ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții C.D.O., C.V.B. și

P.R.V.R. au solicitat Tribunalului București, secția a V-a civilă, instanță pe

rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 6386/2001, anularea deciziei nr.

457 din 24 august 2001 emisă de pârâta SC B. SA în temeiul Legii nr. 10/2001,

prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a magazinului B.,

situat în București, preluat abuziv de stat din patrimoniul autorului lor, B.B.

.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

1048 din 18 decembrie 2002, a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluție

menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, (decizia civilă

nr. 345/A din 12 iunie 2003), cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada că

imobilul din Bd. B., magazinul B., este unul și același cu imobilul ce a

aparținut autorului lor, B.B.

Prin decizia nr. 5716 din 19

octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat

decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, argumentat de faptul că instanța de apel s-a rezumat la a relua

argumentația instanței de fond, nu a analizat probatoriul, nu s-a pronunțat

asupra dovezilor care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, înlăturând

nemotivat expertiza tehnică efectuată în cauză și fără a dispune administrarea

unei alte expertize, în situația în care considera nelămuritoare expertiza deja

efectuată.

S-a mai statuat ca instanța de

trimitere să completeze probatoriul pentru a stabili dacă la momentul preluării

bunului de către stat, acesta se afla în proprietatea privată exclusivă a

autorului reclamanților B.B. sau în capitalul social a societății anonime.

Rejudecând cauza, prin decizia

civilă nr. 1344/A din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauza de minori și de familie, a respins apelul ca

nefondat.

Analizând probatoriul administrat în

raport și cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată (M.Of. nr.

798 din 2 noiembrie 2005), instanța de trimitere a recunoscut reclamanților

calitatea procesuală activă în susținerea pretenției de restabilire a situației

anterioare în domeniul proprietății pentru bunurile ce au aparținut autorului

lor, B.B. , inclusiv pentru imobilul solicitat în prezentul litigiu.

Instanța de apel a apreciat însă,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții C.D.O., C.V.B. și P.R.V.R., criticând-o ca fiind pronunțată

cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C.proc.civ., cu motivarea că în

cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 ci

dispozițiile art. 21 alin. (1), privatizarea societății pârâte prin vânzarea

pachetului majoritar de acțiuni deținut de A.P.A.P.S., de 86,50% către o

persoană fizică, intervenind ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

în timpul procesului.

Recursul este fondat.

În baza probelor administrate,

instanța de apel a reținut că imobilul a cărui restituire în natură a fost

solicitată de reclamanți a fost preluat abuziv de către stat (Decretul nr.

92/1950) din patrimoniul autorului acestora, B.B. , apreciind însă că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul nu poate fi restituit în natură,

reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Sub acest aspect, soluția adoptată

este rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii speciale de

reparație.

Art. 20 alin. (1) din actul normativ

analizat (în forma în vigoare la data respingerii notificării și promovării

cererii de chemare în judecată) prevedea în termeni clari și nesusceptibili de

interpretări diferite regula restituirii în natură a imobilelor deținute „la

data intrării în vigoare a legii (…) de o societate comercială la care statul

(…) era acționar ori asociat majoritar”.

Regula restituirii în natură a

imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este

consacrată, de principiu, în textul general cuprins în art. 7 alin. (1) din

actul normativ (art. 9, după republicarea în urma modificării și completării

prin Legea nr. 247/2005), excepțiile privind restituirea prin echivalent fiind

limitativ prevăzute și de strictă interpretare.

Situația de excepție reținută de instanța

anterioară, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată,

privește exclusiv societățile comerciale privatizate anterior adoptării actului

normativ, în condițiile în care, conform art. 21 alin. (1) (art. 20 în forma

inițială), imobilele deținute (la data intrării în vigoare) de societăți

comerciale cu capital majoritar de stat se restituie în natură.

Este irelevant faptul că

intimata-pârâtă a fost privatizată, în măsura în care privatizarea a avut loc

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, art. 21 alin. 1 din legea

specială de reparație [art. 20 alin. (1) în forma inițială] având și

semnificația indisponibilizării totale a imobilelor pentru care s-au depus

notificări de restituire, astfel cum rezultă din pct. 20.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003 și din dispozițiile art. 21 alin. (5) (normă interpretativă introdusă

prin Legea nr. 247/2005) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(2) și a dispozițiilor art. 314 C. proc.

civ., Curtea urmează să admită recursul, să modifice decizia și să admită

apelul, schimbând în tot sentința, în sensul admiterii contestației.

Va fi anulată hotărârea nr. 457 din

24 august 2001 a Adunării Generale a Acționarilor SC B. SA, dispunându-se

restituirea în natură către reclamanți a imobilului, „Magazinul B.”, situat în

București astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în

primă instanță de expert tehnic judiciar S.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții C.D.O., C.V.B. și P.R.V.R. împotriva deciziei nr. 1344/A din 22

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Modifică decizia atacată, în sensul

că admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 1048 din 18

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și schimbă

sentința în sensul că admite contestația.

Anulează hotărârea Adunării generale

a Acționarilor a SC B. SA nr. 457 din 24 august 2001 și dispune restituirea în

natură către reclamanți a imobilului, magazinul B., situat în București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2007.