ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 67/RC/2017

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89 din 15 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. x/299/2015 s-a dispus:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută și pedepsită de art. 296 alin. (2) teza a II-a C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., în infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută și pedepsită de art. 250 alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 250 alin. (3) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 (trei) ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969 pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de consilierul de probațiune;

- va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. din 1969.

În temeiul art. 397 și art. 20 C. proc. pen. și art. 1347 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 200 euro, echivalent în lei la data plății, la cursul Băncii Naționale a României, reprezentând daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 1469/A din 6 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 89 din 15 februarie 2016, pronunțată Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/299/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 1469/A din 6 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 8 decembrie 2016, a formulat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea căii de atac, recurentul A. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație inculpatul a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, întrucât acesta nu avea calitatea de funcționar public la data săvârșirii faptei.

Prin încheierea din 6 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1469/A din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit căreia, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară - parțială - nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că nu este incident în cauza dedusă judecății, acest caz de casare fiind invocat în mod formal, în cerere nefiind menționate argumente concrete referitoare la incidența acestor dispoziții legale și nefiind susținut de către recurent în fața instanței de judecată cu ocazia judecării recursului în casație.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege), se constată că nici acesta nu este incident în cauza dedusă judecății

Inculpatul A. a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, întrucât acesta nu avea calitatea de funcționar public la data săvârșirii faptei.

Cu privire la criticile recurentului inculpat referitoare la lipsa calității sale de funcționar public la data săvârșirii faptei, instanța constată că acestea sunt nefondate, noțiunea de funcționar public fiind analizată conform art. 147 raportat la art. 145 C. pen. anterior.

Astfel, art. 145 C. pen. din 1969 prevede că „prin termenul de public se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.”

Conform art. 147 C. pen. din 1969 la alin. (1) se arată că „prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145”, iar la alin. (2) se prevede că „prin funcționar se înțelege persoana menționată la alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

De asemenea, în Statutul SC C. SA, la art. 6 alin. (1) se prevede că SC C. SA desfășoară activități de interes public național, social și pentru satisfacerea nevoilor de apărare a țării.

În consecință, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, SC C. SA este instituție de interes public, are statut de societate de stat care își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, activitate de interes public național.

Astfel, contrar opiniei apărării, se constată că inculpatul are calitatea prevăzută de lege cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă pentru care acesta a fost condamnat.

De asemenea, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată și în cadrul judecării cauzei în apel, instanța de control judiciar reținând, în mod corect, faptul că înscrisurile depuse de inculpat, care menționează că șeful de tren nu este funcționar public, nu pot fi interpretate în sensul dovedirii faptului negativ, al lipsei calității de funcționar a inculpatului întrucât acestea se raportează la noțiunea definită de Legea nr. 188/1999, care reglementează statutul funcționarilor publici, aceasta limitându-se doar la a indica funcțiile publice, fără a face vreo referire la noțiunea de interes public, iar noțiunea de funcționar public (când se analizează această calitate din perspectiva subiectului activ al unei infracțiuni), se raportează la definiția C. pen., care este diferită de obiectul reglementării Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

În consecință, se constată că inculpatul este funcționar public conform dispozițiilor legale anterior menționate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1469/A din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2015 (nr. x/2016).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1469/A din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

x/299/2015 (nr. x/2016).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2017.