ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5601/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 450 din 27

octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant S.A. împotriva sentinței

civile nr. 754 din 31 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Călărași și a

obligat pe apelantul - reclamant la 6 milioane lei cheltuieli de judecată către

intimatul - intervenient S.P.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel a reținut că prin sentința civilă nr. 754 din 31 martie 2003,

pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților S.P., S.M., S.N., S.D. și S.G., s-a admis

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, s-a admis cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienții S.P. și M.T. și s-a

respins acțiunea formulată de reclamanții S.A., S.P., S.M., S.N., S.D. și S.G.

împotriva pârâților Primarul Municipiului Călărași și Primăria Municipiului

Călărași, acțiune prin care se solicitase să se dispună anularea deciziei nr.

3734 din 16 decembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită la restituirea unui imobil va notifica în termen de 6 luni de la

intrarea în vigoare a legii persoana juridică deținătoare și că singurul dintre

reclamanți care a trimis notificare a fost S.A.

S-a mai reținut că potrivit art. 8

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi terenurile

al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și Legea nr.

1/2000.

Terenul a cărui restituire se

solicită de către reclamanți este același cu terenul deținut în prezent de

intervenientul S.P., căruia i-a fost atribuit prin decizia nr. 620/1966 emisă

de fostul C.A.P. Călărași.

Pentru aceste considerente, s-au

admis excepțiile invocate și cererea de intervenție în nume propriu și s-a

respins ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă acțiunea

reclamanților S.P., S.M., S.N., S.D. și S.G. și ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul S.A.

Împotriva sentinței tribunalului a

declarat apel apelantul - reclamant S.A. care a susținut că Primarul

Municipiului Călărași i-a respins în mod greșit notificarea iar instanța a

apreciat în mod greșit că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Examinând sentința prin prisma

criticilor formulate prin apel, Curtea de Apel a constatat că tribunalul a

reținut în mod corect faptul că terenul în discuție nu este deținut de persoana

notificată ci de o persoană fizică, respectiv intervenientul S.P., în baza

deciziei nr. 620/1966 a fostului C.A.P. S-a mai decis că și în situația în care

terenul ar fi aparținut autorilor apelantului - reclamant, regimul său juridic

intra sub incidența Legii fondului funciar și nu sub incidența Legii nr.

10/2001. Faptul că decizia nr. 620/1966 nu a fost cunoscută de apelantul -

reclamant, nu înlătură efectele juridice ale acesteia, dat fiind că a intrat în

circuitul civil cu mai bine de 30 de ani.

Împotriva deciziei Curții de Apel

București a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul S.A.

Fără a invoca în mod explicit

vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

reclamantul a arătat că hotărârea criticată este nelegală deoarece în cauză

sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Se arată că terenul a fost

preluat în mod abuziv de către stat iar decizia nr. 620 din 1966 a C.A.P.

Călărași, neavând ștampila unității, nu poate fi luată în considerare.

Analizând motivele invocate, Înalta

Curte le va analiza în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, și va respinge

recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Autorii recurentului, S.T. și P.S.,

au dobândit prin act de vânzare cumpărare, înregistrat la Grefa fostului

Tribunal Popular Călărași la 24 decembrie 1957, suprafața de 1293 mp teren, loc

de casă viran, situat în orașul Călărași.

Din această suprafață de teren, 293

mp au fost atribuiți, în urma partajului succesoral, reclamantului S.P., iar o

suprafață de 1000 mp se află în proprietatea intervenientului S.P., fapt

consfințit prin sentința civilă nr. 102 din 16 ianuarie 1996 a Judecătoriei

Călărași, definitivă prin decizia civilă nr. 240 din 3 iunie 1996 a

Tribunalului Călărași. Acest lucru rezultă și din considerentele sentinței

civile nr. 4290 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului Călărași și este menționat chiar

de reclamantul S.A. în cuprinsul cererii adresate Primăriei Municipiului

Călărași.

Prin urmare, este evident că în

cauză nu sunt operabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece unitatea

notificată nu este deținătoarea terenului solicitat. Situația de fapt invocată

de reclamant nu poate fi analizată în contextul acestui act normativ, rămânând

la aprecierea reclamanților posibilitatea valorificării pretențiilor lor pe

calea unor alte proceduri judiciare.

Mai arată recurentul în motivele de

recurs că suprafața solicitată a fost preluată în mod abuziv de către stat deoarece

decizia nr. 620 din 1966 a C.A.P. Călărași nu este ștampilată și, deci, nu

poate fi luată în considerare ca un act legal.

Acest aspect, însă, nu prezintă nici

o relevanță

pentru cauză atât timp cât, în

prezent, imobilul nu mai aparține domeniului public sau privat al statului ci

domeniului proprietății private a unei persoane fizice.

Eventuale măsuri reparatorii în urma

deposedării ar fi putut fi realizate numai în condițiile legilor fondului

funciar deoarece, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub

incidența acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.

18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Or, imobilul în litigiu a fost solicitat în

temeiul legilor fondului funciar, aspect confirmat de recurentul - reclamant la

termenul din 14 octombrie 2004.

Toate aceste elemente duc la

concluzia că raportul juridic dedus judecății este , de fapt, un raport juridic

între persoane fizice, ce nu poate fi analizat în cadrul procedurii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este legală

și va respinge recursul, pentru motivele invocate, ca nefondat, obligând

recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul S.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva

deciziei nr. 450 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV

a Civilă.

Obligă pe recurentul – reclamant S.A. să

plătească intimatului – intervenient S.P. cheltuieli de judecată în cuantum de

10 milioane lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14

octombrie 2004.