penale, nu au o valoare probatorie deosebită, superioară altor probe și nici o valoare dinainte stabilită, potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., ce exclud o ordine de preferință a probelor administrate. Pe de altă parte, probele administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine că acțiunea inculpatului de a transporta părțile vătămate din Pașcani la Turnu Severin a fost efectuată în scopul exploatării lor în vreuna din modalitățile arătate în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, conform căruia, prin exploatarea unei persoane se înțelege: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate; ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor altor asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Faptul că partea vătămată L.I. menționează în declarația sa din cursul cercetării judecătorești că a „realizat că deplasarea sa nu se realizează în scopul precizat de inculpatul C.G. pentru a merge la muncă în Italia ca ospătărițe și că dacă li s-ar fi spus că sunt duse pentru a practica prostituția”, nu constituie un element de ordin probator suficient pentru a proba existența unui asemenea scop urmărit de inculpatul C.G., deoarece aceste susțineri nu sunt confirmate de alte dovezi administrate în cauză, inclusiv declarațiile părții vătămate B.M. și nu se regăsesc nici măcar în declarațiile date de L.I. în cursul urmăririi penale. Apreciind că faptelor descrise prin rechizitoriu și reținute în sarcina inculpatului C.G.

ca fiind infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 le lipsește unul dintre elementele infracțiunii, prin neîndeplinirea unor cerințe esențiale care privesc atât latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 12, întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalitățile cerute de legiuitor (prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritat5e sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane), dar și latura subiectivă pentru ambele infracțiuni, respectiv inexistența scopului exploatării, instanța a dispus achitarea inculpatului C.G.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. În ceea ce privește pe R.D., instanța a constatat că acesta a dobândit calitatea procesuală de inculpat prin efectul dispoziției din încheierea pronunțată de Tribunalul Iași, la data de 11 octombrie 2004, în dosarul penal nr. 3273/2004, fără însă ca R.D. să fi avut calitatea de învinuit în cadrul urmăririi penale desfășurate în cauză și care l-a vizat doar pe inculpatul C.G., în aceste circumstanțe procedându-se de către instanța de judecată la declanșarea procesului penal față de R.D. în lipsa desfășurării urmăririi penale cu privire la acesta, ca activitate prealabilă judecății, cu caracter obligatoriu în speță, dat fiind existența unei acțiuni penale îndreptate împotriva sa.

Potrivit art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b 1 ). Conform art. 229 C. proc. pen., persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește învinuit cât timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa iar în această calitate, se bucură de o serie de drepturi și garanții procesuale. Astfel, potrivit prevederilor art. 2002 alin. (3) C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să explice învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor procesuale, iar în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) C. proc.

pen., care garantează dreptul la apărare, organele judiciare au obligația să-l încunoștiințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii exercitării apărării. Aceleași norme procesual penale cu valoare de principiu consacră dreptul oricărei părți de a fi asistată de apărător în tot cursul procesului penal [(art. 6 alin. (4) C. proc. pen.)], precum și obligația organelor judiciare să încunoștiințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul verbal de ascultare [(art. 6 alin. (5) C. proc.

pen.)]. Această obligație este prevăzută și în art. 6 alin. (3) lit. a) din C.A.D.O.L.F., potrivit căreia, orice acuzat are dreptul să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii cauzei acuzației aduse împotriva sa, jurisprudența C.E.D.O., lămurind înțelesul termenilor de „cauză” și „natura acuzației” aduse împotriva unei persoane, arătând că acestea se referă la „faptele imputate, respectiv la calificarea juridică a acestora, precum și la circumstanțele agravante existente” (Hotărârea din 22 octombrie 1996 pronunțată în cauza D.S.T. contra Spaniei), însă informarea în mod amănunțit nu trebuie, în nici un caz să fie ulterioară investirii instanței de judecată cu soluționarea cauzei.

În speță, R.D. a avut doar calitatea de făptuitor față de care s-au efectuat acte premergătoare, astfel încât în ceea ce-l privește, nu s-a parcurs o fază a procesului penal, respectiv urmărirea penală, instanța fiind direct investită cu soluționarea acțiunii penale puse în mișcare împotriva sa, consecința acestei dispoziții fiind dobândirea calității de parte în procesul penal, anume cea de inculpat. Chiar dacă prin referatul de declinare a urmăririi penale cu nr. II – 332.975 din 19 iunie 2003 întocmit, la data de 18 iunie 2003, de lucrătorii din cadrul C.Z.C.C.O.A. Iași s-a menționat că, la data de 9 mai 2003, prin ordonanța nr. 103/P/2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus, pe lângă punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea inculpatului C.G.

și începerea urmăririi penale împotriva numitului R.D., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, faptă prevăzută și pedepsită de art. 323 și art. 215 C. pen., art. 12 din Legea nr. 252/2003 pentru aprobarea O.U.G. nr. 112/2001, această mențiune este evident eronată, în condițiile în care actul procesual invocat cuprinde dispoziții referitoare exclusiv la inculpatul C.G. În acest context, este evident că eludarea dispozițiilor legale referitoare la obligativitatea efectuării urmăririi penale ca fază procesuală distinctă ce premerge judecății prin care se rezolvă acțiunea penală, pusă în mișcare față de R.D., are drept consecință o nelegală sesizare a instanței de judecată, dar și încălcarea drepturilor procesuale ale învinuitului în cursul urmăririi penale, cu repercusiuni negative importante pe planul garantării dreptului la apărare.

Instanța, investită cu soluționarea fondului cauzei cu privire la inculpatul R.D., a constatat că este sesizată în condițiile de neregularitate ca urmare a nerespectării dispozițiilor procesual penale ce reglementează faza urmăririi penale, situație în care va dispune restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de R.D., cu respectarea exigențelor impuse d