ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4581/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 210 din 15 ianuarie 2003 reclamanții S.S., S.A.I., M.N., H.A.M., S.C. și C.A.G. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Călărași, anularea dispoziției nr. 3664 din 5 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Călărași, iar pe fondul cauzei restituirea în natură a imobilului situat în Călărași, restituirea prin echivalent a bunurilor mobile preluate abuziv, acordarea de măsuri reparatorii pentru întreprinderea T., complet demolată. Ulterior, reclamantul S.S. și procuratorul reclamantului S.A.I., numitul H.A., au solicitat completarea petitului acțiunii cu capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a ordinului nr. 287 din 18 august 1993, emis de Prefectul județului Călărași.

Prin sentința civilă nr. 1323 din 27 mai 2003 a Tribunalului Călărași s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a ordinului sus-menționat, iar pe fond s-a admis în parte cererea reclamanților. Pentru soluționarea acestui capăt de cerere s-a format dosarul nr. 1039/2004 al Tribunalului Călărași. Prin sentința civilă nr. 1247 din 5 noiembrie 2004 pronunțată în acest dosar s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Călărași invocată de pârâții Primăria municipiului Călărași și Prefectura județului Călărași. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Primăria municipiului Călărași. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Călărași și s-a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Prefectul județului Călărași și s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată în cauză. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: acțiunea principală a reprezentat-o contestația împotriva dispoziției nr. 3664/2002 emisă de Primarul municipiului Călărași în baza Legii nr. 10/2001, iar competența materială pentru soluționarea acestei cereri în primă instanță revine, conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, Tribunalului Călărași, secția civilă. Competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cererii disjunse, calificată ca o cerere accesorie, revine aceleiași instanțe, în baza dispozițiilor art. 17 C. proc.

civ. Temeiul de drept al cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a ordinului nr. 287/1993 îl reprezintă dispozițiile art. 44 din Legea nr. 10/2001 și nu Legea nr. 29/1990. Excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată în raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acest termen de prescripție fiind unui special, respectiv 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Reclamantul S.S. a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, susținând că instanța de fond a apreciat greșit că termenul de prescripție prevăzut de art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 ar fi început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, ei aflând de existența acestui ordin abia în cursul judecării contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001, astfel că este incertă data la care au luat cunoștință despre existența actului.

Prin decizia civilă nr. 1313/A din 12 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul. În motivarea deciziei s-a reținut că, în raport de dispozițiile exprese ale art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și de O.U.G. nr. 145/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate invocată, dreptul la acțiune în cazul cererilor având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare privind imobilele ce cad sub incidența acestei legi, se prescrise în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Dreptul apelantului la formularea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a ordinului Prefectului județului Călărași nr. 287 din 18 august 1993 s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv februarie 2001, iar în lipsa dovedirii existenței unor motive de natură să atragă întreruperea sau suspendarea prescripției, s-a împlinit în august 2002, cum în mod corect a reținut și instanța de fond. Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit s-a respins acțiunea pe baza excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât a cunoscut existența ordinului numai în timpul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 210/2003 al Tribunalului Călărași, când a și solicitat anularea acestuia.

Se mai arată că nu a cunoscut că terenul solicitat a fost înstrăinat cu încălcarea prevederilor legale, la notificările adresate în temeiul Legii nr. 10/1991 și nr. 112/1995 neprimind nici un răspuns cu privire la situația imobilului intrat în patrimoniul unei societăți comerciale, respectiv SC D. SA Călărași. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat. Esențială în cauza de față este împrejurarea că instanța trebuia să stabilească momentul nașterii dreptului la acțiune care este cel când reclamantului a luat cunoștință de existența ordinului atacat.

Astfel, dacă a luat cunoștință de acest fapt oricând până la data de 14 august 2002, termenul de prescripție s-a împlinit la această dată; dacă a luat cunoștință ulterior datei de 14 august 2002, termenul de prescripție de un an și 6 luni prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a început să curgă de la acest ultim moment. În speță, nu au fost lămurite aceste aspecte, situație față de care se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate anterior și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., urmând a se avea în vedere, cu ocazia rejudecării, dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 1313A din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1247 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Călărași și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Călărași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2006.