ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4581/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4581/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Călărași sub nr. 210 din 15 ianuarie 2003 reclamanții S.S., S.A.I.,
M.N., H.A.M., S.C. și C.A.G. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria
municipiului Călărași, anularea dispoziției nr. 3664 din 5 decembrie 2002 emisă
de Primarul municipiului Călărași, iar pe fondul cauzei restituirea în natură a
imobilului situat în Călărași, restituirea prin echivalent a bunurilor mobile
preluate abuziv, acordarea de măsuri reparatorii pentru întreprinderea T.,
complet demolată.
Ulterior, reclamantul S.S. și
procuratorul reclamantului S.A.I., numitul H.A., au solicitat completarea
petitului acțiunii cu capătul de cerere privind constatarea nulității absolute
a ordinului nr. 287 din 18 august 1993, emis de Prefectul județului Călărași.
Prin sentința civilă nr. 1323 din 27
mai 2003 a Tribunalului Călărași s-a dispus disjungerea capătului de cerere
privind constatarea nulității absolute a ordinului sus-menționat, iar pe fond s-a
admis în parte cererea reclamanților.
Pentru soluționarea acestui capăt de
cerere s-a format dosarul nr. 1039/2004 al Tribunalului Călărași.
Prin sentința civilă nr. 1247 din 5
noiembrie 2004 pronunțată în acest dosar s-a respins excepția necompetenței
materiale a Tribunalului Călărași invocată de pârâții Primăria municipiului
Călărași și Prefectura județului Călărași. S-a respins excepția
inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Primăria municipiului Călărași.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Călărași și
s-a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei
persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția prescripției
dreptului la acțiune invocată de Prefectul județului Călărași și s-a respins ca
prescrisă acțiunea formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut următoarele: acțiunea principală a reprezentat-o contestația împotriva
dispoziției nr. 3664/2002 emisă de Primarul municipiului Călărași în baza Legii
nr. 10/2001, iar competența materială pentru soluționarea acestei cereri în
primă instanță revine, conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001,
Tribunalului Călărași, secția civilă. Competența materială pentru soluționarea
în primă instanță a cererii disjunse, calificată ca o cerere accesorie, revine
aceleiași instanțe, în baza dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. Temeiul de
drept al cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a ordinului nr.
287/1993 îl reprezintă dispozițiile art. 44 din Legea nr. 10/2001 și nu Legea
nr. 29/1990. Excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată în
raport de dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acest termen de
prescripție fiind unui special, respectiv 18 luni de la data intrării în
vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamantul S.S. a declarat apel
împotriva sentinței sus-menționate, susținând că instanța de fond a apreciat
greșit că termenul de prescripție prevăzut de art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001
ar fi început să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, ei aflând
de existența acestui ordin abia în cursul judecării contestației formulată în
baza Legii nr. 10/2001, astfel că este incertă data la care au luat cunoștință
despre existența actului.
Prin decizia civilă nr. 1313/A din 12
septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă
și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul.
În motivarea deciziei s-a reținut
că, în raport de dispozițiile exprese ale art. 46 pct. 5 din Legea nr. 10/2001,
astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și de O.U.G. nr. 145/2001,
prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate invocată,
dreptul la acțiune în cazul cererilor având ca obiect constatarea nulității
absolute a actelor de înstrăinare privind imobilele ce cad sub incidența
acestei legi, se prescrise în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare
a legii. Dreptul apelantului la formularea acțiunii având ca obiect constatarea
nulității absolute a ordinului Prefectului județului Călărași nr. 287 din 18
august 1993 s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,
respectiv februarie 2001, iar în lipsa dovedirii existenței unor motive de
natură să atragă întreruperea sau suspendarea prescripției, s-a împlinit în
august 2002, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Reclamantul a declarat recurs
împotriva deciziei pronunțată în apel invocând drept temei legal prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susține că în mod greșit s-a respins acțiunea pe baza excepției prescripției
dreptului la acțiune, întrucât a cunoscut existența ordinului numai în timpul
procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 210/2003 al Tribunalului Călărași,
când a și solicitat anularea acestuia. Se mai arată că nu a cunoscut că terenul
solicitat a fost înstrăinat cu încălcarea prevederilor legale, la notificările
adresate în temeiul Legii nr. 10/1991 și nr. 112/1995 neprimind nici un răspuns
cu privire la situația imobilului intrat în patrimoniul unei societăți
comerciale, respectiv SC D. SA Călărași.
Verificând legalitatea deciziei
recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,
Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Esențială în cauza de față este
împrejurarea că instanța trebuia să stabilească momentul nașterii dreptului la
acțiune care este cel când reclamantului a luat cunoștință de existența
ordinului atacat. Astfel, dacă a luat cunoștință de acest fapt oricând până la
data de 14 august 2002, termenul de prescripție s-a împlinit la această dată;
dacă a luat cunoștință ulterior datei de 14 august 2002, termenul de
prescripție de un an și 6 luni prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
a început să curgă de la acest ultim moment.
În speță, nu au fost lămurite aceste
aspecte, situație față de care se impune admiterea recursului, casarea ambelor
hotărâri pronunțate anterior și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă
instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C.
proc. civ., urmând a se avea în vedere, cu ocazia rejudecării, dispozițiile
art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantul S.S. împotriva deciziei nr. 1313A din 12 septembrie 2005 a Curții
de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.
Casează decizia atacată precum și sentința
civilă nr. 1247 din 5 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Călărași și
trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2006.