ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5188/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Vâlcea la data de 3 martie 2005, reclamanții N.D., N.Ș. și

N.A. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 31 din 27 ianuarie 2005

emisă de primarul orașului Băbeni, solicitând anularea acesteia și obligarea

Primăriei orașului Băbeni să respecte proprietatea imobilului situat în Băbeni,

județul Vâlcea.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că prin dispoziția contestată le-a fost respinsă notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în

natură a imobilului menționat anterior și acordarea de despăgubiri pentru

profitul nerealizat, fără ca pârâta să fi motivat această soluție de respingere

a notificării.

Prin sentința civilă nr. 633 din 14

octombrie 2005, Tribunalul Vâlcea a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanți, a anulat dispoziția nr. 31 din 27 ianuarie 2005 și a obligat pârâta

să emită dispoziție de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul în suprafață de 940 mp, situat în Băbeni, identificat în schița

raportului de expertiză.

A fost respins ca inadmisibil

capătul de cerere privind revendicarea terenului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că terenul în litigiu nu a fost restituit în temeiul legilor

fondului funciar, prin urmare acesta intră în categoria celor prevăzute de art.

2 rap. la art. 6 și art. 21 din Legea nr. 10/2001 și neputându-se restitui în

natură reclamanților, aceștia sunt îndreptățiți la restituire în echivalent.

A mai reținut instanța de fond că

decizia contestată ar fi trebuit să cuprindă motivele pe care se fondează

soluția adoptată, dispoziție legală ce nu a fost respectată în speță, în art. 1

al dispoziției menționându-se doar că „terenul nu face obiectul Legii nr.

10/2001”.

În ceea ce privește cererea de

revendicare, accesorie cererii principale, aceasta a fost respinsă ca

inadmisibilă, dat fiind că în speță este incidentă Legea nr. 10/2001, lege

specială în materie.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 34 din 6

martie 2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâta Primăria

orașului Băbeni și a schimbat sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea

reclamanților.

A fost respins ca nefondat apelul

reclamanților.

În considerentele deciziei s-a

reținut că, pentru o parte din terenul agricol în suprafață de 3750 mp preluat

de C.A.P. de la autorii reclamanților în anul 1961, aceștia au beneficiat de

dispozițiile speciale reparatorii ale Legii nr. 18/1991, astfel că și pentru

diferența de teren nerestituită, reclamanții ar fi trebuit să urmeze tot

procedura prevăzută de această lege, neputându-se considera că terenul intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

În acest sens, instanța a reținut ca

aplicabile în speță dispozițiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicată,

considerându-se că în mod corect dispoziția emisă de primar cuprindea motivarea

că în speță nu erau aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru aceleași considerente, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.

Recurenții au criticat decizia

instanței de apel sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 288 alin. (2) C.

proc. civ., în sensul că apelul declarat de pârâtă nu a fost depus la instanța

care a pronunțat hotărârea apelată (Tribunalul Vâlcea), ci direct la Curtea de

Apel Pitești, acest aspect fiind sancționat de lege cu nulitatea absolută a

apelului.

Cu toate acestea, instanța de apel a

admis calea de atac promovată de pârâtă, pronunțând astfel o hotărâre nelegală.

S-a mai invocat ca motiv de recurs

și faptul că apelul a fost declarat de Primăria orașului Băbeni, entitate ce nu

avea calitate procesuală, aceasta revenind primarului, în calitate de

reprezentant al autorității administrativ-teritoriale.

Recurenții au formulat critici și pe

fondul cauzei, arătând în esență că, terenul ce a făcut obiectul notificării nu

putea fi restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, întrucât a fost expropriat în

anul 1973, ceea ce înseamnă că urmează calea Legii nr. 10/2001 și a Legii nr.

247/2005, așa cum prevăd dispozițiile art. 11 și urm. din legea specială de

reparație, fiind vorba de un teren preluat în mod abuziv.

Pârâta Primăria orașului Băbeni a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma

criticilor formulate, se constată că acesta este fondat pentru considerentele

ce succed.

Recurenții au invocat prin motivele

de recurs excepția nulității apelului declarat de pârâta Primăria orașului

Băbeni, în sensul că acesta nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre a fost

apelată.

Potrivit dispozițiilor art. 288

alin. (2) C. proc. civ., apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se

atacă, sub sancțiunea nulității.

În legătură cu acest text se remarcă

faptul că, pentru ipoteza nerespectării care o impune, legiuitorul a prevăzut

sancțiunea nulității exprese.

În speță, nu rezultă cu certitudine

că apelul declarat de Primăria orașului Băbeni a fost depus la Tribunalul

Vâlcea, care era instanța a cărei hotărâre fusese atacată cu această cale de

atac, existând neconcordanțe între rezoluția aflată pe adresa de înaintare a

apelului de către pârâtă și adresa nr. 1296/A din 5 decembrie 2005 emisă de

Curtea de Apel Pitești.

Astfel, din această adresă emisă de

Curtea de Apel Pitești (nr. 1296/A) se reține că cererea de apel formulată de

Primăria orașului Băbeni împotriva sentinței civile nr. 633 din 14 octombrie

2005 a fost trimisă Tribunalului Vâlcea, tocmai în vederea respectării

dispoziției art. 288 alin. (2) C. proc. civ., pentru a fi înaintată instanței

de apel împreună cu dosarul și dovezile de îndeplinire a procedurii de

comunicare a hotărârii, ceea ce înseamnă că apelul a fost depus direct la

Curtea de Apel Pitești și nu la Tribunalul Vâlcea, ca instanță a cărei hotărâre

era atacată.

Întrucât din actele aflate la dosar

nu rezultă cu certitudine dacă apelul pârâtei a fost depus la instanța a cărei

hotărâre era atacată, respectiv Tribunalul Vâlcea și având în vedere că

recurenții au invocat excepția nulității acestui apel, se impune admiterea

recursului, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

verifica dacă în cauză au fost respectate dispozițiile art. 288 alin. (2) C.

proc. civ., urmând a fi analizate și celelalte motive invocate de recurenți.

Pentru aceste considerente, ținând

seama de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de reclamanți, va casa decizia criticată și va trimite cauza

spre rejudecare Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții N.Ș. și N.A. împotriva deciziei civile nr. 34/A din 6 martie 2006 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2007.